Cum sa nu mai poti fura sub acoperirea legii

N-as numi evaziunea fiscala un cancer, ci doar o boala pur si simplu. Cauza mai profunda o constituie lipsa de performanta a economiei romanesti si politica liberului-schimb.

Adevarul este ca economia romaneasca nu poate sa inoate in oceanul globalismului. Dar, in fine, asta-i o alta problema si nu are legatura cu subiectul adus in discutie de dl Turturica.

Evaziunea e o boala ce prolifereaza, in special, acolo unde si atunci cand accizele, taxele si impozitele, directe sau indirecte, iau proportii.

Mediul de dezvoltare al evaziunii este, asadar, gradul ridicat de fiscalizare din tara respectiva. Cu cat birul catre stat al agentilor economici e mai mare, cu atat tentatia creste, iar castigul evaziunii, obtinut prin eludarea obligatiilor fiscale, mareste miza riscului. Un spargator de banca, de exemplu, cand decide sa dea iama in caseria unei banci, primul lucru pe care-l evalueaza e raportul miza/risc; tot asa cum in economia de piata agentul economic evalueaza raportul cerere/oferta.

Si hotia e tot o afacere.

Evaziune fiscala e raspunsul unei economii libere la lacomia statului. Cu cat stapanul e mai hulpav si mai zgarcit, cu atat sluga e mai hoata. Avem de- a face cu acelasi principiul universal care spune: orice efect isi are o cauza. Cauza sunt obligatiile fiscale mari impunse de stat, iar evaziunea e efectul firesc al acestei masuri.

Problema care se pune acum este urmatoarea: avand in vedere ca amploarea evazionista se ridica la nivelul absolut de 80 miliarede de lei (noi) – ceea ce inseamna, tinand seama ca bugetul tarii e in jur de 150 miliarde, ca evaziunea depaseste 50% din buget -, n-ar fi mai bine sa relaxam fiscalitatea, micsorand-o, iar evaziunea sa dispara prin implozie.

Intelegand efectele evazionsite ale accizarii (la tutun, bauturile bahice, carburanti etc) n-ar fi mai bine sa le reducem pana la un nivel la care ele n-ar mai constitui o miza pentru evazionisti ?

Sa dau un exemplu: daca benzina la pompa ar fi accizata cu doar 10% (nu cu 100%, cum e acum), atunci va asigur ca evazionistul nu si-ar mai pune pielea la bataie, riscand sa intre in coliziune frontal cu Codul penal sau Codul fiscal; si asta doar pentru un amarat de 10%.

Evaziunea, nemaifiind motivata, ar disparea astfel de la sine, de moarte buna, cum se spune. Se observa, inteleagnd comportamentul agentilor economici, ca orice incercare de majorarea a accizelor (implicit a taxelor si impozitelor de tot felul) are ca efect micsorarea veniturilor bugetare, sperate si scontate in zadar, prin eludarea legilor.

Ce incerci sa cresti pe-o parte, majorand birul pus de stat pe umerii cocarjati ai romanului, se pierde pe alta, prin evazionism.

Asadar, se poate trage o concluzie de aici cat se poate de logica: orice majorare de accize se repartizeaza pe ( sau sunt platite de) consumatori, cei care achita factura, iar beneficiarii acestor accize sunt, deopotriva, statul si evazionisti. In functie de marimea relativa a accizelor (exprimata in procente), prada se imparte proportional si “frateste”. Statul isi ia partea leului pentru ca detine monopolul accizelor, iar evazionistii partea lor pentru ca risca. Aici e ca in jungla.

Felinele mari (leii, adica statul) prind prada (pentru ca pot pune accize), iar cele mici (hienele, adica evazionsitii) le fura prada. Mergand pe firul apei, al logicii, observam ca, desi beneficiarii sunt aparent diferiti, in realitatea ei sunt unii si aceiasi: politicienii, mandatati de popor sa guverneze. Si daca accizele intra in sacul fara fund al bugetului, si daca ajung la evazionisti, aceiasi oameni sunt, si intr-o varianta si-n alta, in fapt, beneficiari: politicienii.

Cu o sigura deosebire insa: prada legala o imparte cu poporul, iar in cazul evaziunii pliticienii trebuie sa imparta prada cu infractorii. Banii n-au miros. Politicienii castiga in ambele variante fiindca joaca la doua capete. Putem astfel conchide: duplicitate e numele tau, politica.

sursa RL

%d blogeri au apreciat: