Ţiganiada ambasadadorului SUA


În ceea ce a devenit o nevrednică tradiţie modernă pe „pământul libertăţii”, atât oficialii săi guvernamentali, cât şi diverse labe triste onegiste, duc o politică activă şi prolifică de decimare şi de timorare a majorităţii, în favoarea unor minorităţi (dacă lucrurile continuă tot aşa, vom ajunge chiar noi minoritarii!) care au înţeles foarte bine cum să profite de ea.

Acolo la ei îi propăşesc cu orice preţ pe negri, hispanici, chinezi etc., în defavoarea americanilor albi care plătesc majoritatea taxelor şi a impozitelor ce fac posibilă discriminarea lor. De s-ar mulţumi cu atât şi încă ar fi bine… De când marele licurici şi-a asumat însă rolul de imperiu şi başca cel de civilizator, nu se mai mulţumeşte cu chestii precum ocupaţia militară a altor state, cu exploatarea lor economică cruntă, cu datul de războaie cu participare obligatorie a subjugatilor lor ( deh, „lumea liberă” ), cu exportul forţat de non-mâncare şi de anti-cultură…Nuuu!

Pentru a-şi afirma dominaţia, imperiul trebuie neapărat să ne spună şi ce să gândim, ce atitudini corekte-politik e voie să avem şi cum să ne manifestăm, atunci când suntem agresaţi în cultura, credinţa şi obiceiurile noastre de la nivel de individ, până la cel de ţară – întâi au fost îndrăgostiţi de curul colectiv al homosexualilor, acum i-au luat în braţe pe ăştia:

Ambasada Statelor Unite din Romania si-a declarat „ingrijorarea” in legatura cu intentia primariei din Baia Mare de a demola cladirile locuitie de catre romi.

Ambasadorul Mark Gitenstein a luat cunostinta cu preocupare despre planurile de a demola in graba cladiri locuite in principal de romi. Acestia nu au fost instiintati cu privire la demolarile planuite iar autoritatile si-au declarat intentia de a evacua aceste persoane fara a se gandi la sanatatea sau siguranta lor. Anuntul referitor la demolare vine dupa construirea unui zid care separa un cartier de romi de restul orasului Baia Mare.

Suntem de aceeasi parere cu Amnesty International si altii care au declarat ca aceste evacuari si demolari nu ar trebui efectuate. Ambasadorul Gitenstein spera ca domnul primar Chereches va face eforturi sa gaseasca modalitati de a imbunatati situatia locativa pentru toate persoanele din Baia Mare respectand in acelasi timp drepturile tuturor„.

legatura Hotnews SRI

Reacţia noastră colectivă de bun simţ? Vi-i facem cadou pe toţi! Ia’ să vedem peluzele imaculate întâi a fortăreţei care este ambasada SUA, apoi pe cea a Casei Albe, plină de corturile în care hălăduiesc prinzătorii de lebede, haimanalele şi cerşetorii – cât i-aţi răbda acolo nestimaţi politicieni? Îmi doresc şi eu ca naivul justiţie în cercurile în care corupţia şi minciuna sunt legile de bază. Fireşte, dictumurile lor se aplică numai nouă, celor de rând. Ce mi-ar mai place o lume în care ăştia să fie obligaţi să facă doar atât: să îşi câştige existenţa bazat pe meritele lor reale!

Gitenstein , MUCLES ! 17:11 | 1 Septembrie
Ion Valahul
D-le ambasador,pe tziganii din Romania nu i-a invitat nimeni sa vina la noi ( cand or fi venit ei ) , cum nici pe voi ” americanii ” nu v-a invitat nimeni sa COTROPITI pamanturile bastinasilor ( ” indienilor ” ) si apoi sa-i vanati-impuscati ca pe animale sau in cel mai bun caz sa-i bagati CU FORTA in rezervatii.Asa ca voi ati fi ultimii care sa ne dati noua lectii ce sa facem cu tziganii care refuza sa se integreze in societate,sa invete,sa munceasca cinstit sau macar sa respecte legile tarii.

Gitenstein, ai pierdut o mare ocazie sa taci baiete 14:50 | 1 Septembrie
Corcodel

Fire-ati voi ai dreakului cu mama voastra cu tot. Noi vrem sa starpim sa se-ntinda pecinginea si voi vreti s-o lasati sa se-ntinda pe intreg poporul roman. Gitenstreaine Gitensteinne ce pui de lele-mi esti.
De ce nu-i iei pe toti si nu-i duci la tine in America sa-i vezi acolo cat or sa fie de iubite de intreaga popolatie americana, ca sunt muncitori mai ceva ca germanii, se spala de doua ori pe zi si muncewsc, muncesc de dimineatza pana-n seara la minele de carbuni, bauxita, fier, etc..
Sa vedeti voi ce-o sa mai progreseze America datorita harniciei lor…
Nu mai stati pa ganduri luati-i pe toti sa nu mai ranmana samanta-n Romania…
Gai Gitenstein, Hai, si daca vrea, da-le-o transa si-n Israel, de samanta…

tiganiada 14:47 | 1 Septembrie
gion 0243
Toate mingierile pe frunte ale tiganilor nu le fac bine lor Ura impotriva lor creste in fiecare zi Ar trebui sa li sa spuna clar sa dea copii la scoli si sa se apuce de munca fara aceste doua elemente clare ISTORIA se va repeta cind ura va atinge apogeu va fi suficient o scintee si iar ii va ucide ca pe besti Americani ce vor sai intretinem noi adica sa munceasca alti pentru ei sa le dea mincare si toate necesare vietii.

despre indieni 14:09 | 1 Septembrie
gogu
Nea ambasadorul american ar trebui sa se uite pe la ei prin ograda -referitor la indieni isi negrii lor si abia dupa aceea sa dea sfaturi la altii .Putina greata la vederea unor astfel de lucruri -deh lectii de democratie in stil american.

Un comentariu 13:32 | 1 Septembrie
vandan
Statele unite sunt in pragul falimentului si in ajunul cumpararii lor de catre China si ii **** grija de tiganii din romania de homosexuali si cum sa dea lectii si recomandari arabilor ! Nu mai au simtul realitatii,nu mai stiu pe ce lume traiesc.

Comentariu: 11:26 | 1 Septembrie
c.g.
Tiganii din Baia Mare si din alte localitati care nu au documente legale ,certificate de nastere ,buletine de identitate ,trebuie tinuti in asezaminte provizorii -REZERVATII-,iar U.E. ,SA AIBA O VOCE COMUNA ,pentru rezolvarea costurilor pentru asezamintele provizorii pentru tigani ,in sensul finantarii ,ca un prim pas in integrarea etniei care da atitea batai de cap in Europa.Ambasada si statul ,S.U.A.,pot sa participe cu fonduri pentru integrarea tiganilor in Romania si Europa ,critica si ingrijorarea lor nu ajuta cu nimic ,o implicare financiara supravegheata …,a lumii civilizate ar fi mult mai benefica pentru zecile de milioane de tigani ,care haiducesc in Europa .

america = 0 11:24 | 1 Septembrie
gabi
luati-i la voi daca ii iubiti atat de mult pe jegoosii astia. oriunde i-ai pune , in cocina sau hotel de 5 stele ei traiesc la fel : adica ca in cocina. nu stiu sa foloseasca WC-ul sau hartiaigienica , nu stiu ce inseamna cos de **** , nu stiu ce e ala sapun , asa ca ceea ce se intampla acolo e foarte foarte bine. au fost unii mutati in blocuri cu baie , si bucatarie si degeaba. in 2 luni s-a ales praful de blocul ala si atunci de ce sa-mi fie mila de ei ? ca sunt niset hoti jegosi puturosi care numai sa fure stiu ?

Zidul 11:06 | 1 Septembrie
Azot
Ce e amuzant e ca americanii au construit ditai zidu de 3 metrii aproape pe toata linia granitei cu Mexicu lung de 3.000 de kilometri ..

Stancutzele 11:00 | 1 Septembrie
mishu
D-le ambasador Mark sau cum te cheama pe matale, tziganii sunt niste fiinte muncitoare, respectoase, interesate de mediul inconjurator si ecologie, avizi de carte si cunoastere, ce sa mai, niste adevarati cetateni, cu care orice stat din lume s-ar mandrii. Asa ca daca va doare asa de mult de ei, de ce nu-i luati la voi d-le….sa duca renumele U.S.A. peste hotare….nici n-ati mai avea nevoie de armata de ocupatie in Irak si Afganistan

Mai sa fie…. 10:31 | 1 Septembrie
Mdfanfara
Buna ziua. Am vazut ce zice SUA dar CHINA ce zice ?!…dar cand o sa va pese ce zicem noi romanii?….

Bullshit, mister America! 08:53 | 1 Septembrie
Ioan Albu
Cînd noi trebuie să aplicăm legea n-ar trebui să acordăm circumstanțe atenuante în funcție de apartenența nu știu cărui grup. N-am văzut americanii să aibă problema asta, dar critică pe alții ca să se afle-n treabă.
Dacă stau ilegal acolo să fie evacuați. Nici nu mă interesează ce nație sau rasă sînt..puteau fi și marțieni. La fel să se facă în toată țara! Mulți sîntem săraci în țara asta (eu sînt abia la limită și fără muncă) dar nu ne mutăm abuziv nicăieri, nu ne întindem cabalîcul unde ni se năzărește. Mai sînt legi în țara asta.
Cherecheș trebuia să-i evacueze cu poliția și jandarmii imediat, fără să ma construiască ziduri..nu sîntem în Israel/Palestina aici.
Țiganii să-și caute un loc de muncă și să se auto-educe că societatea asta nu-i mai poate ține gratis.Nu sînt cine știe ce binefacere, doar maneliști au scos pe bandă rulantă.
Nici să mai producă puradei pentru alocații că și alea se vor elimina cît de curînd.

Ati innebunit? 08:46 | 1 Septembrie
Johnie Walker
Luati-i voi ma … Sau vreti sa va atrageti ura si in acest colt de lume.

Naivitati 08:35 | 1 Septembrie
vasilica
Tziganii au primit locuinte si le-au distrus. Calatoresc cu mijloacele de transport in comun fara bilete. Primesc tot felul de ajutoare sociale, in schimb au bani pentru tigari si bautura cata incape. Ne-am cam saturat de capusele astea. Au avut tot timpul sa se integreze. Daca n-au facut-o e pentru ca nu vor. Si daca nu vor, ce sa le faci ? Si, dle ambasador, ati fost prost informat: zidul respectiv nu-i izola pe romi de nici o comunitate, ii izola de strada pe care circula o multime de masini ai caror soferi trebuia sa aiba grija sa nu-i calce pe puradeii care se jucau pe strada ca pe maidanul lor…ca daca se intampla, tot soferii erau vinovati. Ce-ar fi sa veniti la fata locului si sa stati de vorba si cu romanii din zona ?

Daca ar stii lumea ce mizerie in ghetourile americ 07:12 | 1 Septembrie
Florin
Ambasadorul american ar trebuii sa-si vada de treburile lui si sa vina in SUA sa vada mizeria ghetourilor si multimea de homeless din orasele mari americane.Traiesc in USA si vorbesc din stiute.

pROBLEMA TZIGANILOR 23:54 | 31 August
Milica, de la …
eI TREBUE sa realizeze ca nu-i vrea nimeni. au fost datzi afara din Franta si nu i-a aparat nimeni iar zilele astea au fost datzi afara din Finlanda. Cine da sfaturi fara a fi implicat ar trebui sa-si vada de ale lui, iar ambasadorul nu are nici o cadere sa se amestece.

Anunțuri

15 răspunsuri

  1. nu e treaba lui ..god..toti se amesteca in tara noastra??

  2. Dacă tot îi place bancul cu…..”Dabija” şi spune prostii în numele „marelui popor american” (până mai ieri erau ruşii, acum americanii au luat acelaşi nărav ), mă gândesc aşa ca omu simplu, în reciprocitate…dacă el moare de grija ţiganilor noştri apăi musai are un motiv, că doar n-o vorbi ca prostu-n târg.

    Probabil că i se trage de la nume – şi ce nume imposibil – ţigan evreu, asta n-am mai auzit.

    Nene Gitane sau cum te cheamă pe limba matale, apoi să şti că m-am cam săturat de „binefacerile” americane, ne-aţi vândut la ruşi acum vă suntem folositori şi ne stoarceţi în folosul oricui vă convine.
    Dacă ne eşti prieten, dovedeşte prin profesionalism şi nu prin gafe sau amestec în treburile interne ale României.
    Şi dacă tot îi iubeşti pe aceia care ne fac de ruşine în lumea întreagă, inclusiv în America, atunci fă bine şi fă-i cetăţeni americani.
    Voi care aţi băgat indienii în rezervaţii nu aveţi dreptul să vorbiţi despre drepturile ţiganilor noştri.
    Te asigur nene Gite că eu mă simt discriminat în propria Ţară, ţiganii şi ungurii au drepturi mai multe decât mine. Şi zău că mi-a cam ajuns şi m-am săturat de aşa-zisa voastră democraţie.
    Care democraţie?
    Lasă-ne, lasă-ne, vedeţi-vă de viitorul vostru, pe noi ne-aţi adus în sapă de lemn.

    Puteţi considera acesta un pamflet. Nu îl cunosc pe Mr Gitenstein, s-ar putea să fie un tip cumsecade, gestul său însă m-a provocat şi am ….”bătut şaua să priceapă iapa”.
    dem

  3. Daca specimenul asta este atit de ingrijorat de soarta unor subspecii poate sa ii duca acolo la el in Washington DC si sa ii cazeze direct la Casa Alba,noi nu ne suparam ci dimpotriva,dar sa vedem cit vor rezista cu ciorile pe cap.Nu le dau mai mult de o saptamina.Alo ambasadorul lui peste noi ii avem de sute de ani aici,din pacate,si stim ce le poate pielea,pe cind voi doar vorbiti si habar nu aveti despre ce este vorba.Voi ce ati facut pt mioritatea indiana de la voi?I-ati exterminat asta ati facut si nimic mai mult!Noi nu ii vrem pe tigani,nimeni nu ii vrea nici macar voi daca i-ati cunoaste asa cum ii cunoastem noi.Oare asa-zisi politicieni de la noi nu isi dau seama ca integrarea acestor subspecii este o lupta cu morile de vint si bani aruncati pe apa simbetei?Avem nevoie de o lege similara cu cea din Slovacia!Bravo Slovacia!

  4. Mafia tiganeasca este o masa buna de manevra,pe care unii cunosc cum sa o controleze.Sa nu uitam nici un minut faptul ca aceste clanuri tiganesti sunt organizate in structuri bine organizate,au propriile lor „servicii de informatii”,au „sistem propriu de justitie – Staborul”…si foarte multi bani…

    • @Qubit…Foarte multi bani furati.De ce nu-i ia la purecat fiscul pe-astia de hram „imaculat” odihneasca-i D-zeu pe toti definitiv.

      • Cine, Blejnar? Sa fim seriosi! Cum sa ia el la intrebari masa de manevra electorala cea mai sigura? Pentru ca aici suntem: ies la vot numai cei carora li se promite ca vor fi lasati sa-si faca de cap inca patru ani. iar ceilalti…isi merita soarta!

  5. Robert Arthur Menard- Freeman on the Land!

  6. Domnul Gitenstein are mari probleme de comportament, ieşirea cu acea declaraţie nefericită deşi nu poate fi scuzată, arată cu ce valori umane se reprezintă America în România. Citiţi:
    http://www.nymagazin.com/pdf/nr690_Dezvaluiri.pdf

    Cu homosexualul, am înţeles, cel puţin acela era simpatic, inteligent şi cumsecade. Prin Gitenstein, Obama ne arată curu în semn de dispreţ sau cât valorează pentru el reputaţia Americii în România.

    Chiar în aceste condiţii, nu mă simt boşiman, fiecare stat este reprezentat de oamenii cei mai valoroşi pe care să-i trimită ca ambasadori.

    Pentru mine, ca român, prestaţia ambasadei americane este jenantă,
    pot înţelege însă faptul că fie nu au oameni inteligenţi, fie recompensează moral nişte neica nimeni, fie ne arată că „la aşa popor, aşa ambasador”

    Asta este, istoria se crează din zilele ce vor veni iar lui Obama îi vor veni zile grele cu asemenea ambasadori……picătură cu picătură.
    Dem

  7. SUA ii controleaza pe Kurzi, si astfel santajeaza Turcia atunci cand are nevoie.
    De ce sa nu se imprieteneasca cu tiganii, si astfel sa controleze Romania (in caz ca ea va deveni neascultatoare)?
    Ca la un semn, sa iasa tiganii si sa dea foc la masini in proteste „pasnice”, sa taie capurile politistilor si sa atace depozitele de arme (scenariul libian).
    In Romania nu exista inca Al Quaeda, dar sa mizezi pe unguri (doar pe unguri) nu-i de nadejde. Tiganii in schimb sunt raspanditi prin toata Romania, sunt usor de cumparat, relativ uniti, si ostili poporului pe care-l mulg. Candidatura perfecta.

  8. Taman ce luasem de gat in centrul orasului un rapan tiganesc mancator de seminte….. Inca o mostra de sfidare jidaneasca taman in ograda la noi – Stranie ,totusi, durerea lu’ Gitenstein pentru sursa de infectie de la Baia Mare !- alta treaba nu au aceste slugi decat sa apere elementele de subminare etnica si culturala prezente pe teritoriul Romaniei…..

    • Bine-ai facut! Eu am dat peste doi romani get-beget, care umpleau trotuarul cu coji de seminte, tot in centrul orasului. Ce n-a facut politia, am facut eu. Au ramas cu capetele plecate in rusine, sunt sigur ca au invatat ceva.

  9. Nimic de spus.

Răspunde!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: