Din peripeţiile democraţiei: cum să cazi în propriul tău laţ !

Cât de răcoritor este să vezi cum o unealtă de spionaj se întoarce tocmai împotriva celor care profită de pe urma naivităţii omeneşti – poate doar în Tibet se mai găseşte cineva fără cont pe Facebook!

Fiica Corrine, a Directorului spionajului britanic extern MI6, John Sawers, a arătat fără să vrea lumii întregi care a fost adevăratul scop al invadării şi distrugerii Irakului, de către „coaliţia celor doritori”, cum a numit euemistic fostul idiot de la Casa Albă, George Bush, banda de mercenari ai sionismului mondial care a jefuit Irakul.

Dacă în SUA anilor 2001-2006 indrăzneai să spui adevărul acesta evident, toate forţele iadului se dezlănţuiau asupra ta : minciuna oficială era a fost necesar ca bieţii oameni să fie trataţi cu fosfor şi uraniu sărăcit, pentru că aveau de gând să facă arme de distrugere în masă, propagandă regurgitată cu oarecare succes de către jigodiile din politica americană de astăzi cu referire la Iran. „Why not”, dacă are cine să-i creadă?

Să revenim: Corrine Sawers, a scos AKM-ul aurit şi jefuit din Palatul Prezidenţial al fostului Preşedinte Saddam Husseim la paradă în faţa lumii întregi – nimic mai satisfăcător pentru învingători decât să etaleze bogăţiile furate, decât poate capul pe tavă al şefului celor învinşi. Corinne e fată fină însă şi oricum nu dădea bine pentru PR-ul democraţiei-vândute-celui-mai-bun-platnic, cu toate că nici această gafă nu a dus la demisia tatălui ei spion-şef.

Trofeele razboiului

Dacă ar fi numai atât, plus Palatul întreg şi încă ar fi minunat pentru poporul irakian. Ştirea că petrolul lor va curge dinspre Mosul, Irak înspre Haifa, Israel, a fost raportată chair de ziarul evreiesc Haaretz, încă din 2003. De atunci o tăcere suspectă s-a lăsat peste întreaga afacere, ceea ce mă face să cred că bogăţiile naturale ale arabilor, sunt pompate în stil mare de către verişorii lor semiţi. Frate, frate, dar bombele costă bani!

Mosul-Haifa pipeline

Nimic mai bun pentru o biată ţară decât democraţia americană al cărei rezultat concret e jaful, fie prin FMI şi contracte prădalnice, fie direct la ţeava puştii..

Numai de am găsi odată conducătorul naţionalist şi suficient de abil încât să ne scutească de „binefacerile” imperiului, fără înjosirea degradantă şi distrugerea la care ne supun actualii guvernanţi!

Vrem să trăim liberi, teferi şi nevătămaţi? Să ne cunoaştem trecutul!

În urma revelaţiilor făcute ca urmare a desecretizarii unor părţi ale arhivelor KGB referitoare la degeneraţii criminali care au adus comunismul întâi în Rusia, apoi în lumea întreagă, cititorul „Arbore” mi-a trimis un comentariu care merită pus pe prima pagină. Veţi fi oripilaţi de cele ce veţi afla, dar lucrurile trebuiesc cunoscute aşa cum au fost ele.  Pe când evreii fac o treabă minunată publicizând suferinţele înaintaşilor lor,  noi ne procopsim taman cu Volodea Tismăneanu pe post de justititar anti-comunist? Ăsta nu expune, nici nu condamnă, ci acoperă pentru ei oameni buni!

Iată ce-ar continua să facă cu noi creştinii, dacă ar mai putea. Să nu cădem cumva în capcana gândirii cum că comunismul ar fi murit, căci e doar transformat şi în loc să vină de la Moscova, are coordonate mai ..vestice azi. Metodele s-au adaptat datorită incredibilelor salturi ştiinţifico-tehnologice, dar războiul rămâne şi e chiar mai insidios datorită ascunderii sale sub masca democraţiei.  Mijloacele moderne prin care suntem exterminaţi şi debilizati nu mai sunt foametea, ci otrăvirea alimentelor, apei şi-a aerului, pe când tortura se practică igienic, de la distanţă, fără a mai mirosi sângele celor torturaţi. Locul glonţului a fost luat de injecţiile letale numite vaccinuri, iar interzicerii credinţei, i s-a suprapus dementa propagandă homosexuală.  Să aflăm cum a fost atunci – vom înţelege şi mai bine ce se întâmplă acum:

“…….Istoricul de război Dmitri Volgokonov a găsit în arhivele KGB-ului un decret groaznic pe care l-a publicat în cartea sa. În acest decret Lenin cerea ca toţi ţăranii opozanţi ai bolşevicilor să fie spânzuraţi. Tiranul preciza:” Cel puţin o sută dintre ei, astfel încât să-i vadă toţi!”…..

