Un e-mail care a făcut deliciul românilor cu glagorie şi iubire de ţară din State datând din vremurile când nu prea erau încă bloguri , merită împărţit cu toată lumea. Cum e sfârşit de săptămâna, subiectul va fi unul uşor, extrem de hazos chiar, dar care merită citit: vizita în România a parvenitului ( nu dpv material! ) trăitor înafară, care prin statutul lui de deţinător de paşaport albastru, crede că impresionează pe cineva. M-am lovit de destui dintr-ăştia care nu puteau spune decât „thanks” şi ăla cu accent, dacă le ţineai uşa proptită!
Înainte de a trimite fotografii cu casa, maşinile şi portbagajul plin după sesiunea săptămânală de „shopping” acasă, aveau întâi grijă să ţi le arate şi ţie, „ce spui, aşa-i că o să-i dea gata” ? Cea mai mare pedeapsă le venea de regulă prin copiii lor, care nu putea fi luaţi nicăieri fără consola portabila de jocuri video, mai cu seamă la biserică. Am văzut cu ochii mei cum un copilaş fost drăguţ şi timid în urmă cu numai 2 ani pe când sosiseră cu toţii din România, i-a strigat maică-sii „f… you”, în sala socială unde eram congregati la masa lunară a bisericii, pentru că refuzase să-i mai dea Coca-cola ! Observase şi ea biata, că băutură îl făcea pe puşti să sară pe pereţi. Aceştia erau însă oameni de treabă, care nu se lăudau deloc cu realizările lor, doar mai încrezători în reclama sistemului în ghearele căruia tocmai picaseră! Să râdem puţin de ceilalţi:
Episodul 1. Vizita în România
Iată-mă după o lungă perioadă de timp, din nou pe net. De schimbat nu s-a schimbat prea mult. Poate numai Windows-ul meu s-a convertit în ceva mai inteligent, dindu-şi numele de xp. Aceleaşi caractere antiromâneşti, care încearcă să dea lecţii românilor care de, nu le-au urmat exemplul şi s-au încăpăţînat să rămînă în ţară. Aşadar românii de aiurea, care în episoadele mele din August şi Septembrie , le spuneam români din Aiurealand , nu se simt bine acolo în bârlogul lor, uitaţi de timp, rude şi prieteni. Ei continuă să atace, să muşte, să înfiereze, din faţă, din spate, orice încercare de a-i demasca din partea unui alt confrate de existentă. Şi nu e nimic mai adevărat decît un articol spus de cineva care a trăit sau trăieşte printre ei, ca subsemnatul.
A scrie din nou, m-a determinat şi faptul că la episoadele mele din lunile menţionate mai sus, primeam atîta „corespondenţă” încât a trebuit să o angajez pe soţia mea cu jumătate de normă să fac faţă…
Ce să mai lungim vorba şi să începem un nou episod. Vizita în România. Mulţi români,o dată la 2 ani sau 3 ani fac o vizită în România. Dar ce credeţi dragi iubitori ai ecranului din faţa dvs, se duc în vizită ? Nu, se duc să facă analiza punctelor negative prin care trece ţara. Se duc să-şi mai ia gură de oxygen ca să mai poată trăi încă un an în Aiurealand. Dar în sfîrşit, să vedem cum decurge vizita.
Încă de la Otopeni, pardon, încă de cînd se urcă în Tarom la Frankfurt, începe „inspecţia”. Opa, cafeaua I-a venit după al treilea fel de mîncare şi nu înainte ca data trecută. Şi bineînţeles că era cam rece nu la 57.8 grade Celsius aşa cum o bea el la dugeana chinezului din colţ, acolo la 100 de km de centrul oraşului, în cartierul lui. Stewardesele românce au fost ok, că de femei frumoase şi zvelte, slavă Domnului, nu prea întîlneşti prin Aiurealand. Asta din cauza a doi factori : fish and chips.
Zgâlţiit cam tare în comparaţie cu alte linii aeriene ( aici nu sunt deloc de acord, având parte de cele mai line zboruri cu piloţii noştri, lucru apreciat de întreaga familie – Eufrosin ), iată-ne ajunşi la Otopeni. Îşi pregăteşte tacticos 10 dolari schimbaţi să-I dea vameşului. Face caz din asta şi bineînţeles strigă în gura mare şi către ceilalţi pasageri.
