Jocul online „Conquiztador” acaparează minţile şi timpul liber al multor adolescenţi români, precum şi al adulţilor, putându-se întâlni frecvent oameni trecuţi de 25 de ani, care se întrec în cunoştinţe cu cei cărora jocul le este adresat. La prima vedere, acesta este un joc nevinovat de cultură generală, dar numai la prima vedere:
Având ocazia să asist la câteva astfel de întreceri, nu am putut să nu remarc faptul că printre întrebările al căror răspuns necesită cultură generală, sunt strecurate trivialităţi care nu au nimic de-a face cu educaţia armonioasă a tinerilor.
„În ce an a scos cutare vedetă albumul xyz?”
„Între ce ani a trăit fondatorul psihanalizei, Sigmund Freud ? (oroare, ce om normal la cap ar vrea să reţină orice lucru cât de mic despre perversul pe ale cărui teorii demente se bazează psihiatria modernă?)
” Care actriţă joacă rolul „Rachel” din comedia Friends? ( cui şi de ce ar trebui să-i pese cu adevărat de asta? )
” Cine cântă Stairway to Heaven? ( tobogan către iad, maidegrabă! )
Aţi prins ideea, nu? Fireşte, pentru a conferi o aură de respectabilitate jocului, sunt puse şi întrebări pertinente despre valori ale neamului nostru ba’ chiar şi despre sfinţi! ( „În ce an a murit Păr. Arsenie Boca? – cine e Sfântul protector al României? „). Aceasta produce un haos de nedescris în sufletul şi în mintea copilului nevinovat, care învaţă astfel că este de egală importanţă cunoaşterea credinţei, culturii şi a valorilor româneşti şi universale, cu umplerea nefolositoare a ei cu gunoiul culturii pop occidentale.
Fiecare răspuns corect, sau apropiat de cel corect, căci certitudinea nu este neapărat necesară, aduce automat un cor de „Aleluia”, lauda care se aduce numai Lui Dumnezeu în sfintele biserici!
Pentru a completa dezastrul creat de aducerea în prim plan a trivialului, cele sfinte şi cele de valoare sunt bagatelizate. Ce să mai înţeleagă un biet copil din mascarada asta? Devine clar că nişte minţi diabolice se află în perpetuă conferinţă pentru a împrăştia şi distruge sufletele copiilor români, prin aducerea haosului în minţile lor, locul de unde porneşte totul, filtrul care ar trebui să-i apere de rele.
Dacă nu mă credeţi, aruncaţi o privire data viitoare când adolescentul Dvs. concurează. Imaginea de început a jocului, ar trebui să ne dea de gândit: este prim planul divei pop Inna, cu faţa distorsionată aproape demonic. Ea este cea care a afirmat recent, citez din memorie: „nu mă opresc de la nimic atunci când este vorba de promovarea carierei mele”. Într-adevăr Inna, aşa e! Mai ieri ştirea că vampa şi-a scos un sân complet la vedere în timpul unui concert, a făcut deliciul bărbaţilor care se delectează cu astfel de nimicuri.
Daţi deci atenţie mare la viitura toxică care ne ia odraslele la vale, căci ea nu este aşa, din întâmplare: viitorul ţării şi deci şi al copiilor ei, este determinat de către cei care au acces ACUM la minţile lor!
Filed under: Avertizari, Cultura, Educatie, Religie, Romania, Societate | Tagged: Religie, Romania, Societate | 23 Comments »