O aiureală criminală – articolul zilei


Situaţia descrisă în acest articol, stă exact la fel la Cluj, unde hienele locale au demolat stadionul U, un stadion care dealtfel nu avea nevoie decât de întreţinere, ridicând în schimb un monstru care a înghiţit jumătate din parcul de joacă al copiilor, parc fost poate cel mai plăcut din întregul oraş datorită dispunerii proporţionale a jucăriilor şi a mediului înconjurător extrem de prielnic.

Astăzi e numai urme de şenile, noroi şi de-abia dacă mai respiră înjumătăţit, sub apăsarea unui colos urât ce îl umbreşte ameninţător. Fireşte, distracţia care a distrus copacii ce îngrădeau parcul, încălcând autorizaţiile de mediu eliberate (dar shhh, cei de la mediu au primit telefoane de la Consiliul Judeţean, pentru a privi în altă parte, sub ameninţarea „îţi pierzi serviciul dacă spui ceva”), ne şi costă o căruţă de bani, refuz să aflu exact cât, pe temei că mă voi enerva.

Într-un oraş în care servicii noi nu apar decât ca paznic privat, industria ne-înviată încă după dezastrul privatizărilor, pare să îşi dea ultima suflare, gigantul Nokia punându-şi fabrica din Jucu în conservare (adică toţi lucrătorii vor fi daţi afară, asta după ce li s-au redus salariile de la 1,200, la puţin peste 800 Lei.

Centrul oraşului are mai multe vitrine goale decât îi şade bine unei capitale, iar tramvaiele încetinesc prudent pentru a nu deraia pe un Bulevard al Muncii care se fărâmiţează încet dar sigur.

În aceste condiţii, hienele portocalii, practic o bandă de pocăiţi hoţi şi afacerişti, ne-au impovărat cu un stadion nou pentru care nu este clar câte generaţii vor plăti. Dacă pâine nu e, măcar circ să fie…

Citiţi pe ZF articolul lui Sorin Pâslaru, intitulat:

O aiureală: să laşi stadioane în paragină ca să te muţi pe altele noi când te împrumuţi cu 20 mld. de euro ca să supravieţuieşti

6 Răspunsuri

  1. Trist dar adevarat. Aceste stadioane sunt de fapt vechile arene unde crestinii (pe atunci nu erau secte) si gladiatorii erau aruncati la lei. De fapt trebuie sa fim cat mai indatorati si ocupati cu circul servit prin vidanjor(televizor, indoctrinator) sa nu vedem menirea noastra de Oameni. De fapt prin „sport” se vrea obisnuirea lumii cu faptul ca oamenii pot fi numerotati, vanduti-cumparati ca orice marfa. Sportul incurajeaza mandria de multe ori, ura , barfa, hula aproapelui (cand rateaza sau nu apara etc). Nu inteleg de ce nu le da la fiecare cate o minge, toti sa fie fericiti, portarii sa aiba mingea lor sa si-o bage in poarta cat mai des iar concursul sa fie cine are cele mai multe goluri, la fel de stupid cu si cine are mai putine. Cand ma gandesc cat amar de lume „sta si se uita” in loc sa faca ceva, macar sa gandeasca ma apuca groaza…. dar asta e. Oare cati barbati din stadioane s-au rugat la Dumnezeu cu aceeasi ardoare pentru orice trebuinta cu care se roaga de un fotbalist „hai gicule da golul”…. dar golul chiar daca vine el ramane in sufletul nostru, al tuturor pentru ca golul sufletesc trebuie umplut de iubire care vine de la Dumnezeu ca urmare a rugaciunilor. Si astfel ne invartim in jurul cozii, „suntem morti dar ne merge vorba ca traim” si nu vrem sa stim pentru ce sa fim, nu vrem sa stim…

  2. Nokia o sa isi inchida fabrica probabil, dupa cum au facut cu devizia de R&D din Cluj (nu ca ar fi vreo problema pt industria IT din Cluj sa „inghita” 100 oameni). Asta deoarece lipsa de viziune din ultimii 3-4 ani ii aduce la un pas de faliment.
    O miscare inteleapta ar fi sa convinga cineva firme pe val ca Samsung sau HTC sa vina incoace, sa preia din forta de munca. Ceea ce este putin probabil, sunt companii asiatice, nu au nevoie de europeni.
    Libertatea e gata. Sanex merge pe aceeasi urma. Vinovati pentru asta sunt din nou oamenii fara viziune care isi inchipuie ca fara a investi cu cap poti scoate bani. Un exemplu excelent de urmat este Polonia, n sunt afectati de criza. Si e normal, vad ca sunt pline magazinele romanesti de gresii, faiante, usi, obiecte sanitare poloneze.

  3. ca o lacrimă de sânge a căzut o stea…“ Domnul să-l odihnească în Ceata Drepţilor! A trăit aproape un secol apucând să vadă cum Răul cuprinde România. În data de 15 august ar fi împlinit 97 de ani. Încă un reper al României – cum a fost – s-a dus la cer.

    A murit Arsenie Papacioc, Dumnezeu să-L odihnească

    http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011072061116/Actualitate/A-trecut-la-Domnul-Parintele-Arsenie-Papacioc.html

  4. In urma cu ceva timp,un comentariu atragea tentia asupra acestor demolari din diversele parti ale Romaniei(cred ca era din Timisoara…);acum,ca si atunci,ma intreb: la voi la Cluj,vor sa construiasca un nou stadion,sau…un viitor lagar FEMA?!? Tu/voi,ce credeti? Si aici,la mine se demoleza in contnuu cladiri care ar fi fost utile,pentru a se construi…nimic,sau niste cladiri destul de ciudate…Astept parerile voastre!n Doamne ajuta!

    • E numai un stadion, dar unul facut prin jaf si samavolnicie. Porcilor nostri le pasa mai intai de toate, de bani.

Răspunde!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: