S-a stins un stâlp al ortodoxiei: Î.P.S Bartolomeu, a trecut la Domnul în seara aceasta

Era o seară ca oricare alta în casa unor binecredinciosi din Cluj: copiii se jucau, mama lor  pregătea cina, iar tatăl se îndeletnicea cu treburile sortite sfârşitului zilei când dintr-o dată un anunţ cutremurător rostit de o femeie îndurerată a sosit pe calea undelor radio, va Radio Renaşterea: IPS Bartolomeu a trecut la Domnul, în seara aceasta, în jurul orei 19:35, în oraşul de pe Someş, în care şi-a dorit atât să moară. Îmi vine sa plâng…

IPS Bartolomeu

Să spunem o rugăciune pentru dânsul – mai rar un ierarh atât de vrednic, un adevărat bastion al Ortodoxiei, precum Sfântul Nicolae pe vremuri… Să nu uităm poziţia anti-ecumenistă şi întru totul ortodoxă a Sfântului Ierarh Bartolomeu – să fii fost aceasta şi cauza morţii sale la scurtă vreme după reîntoarcerea dintr-un spital vienez ? Cei care au dat atenţie, au notat circumstanţele mai mult decât suspecte în care a murit P.F. Teoctist… Cum să nu recurgă vrăjmaşii lui Hristos la crime împotriva adevăraţilor ierarhi ortodocşi, câtă vreme au ca acoperire vârstă lor înaintată şi o mass-media totalmente aservită?

Unul care a fost prigonit de către iudele iudeo-comuniste in felul acesta, nu are cum să nu isi fii meritat arhieria:

„…arestat de 3 ori pentru legaturi cu legionarii sau activitati legionare: in 1941 (pentru 3 saptamani, dupa ce participase la funeraliile unui comandant legionar), in 1942 (pentru ca ar fi detinut in podul Manastirii Cernica materiale legionare si arme) si in 1958, sub acuzatia de activitate legionara inainte de 23 august 1944. A fost condamnat de catre Tribunalul Militar Ploiesti la 25 de ani de munca silnica pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Si-a ispasit pedeapsa in inchisoarea de la Aiud la sectia „politici”. In timpul detentiei i-a murit mama, iar el a fost instiintat de acest fapt de catre fratele lui, inchis si el in aceeasi inchisoare. In 1964 a fost eliberat, impreuna cu alti detinuti politici, in urma unui decret dat de autoritati de desfiintare a detentiei politice.”

Predica dânsul:

În saivanele Bisericii au intrat lupii Cei mai mulţi sunt îmbrăcaţi în piele de oaie – atunci când nu pătrund într-o catedrală să jure îngenunchiaţi sub sabia lui Irod, iar datoria fiecărui păstor este să strige. Eu o fac către oile mele, ştiind însă că ele sunt oi cuvântătoare, adică înzestrate de Dumnezeu cu raţiune, discernământ şi voinţă, însuşiri care le oferă capacitatea de a se apăra şi singure, dar toate împreună, ca unele care cunosc glasul păstorului”.

Să ne rugăm deci pentru sufletul lui, deşi doar trag nădejde că Dumnezeu mă va aşeza şi pe mine laolaltă cu IPS Bartolomeu, adică de-a dreapta Lui.

Acum că Înalt Prea Sfinţitul a trecut în lumea drepţilor, va invit pe toţi să descărcaţi predicile sale şi le le ascultaţi zilnc în maşină, la servici, acasă… Nu o spun din pietism, ci simplu pentru faptul că atunci când IPS Bartolomeu vorbea, lumea asculta şi credeţi-mă, aveai ce asculta...

Dumnezeu să îl ierte şi să ne orânduiască un Arhiepiscop la fel de vrednic şi iubitor de neam ca Înaltul ! Mai mult ca niciodată, România are nevoie de faruri ca el…

Insula Guam s-ar putea scufunda!

In spatele acestui titlu senzationalist sta afirmatia Congressmanului american Hank Johnson, D-Georgia, care in timpul unei sesiuni a Congresului a chestionat un general de armata cu privire la planul US Army de a stationa 8,000 de trupe pe insula Guam.

US Rep. Jonson, si-a exprimat ingrijorarea ca datorita greutatii aditionale a trupelor si a echipamentelor, insula s-ar putea rasturna si apoi scufunda! Este de apreciat calmul generalului care nu a izbucnit in ras in fata imbecilitatii evidente a personajului,  se vede ca omul e obisnuit cu asta, doar isi primeste ordinele zilnic din partea lor!

Cu asemenea conducatori, nu-i de mirare ca America se duce de rapa si ca o minoritate ostila ei si lumii in general, paducheaza „staff-ul” fiecarui Congressman, Senator sau Guvernator american, filtrand fiece informatie care ajunge sub ochii respectivului si asigurandu-se ca numai decizii favorabile cauzei lor vor fi luate, ca parte a politicii oficiale americane.

In fine, scurtul clip merita vazut, promit ca veti rade. Avem si noi prostii nostri, dar altii sunt si drogati pe deasupra!

Avem aici si o simulare pe calculator a infioratorului eveniment, direct de la sediul Congressmanului Johnson; Nu uitati sa va avertizati familia si prietenii sa nu isi petreaca concediile in Guam!

De ce nu a scăpat un inginer rămas în America:

În tradiţia bine instaurată de acum, revin cu un mesaj „fierbinte din presă” primit din partea unui fost coleg de suferinţă din America.  Unde până nu demult inginerii auto erau respectaţi şi trataţi ca atare, s-a ajuns la batjocură deplină: practic dacă vrei un servici, trebuie să fii Făt-Frumos, să ştii cât 10 şi başca, să accepţi să lucrezi pe nimic, pentru chinezi  – ce-a fost America pe vremuri şi ce-a ajuns azi!

Fii atent ce vrea sa gaseasca D-l…. ca sclav, vezi mai jos!
„Frumoasa, devreme acasa si sa stie frantzuzeste”..

Cum zicea unul: „cauta oameni care nu exista”.
M-au facut astia praf la jupan. Mi-au dat de lucru cat pentru sapte. E adevarat ca invat dar…
Lucrez 10-11 ore, platit 8.
Maine am un interviu, sa ma evalueze un indian, oricum, poate scap de astia.
Nu mi s-a intamplat in viata mea sa fiu intr-un astfel de „colectiv”.

Ieri ne-a dus obligatoriu la Auto show, Cobo. Intai sedinta. Shefu’ mare, proaspat venit din China. Doua ore de tembelisme, salariile sunt prea mari, sa muncim atat cu spor dar si cu drag. Dar cand a inceput (si asta ca e ceva generalizat) sa vorbeasca de China, parca inebunise, sa se pishe pe el de emotie. Si audienta extaziata, lacrimi si aplauze. Nu se poate descrie. E a doua sedinta in cinci zile in care se intampla acelasi fenomen.
 

Detroit Auto Show

 

Alt idiot, alb, ceva manager, si ala: „Ce bine ar fi daca ne-ar cumpara chinezii!”
Cred ca le face ceva prin TV, prin apa, ca e generalizat.
Daca ai versiunea mai noua a filmului 1984, ala mai nou, incepe cu o sedinta INGSOC, cam asa ceva.
Inca ceva. Era un banc, poate il stii:

Un grup de ingineri, pentru rezultate deosebite, sunt dusi sa joace golf. In fatza lor erau un alt grup, se miscau foarte incet. Unul din ingineri se duce la administrator si ii zice:
„Astia se misca prea incet, spune-le sa joace mai repede”.
Administratorul ii raspunde:
„Pai e ceva special cu ei, sunt fostii pompieri ai orasului care si-au pierdut vederea la incendii si noi ii lasam sa joace gratis”.
La care inginerul zice: „Pai pune-i sa joace noaptea!”

Asa si eu, am vazut pe unii ca l-au adus la Auto show pe unul orb.

La Auto show, negrese slabe, fusta scurta, ne explicau cum e cu masinile, avantaje, etc. Ceva de nedescris. Totul ca sa promoveze imbecilitatea.

Peste tot ecrane uriase cu masini in viteza, negri cantareti, urlete, lumini, ca in iad. Amaratii, cu greu au strans sa plateasca12 $ pe bilet, singura distractie care le-a mai ramas. Se uitau la masini ca si catzeii la vitrina macelariei.  99% nu ar putea vreodata sa-si cumpere aceste masini.

Le-au scumpit infiorator. Orice masina cat de cat acceptabila este 23000. In plus, pun un numar imens de porcarii electronice pe ele. Una era cu sticker price 24000 si cu accesorii ajungea la 36000. Iar majoritatea nu au ce manca si cu ce sa-si cumpere benzina sau sa-si repare rablele.

Multumeste-I Lui Dumnezeu ca ti-a dat minte sa pleci de aici! Stiu ca e greu si in Tara dar aici e greu plus imbecilitate generalizata.

Un cadou

E sfârşit de săptămâna şi în locul unui articol în spiritul Lumii după Eufrosin, vă ofer ceva cu totul diferit: un cadou muzical. Nu îmi dau seama cum s-a putut degenera în halul acesta, încât în locul melodiilor normale cu care se delecta generaţia mea, s-a ajuns la cacofoniile stridente ce trec pe post de şlagăre azi, dar asta e o cu totul altă poveste.

Savuraţi-o din plin pe geniala Kate Bush cu al ei „The Sensual World”  în primul clip, apoi sfârşiţi pe un ton diferit, dar tot în spirit celtic, cu Mike Oldifeld & Maggie Reilly şi al lor „To France”.

Nu-i de mirare că ne-am dezvoltat diferit când distracţia noastră era muzica bună şi nişte bere, în locul drogurilor şi a disonanţelor oribile cu care se îndobitoceşte tineretul azi  – nu e mai mare păcatul să ne lăsăm copiii în mâinile celor al căror scop este reducerea lor la cel mai mic numitor comun?

Wikileaks, o diversiune pentru publicul „informat”, ne prepară pentru război

Arătam deunezi cu dovezi circumstanţialedacă Jullian Assange nu ar fi existat, în mod sigur CIA şi Mossad l-ar fi inventat. Avem acum a nouă dovadă a faptului că operaţiunea Wikileaks este una menită să ne ducă în direcţia în care vor cei pentru care singurele modalităţi de perpetuare a puterii lor sunt diversiunea, asasinatul şi războiul.

Titlul zilei:  Telegrama Wikileaks: Iranul este unul dintre principalii traficanti de droguri din lume Nu prea mai are rost să adaug ceva, căci românii destepţi cum sunt,  au priceput imediat cum stă treaba – să ne distrăm puţin:

Opriti tot si atacam Iranul… asta e deja prea de tot. Arme atomice, femei lapidate si acum narcotice ???

uite, de aia nu prea cred eu in bula asta cu Wikileaks…de la inceput mi-a mirosit a lucratura…nu s-a dezvaluit de fapt nimic cu adevarat important, decat barfe…mai mult s-a facut tam-tam ca sa il faca mare pe Assange. Chiar, ce mai face Assange? la cat de „vanat” era, saracu, parea ca in curand ajungea mancare la pesti…dar nu, stai! el locuieste in vila luxoasa a unui prieten milionar din Anglia….

Era pe vremuri un studiu nemtesc care arata cat de rele sunt cuptoarele cu microunde si cum produc ele toxine in mancare etc. Totul era credibil, pana la momentul cand s-a facut o clasificare a cuptoarelor si a rezultat ca cele mai bune sunt cele nemtesti si cele mai rele cele asiatice … Asa si cu WCLeaks … erau credibili, pana cand nu au inceput sa „loveasca” in dusmanii la moda ai americanilor.

cunoastem!……………si irakul „detinea” cele mai multe arme de distrugere in masa !!!

materialele Wikileaks (WL) sunt generate de ambasadele, agentiile americane si operatorii din teren CIA. Adica, pentru ca sa intelegi, sunt informari ale ambasadelor si agentilor SUA privind activitatile din diferite tari, incl. Azerbaidjan, Iran etc, Deci, sunt produse intentionale americane, similare cu cele privind WMD din Irak. WL doar le reproduce, evidentiind sarguinta SUA de a produce dovezi incriminatorii care au sau nu legatura cu relaitatea, dar construiesc dosarul anti-iranian, ca justificare suplimentara pentru o noua actiune militara in perspectiva.

Cincinalul urmator este rezolvat dpdv al resurselor pentru americani, dar trebuie pregatit „terenul” pentru deschiderea urmatorului borcan de dulceata: Iranul

Asta a pus capat cu Wikileaks si adevarul suprem al unui sarlatan, Julian Assange asta e un fel de Bin Laden varianta mediatica, pericol, face drege si cand colo naste gogonele sa intoxice lumea.

Mai sa fie, tocmai din Iran vin principalii traficanti, dar Columbia si toata America de Sud e usa de biserica. Anchetele CIA si FBI din ce se plateau? Parleau cativa traficanti ca apoi sa dea frau liber oamenilor lor.

Bai fratioare, la noi in tara intra transporturi iraniene, de turci, albanezi si toate laturile europeni nu mai zice nimeni nimic.

Ce mai zice Wikileaks? Ca intoxica bine, la sufletel(cum zice manelaru`).

îndemn pentru omul modern: eşti fiară, fii fiară !

Părinţii voştri!

Prăpastie de vreme nemăsurată între ei şi voi! Mii şi mii de ani de va fi trecut de la viaţa lor până la a noastră şi tot nu li s-ar fi şters mai bine din inimile copiilor, pomenirea şi dragostea şi evlavia şi felul. Ei au crezut şi s-au închinat şi sufletele lor găseau mângâiere şi tărie în închinăciune. Noi nu ne mai închinăm fiindcă nu mai credem.

Sufletele voastre nu mai au nevoie de mângâiere; inimile noastre nu mai au nevoie de tărie, fiindcă sunt de piatră şi din piatra aceasta scăparăm scânteile liberei-cugetări, noi românii, foşti ortodocşi, cari suntem mai destepţi, mai luminaţi, mai mândri, mai puternici decât toate neamurile lumii.

Închină-se Asia – bătrâna înţeleapta şi nobila şi ingenioasa ei fiică Europa! Închină-se Africa, cu toate negrele ei seminţii! Închină-se iscusita Americă! Noi – nu ne închinăm. Închină-se nerozii! Filosofia noastră se pune mai presus de nevoia închinăciunii! Clopotele – sgomot! Icoanele – fleacuri! Credinţa – moft! Inchiză-se bisericile, surpe-se zidurile lor! Părinţii noştri cari le-au zidit erau nişte barbari, nişte primitivi, fără nici o cultură serioasă; ei nu aveau spiritul de examen. Noi suntem oameni moderni. Mătura-se dărâmăturile bisericilor, ca să se deschidă locuri largi, pieţe vaste, pe cari, după cerinţele progresului, să se zidească oţeluri măreţe şi cluburi politice, teatre de varietăţi şi burse de comerţ!

Şi nu care cumva să-ndrăzneasca a ridica glasul cineva! În cazul cel mai bun pentru dânsul ar fi un om ridicul. E destul că biserica e tolerată! Un slujitor al altarului, când stetea sub loviturile unei cumplite prigoniri, unei năpăstuiri strigătoare la cer, izgonit şi maltratat ca odinioară Sf. Ignatius al Constantinopolei, mi-a spus cu adânc amar: – Nu le e frică, fiule, de bătaia lui Dumnezeu? – Nu, părinte, i-am răspuns; nu e frică nimănui de bătaia cui nu crede că este.  Ai uitat că ai de a face cu o lume care nu crede în Dumnezeu? Cu o lume căreia nu i-a fost frică să prefacă în puşcării locaşurile sfinte, închinate credinţii străbune, unde zac oseminte de măreţi voievozi? Se va mai schimba lumea noastră românească? Va mai vrea Dumnezeu să o reîntoarcă la Dânsul? Dumnezeu ştie.

Deocamdată, copiii noştri vor merge pe calea noastră cuminte. De ce avem şcoli româneşti, în care urmează înaltele învăţături ale omenirii? Pentru ca să ni-i lumineze şi să ni-i crească. Din aceste şcoli naţionale, ies pe fiecare an sute şi mii de viitori cetăţeni luminaţi, toţi liberi-cugetători, plini de dispreţ pentru vechea rătăcită credinţa creştină, astăzi demodată, ridiculizată, scuipată!

Ei au învăţat o religie mai omenească decât cea creştină, o religie care predică nu mila şi îngăduinţa, nu blândeţea şi omenia, o religie aspră care predică omului: Eşti o fiară! Ghiarele tale şi colţii tăi sunt deşteptăciunea şi şiretenia; fii perfid, crud, neîngăduitor cu semenii tăi! Nu te uita o clipă în sus pe cer; aici, în jos, pe pământ, uită-te cu ochii-n patru, ca şi cum ai avea patru picioare; aici pe pământ se isprăveşte tot pentru tine. Eşti fiară, fii fiară. Fiarele n-au biserică; fiarele nu se-nchina; fiarele n-au Dumnezeu!

Din I. L. Caragiale – „NOI SI BISERICA”

S-a botezat ieri Medvedev? Între timp, în America…

Ieri, de Boboteaza după stilul vechi, Preşedintele Rusiei aflat în vizită în Iordania, a intrat de trei ori în răul Iordanului, „în amintirea Botezului Domnului Iisus Hristos”, după ce în prealabil, un înalt oficial rus afirmase că Preşedintele va fi doar stropit cu apa Iordanului, raportează agenţiile de presă RIA Novosti şi ITAR-Tass.  Intrarea lui în râul sfânt a fost un eveniment strict privat, prezenţa fotografilor nefiind permisă.

Medvedev_Jordan

Mie unuia asta îmi spune cu totul altceva: Preş. Medvedev zvonit că ar fii evreu, se pare că tocmai s-a botezat ortodox. Cinste lui şi să-i fie înspre mântuire! Nimeni nu intră în apa Iordanului tocmai de Bobotează, doar aşa, „pentru comemorare…”, ci fie creştinii binecredinciosi o fac înspre bucuria lor sufletească, fie alţii aleg momentul tocmai pentru a se boteza în numele Domnului.

Se pare că Preşedintele Rusiei se află pe calea cea bună, iar când un voievod e bun şi ţara îi va urma pe cale…

Între timp în America, proaspătul ales Guvernator al Statului Alabama, a fost nevoit să îşi ceară scuze, după ce în cadrul ceremoniei de instalare, el a afirmat că în vreme ce numai creştinii îi sunt fraţi şi surori, nu va pregeta să îşi depună efortul pentru toţi oamenii, de orice credinţă care locuiesc în statul Alabama.

Robert Bentley, Governor of Alabama

E demn de menţionat faptul că Alabama este unul dintre cele mai conservatoare state ale Americii, însăşi catarama aşa-zisei „Bible belt”, un stat în care încă nu a devenit o ruşine şi o dizgraţie să fii creştin, chiar şi aşa, în felul lor…  Bietul om a fost nevoit să lingă cizmele vrăjmaşilor Lui Hristos în cadrul unei întâlniri cu lideri religioşi ai confesiunilor ofensate de afirmaţia lui – scârboasă mai e politica pe tărâmul celor liberi!

„If anyone from other religions felt disenfranchised by the language, I want to say I am sorry. I am sorry if I offended anyone in any way„”

Pastorul bisericii baptiste din Montgomery, Rev. Jay Wolf, a spus următoarele despre deja atacatul guvernator de o zi:

„El a încercat să comunice ceva fundamental credinţei noastre, că toţi cei care cred în Iisus, sunt rude – nu a vrut să spună că el nu face parte din marea frăţie a umanităţii.”.

Pastorul Wolf a mai afirmat că Bentley, ca doctor, şi-a petrecut întreaga lui viaţă ajutându-i pe alţii. La ce să-i folosească însă sprijinul fraţilor săi creştini, decât ca consolare, când însăşi ăştia s-au ridicat cu toată puterea tatălui lor împotriva lui?

„Liga impotriva discriminării” ( ADL of B’nai Brith ), un grup de influenţă ( de fapt loja masonică de căpătâi a evreilor sionişti demult condamnată de către un tribunal californian pentru spionaj împotriva cetăţenilor americani ),. a sărit ca arsă de cur împotriva bietului doctor care şi-a afirmat credinţa în public:

„El dansează periculos de aproape de violarea I-ului Amendament al Constituţiei americane, care interzice guvernului să promoveze orice religie”.

Minciună sfruntată de la un tată al minciunii, de fapt amendamentul I afirmă simplu următoarele:

„Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of the people peaceably to assemble, and to petition the government for a redress of grievances.

Adică Congresul nu va emite nici o lege privind promovarea religiei, nici nu va interzice exercitarea ei liberă. După tipic, rabinul Jonathan Miller al templului Emanu-El din Birmingham, Alabama, numeşte remarcile noului guvernator: ” un pas greşit extrem de dificil la începutul administraţiei sale”. Continuă el:

„Sunt mulţumit cu scuza guvernatorului şi sper că putem să ne unim în următorii 4 ani” .

Mda, unire, unire, numai să fie kosher…

Un alt rabin, Elliot L. Stevens al templului Beth-Or din Montgomery, a numit întâlnirea cu Bentley „un pas pozitiv”.

„Ne-am adunat cu toţii aici la această masă în prima zi a administraţiei sale ca să vorbim despre dialogul inter-religios”.

Mai are cineva dubii despre a cui lucrare este ecumenismul şi care e adevăratul său scop ?

Barcă spre iad

Un singur lucru ar trebui să se desprindă clar din toată tărăşenia:
cei care în vremuri nu demult apuse erau urâţi şi temuţi de toată lumea, au devenit mai onorabili decât cei pe care tot atunci, întreaga lume îi admira. Nici nu e de mirare – în vreme ce primii îşi dau seama de cauzele pierzaniei unui om sau ale unui popor făcând paşi concreţi spre a se îndepărta de ele, cei din urmă parcă fac tot posibilul spre a le îmbrăţişa!

Câtă vreme poţi să valsezi cu un hoit, înainte ca duhoarea să se lipească şi de tine?

Roşia Montană, cui foloseşte exploatarea ei ?

Pun la dispoziţie tuturor un document extraordinar, rezultatul unei munci de cercetare care neîndoielnic l-a costat multe ore pe cel care mi l-a trimis. Nu pot să îi fac public numele, conform înţelegerii noastre.

Citindu-l, veţi căpăta o viziune de perspectivă asupra problemei Roşia Montană, căci iată, avuţiile ţării au ajuns să fie o problemă, atunci când lupii păzesc stâna, iar câinii ciobăneşti sunt alungaţi cu bâta.

Vă încurajez să distrubuiti prin poşta electronică documentul ( este în format .pdf ) câtor mai mulţi înspre conştientizarea lor. Pentru a rezolva în mod corect şi favorabil o problemă, trebuie ca mai întâi să cunoaştem toate datele ei. Nu e deloc totuna dacă 10.000 sau 1 milion de cetăţeni cunosc adevărul şi cer răspicat politicienilor să facă ceea ce se cuvine pentru ţară şi nu pentru interesele lor şi a stăpânilor lor din umbră (îi veţi afla).

Să facem deci un prim-pas înspre atingerea numărului de 1 milion de conştiinţe pregătite şi în posesia datelor care se cer cunoscute, chiar acum:

Roşia Montană – studiu de fond

Săptămana genocidului animalelor şi semnificaţia ei spirituală

Săptămâna care a trecut, a fost un adevărat dezastru pentru necuvântătoare, mai ales pentru peşti şi păsări, ambele cu conotaţii biblice, precum excelent observa un cititor.  În Brazilia, au fost aduse la malul oceanului 100 de tone de somn şi sardine, lăsând pescarii muţi de uimire, ne-maiîndrăznind să îşi arunce plasele în apele parcă blestemate. Să aruncăm o privire la harta care ne va ajuta să înţelegem ceva:

Observaţi distribuţia interesantă a acestor evenimente: practic toate au avut loc în zone controlate dpv militar de către SUA.  Nu s-a raportat un singur peşte mort sau pasăre căzută din cer în Rusia, China şi slavă Domnului, nici în ţările ortodoxe, unde sunt convins că firea apelor şi a tăriilor sfinţite de Bobotează, nu a permis asemenea abominaţii.

E clar că  catastrofe de anvergura asta nu pot avea loc doar aşa, în ciuda explicaţiilor menite să ne insulte inteligenţa, oferite de către „oameni de ştiinţă”: s-au speriat de tunet, a dat grindina peste ele… Ptiu’ trăzni-v-ar !

Mai este clar deasemena că nişte sceleraţi se joacă cu „jucăriile” lor:

arme scalare, chimice şi probabil bacteriologice, într-o adevărată orgie satanică îndreptată cu toată ura tatălui lor spurcat împotriva creeaţiei Lui Dumnezeu.  De ce au ales să îşi consume ura tocmai în săptămâna care a trecut? Simplu: a fost o săptămână plină de sărbători creştine de cea mai mare importanţă, întâia fiind Tăierea împrejur a Domnului şi Sfântul Vasile cel Mare, apoi praznicul împărătesc al Bobotezei, urmat de sărbătorirea celui mai mare om născut vre-odată din femeie, Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul.

Ca regulă, cei mânaţi de necuratul îşi revarsă ura lor diabolică tocmai de sărbătorile Creştine, cu scopul de a a le întuneca. În SUA de exemplu, valurile masive de concedieri au întotdeauna loc în preajma Crăciunului.  Cum să reziste unii ca aceştia ispitei de a face rău pe scară atât de largă tocmai atunci când sufletul omului se uşurează şi se luminează cu strălucire pogorâtă chiar din ceruri ?

Minunea e însă că tot răul este limitat şi că trecerea sa îi apropie pe oameni mai mult de Dumnezeu, lucru care nu ar fii avut loc în absenţa unor circumstanţe adverse.  Apoi, cu genialitatea şi atotputernicia Lui, Dumnezeu face să treacă relele lăsând în urmă oameni mai curaţi, cu sufletele întărite, oameni ce realizează că în faţa unor asemenea duhuri  întunecate nu pot aştepta şi nici primi vre-un ajutor de la oameni, ci numai de la El.

Cei care au văzut răul şi s-au luat de piept cu el, sunt biruitorii pe care nici întregul iad dezlănţuit nu îi va mai clinti.  Ei sunt armata echipată nu cu arme de distrugere în masă, ci cu sabia credinţei, armura dreptăţii, coiful minţii curate şi scutul rugăciunii.

Obişnuiam să cred demult că trebuie să fii pregătit fizic şi cu pivniţa plină de provizii, pentru a face faţă vremurilor grele.  Acum se vădeşte că fără un spirit tare ca oţelul, primele nu mai prea contează.  Important e să fim noi cei biruitori, lăsându-i pe alţii să îşi lucreze migălos şi cu obstinaţie propria lor pierzanie.

Nu super-tehnologiile ne vor salva atât viaţa aceasta cât mai ales cea veşnică, ci alegerea bună a celui care să ne umple inimile şi minţile.  A fii indiferent faţă de credinţă, nici măcar nu e o opţiune, când răul ne asaltează din toate părţile. În plus,  unde nu intră lumina, e întuneric beznă.

Sex, minciuni, Iran, Israel si WikiLeaks

Vreti sa aflati legatura dintre cele enumerate mai sus, ma rog, mai putin una dintre ele… ? E foarte simplu, iar cele cateva minute petrecute pentru a afla adevaratul rol al circului mediatic creeat de catre dezvaluirile Wikileaks, vor fii rasplatite din plin – de fapt, veti avea o mica revelatie; Regret ca nu imi permit sa traduc filmul, dar ar trebui sa ne vina usor sa intelegem EXACT ce se intampla – o diversiune uriasa. Stiati ca Assange „dezvaluitorul de profesie” sutine sus-si-tare ca „numai niste prosti ar putea crede ca 11 Sept. a fost opera unor conspiratori apartinand serviciilr secrete israeliene si occidentale” ?  – au cazut oare turnurile acelea, toate trei, numai pentru ca kerosenul „arde la o temperatura suficienta pentru a provoca pulverizarea otelului ?”

Cine spune una ca asta, ori e zvonac platit, ori nu are habar de felul in care merg lucrurrile – dar cum sa fie un biet habarnist, tocmai fondatorul Wikileaks ?

Daca Julian Assange si al sau Wikileaks nu ar fii existat, CIA si Mossad ar fii trebuit sa il inventeze„. Asta e exact ceea ce s-a intamplat – Cine isi face mai departe murdariile aflati la adapostul imensei diversiuni facute-la-comanda, pentru noi ? Aflati mai multe:

Ce are de-a face moartea unui înalt oficial american cu miile de păsări căzute din cer, în Arkansas

Un raport socant pregatit pentru Primul Ministru al Rusiei Vladimir Putin, de catre Serviciile de Informatii ale Armatei Ruse (GRU), afirma ca unul dintre expertii americani de varf in arme chimice si biologice, a fost asasinat in mod brutal dupa ce a amenintat ca va expune un test cu gaze toxice al Armatei Americane, care a omorat sute de mii de pasari si alte animale saptamana trecuta in Arkansas.

Raportul spune ca John P.Wheeler III, Consultant Special al Secretarului Fortelor Aeriene in Washington D.C. intre 2005-2008, a fost gasit ucis atunci cand un camion de colectare a gunoiului menajer, si-a descarcat gramada, dupa cum scrie Fox News Service:

„Politia din Delaware investigheaza ceea ce pare sa fie asasinarea unui fost oficial al administratiei Bush, omul-cheie pentru ridicarea monumentului memorial al soldatilor Americani ucisi in Vietnam, aflat in Washington D.C.”

Cariera militara a lui John Wheeler include elaborarea manualelor asupra eficacitatii armelor chimice si biologice, mult dupa ce el servise in Armata Americana luptand in Vietnam.

Expertiza lui a fost folosita de catre Mitre Corporation, unul dintre contractorii de armament de varf din Statele Unite, ale carui sisteme computerizate de comanda si control sunt folosite, spune GRU de catre US Air Force in flota sa de avioane „tanker” pentru spreierea agentilor chimico-bacteriologici.

Raportul GRU continua: aceste aeronave de spreiere sunt bazate la Baza Aeriana din Little Rock, Arkansas si au fost folosite in ultimele luni pentru testarea unor agenti de dispersie cu gaze otravitoare pentru teatrul de razboi din Afganistan, folosind stocuri de arme chimice obtinute din Irak ( ghici cine le vandusera Irakienilor acestea? ) si stocate la Arsenalul Pine Bluff, deasemenea din Arkansas.

Este important de observat ca Arsenalul Pine Bluff care se auto-intituleaza „Arsenalul Americii„, detine o cantitate estimata de 63,000 tone metrice ale gazului otravitor Fosgen, descris ca una dintre cele mai infricosatoare arme chimice folosite vre-odata, datorita abilitatilor sale de a cauza pur-si-simplu, explozia plamanilor si a sistemului respirator.

Arsenalul a fost acuzat in trecut de catre Rusia pentru ca nu ar fii dezvaluit pe deplin agentii chimici luati din Irak intre 2003-2008. Acuzele Rusiei din vara trecuta sustin deasemenea ca SUA nu ar fii distrus stocul de gaz Fosgen luat din Irak si ca Arsenalul Pine Bluff ar fi inceput un program accelerat de injectare a gazului in adancime, cauzand din nefericire peste 500 de cutremure minore care au alarmat populatia locala.

Mai ingrijorator inca, este faptul ca precum sustine raportul GRU, Americanii au inceput trasnportul masiv al agentului otravitor Fosgen inspre Afganistan, unde atunci cand va fii folosit, ei vor putea sustine ca nu au nimic de a face cu asta, iar nimeni nu va putea dovedi contrariul. Se spune deasmenea ca nici o tara vestica, incluzand Statele Unite, nu mai poseda capabilitatea de a fabrica Fosgen, astfel ca valoarea stocului existent, sa fie incalculabila, in special in situatiile de razboi precum cea din Afganistan, unde fortele inamice sunt stationate ferm in teren ostil.

Cat priveste motivul direct al asasinarii lui John Wheeler sustine raportul, acesta ar fii transportul de saptamana trecuta al Fosgenului provenit din Irak, la bordul unei aeronave KC-767 „tanker”, de la baza aeriana din Little Rock, in ruta spre Afganistan, care se spune ca ar fi experimentat o defectiune critica a sistemelor de spreiere aeriana, la scurta vreme dupa decolare, peste Arkansas, provocand caderea din cer a mii de pasari negre cu aripile rosii, ( vizionati clipul din partea dreapta a paginii ), avand aparatul respirator complet distrus.

Conform unor rapoarte americane, aproximativ 5,000 de pasari au fost ucise dintr-o data, fiind indepartate imediat de catre Agentia de Mediu Americana, ai carei lucratori purtau costume protectoare HazMat ( Substante periculoase ), precum si masti de gaze. Cauza mortii acestor pasari a fost „trauma a tesutului pieptului, cu cheaguri de sange in cavitatea toracica si sangerare interna intensa”. Pasarile aratau ca si cum ar sii fost lovite cu ceva, dar raportul GRU sustine ca traumele prezentate coincid cu efectele expunerii la agentul chimic Fosgen.

Chiar mai infiorator decat acest incident e faptul ca acest raport GRU indica ca aceasta a fost a 2-a eliberare de Fosgen in doar doua zile, intaia rezultand in peste 100.000 de pesti morti, deasemena in Arkansas,chipurile tot ca urmare a unei „defectiuni critice”.

Ma intreb acum daca nu cumva serviciile ruse acopera oarecum pentru americani, in ceea ce ar putea fii extrem de probabil, un test al armelor cu unde scalare. Cat de probabila este coincidenta a doua accidente similare in doua zile si cata credibilitate putem acorda afirmatiei ca puterile vestice nu au capabilitatea de a fabrica Fosgen ? Daca o armata de mana a IV-a a fost capabila, tare ma indoiesc ca puterii care cheltuieste anual pentru „aparare” mai mult decat restul lumii la un loc, nu ii lipsesc mijloacele... – Eufrosin

Cand John Wheeler ar fii descoperit ce se intampla cu stocurile de Fosgen Irakian, el ar fii calatorit de la casa lui din statul Delaware, spre Washington D.C., unde a confruntat si amenintat pe fata ca va expune lumii, oficialii responsabili ai Pentagonului si ai Casei Albe. Trist dar atat de conform cu practicile „democratiei” americane, cand Wheeler a declarat ca va da publicului ceea ce se intampla, el a fost desemnat pentru a fii ucis si ca avertizare pentru alti amatori care s-ar gandi sa expuna crimele regimului de ocupatie al Americii, corpul lui a fost aruncat intr-o groapa de gunoi, astfel incat intreaga lume sa vada.

Filmul inregistrat intr-o cladire de birouri aflata in Wilmington, Delaware cu o zi inainte ca el sa fie descoperit mort intr-o gramada de gunoi, arata un barbat confuz, umbland pe jumatate descult, cu celalat pantof in mana, evident drogat sau altfel grav afecat psihic. Tocmai in tara in care au fost dezvoltate tehnologiile de control mental, comportamentul subit deviat al unui cetatean al ei, nu trebuie sa ne surprinda.

Vizionati videoul aici.

Astfel, inca un alt bun American care a luptat pentru a-si salva tara de la distrugere, a fost asasinat.
Trist, dar moartea lui va trece ne-observata de catre un public gata indobitocit de catre mass-media care deja ii ia in deradere pe cei ce isi pun intrebari asupra versiunii oficiale care sustine ridicol ca pasarile ar fii fost traznite, sau doar asa, speriate de moarte de niste fenomene atmosferice aleatorii. Monstrii care au pus labele pe America, nu cunosc limite in pofta lor perversa de a conduce lumea.

Uitasem sa mentionez…John Wheeler era deasemena membru al CFR ( Council on Foreign Relations ), organizatie elitista de prim rang. Asta dovedeste ca stapanii din umbra ai masoneriei, nu pregeta sa isi sacrifice slugile atunci cand acestora le revine constiinta.

Marele revolutionar American Noah Webster, a spus odata: „Fiecare copil din America ar trebui sa isi cunoasca tara. El ar trebui sa citeasca carti care ii vor inspira idei folositoare lui, in viata si in practica. De indata ce isi deschide buzele, el ar trebuie sa repete istoria lui si a tarii sale.

Majoritatea Americanilor care traiesc astazi, au esuat totalmente in ascultarea acestor invataturi, devenind maidegraba exact ceea ce stapanii lor au vrut ca ei sa devina… niste imbecili.

© January 4, 2011 Sursa WhatDoesItMean.Com.

Noile oportunităţi în viaţă – ne luăm şi noi după americani ?

„Oamenii nu vor să priceapă că diplomele de facultate şi „educaţia” nu au nici un folos zilele astea. Există o mulţime de oportunităţi în aproape orice domeniu.  Cunosc oameni care câştigă un purcoi de bani fără diplomă de facultate.  Aceştia sunt electricieni, instalatori, mecanici auto, agenţi imobiliari, tâmplari, proprietari de benzinării şi restaurante…

Acestea sunt ocupaţiile viitorului. Cu facultate, nu mai câştigi cât să trăieşti.  Sunt oameni care au pierdut ani de viaţă mergând la facultate şi sfârşind cu împrumuturi uriaşe, fără a putea obţine un serviciu nici măcar în „fast foodul” local. Unul pe care-l ştiu a fost concediat în prima zi pentru că nu ştia să taie pâinea… Viitorul nu este în facultăţi.

25% dintre serviciile listate sunt o excrocherie sau alta, celelate 25% necesită experienţă paralelă, restul de 50 % caută oameni care nu există!

Practic nu sunt servicii la nivel de începător din care să poţi trăi.  Absolvenţii de facultate muncesc pentru $10/hr, iar masteranzii pentru $12/hr ( salarii de mizerie, cu care îţi mănânci de sub unghii, în America ).

Bogaţii se îmbogăţesc şi mai mult, iar mass-media continuă să ne mintă. Ţara se duce direct în budă, rapid. Nu uitaţi de studenţii cu împrumuturi masive ce vor trebui replătite pentru o „educaţie” coruptă şi fără nici un folos.  Datoriile i-au prins pe cei mai mulţi din urmă şi acum oamenii atârnă de o pânză de păianjen.  Falimentele vor atinge curând un nou record.”

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Spusă de un american care a înţeles cât se poate de bine ce îi rezervă nu doar viitorul, ci chiar prezentul trist al ţării sale… Ca unul care am trecut prin facultate, nu pot să fiu 100% de acord.   De doctori, ingineri şi alţi profesionişti care ştiu ce fac în domeniul lor, va fii întotdeauna nevoie. Chestia e că dacă eşti astfel antrenat ( educaţia însemnând cu totul altceva ), vei fii forţat să faci parte din sistem. Rar este inginerul sau doctorul cu propria sa afacere în domeniu, căruia să îi meargă cu adevărat bine.  Ca mecanic auto sau electrician, e însă  altceva…

În orice caz, copiilor Dvs. nu le va fii în veci foame dacă au o meserie fie ea una lipsită de prestigiu, dar binecuvântată de o minte bună şi de mâini harnice. Pe măsură ce falsele elite care controlează mersul lucrurilor, determină felul în care medicina poate fii practicată sau nivelul emisiilor de carbon în limita cărora se va circumscrie orice tehnologie – toate acestea numai în scopurile lor malevolente, pe atât devine mai dificil unui om instruit, să profeseze în chip onest în specialitatea lui – cum poate un doctor cu bună ştiinţă să prescrie droguri sintetice şi radiaţii dăunătoare, sau vaccinuri clar distrugătoare pacienţilor lui, iar dacă nu mai vrea, cum îşi va menţine el licenţa acordată de către stat, pentru a funcţiona?

Iar ca inginer, cum îţi vei încunoştiinţa multi-naţionala căreia îţi vinzi viaţa că există tehnologii mult superioare celor exploatate pe scară largă azi, fără a fii trimis la plimbare în direcţia porţii ?

Ideea e deci că a venit vremea să ne pregătim copiii pentru a-şi putea câştiga traiul înafara molohului beat şi drogat care crede că i se cuvine să le conducă lor destinele.  Vom înţelege oare că armatele de psihologi, economişti şi de  absolvenţi în  „ştiinţe politice” făcuţi pe bandă rulantă, nu sunt altceva decât carne de tun pentru corifeii noii ordini mondiale ?

Judecând după statisticile educaţiei româneşti, s-ar spune că încă nu ne-am prins la schemă, dar trezirea celor pe care Îi iubeşte Dumnezeu, nu este niciodată prea târzie. Acum ne mai rămâne doar să ne facem fii şi fiice iubite ale Domnului şi nu lachei ai greţoşilor care duc lumea la pierzanie.

Scandalul care nu a fost să fie : corupţia chestorului Fătuloiu, sau cum să deghizezi 1 milion de euro, ca „cinste”

Astăzi toată mass-media românească a raportat că chestorul de poliţie şi fostul secretar de stat Dan Fătuloiu, a fost interceptat cerând mită de la un om de afaceri pe numele sau Cătălin Chelu.Transcrisul convorbirii sună aşa:

Dan Fătuloiu: Când îmi daţi primii bani?
Ştefan Badea: Păi, acum vorbesc cu ăsta când începem efectiv.”

Dan Fătuloiu: Care e preţul?
Gabriel Constantinescu: Dumneavoastră îl stabiliţi.
Dan Fătuloiu: Păi, eu vreţi să îl stabilesc. Dumneavoastră faceţi o evaluare!
….
Fătuloiu: Păi nu, că eu vreau să îmi dea el(nr. Cătălin Chelu) banii în tranşe.
Ştefan Badea: Exact
Fătuloiu: Să mă întâlnesc cu el!

Fătuloiu: Ai venit fără bani?
Cătălin Chelu: Am nevoie de un om de încredere să vină cu mine.

Mita era de 1 milion de euro, chestia e absolut scandaloasă si tousi, spre uluirea celor care incă gândesc, ni se spun următoarele:

Chestorul Dan Fătuloiu a insistat, de zeci de ori, în discuţiile cu omul de afaceri Cătălin Chelu, să primească mită, dând chiar indicaţii pentru locurile unde urmau să se întâlnească. Pentru că ştia că este înregistrat, fostul secretar de stat poate fi, astfel, acuzat de instigare sau de exces de zel.

„Exces de zel”? Nu am probleme de înţelegere, dar cine mă face să pricep asta are 10 bile roşii din partea mea! Cum se face că ceea ce în mod normal ar trebui să constituie capete de acuzare împotriva acestui personaj evident corupt, devine un pretext pentru exonerarea sa de orişice vinovăţie, încă în întreagă mass-media românească? S-a îmbrăcat corupţia în haine respectabile pretinzând că chestorul Fătuloiu avea de fapt cunoştinţă de faptul că este înregistrat – a pretins el mită ca parte a unei misiuni oficiale de eradicare a corupţiei ? He, he…

Ori sunt toţi ăştia înţeleşi între ei inclusiv cu proprietarii mass-media şi ne iau pe noi de dobitoci?

Dacă în alte ţări al căror model pretindem că îl emulăm ieşeau la iveală asemenea lucruri, ancheta oficială ar fi fost întâi dusă la capăt, de-abia apoi ziarele ar fi raportat judecarea personajului. Nu exista să scape basma curată încă de la inceput, măcar barem fără un scandal de presă! La noi e nu doar invers, ci taman pe dos!

E trâmbiţată nevinovăţia celui care ar trebui să fie acuzat în mod oficial, pentru a faulta o eventuală anchetă dealtfel cât se poate de binevenită! Apoi ne mai mirăm că ni se duce buhul ca „ţară coruptă”, chiar dacă milioane de români nu s-ar preta niciodată la aşa ceva!

E Fătuloiu mason, pedelist sau ambele ?

Cum se aplică astăzi înţelepciunea celor din vechime

Bugetul ar trebui reconciliat, Trezoreria re-umplută, datoria publică ar trebui redusă, aroganţa oficialilor ar trebui temperată şi controlată, iar asistenţa acordată tărâmurilor străine tăiată, altfel Roma va deveni falită. Poporul trebuie să reînveţe să muncească în loc de a trăi din asistenţa publică.

– Cicero – 55 i H

Încălzirea globală, pericol de moarte sau frauda secolului?

Oceanul Arctic se încălzeşte, icebergurile se topesc iar în unele locuri focile găsesc o apă prea fierbinte pentru ele, spune un raport eliberat către Ministerul Comerţului din SUA, de către Consulafft, în Bergen Norvegia.
Rapoarte primite de la pescari, vânători de foci şi exploratori, toate indică o schimbare radicală a condiţiilor climaterice şi la temperaturi nemaiîntâlnite în zona Arctică.

Expediţii de explorare raportează că de-abia au întâlnit gheaţă până la latitudinea nordică de 81 grade, 29 minute. Probe scufundate până la o adâncime de 3.100 de metri arată curentul oceanic „Gulf stream” ca fiind foarte cald. Mase enorme de gheaţă au fost înlocuite de bancuri de pământ şi pietre, continuă raportul, în vreme ce în multe părţi gheţari binecunoscuţi, au dispărut fără urmă.

Foarte puţine foci şi nici un peste alb se mai găsesc în estul Arcticii, în vreme ce mase uriaşe de heringi şi hamsii care niciodată înainte nu s-au aventurat atât spre nord, sunt întâlnite în vechile locuri de pescuit ale focilor. Se prezice că în numai câţiva ani, datorită topirii gheţarilor, nivelul oceanelor şi a mărilor va creşte, făcând majoritatea oraşelor de coastă nelocuibile.

Londra sub ape

Îngrozitor, nu-i aşa? Ce am uitat să menţionez, e că acest raport datează din 2 Noiembrie 1922, fiind adus la cunoştinţa publicului De Associated Press şi publicat de către ziarul The Washington Post, acum 89 de ani!

Noroc cu memoria scurtă a publicului! Numai astfel a fost posibil ca oameni de ştiinţă (ce glumă proastă!), să inventeze literalmente din aer cald, o „încălzire globală” în baza căreia ţările sunt forţate să plătească taxe enorme pentru „emisiile de carbon”, taxe care până la urmă sunt suportate de bieţii contribuabili – l-am auzit cu toţii pe Ministrul Mediului Laszlo Borbely anunţând că de astăzi 1 Ianuarie 2011, taxa de înmatriculare a autovehiculelor creşte cu până la 50%, de parcă sumele nu erau absolut ridicole PÂNĂ ACUM!

Tot acestei minciuni sfrunate îi datorăm şi nenorocitele „becuri ecologice”, acelea care costă de 5-15 ori preţul unui bec incandescent şi tot cele care eliberează de 20 de ori doza maximă  admisibilă de mercur în cameră, atunci când se sparg, astfel încât copiii şi femeile gravide sunt sfătuiţi să părăsească imediat camera!

Bune pt. mediu ? Ia’ mergeţi să vă c….

Frauda a fost dovedită de către „hechării” care au spart serverul Universităţii de Est a Angliei în 2009, expunându-i ridicolului pe excrocii în halate albe care se întrebau unii pe alţii în mii de e-mailuri, cum să-i mai mintă pe fraieri, ce să mai născocească… ea continuă însă să ne atingă rău de tot la buzunare, căci politicienii se prefac că nici n-au auzit de scandalul Climategate, continuând să execute conştiincios ordinele primite de la stăpânii lor şi nu, aceia nu suntem noi cei care i-am ales!

Ce putem face până când vom smulge frâiele din ghearele lor jegoase? Sabotaţi bestia băgându-i beţe în roate: faceţi stocuri de becuri incandescente, care nu vă intoxică atunci când se sparg, iar dacă aveţi vre-o maşină de înmatriculat, faceţi-o la bulgari, unde continuă să fie cam de 10 ori mai ieftin decât la noi. Măcar că sunt în UE, dar bulgarilor li se cam rupe în paişpe’, după cum ar trebui să i se rupă şi românului de bastarzii ăştia neo-comunişti!

În căutarea fraierilor

Mai e ceva: dacă sistemul a dovedit că manipularea, frauda şi jaful sunt modul său standard de operare, ce om cu mintea întreagă nu va începe să chestioneze şi celelalte „vaci sfinte” ale acestuia?

De exemplu atunci când alţi „oameni de ştiinţă” ne recomandă vaccinarea pentru a „preveni” bolile, sau produsele modificate genetic ca fiind „inofensive”, sau de ce nu, când mii de absolvenţi ai facultăţilor economice învaţă pe dinafară că „fără datorii nu poţi creşte” ( e ca şi cum ai spune omului: haide să-ţi tai o mână şi-un picior, ca să îţi fie bine! ), nu-i aşa că am face mai bine DIN START să credem EXACT OPUSUL celor susţinute? Eu cred că orice om înţelept, va proceda astfel.

Regula de bază trebuie să fie: ÎNTÂI SĂ NU ÎI CREZI, APOI SĂ CERCETEZI!

La Mulţi Ani, România!

%d blogeri au apreciat: