MIG-ul prăbuşit astăzi, mai mult decât un simplu accident


A mai căzut din cer un MIG 21 Lancer acum o oră lângă Câmpia Turzii, în apropierea bazei aeriene 71. Cei doi piloţi n-au apucat să se catapulteze…Dumnezeu să-i ierte şi odihnească!  Se vede că modernizarea MIG-urilor începută în 1995 de către firma israeliană Elbit nu le prieşte, acesta fiind ultimul dintr-o prea lungă serie de accidente soldate cu moartea piloţilor noştri.

Această ultima tragedie însă, nu mai poate fi pusă simplu în categoria „accidente”, ci este simptomatică măsurii dezastrului care s-a abătut peste România la toate nivelele.  Din maternităţi, în străzi sau în casele lor şi până în carlinga avioanelor de vânătoare, pier românii pe capete, de parcă un blestem îngrozitor s-ar fi abătut asupra lor.  Armata nu e evident nici ea scutită de efectele unei guvernări mult mai preocupată în a satisface mofturile bastardului arogant cu care ne-a pricopsit FMI, sau în a întoarce capul de la samavolniciile reprezentantilor marelui licurici, decât de a servi poporul pe care pretinde că îl reprezintă.  Mergem din rău, în mai rău în mod planificat, dar  fundul sacului întârzie să se arate..

Avioanele F-16 care vor înlocui aceste hârburi sovietico-israeliene, nu sunt nici ele în stare de zbor, având aproximativ aceeaşi vârstă şi precum Migurile, urmează a fi modernizate contra sumei de peste 1 miliard de euro, ghici ghicitoare unde ?  Asta pe când cei de la Grippen sau Eurofighter, s-au oferit să ne vândă avioane noi-nouţe şi moderne, la acelaşi preţ. Decizia a aparţinut aceluiaşi guvern care închide spitalele, taie medicamentele vârstnicilor, hăcuieşte pensiile şi salariile celor suficient de ne-norocoşi să depindă de el, în vreme ce privatizează galopant orice nu s-a furat încă sub guvernările anterioare, ne-uitând să ne procopsească cu un TVA care reprezintă un sfert din preţul necesităţilor noastre. Deh, cerinţe ale FMI…

E una să-ţi slujeşti poporul încercând să te înţelegi cu cei cu care eşti prea mic pentru a te pune, cu totul alta să sari în poziţie de drepţi la fiecare flatulenţă toxică de-a lor, ba’ să mai şi pretinzi că e parfum de roze!

Între timp, singurii care ar putea face ceva pentru a redresa situaţia aşteaptă cuminţi următoarea catastrofă.  Mai dulce e o pensie consumată în tihnă decât a-ţi onora jurământul luat faţă de ţară?  „Jur credinţa patriei mele, România. Jur să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii. Jur să respect legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu.”

Cum tot e la modă să preluam de la americani, ar trebui să ne uităm şi la lucrurile lor bune: ei spun aşa „I (name), do solemnly swear that I will support and defend the Constitution of the United States against all enemies, foreign and domestic…”  Jur că voi sprijini şi apăra Constituţia Statelor Unite împotriva tuturor inamicilor străini şi autohtoni..  Jurământul lor recunoaşte faptul că ţara are duşmani în interiorul ei, împotriva cărora militarii jură să acţioneze.

De ce ar fi diferită situaţia României ?  S-ar fi putut instala comunismul criminal la noi, fără o coloană a V-a ostilă şi trădătoare, provenită din interiorul ţării ? Cozile de topor au existat, există şi vor continua să fie. Important e să dezvoltăm un mecanism eficient care să le depisteze şi neutralizeze înainte ca acestea să provoace prăpăd, iar asta nu se poate face decât din interiorul sistemului.  Domnilor militari din Forţele Armate, SRI, SIE, DGIPI, Poliţie şi alţii ca voi, ce spuneţi – vă ridicaţi la măsura jurământului depus ?  Neamul vă aşteaptă acum mai mult ca niciodată!

O Românie nouă, timpul ei a venit!

45 răspunsuri

  1. nu pot decât să repet acelaşi lucru pe care l-am tot repetat peste tot: a aştepta ca cineva să îţi cureţe grădina de buruieni este cea mai proastă soluţie. până nu faci treaba cu mâna ta, grădina va fi la fel de neroditoare. (partea proastă e că foarrte mulţi au fost educaţi să creadă că e mai bine să stea cu mâna-n sân, rugându-se pentru sufletele lor mărunte…)

  2. am cerut deja demisiile generalilor care nu stiu sa ia atitudine … e un cosmar Armata in 2010 !

  3. este clar ca mergem din rau in mai rau! pcr-psd a format pe acesti derbedei incompetenti si mafioti care se cred politicieni! chiar daca se cheama pnl sau pdl au aceeasi mama, mafia kazaro-ruso-tzighanesca! printre ei exista romani desigur dar sint doar cozi de topor si gunoaie!

    o paranteza despre zgarie-branza : nu trebuie criticat pentru ca nu da de pomana la cersetori!
    romanii sint niste fraieri totali cu mila lor fata de cersetori!
    de aceea ne-am umplut de tzighani care ne si dispretuiesc ca sintem fraierii lor!

  4. ‘ încercând să compromiţi cu cei cu care eşti prea mic ‘

    imi permit sa mai fac o precizare de natura lingvistica:

    verbul a compromite in limba romana e numai tranzitiv, adica poate fi folosit numai cu sensul a copromite ceva/pe cineva, spre deosebire de sensul pe care il are in engleza (ca verb intranzitiv) – a face concesii.

    atentie deci la folosirea unor cuvinte din engleza pe care le avem si in limba romana insa cu un sens diferit.

    Cat despre articol ce sa zic: o descriere concisa a unei stari de fapt foarte triste. Mi se pare ca niciodata tara noastra nu a fost intr-o situatie (mai ales spirituala) atat de grava. Si cauza este tot una la nivel spiritual, evident agravata si potentata de cea materiala. Problema noastra principala este lipsa comuniunii; se vede in primul rand lipsa ‘exercitiului’ comuniunii in Biserica, care este prin excelenta un spatiu al comuniunii. Parintele Staniloae a pus mereu in lumina legatura intrinseca intre comuniunea din biserica si extensia ei in lumea satului romanesc ortodox traditional. El ne descrie o lume pe care noi nu prea am mai apucat-o… insa a existat, si poate mai subzista. Aici se vede efectul catastrofal al comunismului si al invaziei culturii nihiliste occidentale dupa ’89.

    Aici dau lupta serviciile secrete, la acest nivel al relatiei cu celalalt, pentru a ne transforma in indivizi, impasibili fata de cei de langa ei si prin extensie indiferenti fata de soarta propriului neam. Ce mi se pare mai grav e ca s-a depasit stadiul indiferentei si ca vom ajunge la unul al antagonismului. Se aud din ce in ce mai multe voci ‘dezinteresate’ care ne ‘proorocesc’ tensiuni si convulsii sociale. Sa fie oare spatiul romanesc un loc al unui nou experiment ‘sociologic’ care urmeaza – dupa indeplinirea lui pe plan local – sa fie implementat la nivel global? Dumnezeu sa ne pazeasca!

    Repet cauzele principale sunt de natura spirituala. Trebuie sa reinvatam sa traim ca madulare ale Bisericii in comuniune cu celelalte madulare. Numai din aceasta comuniune se poate hrani si coeziunea noastra ca neam, deoarece comuniunea din Biserica nu este una strict umana ci divino-umana, este adapata de harul dumnezeiesc. ‘Eu sunt vita, voi sunteti mladitele’ zice Mantuitorul. „… Fara Mine nu puteti face nimic. Daca cineva nu ramane in Mine se arunca afara ca mladita si se usuca”. Daca o sa ajungem ca niste crengi vestejite ne va spulbera orice vant si orice suvoi venit din afara. Ar fi pacat si am zadarnici toate eforturile si suferintele inaintasilor nostri.

    • la cati lachei si lingusitori avem in institutii normal ca se pot face si experimente plus profituri ptr. anumite companii si organizatii AntiRomania .

    • Asa e, de la pacatele neamului nostru se trage si raul pe care-l induram acum. Cum mai ranjesc vrajmasii nostri indemnandu-ne sa pacatuim si culmea, sa aiba si succes! Tocmai citeam stirea ca tinerii romani se dau in vant dupa petreceri cu dovleci sculptati sinistru, in orgii haloweenistice prin capitala. Sau ca MISA organizeaza activitati de racolare in institutiile statului (ex. Palatul Copiilor din Bucuresti), pe cand guvernantii se fac ca nu stiu cine sunt astia…

  5. Nu inteleg ceva esential in acest, -sper-, ultim accident aviatic. Nu pricep cum de nu s-au putut salva prin catapultare. MIG-ul 21 a facut epoca prin anii 60-70-80, fiind fabricate peste 10000 de exemplare in diverse variante constructive si pentru diferiti clienti, de unde trag necesara concluzie ca nu faceau rusii asa de multe daca nu ar fi meritat. Ce au facut jidanii cu modernizarea, miroase a rahat de la mare distanta, stiind ca, adesea, mai binele e dusmanul binelui si ca nu e destept sa intervii intr-un proiect care s-a dovedit bun atatea decenii. You Tube-ul e plin de cascadorii facute de avioane rusesti care socheaza asistenta aflata la sol la diverse targuri aeronautice, iar comentariile americanilor desi rautacioase lasa sa se inteleaga o nota de invidie fata de capacitatea avioanelor din spatiul fost sovietic. Daca cel mai bun raport calitate/pret il au avioanele rusesti, nu inteleg de ce sa ne uitam doar la mizeria care e vestul si sa nu privim si intr-acolo de unde rasare soarele. Masinaria ruseasca e zgomotoasa, consuma mult, e urata, aproape caraghioasa, dar are un dar al ei, acela de a-si face treaba pentru care a fost facuta mai ales in conditii in care altii se dau inapoi.
    Vorbind despre intensificarea atacurilor cu chemtrails, inclusiv azi, cui se poate cere socoteala pentru ceea ce ni se face?
    Dumnezeu sa odihneasca pe pilotii nostri!

    • bănuiesc că nimănui.

      dar ne-au „parfumat“ bine azi… cum se zice, cu simţ de răspundere.

      • O alta culme a nerusinarii e replica prin care se pretinde ca ceea ce vedem nu sunt altceva decat evacuari ale combustibilului din rezervoarele supraincarcate ale avioanelor care ar veni la aterizare. Inutil sa spun ca asta e o procedura de urgenta si ca nu isi permite nimeni sa arunce 10 tone de kerosen asa, la plezneala, decat daca pasarea e chiar in pericol real. Oricum azi fiind afara imi lacrimau ochii de parca aveam conjunctivita. Ciudat, dar, nu eram singurul care acuza starea de iritatie conjunctivala. Se vorbeste despre turnuri „orgonite”. Ce nu se spune, e de unde se poate procura ditai cristalul de quartz.

  6. Mig-urile au fost şi mai sunt avioane foarte bune. Problema celor pe care le are Armata Română e că au fost ” modernizate” de firma israeliană Elbit. După această ‘modernizare’ aviaonele au început să cadă într-un mod misterios. Eu cred ca asta e o manevră de a distruge forţa aeriană a armatei şi de a ne face să irosim banii pe nişte vechituri de genul F16 de la americani.

    • Am avut un coleg, Radu Nicolae. Era cel mai bun din clasa. Provenind dintr-o familie saraca n-a putut urma facultatea si s-a inscris la o scoala de ofiteri de aviatie.
      De cate ori venea in vacanta imi povestea despre MIG-urile rusesti care cad ca mustele.
      L-am intrebat daca nu-i este frica. Mi-a raspuns ca este nevoit sa mearga inainte, cu frica sau fara frica.
      S-a prabusit cand mai avea vreo doua luni pana sa implineasca 23 de ani.
      Dumnezeu sa-l ierte pe el si pe altii ca el si sa-i judece pe cei ce-s vinovati de moartea lor.

  7. „Uneltele” de la conducerea tarii sunt manuite impotriva interesului national.Cui ii serveste ca Romania sa nu aiba aparare aeriana prin avioane performante? Multunationalelor si FMI-ului care ne-au capusat.Pentru ca daca am gresi itinerarul trasat de ei,cu foarte putin(in favoarea noastra) am pati si noi ce au patit sarbii in 1999,adica am fi primit imbujorati sa ne fie aruncate in cap bombe pe care sa scrie: „Sa traiti bine!”,pardon: „Paste Fericit!”.Dar asa avand la carma pe matelotul axei Washington-Londra-Bucuresti nu mai sunt necesare corectii din partea stapanilor ,ca deja ne hacuie ciclopu’ matelot! Solutii sunt: luam bani de la chinezi cu dobanda f.f.f.buna,platim yancheilor,luam Suhoi 35,…etc. si lucrurile reintra in normal.Cu o singura conditie : stapanii sa-si ia si „uneltele” cu ei si sa se duca pe poteca cu un singur sens: doar dus,fara intors!

  8. Perfecta strategie, dar cum am putea noi cumpara avioane Suhoi cata vreme suntem in NATO?

  9. Intrebarea e daca rusii chiar ar fi de acord sa ne vanda NOUA, ROMANILOR, avioane pe care ei le-au gandit prin 1983. Americanii spera ca rusii sa nu aiba prea multe asemenea avioane. Ce fac azi, mi-e greu sa stiu; un model „50” cica e ultimul strigat al tehnicii lor dar nu pare a fi la fel de extrem de manevrabil ca 35-ul

  10. Interesul national trebuie sa fie deasupra NATO.Daca nu le convine dotarea noastra e treaba lor.Dar cum le convine ca noi vom achizitiona rable F-16 din 1968?

  11. Avioanele nu cad pur şi simplu, submarinele nu se scufunda pur si simplu, iar depozitele cu arme nu explodează pur şi simplu.

    A vazut cineva manualul de sabotaj?
    http://www.infowars.com/articles/ps/cia_sabotage_manual.htm

  12. Nu mai este un secret faptul ca principalul obiectiv al Noii Ordini Mondiale îl constituie reducerea drastică a populaţiei lumii. Superholocaustul mondial se desfasoara, fara voia noastra, impotriva noastra si a copiilor nostri, dupa programul stabilit in cele mai mici amanunte. Un program de mii de ori mai criminal decat cele ale nazistilor si comunistilor.

    • Precizare: este vorba, mai sus, de otravurile numite „aditivi alimentari”, de poluarea apei si a aerului (inclusiv prin aceste „dare chimice”), a sistemului de sanatate, a stresului programat si multe altele toate urmarind obiectivul nr.1 al NOM de a ne „ajuta” sa parasim mai repede aceasta lume in care ei nu mai incap.

    • pai ii obliga cineva pe tineri sa bage in ei ca spartii euri si hot-dog ? deci tinerii aproba genocidul ….

      • Da, antiignorant! Ii obliga manipularea in masa, la care tinerii nu rezista, pentru ca ei sunt fragezi, sunt ca un burete care prin natura varstei vrea sa absoarba. Daca nu absoarbe cultura, daca nu informatie, ce ramane? Droguri, nu, alcool, nu, ramane totusi produsul accesibil, transmis prin miliarde de miliarde de biti de informatie: mancarea proasta, aparent lesne accesibila, rapida, si cu ambalaj multicolor si destept, continand nenumarabile simboluri, asa-zise subliminale, explicit sexuale, violente, pro-frustrare, mesaje ca RE-inventeaza-te plus mii de imbecilitati. Nu e vina copiilor! E vina noastra pt ca am supravietuit si le-am transmis aceasta blestemata lume, care sper sa se sfarseasca oricat de atroce va fi sau vor fi lacrimile de necesara durere pe care inevitabil, le vom varsa, si eu, si tu si ei si multi.

  13. Un scurt documentar despre ceea ce A FOST MIG21. Un avion extrem de robust capabil sa decoleze cu 5cm de gheata pe el, dar care necesita un pilot extrem de rapid in decizii si reactii, un avion care nu iarta greseala. A fost cumparat de 40 de tari.

  14. Daca o sa continuati sa exagerati nu ajungem nicaieri…deodata ne-am facut toti experti militari..nu sunt admiratorul acestei guvernari si nu o simpatizez dar nu cred ca sunt responsabili ei de caderea avionului…responsabili sunt cei din armata,pilotii si intreg staff-ul tehnic iar daca mai cad din ele in mod miraculos atunci cred ca si Dumnezeu stie de ce.Modernizarea e in functie de bani, dar cum la noi se ia spaga si apoi se face un lucru de tot ….. nu ma mira nimic…daca ne ataca cineva poate avioanele noastre o sa cada singure sau nu o sa decoleze de la sol din lipsa de kerosen…nu suntem batuti in cap dar preferam sa ne furam unii pe altii si sa lasam restu de izbeliste…am vazut zilele astea la tv pdlisti care veneau la emisiuni tv si mureau de ras cat de prosti sunt romanii ca le cred orice prostie..nu iese nimeni sa mearga sa-i judece popular si cu pedeapsa nu-i nicio problema sa sufere,sa stea seara de seara sa le asculte minciunile,sa moara de frig,sa moara de foame,sa fie dati din casa afara…

  15. Nu sunt cunoscator de politica externa dar orice se face poate face si prin viclesug(dracesc)…toti ne dam seama ca fmi fni ii dicteaza lui beshe ce sa faca si ca masurile astea sunt aberante dar daca am fi avut un presedinte demn si iubitor de popor si credinta ar fi iesit altfel…cum astia vin si ne dicteaza noua asa putem si noi sa-i mintim sa ne folosim de bani…dar degiaba cine…cand a fost razboiul cu sarbii acestia au avut embargou pe petrol dar europa nu a ascultat de sua si a facut bani…ca s-a aflat mai tarziu nu a fost nicio problema americanii au inghit in sec dar 🙂 oare noi romanii stim sa facem ce ne e noua folositor…unde vreau sa ajung: de ce vor astia sa facem nu putem fugi dar sa zicem da si sa facem ca noi si in folosul nostru da decat sa ne scoata din nato si ue si sa ne bombardeze nu au ce sa ne faca….unde sunt acei romani cu frica 0 care sa zica de aici incepe Romania…?

  16. eu sunt pt avioanele rusesti. consider ca cel mai bun pt Romania este mig 29 varianta smt. avem 17 buc varianta a care pot fi aduse la standardul smt(de catre rusia) plus s-ar mai putea cumpara 2 escadrile noi smt. poate ca ultimul sukhoi(disponibil) adica su 35 e ceva mai bun decat 29-smt dar trebuie sa tinem cont si de banii Romaniei si de ceea ce avem nevoie sa faca un avion militar. pur si simplu nu avem nevoie de capacitatile extinse ale lui su 35. avem nevoie de un avion puternic, cu 2 motoare(la monomotor orice pana de motor inseamna in general pierderea avionului-f16 si mig 21 sunt monomotoare), sa impuna respect, sa poata fi operat de pe aerodromuri nemodernizate, etc. mig 29 este perfect pt situatia Romaniei de acum(opinia mea)

    ps – de ce multe tari din fostul pact de la varsovia opereaza mig 29 desi sunt in nato? de ce au investit in modernizarea lor iar cele 17 buc ale noastre(contractate de Ceausescu ) ruginesc la MK?

    • Ei, cand altele decat interesul tarii sunt considerentele facatorilor de decizii, acela este raspunsul !

    • In urma cu vreo zece ani, pe vremea cand inca mai aveam abonament la cablu TV, am surpirns declaratia unor responsabili din aviatia militara care transmitea un mesaj stupefiant: acela ca, Romania nu are BANI(!) pentru carburantul avioanelor de antrenament si ca se facea o economie draconica la kerosen. Ca si cum asta nu ar fi fost destul de umilitor, se mai spunea si ca avioanele sunt putine, mecanicii buni din aviatie, la fel iar gradul de risc la urcarea in carlinga era cel putin mare. Pe vremea comunistilor stiu ca se faceau specializari in Rusia. Scoala militara ruseasca fiind pe sistemul: daca nu stii, te invatam, daca nu poti, te ajutam, iar daca nu vrei, te obligam. Cine sa mai piloteze avioane in caz de conflict si cu ce sorti de izbanda, nu am idee. In schimb, porcii din fruntea statului se lafaie cu tarfele lor in BMW si in Audi, iar prezindentul, cand face pe mascariciul iese cu Loganul sa faca pe democratul. Mi-e scarba!

  17. Da, parca si eu am auzit rosu bordeaux, ca deh, cardinal aducea cu masina de curse din F1

Răspunde!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: