„Ştiinţa ruşinii, sau ruşinea „ştiinţei”: Copiii alăptaţi exclusiv la sân şase luni riscă să aibă carenţe!


Partea a II-a a acestui titlu s-a aflat recent pe pagina principală a ziarului EVZ, într-o încercare penibilă de a convinge româncele de inutilitatea şi chiar de nocivitatea alăptării copiilor mici la sânul matern. Evident „studiul” a fost unul comandat de giganticele multi-naţionale care produc „baby food”, mai pe şleau mizeriile conservate şi pasteurizate, practic mâncarea moartă pe care vrăjmaşii creştinismului şi-ai omenirii în general, vor să o îndese pe gâtul copilaşilor noştri pentru a-i distruge şi debilita pe viaţă.


Din nou, nu îmi rămâne mare lucru de făcut, căci inteligenţa nativă a româncelor a străbătut uşor prin aburelile lor puturoase… citiţi şi vă bucuraţi căci ne-a făcut bunul Dumnezeu un neam atât de dotat din toate punctele de vedere – cu noi duşmanii au dublu de lucru şi tot degeaba:

Desigur…, daca toti sugari ar fi alaptati exclusiv la san timp de 6 luni… atunci companiile de produse alimentare pentru infanti cum ar mai face profit?

Si atunci gasesc niste „experti” ca cei din Londra sa mai faca cate un „studiu” pentru a le spune mamicilor ca nu-i bine 🙂

Apoi, cand „totul e bine si frumos”, aceeasi experti ajung la alte concluzii… pt. ca altfel scade contributia de la aceleasi companii, si trebuie sa-i mai impulsioneze putin 😉

Si uite asa… mai au si ziarele articole pt. publicare… si totul merge ca pe roate.

Dar…, oare pt. binele consumatorului, care in cele din urma plateste aceste aberatii… cand se vor face studii reale? Intrebarea este retorica.

Si cand te gandesti ca acesti „experti” cer uneori si donatii cu nemiluita.

vedeti ca nu ati pus in titlul articolului:
articol comandat de NESTLE Romania

Sunteți un ziar serios? Nu cred. Un astfel de articol ridicol mai rar. Îmi alaptez încă pruncul de 18 luni pentru ca încă mai pot, iar el nu m-ar înlocui cu niciun patruped, vorba doamnei doctor Ana Culcer, una dintre cele mai titrate pediatre din tara. Bineinteles ca de la 5-6 luni am trecut si la alimentatie solida, dar de ce laptele de mama n-ar mai fi bun? Pentru ca acum vrea guvernul sa ne intoarcem la serviciu mai repede? Deci, nu mai este bun lapticul după 6 luni, iar după 1 an, de-a dreptul nociv! Asta sa fie mesajul subliminal al articolului? Sau n-are cum jurnalistul de l-a scris sa fie asa destept. Mamelor, nu cedati, cine poate sa alapteze, sa alapteze, cine, din motive diverse si sunt convinsa, serioase, nu poate, sa-si hraneasca pruncul cum crede mai bine sau cum o sfatuieste pediatrul. Oricum, Româncele sunt fete destepte, se descurca ele cu copiii mai bine decât toate „civilizatele” din UE.


ARTICOL MINCINOS.

Un articol slabut. Nu-i dati atentie, treceti mai departe!!!!!!!!! Studiile, cercetarile stiintifice facute” la comanda producatorilor de alimente pentru copii”, nu pot fi luate in serios…
Alaptarea la san consolideaza in primul rand relatia afectiva mama-copil, care este extrem de imortanta pentru buna dezvoltare psiho-somatica a acestuia.

De la Nestle si Humana zicere.
2.000.000 de ani de carente i-au nascut pe desteptii care au studiul asta. La asta nu s-au gandit?

eu sunt mama unui baietel de 2 ani si l-am alaptat 1 si 9 luni…consecinta e ca baietelul este sanatos si nu am avut probleme majore de sanatate, este istet, atent, calm cand trebuie, intelegator, (sigur nu voi avea probleme cu puterea lui de concentrare), puternic, elastic …ce mai asa cum trebuie sa fie un copil sanatos. Va sfatuiesc tinere mame sa nu precupetiti efort pentru a alapta (si nu doar 6 luni)…sunt prea multe beneficii pentru a fi ignorate, este primul pas, apoi urmatorul lucru e sa fiti atente ce ajunge in stomacelul micutului asta pentru a continua construirea sanatatii micutilor (imi pare rau e prea mult de spus , insa sunt convinsa ca cine are urechi sa auda si ochi sa vada va gasi informatiile necesare )!

Felicitari si eu la fel ! Pe langa alaptarea copiilor la piept daca ii feriti si de vaccinurile (absolut toate sunt nocive) toxice , veti avea copii cu adevarat sanatosi.

He he he..
Asa este ,laptele de mama e nociv .
Dati sugarilor votca,tuica,si droguri ca asta-i face oameni …
Idioti puteti fi bre oamenilor !
Nu exista nimic pe lume mai hranitor,mai sanatos si mai curat decat laptele de mama ,cu conditia ca mama sa nu se drogheze si sa consume alcool …
In rest mama natura isi face datoria si ia din alimente (fie ele cat de sarace) tot ce-i mai bun si-l transforma in lapte matern .
O astfel de constatare cum ca laptele de mama este nociv nu putea sa vina decat de la niste betivani ca englezii .
Pai englezii se nasc beti pentru ca mamele beau si se imbata pe toata perioada de gestatie …
De aia probabil laptele matern nu le face bine …
Cine cunoaste englezii bine, stiu ca englezoaicele sunt dependente de alcool si ca incep consmul alcoolului la varste foarte fragede …
Pana niste ani in urma credeam ca rusii si sarbii sunt cei mai mari betivi…
Dupa ce i-am cunoscut bine pe englezi ,mi-am shimbat parerea ,englezii nu pot fi fericiti daca nu se imbata …
Mergeti vinerea si sambata noapte prin orasele englezesti si veti vedea ce n-ati vazut ,iar femeile uneori sunt chiar mai rele decat barbatii …
De aia englezii sunt natia cu cei mai multi handicapati ,pentru ca fiind beti aproape mereu ,fac copii la bautura …
Si se stie ca alcoolul este daunator pentru fat …
Dar pe betivii de englezi nu-i intereseaza decat sa se imbete cat mai repede …

15 ianuarie, 10:13. Mama ce-si alapteaza copilul de 2 ani

Articol mai tampit decat asta n-am citit in viata mea. Alaptarea ajuta enorm la eliminarea alergiilor, in niciun caz nu le dezvolta. Spun asta din proprie experienta cu fiul meu. Stiu ca alaptarea nu-i sustinuta in Romania, iar cand mai citesc si articole idioate ca asta, ma ia cu dureri de cap. Rusine ca publicati asemenea mizerii!!!

Dacă informația v-a folosit și doriți să aflați adevărul despre un al zeu mincinos al zilelor noastre, respectiv vaccinarea, conținutul etichetei „Vaccinuri„, va stă la dispoziție. Nu uitați să dați mai departe – cineva vă va fi recunoscător.

52 răspunsuri

  1. …și uite așa, „marile” jurnale ajung biete platforme unde publică toți imbecilii care cred că un cont gras e deajuns pt. o viață tihnită. Vai lor!!!! Falimentul moral atrage după sine și pe celelalte transformând subiectul într-o epavă pradă deznădejdii ….

  2. Nu-mi vine sa cred pana unde s-a ajuns! D-zeu inca ne mai rabda….!!!

  3. CEL MAI IMPORTANT ESTE SA CONSTIENTIZAM CA TOATA PRESA (CU EXCEPTIA CELOR CATEVA REVISTE ORTODOXE – NU DE LA PATRIARHIE) SUNT ASERVITE BANCILOR, MARILOR COMPANII SI DUSMANILOR POPORULUI NOSTRU, FIE DIRECT (CA SI PROPRIETARI) FIE INDIRECT CA CINE PLATESTE PUBLICITATEA CAM SI FACE GRILA…

    ODATA CONSTIENTIZAT ASTA SCOASE DEJECTIILE DIN VIATA NOASTRA…. CUNOASTETI PE CINEVA CARE DORESTE SA FACA ORDINE SI INCEPE PRIN A-SI GOLI VIDANJA SAU FOSA SEPTICA IN MIJLOCUL CASEI…. EU DA… ACELE PERSOANE CARE CONSUMA PRESA (CE NUME PARCA DEDICAT-TE PRESEAZA) SI DUPA ACEEA FAC CEEA CE ZICE PRESA FIE CA ISI DAU SEAMA SAU NU CUM AR FI: CUMPARA DE ACOLO, MERGI ACOLO, FA SEX IN POZITIA AIA SI DE ZECE ORI PE ZI CHIAR DACA NU MAI POTI CA ALTFEL FACI INFART SI EXEMPLELE AR PUTEA LA INFINIT

    Scuze de CAPS asa am inceput si era prea tarziu cand mi-am dat seama ca voi scrie asa de mult 🙂

  4. Am alaptat fetita un an si o luna, si in aproape 11 ani, mi-a facut febra de doua ori, iar raceala ceva mai serioasa.. cred ca de 4-5 ori. In schimb, piticul, alaptat doar 5 luni si jumatate, (din nu stiu ce motive, nu a mai vrut lapte de la san..pe care ulterior l-am inlocuit cu lapte de vaca,de tara, sanatoasa, nu „din comert” ) imi raceste aproape in fiecare an, si de felul lui, e destul de sensibil.. face febra la orice fas..
    Asta ca idee.. sa se stie ca laptele de mama e cel mai sanatos.
    Ca o completare, am incercat sa vad daca ar primi lapte praf, „special pentru bebelusi” si a vomitat dupa a doua inghititura.
    Simplu, nu?
    Orice mama ar trebui sa stie toate astea.. si sa isi creasca bebelusul asa cum stie ea ca e bine, nu cum li se spune la tv, in reclame, cele mai multe subliminale.

  5. A-ti vazut Zeitgeist , sa-l facem cunoscut , sa determinam lumea , sa le aratam o alternativa.Daca milioane de oameni s-ar uni , poate s-ar schimba ceva ! http://www.youtube.com/watch?v=4Z9WVZddH9w&feature=autofb

    • Alex, zegeist promoveaza tocmai FIARA din Apocalipsa, o lume fara Ortodoxie NU VA MAI EXISTA. Sfanta Liturghie mai tine lumea si elitele, vazand ca nu ne conformam cu batai si suplicii acum ambaleaza rahatul in staniol si nu pute…INCA. Tarile sarace sunt sarace tot datorita celor care vor marea unire mondiala astfel ca sa nu se mai inteleaga nimic de lumea aceasta. De aceea sub emblema pacii si a dragostei sta ascunsa cea mai mare inselatorie:ECUMENISMUL care asortat cu CIP-urile si cu CORECTITUDINEA POLITICA da cea mai mare rata de tampire a maselor dar si de slabire a lor. Ratiunea pentru care omul se afla pe pamant este dobandirea Duhului Sfant iar Duhul Sfant se „cumpara” urmand Ortodoxia cu Sfintele ei Taine. Tocmai pentru ca pare incredibil de simplu dar si din motive „ascunse”(ganduri demonice) prea putini se apuca de facut asta desi e singurul lucru care conteaza…

      Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să mai lase păcatul. Acum, judecaţi şi voi, cine de cine să asculte mai întâi, Dumnezeu de om sau Omul de Dumnezeu?- Arsenie Boca

      • Fiara din cufarul cu jucarii(scz dar mi se pare amuzant ) nu fac din rautate

        • La varsta ta inca te mai gandesti la jucarii, mi se pare normal. Dar daca oameni ca Petre Tutea, de exemplu, au murit cu credinta in Dumnezeu si in neamul nostru ca si cea mai adanca si minunata emotie a sufletului lor, crezi ca ai putea detine tu un alt „adevar”? Mai gandeste-te, mai cauta, mai cerceteaza!
          Dumnezeu sa te lumineze si sa ne mantuiasca pe noi toti!

      • ciprian, eu nu zic ca nu ai dreptate dar daca sub ecumenismul impaciuitor ( cu care nu consimt, sa fim limpezi) se afla necuratul insusi, cum ramane cu ” Fericiti facatorii de pace…”?
        Poate ca ne facem griji inutil. Oamenii nu se vor duce, pur si simplu, la adunarile lor carcalete si se va duce pe pustii cacelmaua politiceasco draceasca.Daco-r sta trei tauni, cu soacre cu tot, in biserici, şi-or baga minţile in cap si vor cere iertare pentru ratacire.

  6. Melamina, otrava care a făcut peste 53.000 de victime printre copiii din China, a fost acum descoperită şi într-un produs Nestle. Dacă iniţial compania a dezminţit această informaţie, la puţin timp după, reprezentanţii Nestle au recunoscut că laptele „Dairy Farm Pure Milk” conţine substanţa nocivă.

  7. Biserica este mana in mana cu Guvernul , acelas lucru .Afacere,Mafie,Manipulare.
    Fiecare cu parerea lui , dar ca sa fi un om bun, solidar nu trebuie sa crezi in kkt-uri astea .Uitate mai bine la documentarul ala si lasa putin de o parte fanteziile(iad,rai,demoni.dumnezeu). 1.Funcția cognitivă:
    Religia este o formă de explicare a lumii, în condițiile lipsei unei cunoașteri științifice. Ca modalitate de cunoaștere, specific religiei este forma preteoretică, mitologică. Ea are o marcată orientare antropomorfică, proiectând caracteristicile existenței umane (prima existență la care cunoașterea umană a avut acces), pentru explicarea tuturor celorlalte domenii ale existenței. În această perspectivă, antropologul social englez E. B. Taylor [2] oferă o primă teorie sistematică, fundamentată pe o mare cantitate de date. Taylor consideră ca fiind caracteristic religiei ideea de suflet care a apărut din încercarea omului primitiv de a explica o serie de experiențe ca aceea a viselor, transei și morții.

    • Antropos=care priveste in sus, omul este singurul „animal” care priveste in sus

      Daca vei voi gasesti suficiente documentare care sa iti prezinte minciunile evolutionismului.

      Te rog sa nu mai spui lucruri denigratoare la adresa Sfintelor Taine, iti faci mare pacat chiar daca nu crezi.

      Ai incercat calea Ortodoxa asa cum am descris-o de te pronunti ca un expert? Da-mi voie sa ma indoiesc, esti o victima a comunismului si corectitudinii politice. Nici eu nu credeam prea tare pana nu demult dar dupa ce am epuizat toate metodele „stiintifice” de a ma mentine in viata (incluzand New Age) si numai o Spovedanie mi-a redat sanatatea (de a doua zi!!) nadajduiesc ca nu ma mai poti comvinge lucrurile pe care le spui tu…

      E adevarat ca sunt infiltrati in Biserica diversi oameni tocmai pentru a rataci pe cei caldicei dar esenta, Iisus Hristos care este Capul Bisericii este in Taine in fiece lacas Ortodox si Sfanta Taina. Ce scriu nu e din auzite ci din experimentate pe propria piele spre deosebire de cei care cred in noua ordine care nu stiu de fapt ce se ascunde in spatele ei.

      Sunt MII de minuni facute de Sfintii ortodoxiei si de Sfintele Taine. Sunt Sfinti care au ramas cu buna mireasma neputreziti de sute de ani…bineinteles ca canalele politic corecte prezinta mumiile egiptene pentru ca nu cumva omul sa se gandeasca la Dumnezeu si Sfintii Sai… In marile sarbatori in timpul Sfintei Liturghii se face senin… Demonizatii fac ca din gura de sarpe in timpul Sfintelor Slujbe…

      …DAR NOI SA NU CREDEM, ASTA VREA DUSMANUL OMULUI SI CEI CE SUNT STAPANITI DE ACESTA (MASONII, ERETICII, SECTARII ETC)

      Cerceteaza draga Alex si daca ai ganduri contrare intreaba-te de unde vin…

      Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul

      • Ciprian, perfect, tu ai avut o experienta personala deosebita in legatura cu biserica (spui ca dupa ce te-ai spovedit ti-a revenit sanatatea de a doua zi).
        Daca asa stau lucrurile, cum explici ca spovedania si in general respectarea si a celorlalte reguli religioase nu schimba cu nimic viata majoritatii oamenilor care fac astfel de lucruri?
        Daca ar fi sa ne luam dupa tine, toti oamenii care respecta regulile bisericesti ar trebui sa fie imuni in fata bolilor, ceea ce evident ca nu e cazul.

        • 1. Spovedania trebuie facuta cu CAINTA, constientizan faptul ca urmare a pacatului noi oamenii suntem in situatia generala dar si particulara GREA in care ne aflam. Si eu m-am spovedit anual pana sa trec prin ceea ce am trecut si degeaba. Mergeam pentru ca asa zicea maicamea nu pentru ca eram comvins ca asa trebuie si ca asta inseamna de fapt putere, putere de a nu mai depinde de vicii, de pacat, putere de a te desprinde de lumea asta fara de frica, putere care nu e din lumea asta dar ne este data in dar prin jertfa Mantuitorului care se savarseste in taina si in zilele noastre la fiecare Sfanta Liturghie…
          Boala este o inteleptire, o taina, o impiedicare a unei fapte viitoare sau o ispasire mai dureroasa a unei fapte trecute. Poti citi Cararea Imparatiei a Parintelui Arsenie Boca… acolo scrie tot despre boli, despre rostul omului, despre necazuri…TOT… vrem sa pricepem de pe acum sau vom pricepe in viu dupa aceea…dar atunci nu vom mai putea face nimic din cele ce le putem inca face de acilea… nimic nu e intamplator si totul e cu un rost.

      • 2. Eu ajunsesem intr-un stadiu in care numai Dumnezeu ma mai putea salva si din disperare mi-am pus toata nadejdea in El. Celor incapatanati precum am fost eu trebuie adusi la un stadiu de a-si recunoaste neputiinta si atarnarea de Tatal Cel Ceresc si daca nu a fost de buna voie a fost sa fie de nevoie… tot raul e spre un bine caci raul nu e din vointa Lui Dumnezeu ci omul prin purtarea lui si-l aduce in viata sa (si uneori prin purtarea inaintasilor)…

    • Alex, tu încerci să explici religia asemeni celor de la Discovery, deci aş putea spune că eşti spălat pe creier de tembelizor. Ai încercat vreodată să trăieşti ortodox, să te bucuri de liniştea sufletească care o ai după ce asculţi Taina sfintei Liturghii, sau Taina Spovedaniei. Până nu încerci aceste lucruri nu ai cum să înţelegi şi ai să rătăceşti în continuare crezând că tu ştii adevărul, o să fi într-o goană continuă pentr a obţine acea fericire care crezi că ţi-o dă doar lumea materială.
      Doamne ajută.

    • M-ai facut praf cu argumentatia ta. Parca eram la cursul de logica al tovarasului Ciocan, profesor la facultatea de psihologie materialist dialectica, urmata si de dizidente pecum tanti Liiceanu,altfel coplesita de transcedentalitaea lui Manzatu.
      Cognitivitetea, Alex, odata face plici si, o zice si masonul antropolog Stolnici, te trezesti in no man’s land atarnand de ceva care nu-i nici constiinţa personala, nici colectiva. I-ai da una peste ceafa lui Taylor da’ nu ai cum asa ca ai o bucata de eternitate pentru a te intreba ce te-a impiedicat realmente sa crezi in ceeace iti era de fapt evident, existenta coplestitoare a lui Dumnezeu.

  8. Primul copil l-am alaptat doar 4 luni; avea frau la limba, ceea ce facea suptul dificil, iar eu fiind fara experienta… Acum are 20+ si mai tot timpul se plange de cate ceva. Al doilea copil l-am putut alapta 9 luni si este ceva mai rezistent. Juniorul l-am alaptat 2 ani (gratie ceaiului de chimen si coriandru…) si se vede de la o posta diferenta!

    Iata un exemplu si mai graitor, al unei comunitati unde copiii sunt alaptati minim 2-3 ani, maxim 6-7!… Traiesc binisor peste 100 de ani, au chiar cazuri care au atins si 150, dar nu oricum, ci activi, sanatosi si perfect constienti pana in ultima clipa. In plus obisnuiesc primavara sa tina perioade lungi de post negru… Cu astfel de clienti, ar disparea toate firmele de lapte praf si nu numai…

    Asadar, va recomand o carte de numai 61 pagini, despre reteta fericirii si a „tineretii fara batranete si vietii fara de moarte” la o comunitatea „nemuritorilor” din Valea Vietii, Hunza.

    http://travel.descopera.ro/6744222-Taramul-nemuritorilor-Hunza-a-Valea-Vietii

    Amatorii descifrarii algoritmului Imparatiei Cerurilor aici si acum, vor gasi multe detalii interesante de pus in practica. Pentru asta e necesar sa ne mai desteptam olecuta si sa ne amintim sa mai dam „mana cu mana”! Lectura trezitoare! Doamne ajuta!

    http://www.scribd.com/doc/15922864/Renee-Taylor-SECRETUL-Vietii-Tribului-HUNZA

    P.S.: Pt calculatoarele mai putin performante merge mai greu, dar merita!

  9. Cristian,
    Ortodoxia nu inseamna un set de reguli care trebuie respectate in litera. Ea trebuie traita in Duh si Aevar. Dumnezeu miluieste si ridica din boala dupa iconomia Sa si dupa folosul fiecaruia, pentru mintuire.
    La topic: nimic nu poate inlocui laptele matern, orice studii „savante” s-ar publica. Asa ca Alex draga, mai usor cu stiinta. Stiinta n-a explicat nici pina in ziua de azi, in era tehnologiei, originea vietii pe pamint, iar filosofia e toata numai o vorbarie in desert despre cine sintem, de unde venim si care e scopul vietii pe pamint.

  10. Nestle e cea mai abjecta companie care produce asa-zisa hrana pentru copii. Boss-ul de la carma ei afirma, printre altele, ca apa nu ar trebui sa fie un drept natural al omului, ci ar trebui comercializata ca oricare alt produs (filmul „The future of food”). Deci daca nu ai bani s-o cumperi, mori de sete, cam asta sugera ipochimenul.

  11. Vai ce aberatii!Dar cum zicea si cineva mai sus – cine are ochi sa vada si urechi sa auda vor stii unde sa caute si sa se informeze…
    Si eu am alaptat un an si 3 luni si se vede,puiul meu nu a fost racit decat foarte usor in cei 2 anisori ai lui,e foarte vioi si sanatos.L-am alaptat exclusiv pana la 5 luni jumate apoi am inceput diversificarea si nu a avut nici o carenta 😉

    • Am uitat sa spun ca acum ne dregem si trecem iarna cu ulei de catina si vit D si totul e perfect.Nu a luat niciodata medicamente inafara de cele naturiste gen siropel de brad ,miere si ceaiuri 🙂

      Multa sanatate tuturor ingerasilor !

      • Eu iarna asta m-am „tratat” doar cu miere de albine polifloră, ceapă roşie, pâine integrală făcută în cuptor, iaurt făcut în casă din lapte de vacă crud, muştar făcut în casă, hrean, usturoi, moare de varză şi câte o ţuică de prune. Bineînţeles toate produsele sunt naturale, 100% româneşti, din producţie proprie sau cumpărate de la ţărani, aşa că nu am fost răcit deloc.

        • Deci se poate 😀

          • De putut se poate, eu zic ca e de-a dreptul necesar!
            Eu unul beau in fiecare zi cel putin 1/2 L de moare, amestecat cu orice, poate inafara de lapte. Crede-ma te rog, digestia devine solida ca o stanca cand o ajuti cu binefacatoarele bacterii continute de moarea noastra cea din zilele de iarna!

            De restul celor despre care spune Haiduc, nici nu mai este vorba: pe cat de necesar e laptele de mama sugarului, pe-atat de bune sunt acestea, copilului marisor sau adultului.

        • Haiducule, cum faci mustarul de casa? Asta din comert are multe prostii prin el.

          • Si pe mine ma intereseaza!Am tot cautat un mustar simplu,fara zahar si alti aditivi si inca nu am gasit ….:(

          • E simplu, cumpăr boabe de muştar şi le macin cu o râşniţă veche de cafea, apoi adaug puţin vin alb, oţet de mere, sare, miere, putin praf de curry. Se amestecă totul bine 2-3 minute şi îl las apoi să stea câteva ore până se absoarbe lichidul. O să fie puţin iute, dar mie aşa îmi place. Dacă nu aveţi vin alb puteţi adăuga bere sau apă minerală, iar ca şi condiment puteţi pune ce aromă vă place, se poate razui hrean. Poftă bună 🙂

  12. Ce idioti.NU EXISTA CEVA MAI SANATOS PT BEBELUS DECAT LAPTELE DE MAMA.

  13. Hmmm, ceva pute rau aici. Oare nu vede nimeni ?

    Document incendiar: Ariton a spus în noiembrie 2010 că mina Uricani se va închide http://www.realitatea.net/ariton_800308.html

    Ipoteză şocantă: A doua explozie într-o mină are rolul de a şterge dovezile http://www.realitatea.net/ipoteza-socanta-a-doua-explozie-intr-o-mina-are-rolul-de-a-sterge-dovezile_800220.html

  14. Asta este un site special numai pentru HABOTNICI??
    Cateva intrebari logice,se poate?
    1.Ortodoxia este religia suprema/pura fara de care lumea nu va mai exista?de ce?argumentati va rog.
    2.Cu ce este mai presus ortodxismul fata de catolicism?fata de baptism? (si va rog,fara argumente de genul:”pai ai uitat de inchizitie?”…etc.fiecare religie are petele ei.
    3.pe Dumnezeu il gasesc numai daca accept o religie,in speta ortodxismul?
    Astept raspunsuri inteligente si nu evazive specifice habotnicilor.
    Scopul religiei care este?Pacea,iubirea de oameni…etc,nu?Zeitgeist ce idei propaga?oare nu aceeasi cu biserica?o gandire libera,o convietuire in armonie si pace,fara a fi conditioanta de bani,nu?Au,stai, biserica are nevoie de bani,Dumnezeu are nevoie de bani…
    Sunt împotriva religiei pentru ca ne învata sa fim satisfacuti cu neîntelegerea lumii-Richard Dawkins.

    • ” Astept raspunsuri inteligente si nu evazive specifice habotnicilor ”

      Iarta-ne , ca nu putem fi decat ” evazivi ” !

      mister Richard Dawkins , cu toate titlurile lui lumesti si cu toata stiinta lui lumeasca nu lamureste nici 1% din miracolul dumnezeiesc al facerii lumii , al functionarii ei , al vietii si mortii ( si nu numai el ci oricare alt asemenea lui ) . Mai mult decat atat : toate cele ale lumii pot fi explicate DOAR prin Puterea Treimei Sfinte si nedespartite -Tatal , Fiul si Duhul Sfant .
      Faptul ca acum nu constientizezi ca IN FIECARE LUCRU sau FIINTA , se manifesta un miracol dumnezeiesc inexplicabil mintii omenesti ( circulatia sevei plantelor , cresterea lor , ciclurile cresterii lor , mirosul florilor , perfectiunea creatiei fiintelor vii , incepand cu cele mai mici si culminand cu omul …) nu este neaparat catastrofal pentru tine ( nu putem cunoaste noi planul Domnului Dumnezeului nostru ) dar poate ca n-ar fi rau sa incepi SA-TI pui niste intrebari mai serioase si sa incepi sa intorci spatele intunericului si sa vii spre Lumina . Si mai ales , sa iei foarte in serios Numele Dumnezeului nostru inainte de a fi prea tarziu .

      Doamne , ajuta-ne !

    • Dumnezeu vs. ştiinţă

      Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor ţine cursul de filozofie…
      – Să vă explic care e conflictul între ştiinţă şi religie…
      Profesorul ateu face o pauză şi apoi îi cere unuia dintre noii săi studenţi să se ridice in picioare.
      – Eşti creştin, nu-i aşa, fiule?
      – Da, dle, spune studentul
      – Deci crezi în Dumnezeu?
      – Cu siguranţă
      – Dumnezeu e bun?
      – Desigur, Dumnezeu e bun.
      – E Dumnezeu atotputernic ? Poate El să facă orice?
      – Da
      – Tu eşti bun sau rău?
      – Biblia spune că sunt rău.
      Profesorul zâmbeşte cunoscător. Aha! Biblia! Se gândeşte puţin.
      – Uite o problemă pentru tine. Să zicem că există aici o persoană bolnavă şi tu o poţi vindeca. Poţi face asta. Ai vrea să o ajuţi? Ai incerca?
      – Da, dle. Aş incerca.
      – Deci eşti bun.
      – N-aş spune asta.
      – Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuţi o persoană bolnavă dacă ai putea. Majoritatea am vrea dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu…
      Studentul nu răspunde, aşa cş profesorul continuă.
      – El nu ajută, nu-i aşa? Fratele meu era creştin si a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Iisus să-l vindece. Cum de Iisus e bun? Poţi răspunde la asta?
      Studentul tace.
      – Nu poţi răspunde, nu-i aşa? El ia o inghiţitură de apă din paharul de pe catedră ca să-i dea timp studentului să se relaxeze.
      – Hai să o luăm de la capăt, tinere. Dumnezeu e bun?
      – Păi…, da, spune studentul.
      – Satana e bun?
      Studentul nu ezită la această intrebare – “Nu”
      – De unde vine Satana?
      Studentul ezită. – De la Dumnezeu.
      – Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i aşa? Zi-mi, fiule, există rău pe lume?
      – Da, dle.
      – Răul e peste tot, nu-i aşa? Şi Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
      – Da
      – Deci cine a creat răul? Profesorul a continuat. Dacă
      Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat şi răul. Din moment ce răul există şi conform principiului că ceea ce facem defineşte ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rău.
      Din nou, studentul nu răspunde.
      – Există pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâţenie? Toate aceste lucruri groaznice, există?
      Studentul se foieşte jenat.
      – Da
      – Deci cine le-a creat?
      Studentul iaraşi nu răspunde, aşa ca profesorul repetă întrebarea.
      – Cine le-a creat? Niciun răspuns. Deodată, profesorul începe să se plimbe in faţa clasei. Studenţii sunt uimiţi. Spune-mi, continuă el adresându-se altui student.
      – Crezi în Iisus Hristos, fiule?
      Vocea studentului îl trădează şi cedează nervos.
      – Da, dle profesor, cred.
      Batranul se opreşte din mărşăluit.
      – Ştiinţa spune că ai 5 simţuri pe care le foloseşti pentru a identifica şi observa lumea din jurul tău.
      L-ai văzut vreodată pe Iisus?
      – Nu, dle. Nu l-am văzut.
      – Atunci spune-ne dacă l-ai auzit vreodată pe Iisus al tău?
      – Nu, dle, nu L-am auzit.
      – L-ai simţit vreodată pe Iisus al tău, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodată o experienţă senzorială a lui Iisus sau a lui Dumnezeu?
      – Nu, dle, mă tem că nu.
      – Şi totuşi crezi in El?
      – Da.
      – Conform regulilor empirice, testabile, demonstrabile, ştiinţa spune că Dumnezeul tău nu există. Ce spui de asta, fiule?
      – Nimic, răspunde studentul. Eu am doar credinţa mea.
      – Da, credinţa, repetă profesorul. Asta e problema pe care ştiinţa o are cu Dumnezeu. Nu există nicio dovadă, ci doar credinţa.
      Studentul rămâne tăcut pentru o clipă, după care, pune şi el o întrebare.
      – Dle profesor, există căldură?
      – Da
      – Şi există frig?
      – Da, fiule, există şi frig.
      – Nu, dle, nu există.
      Profesorul îşi intoarce faţa către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcută
      Studentul începe să explice.
      – Poate există multă căldură, mai multă căldură, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, căldurică sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge până la 458 de grade sub zero, ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat dacă are sau transmite energie, şi căldura e cea care face ca un corp sau material, să aibă sau să transmită energie. Zero absolut (-458 F) înseamnă doar, absenţa totală a căldurii !
      Vedeţi, d-le profesor, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absenţa căldurii. Nu putem măsura frigul. Nu avem unităţi de măsura pentru frig. Căldura poate fi măsurată în unităţi termice, deoarece căldura este energie. Frigul nu e opusul căldurii, d-le profesor, ci doar absenţa ei.
      Clasa e învăluită in tăcere. Undeva cade un stilou şi sună ca o lovitură de ciocan.
      – Dar întunericul, profesore? Există întunericul?
      – Da, raspunde profesorul fără ezitare. Ce e noaptea dacă nu întuneric?
      – Din nou răspuns greşit, d-le profesor.
      – Întunericul nu este „ceva”; este absenţa a „ceva”. Poate exista lumină scăzută, lumină normală, lumină strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu există lumină constantă, atunci nu există nimic, iar acest nimic îl numim întuneric.
      Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. În realitate, întunericul nu există. Dacă ar exista, am putea face ca întunericul să fie mai întunecat sau mai puţin întunecat, l-am măsura cu unităţi de măsură, nu-i aşa?
      Profesorul începe să-i zămbească studentului din faţa sa.
      Se pare că acesta va fi un semestru bun.
      – Ce vrei să demonstrezi, tinere?
      – Dle profesor vreau să spun că premisele dv. filozofice sunt greşite de la bun început şi de aceea concluzia TREBUIE să fie şi ea greşită.
      De data asta, profesorul nu-şi poate ascunde surpriza.
      – Greşită ? Poţi explica în ce fel ?
      – Lucraţi cu premisa dualităţii, explică studentul…
      Susţineţi că există viaţa şi apoi că există moarte; un Dumnezeu bun şi un Dumnezeu rău.
      Consideraţi conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. D-le, stiinţa nu poate explica nici măcar ce este acela un gând. Foloseşte electricitatea şi magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a înţeles pe deplin vreuna din acestea două. Să consideri că moartea e opusul vieţii înseamnă să ignori că moartea nu există ca lucru substanţial. Moartea nu e opusul vieţii, ci doar absenţa ei. Acum spuneţi-mi, d-le profesor, le predaţi studenţilor teoria că ei au evoluat din maimuţă?
      – Daca te referi la procesul evoluţiei naturale, tinere, da, evident că da.
      – Aţi observat vreodată evoluţia cu proprii ochi, d-le profesor ?
      Profesorul începe să dea din cap, încă zâmbind, când îşi dă seama încotro se îndreaptă argumentul. Un semestru foarte bun, într-adevar.
      – Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluţiei în desfaşurare şi nimeni nu poate demonstra că el are loc, dvs. predaţi studenţilor ceea ce credeţi, nu? Atunci, ce sunteţi, om de ştiinţă sau predicator?
      Clasa murmură. Studentul tace până când emoţia se mai stinge.
      – Ca să continuăm demonstraţia pe care o făceaţi adineauri celuilalt student, permiteţi-mi să vă dau un exemplu, ca să înţelegeţi la ce mă refer.
      Studentul se uită în jurul său, în clasă.
      E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul profesorului?
      Clasa izbucneşte în râs.
      E cineva care „a auzit” creierul profesorului, l-a simţit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare să fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice stabilite şi conform protocolului demonstrabil, ştiinţa spune – cu tot respectul, d-le – că nu aveţi creier. Dacă ştiinţa spune că nu aveţi creier, cum să avem încredere în cursurile dv., d-le profesor ?
      Acum clasa e cufundată în tăcere. Profesorul se holbează la student, cu o faţă impenetrabilă. În fine, după un interval ce pare o veşnicie, bătrânul răspunde.
      – Presupun că va trebui să crezi, pur şi simplu….
      – Deci, acceptaţi că există credinţă şi, de fapt, credinţa există împreună cu viaţa, continuă studentul. Acum, d-le, există răul?
      Acum, mai nesigur, profesorul răspunde:
      – Sigur că există. Îl vedem zilnic. Răul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului faţa de om. Se vede în nenumăratele crime şi violenţe care se petrec peste tot în lume.
      Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decât răul.
      La asta, studentul a replicat:
      – Răul nu există, d-le, sau cel puţin nu există ca lucru în sine. Răul e pur şi simplu absenţa lui Dumnezeu. E ca şi întunericul şi frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absenţa lui Dumnezeu.
      Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întamplă când din inima omului lipseşte dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu există căldură sau ca întunericul care apare când nu există lumină.
      Profesorul s-a aşezat, fără a mai scoate un cuvânt…..
      Dacă ai citit până aici şi zâmbeşti când ai terminat, trimite asta prietenilor şi familiei, cu titlul “Dumnezeu vs. ştiinţă”

      PS. Numele studentului era Valeriu Gafencu

      • „PS. Numele studentului era Valeriu Gafencu”

        hmmmm … nu cumva a avut un antemergător? ATEUL Albert Einstein? eu pe el îl țin minte cu această frază celebră, că răul e absența binelui și întunericul absența luminii samd

        😉

        oricum nu sunt sigur de paternitatea citatului, pe net sunt mulțime de surse care i-au pus în gură lui einstein asta dar nici una autoritativă, doar folclor …

        • Einstein a fost ateu toată viaţa, doar la bătrâneţe şi-a revenit, deci când era el student nu avea cum să afirme aşa ceva. Nu cred că tot dialogul ăsta chiar a fost între cineva, deci numele studentului putea fi oricine şi mai nimerit mi s-a părut a fi Valeriu Gafencu.
          Doamne ajută.

          • mă rog, posibil … dar dacă cauți pe net cu nenea goagăl după „Dumnezeu vs. ştiinţă” primul la coadă e nenea einstein, iar valeriu gafencu nu apare deloc, trebuie să bagi cuvinte cheie suplimentare ca să dai de rezultatul invers

            adică, culmea ateismului unul din cele mai bune argumente creștine împotriva științei atotștiutoare și a ateismului, problema existenței răului în lumea creată de un pretins dumnezeu bun, e pusă în gura unui ateu 😉

            pe mine acest argument creștin, că răul e absența binelui, m-a ajutat să mai fac un pas mic în direcția împăcării dintre panteism și creștinism …

            😉

            hint:
            http://ro.wikipedia.org/wiki/Reificare_(eroare_logică)

            dar eu cred că e corect să fie scos în evidență faptul că această soluție creștină a problemei „dumnezeu vs stiinta” nu prea are suport în realitatea offline, e doar o memă colectivă care are o viață proprie, pe care doar apariția internetului o permite, fără corespondent în realitate

            la fel ca afirmațiile extrem de dure ale lui jefferson despre sistemul bancar care au apărut mai ales după criză …. dacă te apuci să cauți, să vezi dacă chiar a spus așa ceva einstein, gafencu sau thomas jefferson nu o să prea găsești sursa acestui folclor online …

            eu am încercat și nu am găsit nimic care să le susțină

            uite un alt mit urban la care am luat-o rău peste nas:
            http://avp-patrol.blogspot.com/2007/08/interviu-cu-dzeu-o-analiza-pt-totedati.html
            … era demult, deja au trecut ceva ani, și încă mai lucrez la contraatac

            nu e așa simplu pe cât pare!

    • 1. Istoric vorbind a fost constituita de Iisus Hristos, Dumnezeu intrupat, una din cele Trei Fiinte ale Sfintei Treimi. Despre existenta si calatoria Lui Iisus pe pamant existanenumarate dovezi (nu numai din Noul Testament). Ian vremurile acelea Domnul Nostru Iisus Hristos a constituit prin Cei 12 Apostoli Biserica si Sfintele Taine. Ei la randul lor au lasat urmasi pana in zilele noastre preotii. Daca vei cauta vei intelege, trebuie putina indraznire in a urma Sfintele Taine si Dumnezeu ti se va descoperi iar organul de „simt” e inima si de multe ori intreaga fiinta.

      2. La 1054 Papa de la Roma s-a rupt din Biserica. Odata cu acea rupere a pierdut si Duhul Sfant „biserica” catolica. Dovada sta faptul ca cei care marturisesc stramb nu mai au Sfinti, acei oameni care prin apropierea de Dumnezeu fac fapte mai presus de fire, pana in zilele noastre. Iti dau exemplu Sfantul Nectarie cu mii de vindecari, Parintele Arsenie Boca de la noi cu mii de minuni si Sfantul Paisie Aghioritul. Iti poti spune ca unii mint, minte unul, mint 10 dar mii de mincinosi DINTRE CARE MULTI ATEI PANA SA II INTALNEASCA nu e decat rea vointa sa crezi asta. Restul sectelor s-au rupt din catolicism deci sunt continuatoare ale unei erezii deci cu atat mai putin poate sa fie ceva bun in ele. Sfintii Parinti ne invata ca arme asupra necuratului sunt urmatoarele: Numele Domnului, Numele Maicii Domnului, Sfanta Cruce si smerenia. Observam ca in secte acestea nu se mai regasesc. Cine are oare interesul de a elimina aremele de lupta impotriva necuratului decat …necuratul insusi?!? O ratiune pentru care sectele exista si tot apar (sunt vreo 3000) e faptul ca oamenii nesimtindu-se impliniti in secta lor sau neurmand deloc Sfintele Taine dar „ei vor sa simta” tot cauta fericirea prin diverse congregatii si tot infiinteaza si infiinteaza dar cel care ii stapaneste deja ii conduce tot mai departe de Adevar. In timpul Sfintelor Slujbe oameni care din cauza pacatelor inaintasilor dar si din cauza pacatelor lor urla ca din gura de sarpe aceia sunt demonizati, mai exista cazuri si in zilele noastre…

      3.Dumnezeu se ascunde in Cele Zece Porunci si Sfintele Taine care, da, numai in Ortodoxie le gasesti. Trebuie indraznire de a le lasa loc in viata ta, incepe cu un Duhovnic. Mergi cu un graunte de credinta si vei muta si muntii. Atunci cand pleci undeva pleci cu credinta ca vei ajunge….asa si cu Dumnezeu. Noi ne aflam in lumea aceasa ca urmare a caderii protoparintilor nostri. Prin venirea Lui Iisus s-a restabilir metoda de comunicare c Divinitatea, Orotodoxia…daca aceasta ddispare lumea nu se mai mantueste, nu isi mai are rostul si atunci va dispare. Asta se ascunde in zegeist dar frumos ambalat ca sa nu puta… si in restul teoriilor de gandire pozitiva… Sa nu uit si eu convietuiam in „pace si armonie” dar totusi nu a fost suficient, lipsea ceva, cred ca e bine sa ne indreptam catre Dumnezeu de buna vie decat de nevoie…uneori poate fi dureros… Citeste Cararea Imparatiei a Parintelui Arsenie Boca, el a studiat si medicina si are o vasta cultura, vei vedea acolo raspunsuri „nehabotnice”….

  15. cât despre subiect, că laptele matern e blablabla până la faza cu gripa porcină de anul trecut aveam și eu mai multă încredere în experți, indiferent de domeniul de expertiză ….

    acum … nu mai am … pur si simplu faptele mă obligă să constat faptul că și experții de orice fel, foarte mulți dintre ei pentru o bomboană și o măslină în plus sunt înstare să își vândă conștiința și expertiza oricui e dispus să scoată banul din buzunar … cu mai mult sau mai puțin talent sunt capabili să mintă pentru un ban în plus despre orice subiect e necesar …

    mi-a deschis definitiv ochii discursul lui Dwight D. Eisenhower de la sfârșitul mandatului:
    http://www.h-net.org/~hst306/documents/indust.html

    sau cauti pe net după „eisenhower warning speech” … ce spune pe scurt individul? că puterea complexului militar-idustrial a devenit atât de mare în america încât chiar și elitele sunt în pericol să își vândă principiile etice pentru bani … sau putere … sau în cazul cercetării știintifice care în domeniile de vârf are nevoie de tot mai multe resurse materiale sau bani să fie mai flexibili la principii doar pentru a avea acces la tehnologia necesară cercetării în domeniul X sau Y …

    iar când se întâmplă asta, și cam despre asta e vorba și aici și la faza cu gripa porcină, atunci „elitele” certifică monstruozități ca cele de mai sus, studii științifice care ne arată că laptele matern e mai bine să fie înlocuit cât mai devreme de lapte praf supertehnologizat și înbunătățit dpdv genetic … evident mai bun decât laptele matern neevoluat!

    intelectualii, elitele, „halatele albe” s-au transformat în ochii mei în uniforme de mercenari pline de sânge … definitiv ….

  16. asta e programul de indobitocire a poporului nostru … si a altora de marile concrene ale ,,alimentatiei stiintifice !!!!!!! ,..furajarea efectiva a copilasilor cu alimente sintetice… imi aduce aminte de un banc mai vechi : ion plecat in strainataturi sa faca baini primeste veste de la maria ca a devenit tata de gemeni! rapid ici ia invore de la stapin si ajunge in tara, si direct acasa – sa-si vada odraslele ; dar surpriza !! descopera ca este tatal a 2 negrisori ! mirat ii cere lamuriri nevestei ; – de ce au iesit asa !?! – ba au fost ca tine, dar neavand laptele bun sa-i hranesc, am luat de la bivolita de la mama si s-au facut negrisori ! lamurit sotu se duce in vizita si pe la mama lui, la remarca acesteia privind paternitatea fiului sau , acesta ii spune tarasenia cu laptele de bivolita, la care replica mamei sale ; deh! maica era de asteptat , si eu cand te-am avut pe tine, nu am avut lapte suficient, si te-am hranit cu lapte de vaca ! de aceea ai iesit bou !!!!!!! multumita lui Dumnezeu femeile de la noi prefera sa-si alimenteze copii de la san, dar ce ne facem ca au aparut si destule mamae moderne, snoabe,! isi indoapa copii cu surogate si cu ce e la moda !!! si ne mai miram de valul de boli uratae ce macina copii !!! inca la discutia cu o astfel de mama , replica ei m-a lasat masca :,, tu zici ca nu-s bune !! dar de-i asa de ce-i lasa sa le vanda , ! nu mai traim ca pe vremuri inapoiate ! tu esti zgarcita de nu-i cumperi bunatati la copilul tau si esti invidioasa ca-mi permit ! sic ! la asa replica – no coment !

    • Am crezut ca ca ma prapadesc de ras – va mai astept cu comentarii!

    • „furajarea efectiva a copilasilor cu alimente sintetice”
      pentru că pe acestea trebuie să LE CUMPERI … laptele matern e GRATIS!

      asta e singura lor problemă, dpdv al caracatiței mondiale, e aceași problemă pe care a avut-o Nikola Tesla cand a fost intrebat de J.P. Morgan “eu unde pun contorul pe inventia asta a ta?”

      dacă ar găsi o metodă de a pune un robinet cu contor la țâța mamei ca să alăpteze doar după ce cotizează la Partid, adică la nenea ițărescu, la caracatiță, laptele matern ar fi ok, nu ar mai avea probleme cu lipsa evoluției mamiferului numit om, și implicit a laptelui acestuia …

      de-aia experților împotriva cărora ne-a avertizat Dwight D. Eisenhower în acel celebru discurs, de data asta real și documentat offline, nu e un mit urban ca „Interviu cu Dumnezeu” atribuit lui paler sau „Dumnezeu vs. ştiinţă” atribuit lui einstein samd nu le place laptele matern … nici aerul pe care îl. respirăm … nici apa pe care o bem … nici lumina care cade gratis și gratuit peste toată creația SA …

  17. Apropo de beneficiile alaptarii pe termen lung, iata ce stiu si pun in practica unii dintre semenii nostri…

    In lume exista peste 3000 de oameni care traiesc fara sa consume hrana solida, multi dintre ei si fara sa consume lichide. Sunt numiti „autotrofi”, o denumire data organismelor capabile sa transforme energia solara in hrana, prin fotosinteza. Numai ca specialistii nu pot explica mecanismul prin care autotrofii umani supravietuiesc –

    „Alaptare pana la 7 ani, apoi… soare

    Si in Rusia cea plina de cercetatori ai fenomenelor neobisnuite se gasesc autotrofi. Avand o tara greu de hranit, conducatorii au finantat multe studii de nutritie, insa doar filosofii au reusit sa se apropie de „fotosinteza” autotrofilor.

    Verdanski, de exemplu, era convins ca omul este o fiinta energetica si trebuie sa fie capabil sa se hraneasca doar cu energie din spatiul cosmic. In Rusia, exista un grup de autotrofi, care se intalnesc cu regularitate la Muzeul Konstantin Vasiliev din Moscova. Acestia cred ca au descoperit si solutia pentru copiii autotrofi.

    „Un copil trebuie alaptat pana la varsta de 7 ani, dupa care este perfect capabil sa devina autotrof”, spune Zinaida Baranova, din Krasnodar, cea mai renumita dintre acestia. „Mama, chiar daca nu consuma hrana solida, are suficient lapte pentru a hrani copilul pana la 7 ani”.

    Zinaida a lasat clar sa se inteleaga ca exista femei din grupul lor care au facut acest experiment. Zinaida s-a supus testarii sub supraveghere medicala. Cercetatorii de la Institutul Bauman au constatat ca varsta biologica a femeii pare a fi de 20 de ani, desi e trecuta de 65. Explicatia: ea nu consuma hrana solida de peste patru ani.

    „Organele ei parca s-au regenerat”, a constatat profesorul Spiridonov. Inainte de a renunta la mancare, avea chiar si o boala cronica, la stomac, plus diverse simptome specifice varstei. Acum nu mai are nimic. Nu i-a fost usor sa se adapteze la dieta cu aer. A suferit de epuizare, avea crampe si gura uscata. Starea de bine a inceput sa se instaleze dupa o luna.

    Biologii sustin ca orice organism viu are nevoie de energie ca sa supravietuiasca. Plantele, prin fotosinteza, proceseaza energia solara. Mai sunt organisme care isi procura energia din anumite reactii chimice proprii, dar ambele procese necesita enzime sofisticate. Omul nu are asemenea enzime, deci ar trebui sa nu supravietuiasca fara mancare. Totusi, peste 3000 de oameni dovedesc contrariul!

    Pana la urma, mitologiile care vorbesc despre cei dintai oameni, ce nu consumau hrana solida, se vor dovedi a fi fost adevaruri demult uitate.”

    Si cand te gandesti ca suntem bombardati cu info despre exploziile solare cica tot mai periculoase, iar bietul soare pote fi de fapt cel mai bun si salvator prieten al nostru, nu si al marilor corporatii alimentare, sau producatori en-gros de omg-uri…
    De meditat si la expresiile „dinti de lapte” si „cei 7 ani de acasa”… Sa ne reamintim de „nemuritorii” din Valea Vietii, Hunza, postitori cu state vechi si care adesea isi alapteaza copiii pana pe la7 ani, si mor la varste matusalemice, cu toti dintii in gura, basca alte performante notabile si de dorit tuturor…

  18. Fetita mea are 1 an si 5 luni, inca alaptez, cand are ea chef vine si cere. Pot spune ca este total diferita ce un copil care nu a fost hranit la san, este foarte desteapta, este atenta la tot ce se petrece in jurul ei, acum invatam alfabetul. In Japonia imediat dupa nastere asistenta iti spune sa dai piept copilului pana la 2 ani. Nu am cunoscut persoane care sa alapteze doar 6 luni, asa ceva este de neconceput acolo, si pt asta copii lor sunt foarte tari, nu racesc atat de repede, chiar ma uitam ca iarna nu le dau strampi sau 2 perechi de pantaloni pe ei, si nu au nimic.

  19. hmmm … la partea asta, dacă e adevărat că poți trăi fără să mănânci e foarte simplu de testat teoria

    😉

    însă, înainte de a teoria, ar fi bine să mai citești o dată biblia … pentru că e destul de clar spus chiar și în biblie:
    1. că omul e „stricat”, adică păcătos, încă de la primul reprezentant, adam
    2. că lui adam ia fost date inițial plantele ca să le mănânce, nu aerul și meditația pură
    3. că omul se hrănește ȘI cu cuvântul domnului și are nevoie de el, de adevăr, ca hrană spirituală și nu îi este suficientă hrana fizică, materială …

    după ce ai înțeles ce vrea să spună biblia poți testa și varianta oamenilor solari … până la urmă și isus a înviat din morți după trei zile, nu!? și a împărțit 3 pești și 5 pâini la 5000 de oameni! minuni au fost, sunt și vor mai fi până la judecata de apoi

    atenție însă că:
    4. nu încerca să îți impui voința ta minusculă domnului, să îi poruncești tu ce să facă, când să scoată minunile din joben … nu vei reuși, vei pierde, strânsul din buci a la bruce lee nu are nici un efect în fața lui

    😉

  20. Mi-au placut toate cometariile voastre. Copilul meu a facut crize de epilepsie la 3 saptamani de la nastere…si da i-au facut vaccinuri in spital. S-au incercat toate antiepilepticele pe el in spital timp de alte 3 saptamani. Nici unul nu a dat roade. Facea peste 30 de crize pe zi, ca in prima zi. Pana nu l-am botezat (ca nu ma lasa doctorita sa plec din spital ca zicea ca cine stie ce-i fac sau pateste copilul in timpul asta!) nu i-au trecut crizele. Crizele au trecut dupa botez aproape imediat…adica in mai putin de o saptamana. Intai s-au redus la jumate (in ziua botezului) apoi la trei sferturi, apoi la jumatatea jumatatii pana joi cand au disparut complet. Botezul a avut loc duminica. Multumesc pentru rugaciuni duhovnicului meu si Parintelui prea iubit si slavit Iustin Parvu, fara de rugaciunile carora nu ma puteam lipsi si care m-au ajutat in vindecarea copilului si a traumei mele sufletesti. Sa stai o luna intr-un spital de nebuni (ca nu pteai sa iesi pe alee ca urlau ca lupii!), intr-o sectie de copii epileptici si cu probleme neuronale grave nu-i putin lucru! Si cu toate astea am razbit!
    Doar cu Dumnezeu!
    Si asta nu-i singura minune pe care a facut-o Dumnezeu cu mine si cu baiatul meu cel mic! Dupa acea luna de cosmar, nu a mai facut niciodata crize de epilepsie, acum are peste un an jumate. L-am alaptat pana la 1 an si 6 luni. Incepuse sa ma muste rau si nu mai lua in greutate. In final a acceptat biberonul, dar primeste macare solida si lapte praf. Laptele de vaca nu-l prea suportam si nici pe cel de capra. am invatat sa mergem la un an jumate si incercam incet si sigur sa vorbim.
    Am multe de spus despre minunile lui Dumnezeu cu mine! Acum cativa ani am avut accident cu un cal cu masina unui prieten bun. Mergeam catre manastire cu un grup de fii duhovnicesti de-ai parintelui meu. Masina nu a avut decat parbrizul facut tandari si o usoara indoitura dupa ce a sarit un cal pe ea! Soferul si pasagera din fata nu au avut nici macar o zgarietura. Cand am facut curat cu o prietena ne-am ingrozit! Intre scaune erau niste mere si un oarece desert, totul numai cioburi infipte adanc! Atunci cum pasagerii din fata nu aveau nimic??? Ce este stiintific in asta?
    Am uitat sa spun ca eu sunt om de stiinta! Sunt cercetator! Probabil asa se explica de ce Dumnezeu imi da atatea palme si tot el ma scoate din necazuri!
    Acum am sa va relatez ceva si mai tare! Si cine vrea sa creada bine cine nu nu! Eram necasatorita acum ceva ani in urma, mai exact in 2010, faceam in minte rugaciunea pentru vrajmasi, ma rugam pentru indreptarea lor (si a mea de altfel!). am fost la manastire la Antim. M-am inchinat la icoane si asteptam sf. maslu vineri dimineata. Era Hramul Sf Antim, cred ca 3 spetembrie. Deci 3.09.2010. Incepe slujba. Ma uit catre icoana Maicii Domnului de la aghezmatar cu mana insangerata. Parca imi spune „Apropiete, nu-ti fie sila” „Vino mai aproape, vino sa vezi”. Ma uit ciudat spre icoana. Vad o colega de serviciu care se inchina si ea (Antim este apropae de locul de munca, si unii din colegi vin sa se roage inainte de a merge la munca sau fac o paza si trec pe la biserica). Zic in sinea mea, „Mare esti Tu Doamne si puternica rugaciunea Ta si multa mila si rugaciune pentru sotia ce se roaga pentru sotul ei (sotul ei era bolnav de depresie)”. Nu termin ideea, femeia trece de langa icoana si vad ceva la icoana. Curgea mir din ochiul drept mai mare. Parca plangea cu mir. Zic nu-i nimic hai sa sterg distret icoana o fi uns-o cineva cu mir sau ulei din gresala. Dau sa sterg si vad ca nu era pe sticla acea scursura ci sub sticla. Am ramas blocata. M-am indepartat, au mai trecut pe la icoana si altii. Ma apropii de noi, pipai discret icoana pe deasupra, deasupra uscat. Atunci ma uit mai atent si continua sa curga. Doar eu era langa icoana, lumea era atenta la maslu ca trebuia sa inceapa. Bufnesc in plans, un plans isteric, ies afara, incerc sa ma calmez si bufnesc iar in plans. Nu putem sa-mi explic. Ne exista minuni! eu nu cred in minuni, nu face Dumnezeu minuni cu mine! NU! NU! NU! Revin in biserica, stau cu atentie la slujba si plang in continuu fara sa ma mot opri pentru o secunda! Ajunge vremea mirungerii sa ma miluieste chiar staretul de la acea vreme parintele Mihail „Parinte stiti curge mir de la icoana Maicii Domnului” (intre timp imi informasem colega plus alte persoane din biserica pe care le cunosteam si au confirmat prezenta mirului la icoana) Vine Parintele Mihail si verifica nimic nici o dovadade frauda „Stiti toate icoanele sunt facatoare de minuni” si zambeste bland. Intre timp imi informasem jumatete cel putin de prieteni de „Minunea de la Antim” au venit toti in timp si au vazut cele spuse de mine si cei prezenti (ca mirul proaspat se conaste pe o icoana veche). Parintele duhovnic si obstea manastirii sale pusese imediat dupa acea o copie a Icoanei de la Antim in biserica dansului spre inchinare. M-am bucurat tare si nu stiu de ce dintre cei multi cei de fata la acel maslu doar eu vorbesc despre asta.
    Mi-a cutremurat sufletul plin de indoieli de pana atunci si l-a umplut de bucuria nestintei caii nevazute a lui Dumnezeu. Ca om de stiinta ma plec in fata SA si Il marturisesc si-L voi marturisi pana la moarte! Dau marturie pentru ceea ce am vazut cu ochii mei, am pipait cu propriile maini, am sters si verificat de cateva ori la rand! Minuni exista pretudinteni suntem prea ocupati sa le vedem sa le simtim si sa ne bucuram de ele!
    Mari minuni a facut Domnul Dumnezeu meu cu mine si marturisesc pentru ele cu pretul vietii daca trebuie, ca le-am trait pe pielea mea!

    Sper sa va fie de folos si sa va inteleptiti si voi asemenea,
    Toata dragostea mea si va urez mantuire sau viata vesnica!
    Alina din Bucuresti

Lasă un răspuns către Oare nu se vede ? Anulează răspunsul