….Listele cu cei împuşcaţi sau executaţi din alte motive erau publicate în săptămânalul Cekăi.
În felul aceste se poat edovedi ca 1,7 milioane de
oameni au fost executaţi în perioada 1918-1919. Un râu de sânge străbătea Rusia. În acord cu rapoartele oficiale sovietice din mai 1922, au fost executaţi 1 695 904 oameni din ianuarie 1921 până în aprilie 1922.
Printre victime erau episcopi, profesori, doctori, ofiţeri, poliţişti, jandarmi, avocaţi, funcţionari civili, jurnalişti, scriitori, artişti, infirmiere, muncitori şi ţărani…Crima lor era „gîndire antisocială”….
….Lenin era bine informat despre toate aceste crime grave. Toate documentele erau aduse pe biroul său. Lenin răspundea:” Puneţi mai multă forţă în teroare…împuşcaţi fiecare a zecea persoană, trimiteţi toţi suspecţii în lagăre de concentrare!”
Ideea “lagărelor de concentrare” nu a fost invenţia lui Hitler, după cum cred mulţi acum.
În realitate primul lagăr de concentrare a fost construit în 1838 în Statele Unite pentru indieni. Această metodă de izolare a oamenilor a atras deasemeni alţi diriguitori cruzi. În 1898 lagăre de concentrare au fost construite în Cuba, în care spaniolii închideau elementele opozante.
În 1901 englezii au folosit aceeaşi formă de încarcerare colectivă în timpul războiului bur, unde numele de “lagăr de concentrare” era deasemeni folosit. 26 000 de buri femei şi copii au fost înfometaţi până la moarte în lagărele britanice; 20 000 dintre ei aveau virste sub 16 ani. …
……Lenin deasemeni pretindea că fabrica era singura şcolă a muncitorilor. Ei nu aveau nevoie de altă educaţie. El sublinia că orcine ştia numai aritmetica simplă putea merge la fabrică….
….Lenin şi complicii săi nu au arestat pe nimeni. Ei executau pe cei mai activi diin societate, pe gânditorii liberi. Lenin a dat ordin să fie ucişi cât mai mulţi studenţi posibil din diverse oraşe. Cekiştii arestau pe orice tânăr care purta o şapcă de şcolar. Ei erau lichidaţi pentru că Lenin credea că intelectualii ruşi în devenire ar fi un pericol pentru regimul sovietic…..
….Autorul Vladimir Solukin dezvăluie că cekiştii erau interesaţi în special de băieţii chipeşi şi fetele frumoase. Aceştia erau primii destinaţi să fie ucişi. Se credea că erau mai mulţi intelectuali în rândurile persoanelor atrăgătoare. Tinerii atrăgători erau astfel ucişi ca periculoşi pentru societate. Nici o crimă la fel de teribilă ca aceasta nu s-a relatat până acum în istoria lumii…..
……În documentarul său “Rusia pe care am pierdut-o”, regizorul Stanislav Govorukin ne relatează cum preoţimea din Kherson a fost crucificată. Arhiepiscopul Andronikov din Perm a fost torturat: ochii i-au fost scoşi, urechile şi nasul tăiate. În Harkov preotul Dmitri a fost dezbrăcat. Atunci cînd a încercat să-şi facă semnul crucii un cekist i-a tăiat mâna dreaptă.
Câteva surse relatează cum cekiştii din Harkov plasau victimele în rând şi le băteau mâinile în cuie pe o masă, le tăiau încheieturle mâinilor cu un cuţit, le vărsau apă clcotită peste măini şi le jupuiau pielea. Aceasta era numită “ scoaterea mănuşii”. În alte locuri capul victimelor era aşezat pe o nicovală şi strivit încet cu un ciocan acţionat cu aburi. Cei ce urmau să fie supuşi la aceeaşi pedeapsă în ziua următoare erau forţaţi să privească. Ochii demnitarilor bisericii erau scoşi, limbile lor erau tăiate şi erau arşi de vii. Erau cekişti care obişnuiau să taie stomacul victimelor lor după care le scoteau un capăt din intestinul subţire şi îl fixau în cuie de un stâlp de telegraf şi cu un bici forţau pe nefericita victimă să alerge în jurul stâlpului până când întreg intestinul era desfăcut şi victima murea. Episcopul de Voronej a fost fiert de viu într-o oală mare după care călugării, ameninţaţi la cap cu revolverele, erau forţaţi să bea supa…..”
(IURI LINA-”Under the sign of the scorpion”)

Un film excepţional trimis de către un alt cititor, referitor la începuturile comunismului şi nu numai:

%d blogeri au apreciat: