În tradiţia bine instaurată de acum, revin cu un mesaj „fierbinte din presă” primit din partea unui fost coleg de suferinţă din America. Unde până nu demult inginerii auto erau respectaţi şi trataţi ca atare, s-a ajuns la batjocură deplină: practic dacă vrei un servici, trebuie să fii Făt-Frumos, să ştii cât 10 şi başca, să accepţi să lucrezi pe nimic, pentru chinezi – ce-a fost America pe vremuri şi ce-a ajuns azi!
Fii atent ce vrea sa gaseasca D-l…. ca sclav, vezi mai jos!„Frumoasa, devreme acasa si sa stie frantzuzeste”..
Cum zicea unul: „cauta oameni care nu exista”.M-au facut astia praf la jupan. Mi-au dat de lucru cat pentru sapte. E adevarat ca invat dar…Lucrez 10-11 ore, platit 8.Maine am un interviu, sa ma evalueze un indian, oricum, poate scap de astia.Nu mi s-a intamplat in viata mea sa fiu intr-un astfel de „colectiv”.
Ieri ne-a dus obligatoriu la Auto show, Cobo. Intai sedinta. Shefu’ mare, proaspat venit din China. Doua ore de tembelisme, salariile sunt prea mari, sa muncim atat cu spor dar si cu drag. Dar cand a inceput (si asta ca e ceva generalizat) sa vorbeasca de China, parca inebunise, sa se pishe pe el de emotie. Si audienta extaziata, lacrimi si aplauze. Nu se poate descrie. E a doua sedinta in cinci zile in care se intampla acelasi fenomen.Alt idiot, alb, ceva manager, si ala: „Ce bine ar fi daca ne-ar cumpara chinezii!”Cred ca le face ceva prin TV, prin apa, ca e generalizat.Daca ai versiunea mai noua a filmului 1984, ala mai nou, incepe cu o sedinta INGSOC, cam asa ceva.Inca ceva. Era un banc, poate il stii:
Un grup de ingineri, pentru rezultate deosebite, sunt dusi sa joace golf. In fatza lor erau un alt grup, se miscau foarte incet. Unul din ingineri se duce la administrator si ii zice:„Astia se misca prea incet, spune-le sa joace mai repede”.Administratorul ii raspunde:„Pai e ceva special cu ei, sunt fostii pompieri ai orasului care si-au pierdut vederea la incendii si noi ii lasam sa joace gratis”.La care inginerul zice: „Pai pune-i sa joace noaptea!”
Asa si eu, am vazut pe unii ca l-au adus la Auto show pe unul orb.
La Auto show, negrese slabe, fusta scurta, ne explicau cum e cu masinile, avantaje, etc. Ceva de nedescris. Totul ca sa promoveze imbecilitatea.Peste tot ecrane uriase cu masini in viteza, negri cantareti, urlete, lumini, ca in iad. Amaratii, cu greu au strans sa plateasca12 $ pe bilet, singura distractie care le-a mai ramas. Se uitau la masini ca si catzeii la vitrina macelariei. 99% nu ar putea vreodata sa-si cumpere aceste masini.
Le-au scumpit infiorator. Orice masina cat de cat acceptabila este 23000. In plus, pun un numar imens de porcarii electronice pe ele. Una era cu sticker price 24000 si cu accesorii ajungea la 36000. Iar majoritatea nu au ce manca si cu ce sa-si cumpere benzina sau sa-si repare rablele.Multumeste-I Lui Dumnezeu ca ti-a dat minte sa pleci de aici! Stiu ca e greu si in Tara dar aici e greu plus imbecilitate generalizata.
Filed under: America, Avertizari, Economia, Societate | Tagged: America, Avertizari, Economia, Societate |
Da mie imi place negresa!
🙂
de ce nu vine omuletzu inapoi, ce mai asteapta?
de parcă la noi nu a fi generalizată imbecilitatea Made in SUA…
GREIERELE ŞI FURNICA
VERSIUNEA ELVEŢIANĂ
Furnica munceşte din greu toată vara în arşiţă. Îşi clădeşte casa şi
pregăteşte provizii pentru iarnă.
Greierele crede că furnica e proastă, râde, dansează şi se joacă.
Odată iarna venită, furnica stă la căldură şi mănâncă bine.
Greierele tremurând de frig nu are nici hrană, nici adăpost şi moare
îngheţat.
SFÂRŞIT
*VERSIUNEA FRANCEZĂ*
Furnica munceşte din greu toată vara în arşiţă.
Îşi clădeşte casa şi pregăteşte provizii pentru iarnă.
Greierele crede că furnica e proastă, râde, dansează şi se joacă.
Odată iarna venită, furnica stă la căldură şi mănâncă bine.
Greierele tremurând de frig organizează o conferinţă de presă şi întreabă de
ce furnica are dreptul să stea la căldură şi să mănânce bine în timp ce
alţii, mai puţin norocoşi decât ea, suferă de frig şi foame.
Televiziunea realizează emisiuni în direct, care arată greierele tremurând
de frig şi difuzează extrase video cu furnica stând frumos la căldură într-o
casă confortabilă, cu o masă plină de provizii.
Francezii sunt şocaţi de faptul că, într-o ţară atât de bogată, bietul
greiere e lăsat să sufere în timp ce alţii trăiesc în huzur.
Ziariştii fac interviuri în care întreabă de ce furnica s-a îmbogăţit pe
spinarea greierului şi interpelează guvernul pentru a mări impozitele
furnicii, astfel încât aceasta să plătească “cât se cuvine”.
CGT, FO, Partidul Socialist, Partidul Comunist, Liga Revoluţionară Comunistă
organizează manifestaţii în faţa casei furnicii.
Funcţionarii publici decid să facă grevă de solidaritate 59 de minute pe zi
pe o perioadă nelimitată.
Un filosof la modă scrie o carte care demonstrează legăturile furnicii cu
torţionarii de la Auschwitz .
Ca răspuns la sondaje, guvernul emite o lege privind egalitatea economică şi
o lege (aplicată retroactiv asupra perioadei de vară) anti-discriminare.
Impozitele furnicii sunt mărite şi furnica primeşte o amendă pentru că nu
l-a angajat pe greiere ca asistent.
Casa furnicii este confiscată de autorităţi pentru că furnica nu are destui
bani ca să-şi plătească şi amenda şi impozitele.
Furnica pleacă din Franţa şi se instalează în Elveţia unde contribuie la
bogăţia economică.
Televiziunea face un reportaj despre greiere, care de-acum s-a îngrăşat.
Acesta este pe cale să termine proviziile furnicii, chiar dacă primăvara e
încă departe. În casa furnicii se ţin în mod regulat întruniri ale
artiştilor şi scriitorilor de stânga.
Cântăreţul Renaud compune cântecul “Furnică, opreşte-te!”
Fosta casă a furnicii, devenită locuinţa socială pentru greiere, se
deteriorează pentru că acesta nu face nimic pentru a o întreţine.
Guvernului îi este reproşata lipsa mijloacelor. Este înfiinţată o comisie de
anchetă ce va costa 10 milioane euro.
Greierele moare de supradoză.
Ziarele şi televiziunile comentează eşecul guvernului de a redresa cum
trebuie problema inechităţii sociale.
Casa este invadată de o bandă de gândaci emigranţi.
Gândacii organizează traficul de marijuana şi terorizează comunitatea.
Guvernul se felicită pentru diversitatea multiculturală a Franţei.
SFÂRŞIT
http://www.gazetadesudest.ro/2011/01/25/greierele-si-furnica-un-comentariu-interesant-de-pe-forumul-ziarului-gandul/
Eufrosin, te citesc ocazional de ceva vreme si pot sa iti spun ca ar fi pacat – pentru munca prestata pana in prezent – sa continui cu senzationalisme ieftine ca in articolul asta. Iti pierzi trei sferturi din credibilitatea stransa cu multa truda (ca furnica). Nu caut sa argumentez de ce e penibil acest articol, tot asa cum nici tu nu argumentezi si te limitezi doar la a prezenta ca pe un mare adevar o impresie subiectiva a unui tip frustrat ca nu e aplaudat la fel ca si chinezu’ din poveste (si poate si din alte motive, unul din ele fiind ca America nu e tara de vis in care credea ca se imbogateste peste noapte).
Credibilitatea se castiga greu si se pierde usor. E ca un sac de puf pe care l-ai strans cu truda si apoi il scoti in calea vanturilor – nu il mai recuperezi niciodata. Succes pe mai departe.
Aici nu-i vorba de nici un fel de frustrare, ci strict de raportarea realitatii. La randu-mi, am fost, am vazut, spun mai departe…
Nu ma intereseaza ce „credibilitate” pierd, cata vreme sunt multumit ca am spus adevarul. Cei pe care ii crezi „frustrati” sunt oameni care traiesc acolo de zeci de ani si au castigat si inca mai castiga salarii exceptionale (100K +) , la viata lor.
Comemorarea victimelor Holocaustului comunist
Coalitia impotriva Statului Politienesc va invita sa participati la comemorarea victimelor holocaustului comunist, ce va avea loc joi, 27 ianuarie 2011 intre orele 11-14 la Monumentul Holocaustului, ridicat in parculetul Brezoianu, aflat in Bucuresti, la intersectia str. Anghel Saligny cu Splaiul Independentei (in apropierea fostului sediu al Ministerului de Interne, langa Primaria Capitalei – in spatele acesteia).
La comemorare sunt invitati sa participe atat membrii, voluntarii si simpatizantii celor 20 de ONG-uri ce formeaza Coalitia impotriva Statului Politienesc, cat si simplii cetateni, pentru a aduce un pios omagiu memoriei celor schingiuiti si ucisi de teroarea rosie comunista.
Pentru cei care nu cunosc istoria tragica a poporului roman, amintim cateva date istorice, adevarate momente de cumpana in istoria noastra, aflate sub semnul satanic al Holocaustului rosu:
28 iunie 1940 – A insemnat invadarea Romaniei de catre trupele sovietice, avand ca rezultat, anexarea Basarabiei, Bucovinei si a tinutului Herta, precum si preluarea puterii locale de catre evreii-comunisti. Este o lovitura grea, pe care romanii au simtit-o in suflet, si totodata inceputul ofensivei comuniste impotriva Tarii si a Neamului Romanesc.
23 august 1944 – Romania era „eliberata„ de Armata Rosie si „ocupata„ de cea mai odioasa diktatura comunista! Trebuie sa precizam ca la instalarea prin forta a comunismului, etnicii evrei, au avut un rol preponderent si condamnabil din punct de vedere istoric ! Componenta de peste 90% a evreilor-comunisti, printre fondatorii Partidului Comunist Roman (in fapt komisari sovietici de etnie mozaica) veniti in Romania pe tancurile rusesti, a insemnat scufundarea Tarii in intunericul celor 45 de ani de teroare rosie comunista.
Dupa fatidicul an 1944, spirala istorica a suferintei romanesti a crescut inexorabil, atragand in ea zeci de milioane de romani deportati, ucisi, inchisi in temnitele comuniste, privati de cele mai elementare drepturi in lagarul comunist. Intregul popor roman a fost martirizat, deviat de la cursul sau istoric firesc, amputat prin distrugerea unei intregi generatii de intelectuali si inlocuirea acestora cu pseudo-valori de sortginte comunista, a caror influenta este prezenta si continua si in ziua de astazi.
Nu putem sa uitam ca marea majoritate a „tortionarilor„ si „educatorilor` din iadul inchisorilor comuniste, care au schingiuit si torturat sunt de mii de romani (opozanti ai regimului comunist) au fost de etnie mozaica.
Cu titlu de exemplu, amintim ca numai tortionarul evreu Bondarenco Pantelimon (Pantiusa), general si fost sef al D.G.S.P. din august 1948, ministru adjunct si loctiitor al ministrului de Interne (1949-1956) se face responsabil de moartea a peste 400.000 de victime anti-comuniste din inchisori si lagare.
Pentru o reintrare in normalitate am aprecia ca pe un gest de solidaritate cu victimele comunismului din Romania, daca reprezentantii comunitatii evreiesti din Romania cat si ambasadorul Statului Israel din Romania, Excelenta Sa David Oren, ar condamna public cu acest prilej, comunismul ca doctrina politica si sociala care a dus la moartea si distrugerea materiala si morala a milioane de romani.
De altfel bilantul funebru al victimelor acestei nefaste ideologii comuniste ridica numarul global al acestora la peste 100 milioane in intreaga lume, fiind cea mai distructiva ideologie din istoria Umanitatii.
O astfel de luare de pozitie nu ar constitui de altfel decat un binemeritat gest de respect fata de poporul roman, avand in vedere faptul ca toti sefii de stat din Romania post-decembrista au onorat memoria victimelor nazismului, vizitand muzeul Holocaustului cu ocazia vizitelor oficiale in Israel, si regretand in numele umanitatii care ne caracterizeaza ca popor, pierderile suferite de evrei.
Coalitia Impotriva Statului Politienesc
Pentru detalii organizatorice, va rugam sa ne contactati
Persoana de contact: Rapcea Mihai – tel. 0727673376 mail: rapcea@gmail.com
„comemorarea victimelor holocaustului comunist, ce va avea loc joi, 27 ianuarie 2011 intre orele 11-14 la Monumentul Holocaustului“ – acest pretins muzeu este o rușine pentru statul român și este dedicat în exclusivitate pretinselor victime ale pretinsului holocacaust. cum să manifești împotriva crimelor evreilor la ei în curte???
„Intregul popor roman a fost martirizat, deviat de la cursul sau istoric firesc,“ – dacă a avut loc, s-a întâmplat, înseamnă că poporul român trebuia să treacă prin acest martiraj. De ce? Poate pentru a învăța să nu mai întoarcă curul atunci când nu trebuie și să spună NU atunci când trebuie. Din păcate, se pare că poporul român trebuie să rteacă și prin mizeria prin care trece de 22 de ani, pentru că în acei 45 de ani nu a învățat nimic.
„Pentru o reintrare in normalitate am aprecia ca pe un gest de solidaritate cu victimele comunismului din Romania, daca reprezentantii comunitatii evreiesti din Romania cat si ambasadorul Statului Israel din Romania, Excelenta Sa David Oren, ar condamna public cu acest prilej, comunismul ca doctrina politica si sociala care a dus la moartea si distrugerea materiala si morala a milioane de romani.“ – hai că aici sunteți haioși. Păi după ce ne-au băgat cu forța pe gât un hoocacaust și niște legi stupide care contravin Constituției României, voi vreți să vă prezinte scuze??? Să condamne public ceea ce ei au făcut???
Și apoi, nu comunismul a dus la „moartea si distrugerea materiala si morala a milioane de romani.“ ci zeloșii cazari care au omorât intelectualitatea și țărănimea română, zeloșii cazari care au reușit să bage în capul românilor că comunismul nu e bun, iar acum le bagă în cap că și capitalismul e la fel de bun, pentru ca, în cele din urmă, aceștia să aleagă LIBERTATEA ȘI FERICIREA pe care o dau sclavia sub talpa lor.
Reprezentantul cazar în țara noastră a ajuns EXCELENȚĂ??? Foarte interesant.
„De altfel bilantul funebru al victimelor acestei nefaste ideologii comuniste ridica numarul global al acestora la peste 100 milioane in intreaga lume, fiind cea mai distructiva ideologie din istoria Umanitatii.“ – ideologia nu omoară pe nimeni, ci cei care o pun în practică. Comunismul este ideologia care dădea putere maselor, însă cei care au pus-o în aplicare, adică acei cazari la care vrei tu ca pooporul român să se ducă și să se închine în fața mizeriei ăleia, au stâlcit-o în așa hal, încât oamenii refuză să mai creadă că au vreo putere. Propaganda este „ideologia“ care a făcut cele mai mari victime și continuă să facă.
„O astfel de luare de pozitie nu ar constitui de altfel decat un binemeritat gest de respect fata de poporul roman, avand in vedere faptul ca toti sefii de stat din Romania post-decembrista au onorat memoria victimelor nazismului, vizitand muzeul Holocaustului cu ocazia vizitelor oficiale in Israel, si regretand in numele umanitatii care ne caracterizeaza ca popor, pierderile suferite de evrei.“ – ceea ce denotă că cei care conduc destinele României de 22 de ani nu sunt decât slugile lor și nu au nici cea mai mică urmă de compasiune pentru neamul pe care îl duc sprea groapa de gunoi a istoriei.
Vă așteptați la demonstrații de respect din partea celor care au ucis români, care i-au împovărat și îi mai împovărează, care și-au bătut joc de țara asta și locuitori ei de peste 300 de ani??? Sunteți simpatici…
Iar holocacaustul (nu văd de ce îl scrii cu majuscule, e vreo sărbătoare importantă pentru neamul nostru???) e doar în mintea bolnavă a cazarilor, plângăcioși și dornici de bani nemunciți. Cazarii au pierdut atât de mult de pe urma celui de-al doilea război mondial încât acum umblă cu șosetele rupte între degete și cu cururile goale… Dacă nu ai înțeles cât au câștigat nemernicii, încearcă la altă ușă…
Iar ăia care au deplâns „pierderile…“ nu sunt români, așa cum spuneam mai sus, sunt doar niște lepre de sclavi și sclave.
Susținând cele prezentate în mesajul tău, nu faci decât să te dai de gol.
Și ca să credem că Rapcea e un luptător pentru libertate trebuie că ne crezi tare tâmpiți. Cum bă, tocmai lingăul cel mai mare al lui Bășexu și-a făcut Coaliție Împotriva Statului Polițienesc??? Cum de nu și-au făcut asemenea coaliții care dau în gât pe toți și toate cei care într-adevăr luptă pentru neamul românesc? Cum de cei ce luptă pentru neamul românesc încă sunt prezentați ca fiind handicapați, trădători, extremiști, etc.?
Clar ca lumina zilei că Coaliția asta (cacofonie voită) e doar o altă manevră de a înnăbuși din fașă orice încercare de creare a unei adunări a românilor adevărați.
Se sopteste prin comentarii ca unii afaceristi din state ar cam tunde-o in China, unde, cica solul ar fi mai stabil inclusiv politic. Sunt pareri ca New Madrid-ul poate oferi surpriza, dupa altii, s-ar fi accelerat evolutia Yellowstone-ului care si-ar cam fi ridicat cocoasa pe o suprafata importanta si ar mai iesi si un jet de abur fierbinte la suprafata. Se mai intreaba unii cum de nu comenteaza nimeni despre incalzirea solului in Yellowstone, incalzire care parca ar fi dus la topirea unui ghetar, transformandu-l in lac. Poate ca totul e doar parere in aceste omenesti temeri.
E planul vechi al baietilor sa o stearga in China dupa ce vor fii distrus America. China nu e nimic altceva decat noua lor baza de putere. Ai auzit de chinezii numiti „Chiao” ? „E” tot ei.
The US has the largest and most technologically powerful economy in the world, with a per capita GDP of $47,400
Cat ziceai ca costa o masina noua de la salonul auto? 23.000 de dolari? Atunci vreau si eu doua bucati…
Depinde numai de timpul in care ii castigi si de ce fel de masina iti cumperi cu banii aceia.
Pentru mine ti-ai pierdut orice urma de credibilitate atunci cand ai sustinut ca Bin Laden e mort de vreo 10 ani. Uite ca astia omorira mmortul de curand!
Ai vre-o poza cu cadavrul lui, un loc al inmormantari, ceva ?
BASESCU SI DIVERSIUNEA PENTRU PROMOVAREA REGELUI MIHAI
http://www.facebook.com/notes/manoliu-valentin/basescu-si-diversiunea-pentru-promovarea-regelui-mihai/182830381773812
Atac militar GRU SOVIETIC si NATO si mercenarii REGELUI MIHAI impotriva Romaniei: semnatarii DECLARATIEI DIN 16 IUNIE 1989 DE LA BUDAPESTA, UNGARIA din comisiile prezidentiale BASESCU-GDS-TISMANEANU
Cine ataca distruge si jefuieste Romania? Regele Mihai sau Basescu? Romania este atacata de peste 20 de ani cu sticle incendiare, de membri postului de RADIO EUROPA LIBERA si trupe militare ale GRU SOVIETIC si NATO pentru ca SOROS-FMI sa ajunga la putere in Romania sa poata crontrola economic, social, politic, militar, financiar Romania, prin mercenarii REGELUI MIHAI semnatarii DECLARATIEI DIN 16 IUNIE 1989 DE LA BUDAPESTA, UNGARIA din comisiile prezidentiale BASESCU-GDS-TISMANEANU.
DOCUMENTE SECRETE: ROMANIA ESTE ATACATA DE ONU-NATO-GRU SOVIETIC
http://raportatacarearomanieideonu.wordpress.com/2011/06/23/documente-care-atesta-romania-este-atacata-de-onu-nato-gru-sovietic/
PRIVITI CINE REPREZINTA STATUL ROMAN SI CINE ATACA SI DISTRUGE ROMANIA
http://www.facebook.com/media/set/?set=a.169976643065454.45328.100001593577493
Hitleristi, anti-hitleristi, comunisti si anti-comunisti ataca ROMANIA si extermina cetatenii ei
http://raportatacarearomanieideonu.wordpress.com/2011/06/13/hitlreristi-antihitleristi-comunisti-si-anticomunisti-ataca-romania-si-extermina-cetatenii-ei/
Ce zice BOC-BASESCU este CRIZA? Dar, nu si pentru cetatenii straini adusi la studii gratuite pe banii romanilor
http://referendumbasescuescrocul.wordpress.com/2011/06/12/ce-zice-boc-basescu-este-criza-dar-nu-si-pentru-cetatenii-straini-adusi-la-studii-gratuite-pe-banii-romanilor/
STUDII GRATUITE PENTRU STRAINI PE BANII ROMANILOR PENTRU EXTERMINAREA ROMANILOR SI DISTRUGEREA ROMANIEI
http://referendumbasescuescrocul.wordpress.com/2011/06/04/studii-gratuite-pentru-straini-pe-banii-romanilor-pentru-exterminarea-romanilor-si-distrugerea-romaniei/
Hai, SOROS-FMI-GDS-VITALIE CIOBANU si o sa vedeti disponibilizari si inchideri de scoli si spitale, la fel ca in ROMANICA, condusa social, economic, politic, militar, financiar de SOROS-FMI-GDS-TISMANEANU si alti, Fiti pe faza se poate, trimite si Basescu studenti straini la studii gratuite in Romania, sa-l sustina pe SOROS-FMI-GDS, Fiti pe faza scurta, ca pe aia lunga este GDS-TISMANEANU-PATAPIEVICI-VITALIE CIOBANU
13-14 IUNIE 1990 INCERCARE DE LOVITURA DE STAT ORGANIZATA DE GDS-SOROS-FMI
http://raportatacarearomanieideonu.wordpress.com/2011/06/08/13-14-iunie-1990-incercare-de-lovitura-de-stat-organizata-de-gds-soros-fmi/
RAPORT CU PRIVIRE LA ATACAREA MILITARA SI TERORISTA A ROMANIEI IN DECEMBRIE 1989 DE CATRE ONU, NATO, GRU SOVIETIC, SOROS-FMI
http://raportatacarearomanieideonu.wordpress.com/2011/06/08/raport-cu-privire-la-atacarea-militara-si-terorista-a-romaniei-in-decembrie-1989-de-catre-onu-nato-gru-sovietic-soros-fmi/
MERCENARI SI TERORISTI CARE DE 21 DE ANI ATACA ROMANIA CU STICLE INCENDIARE SI CU LOZINCI SI CACEALMALE JIDANESTI SPURCATE SOROS-FMI-AMERICA-ISRAEL: JOS COMUNISMUL- FARA COMUNISTI – CRIZA
http://www.facebook.com/media/set/?set=a.168718576524594.44684.100001593577493
ASASINI, MERCENARI SI TERORISTI
http://www.facebook.com/media/set/?set=a.168969303166188.44807.100001593577493
23 august 1939 ( zi internationala a B`nai B`rith, vezi si 23 august 1944)- Semnarea pactului Ribbentrop-Molotov si cedarea neconditionata de catre CASA REGALA, Regele Carol al II lea si amanta lui ELENA LUPESCU a Bucovinei de Nord si Basarabia si se infiinteaza RSS MOLDOVENEASCA in RSFS Rusa si Stalin kominternistul- comunistul, fabricat de B`nai B`rith din AMERICA, adica nu mai este BOLSEVIC, ci este KOMITERNIST-COMUNIST, a cerut evacuarea administratiei civile si a armatei romane din aceste teritorii.
Dictatul de la Viena din 30 august 1940 la solicitarea STALIN evreilor komiternisti-comunisti, Franklin D. Roosevelt- americani si Hitler -germani membri ai lojei B’nai B’rith, Carol al II lea cedeaza NECONDITIONAT parti din teritoriul Romaniei, Ungariei: nordul Transilvaniei, Bulgariei:Cadrilaterul si Rusiei: Basarabia, Herta si Bucovina de nord
România pierde o suprafaţă de 99.738 km² cu o populaţie de 6.821.000 locuitori, reprezentând aproape o treime din teritoriul şi populaţia ROMANIEI
Conferinţa de la Ialta, numită şi Conferinţa din Crimeea a fost întâlnirea din 4-11 februarie 1945 dintre liderii SUA, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică. Delegaţiile au fost conduse de către Roosevelt, Winston Churchill şi Stalin: Basarabia şi Bucovina de Nord au fost încorporate DEFINITIV de Uniuniea Sovietica.
Dupa LOVITURA de Stat din 1989 in care UNGARIA a atacat Romania cu sprijinul NATO si GRU SOVIETIC, iar AMERICA-UNGARIA-SOROS-FMI-GDS-TISMANEANU-UDMR au ajuns la putere si sunt in comisiile prezidentiale BASESCU si au majoritate parlamentara, cu sprijinul unor teroristi si infractori, respectiv UNPR care nu au participat la alegeri si nu a avut sigla si program, REGIONALIZEAZA SI DESTRAMA ROMANIA conform DECLARATIEI DIN 16 IUNIE 1989 DE LA BUDAPESTA, UNGARIA in care solicitau atacarea militara si terorista a Romaniei, pentru AUTONOMIE MAGHIARA si infiintarea REPUBLICII TRANSILVANIA, lucru care se face la ordin AMERICA-SOROS-FMI.
Mecenari si teroristi in slujba ONU-NATO-SOROS-FMI
http://www.facebook.com/media/set/?set=a.169518239777961.45065.100001593577493
HITLERISM, COMUNISM SI PRIN TERORISM LA SIONISM
Comitetul Naţional pentru o Europă Liberă (National Committee for a Free Europe) a fost înfiinţat de guvernul Statelor Unite la 15 martie 1949, la New York. Radio Free Europe a fost ramura responsabilă cu radiodifuziunea în numele acestei organizaţii. Sediul principal a fost stabilit la München. Organizaţia a fost finatata de Congresul Statelor Unite, iar fondurile pentru finanţarea RFE au fost alocate în cadrul bugetului destinat Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a Statelor Unite. CIA a stabilit îndrumări generale şi se implica zilnic în activitatea redacţională a secţiei centrale de ştiri si era subordonat postul de radio Vocea Americii (VoA).
VICTOR RONCEA-DIVERSIONISTUL SI TERORISTI LUI BASE-TISMANEANU-GDS-SOROS-FMI
http://www.facebook.com/notes/manoliu-valentin/victor-roncea-diversionistul-si-teroristi-lui-base-tismaneanu-gds-soros-fm/180317988691718
Cine a trimis gasca GDS-TISMANEANU si pe fratii RONACEA la Chisinau sa lupte impotriva COMUNISTILOR, adica sunt ANTI-COMUNISTI, fii copiilor kominternisti-comunisti-tortionarii poporului roman din Romania si Basarabia, dupa 1944, lupta pe o lozinca CACEALAMA SIONISTA: jos comunisti pentru ca SROROS-FMI, prin GDS sa controleze economic, politic, militasr, financiar, social si altele, TOATA NATIA ROMANA? BASESCU CHIORUL
ASASINII FIINTEI UMANE- GLOBALIZAREA