„Haideţi să punem cîte o cărămidă la vila lui de lîngă Bucureşti”. Mă rog, ajunge la vamă. Paşaportul e expirat. De ce domnule nu aţi anunţat în Evenimentul Zilei că trebuie să vin cu paşaport valid, că eu nu ştiam. E vină cui? Într-un tîrziu scoate paşaportul albastru de Aiurealand şi-l întinde vameşului. Acesta îi pretinde taxa de intrare-n ţara ca posesor de paşaport străin. Supărat că nu I-a luat cei zece dolari schimbaţi şi că a trebuit să plătească 30 cu chitanţă , o întinde spre ieşire.
La ieşire un hamal îi sare în „ajutor”. Vazindu-se”jefuit” la drumul mare, începe să arunce vorbe „grele” bietului om. Sărăcea pentru 10 cenţi. Ca de obicei cineva din familie îl aşteaptă. Să zicem fratele. Dacă acesta vine cu amărîtă de Dacie, îi spune. Nu aţi mai evoluat şi voi ba deloc, sărăntocilor. Tot aşa aţi rămas, la Dacie? Dacă fratele vine cu un Opel sau Renault de ultimul tip, zice. Bă cît a furat fratemiu de şi-a luat,al dracu, maşină ce nu am nici eu în Aiurealand. Eu mă tîrîi cu Fordul ăla puturos din 86 şi frate-meu ce maşină are.
Începe călătoria cu maşina spre casă. La marginea Bucureştiului, case frumoase, unele cu etaj, altele fără, perfect aliniate şi foarte îngrijite. Aaa da, zice personajul nostru, toate sînt din bani furaţi, nici nu merită să mă uit la ele.
Înaintează spre inimă Bucureştiului , magazine frumoase, oameni bine îmbrăcaţi, bisnisuri care merg pe idei proprii sau francize. La fiecare în parte le găseşte originea de hoţi şi de constructori de averi fabuloase din furt.
Pe măsura vizitei se întîlneşte cu foşti colegi. Este impresionat şi mort de invidie cînd vede că s-au mutat într-o casă mai mare sau şi-au luat altă maşină sau alt servici mai bine plătit. Cu nasul pe sus, cu aer de Aiurealand, le spune ce salariu are el pe an, pe lîngă cele cîteva sute de dolari ale prietenilor pe lună. Omite să spună că mai are de plătit la casă vreo 25 de ani cîte un salariu pe lună. Cînd mai aude că şi-au petrecut cîte un concediu prin Grecia sau chiar Europa, cade de acord cu sine însuşi că nu mai sînt compatibili aşa cum erau înainte de a pleca el din ţară.
Cu carneţelul plin de consemnări, hîrtii pe străzi, cîini pe trotuare, gropi, clădiri nevopsite, ţigani, micii de la tanti Aglaia din colţ aveau prea mult bicarbonat ( asta am mai zis-o) se pregăteşte să se întoarcă în Aiurealand la vecinii lui cei dragi : Lee Chen Su de peste drum, Hassan Karim din stînga şi Anastopulos, om de la ţară din Grecia, venit de peste 30 ani, neadaptat la viaţa de Aiurea nici pînă în zilele noastre. Dacă are cumva norocul să aibă vre-un prieten român, îi spune tacticos:
” Ce România ba, mor de foame pe capete şi e plin de hoţi”. Tot mai bine e aici în faţa frigiderului plin de chimicale. Dă-l dracu de colesterol, îl „rezolvăm” noi cumva.
Al dvs.,
Radu Constantin
Undeva în Aiurealand
P.S. Aş vrea să precizez ca nu am nimic personal cu cineva, dar consider că nu se face nici un bine României făcîndu-i-se publicitate negativă. Eu mă declar un apărător al ei. De aceea am încercat în trecut şi o să încerc să povestesc cu cuvintele mele, mai puţin „alese”, „viaţa” exromanilor din Aiurealand ( Europa de Vest, America de nord, Australia etc.)Să nu credeţi că ei au o viaţă nemaipomenită. Unii trăiesc adevărate tragedii terminînd la balamuc, datorită străinătăţii. Mai tragic este că dintre ei sînt cei care dau sfaturi şi critică România.
Filed under: sa mai radem de idioti, Uncategorized | Tagged: sa mai radem de idioti | 17 Comments »