Ce mai scoate pe tapet adunarea Comisiei Trilaterale – un ofiţer DGIA, ne povesteşte:


Întrunirea trepăduşilor ce-şi spun pompos „Comisia Trilaterală” la Bucureşti, aduce la lumină comentarii dintre cele mai interesante. Am relatat nu demult mărturia unui ofiţer român care refuzând să colaboreze cu mafia masonică şi acţionând întotdeauna corect, în interesul ţării, şi-a atras mânia abjecţilor. Tot dânsul comentează şi mai jos. Mare surpriză ar avea dacă ar ştii că abominaţiile pe care le deplânge au loc în România nu numai cu acceptul, ci sub îndrumarea şi cu colaborarea deplină a „aliaţilor” noştri mai mari, pe care el încă îi admiră  şi că departe de a fi diferită situaţia dincolo, în statele vestice lucrurile stau exact la fel. După ce a crezut într-o minciună toata viaţa lui, omului îi vine oarecum greu a crede de unde i se trage de fapt..  Curvele lor sunt doar mai parfumate şi mai puţin stridente în vulgaritatea lor.

Vesticii nu sunt victimele perfizilor corupţi autohtoni, ci însăşi mentorii şi stăpânii lor!

Luaţi în atentă considerare alegaţia că tehnologiile acestea importate din SUA, sunt folosite la influenţarea rezultatelor alegerilor de la noi. Expusesem fenomenul în trecut complet cu detalii de natură tehnică şi cu mărturii ale unor români supuşi acestor programe bestiale, e bine că avem acum validarea faptelor raportate de mine din chiar interiorul sistemului.

( notă CNI = Comunitatea Naţională de Informaţii, DGIA = Direcţia Generală de Informaţii a Armatei )

„Mă întorc din provincie pe noapte și pe unele posturi de radio aud știri scurte despre reuniunea Comisiei Trilaterale. Dacă Cotidianul nu publica nimic, nici măcar aceste știri scurte nu apăreau. Așa funcționează roata. Roata unei mori de cenzură și de manipulare. Știrile vorbesc despre ce a fost, nu despre ce este sau va fi. Ce a fost, și asta numai că a apucat să publice cineva. Nu tu agendă, participanți, fotografii, declarații, nimic, așa cum cina de la Cotroceni, nici nu există deocamdată, conform pachetului de PR aprobat. Așa cum am spus, pentru România, este cel mai important eveniment din acest an, de fapt, și având în vedere ce se întâmplă aici, este și regional. Numai că asta nu înseamnă nici pozitiv, nici negativ, până nu știi exact ce și cum.

Este vorba despre infracțiuni cunoscute deja de un număr important de oameni dintr-un cerc restrâns și care fac obiectul unei solicitări de anchetă penală. Tentativă de crimă, abuz operativ care încalcă Legea siguranței naționale, influențarea alegerilor prin echipamente speciale (solicitare depusă înainte de alegeri, echipamente folosite în alegeri, probat), tortură, alte multe aspecte. Violetul exploziv, întâi luat peste picior de partidul de guvernământ, apoi afișat de atâtea ori, ca și Manolea, sunt numai aspecte ce ocultizează un sistem de control mental folosit anterior și pentru experimentare prealegeri.

în DGIA, sunt numai tentative de a devia atenția de la demascarea unui sistem într-o solicitare oficială, într-o instituție cât se poate de oficială și de suspusă, de o persoană absolut respectabilă, cu CV impecabil, chiar mai puțin întâlnit acolo, ca medie a aprecierilor de serviciu și vechimii. Așadar, nu m-am referit la ceea ce se mai adaugă aici, la alte comentarii. Ci la ceva mult mai grav, palpabil, concret, prezent. Practic, acțiuni care se pot proba oricând ca terorism de stat împotriva propriilor cetățeni, cu folosirea abuzului operativ fără precedent, de care eu, de la înființarea aceelei structuri, nu m-am lovit absolut niciodată, securistic în cel mai înalt grad, împreună cu efecte ale tehnicii de control mental și actiunilor oamenilor cu pregătire și capacitate transcedentală. Terorism de stat, tortură.

Folosirea unor proceduri contrainsurgente pe teritoriu românesc, folosirea procedurii mentale Guantanamo. Aaaaa, nu din interes național. Nici vorbă. Pe scurt, cuprinzător, din țigănie incredibilă. Dar concret și aplicativ, din dorința ca unii care pot lesne fi înscriși la trădare de țară pe Cod Penal, să devieze total atenția de la o posibilă arestare a lor, cel puțin așa au crezut, și mai ales, mai ales, pentru formarea unei masonerii politico-militariste care să se impună exact prin mijloacele de control mental. Astăzi, se străduiesc să găsească o cale de a reconfigura neurofonul și de a-l recunoaște cumva, de a-l legaliza. Este numai cel mai micuț mijloc folosit, dar și acesta, absolut neconstituțional și criminal. Refuzul de a ancheta a fost însoțit de brutalitate și iarăși cu tortură. Iarăși cu procedura Guantanamo, aplicată iar, și iar. Și în același timp, cu ceva ce încă din solicitare s-a prevăzut, în scris – diseminarea și contaminarea, culpabilizarea și interesarea a cât mai mulți oameni, astfel încât primii, să nu răspundă în fața legii.

Da, am prevăzut asta în scris, oficial, înainte de alegeri. Și exact așa au făcut. Așa vor face și în continuare, de fiecare dată când se va strânge lațul, vor mai șantaja pe unul, vor mai cointeresa pe altul. Statul român la nivelul CNI România și a forței politice superioare, așa s-a comportat și se comportă. Însă potențialul real al criminalității acestui sistem, mai ales împreună cu abuzul operativ, dar și fără, este ceva ce inclusiv în lumea americană a fost apreciat ca mai puternic decât bomba nucleară. Așa e, e corect. Nimic nu bate criminalitatea acestui sistem și efectele sale devastatoare asupra ființei umane.

De altfel, se vede, din noiembrie până azi, doar se vede ce e aici, și de la acest sistem sunt nenumărate efecte. Numai puțini au trecut prin mai toate efectele sale. Inclusiv ca și cobai umani, aici. e SF? Sigur că este, normal că este, dar SF este și că există o boxă care poate emite sunetul numai pentru tine, nimeni nu poate asculta emisia sa, decât tine. Până la 37 de km. Inventatorul său semi-umilea miștocărește cititorii în biblioteca universității, cu acest așa zis difuzor.

Neurofonul e cu totul și cu totul altceva. Ori asta, e pe piața liberă, o puteți cumpăra și voi. Echipamentul de tele-extragere a conținutului cerebral, informațional și afectiv, de asemenea, îl puteți cumpăra cu pila potrivită în SUA. Și asta iarăși e nimic, căci nu sunt de fapt, secrete. Mijloace și efecte ce pot declanșa revoluții sau contra-revoluții, care pot incapacita sau ucide omul, care îl pot tortura , repersonaliza, îi pot schimba bagajul emotiv și informațional, pot replica inclusiv câmpuri de forță. A fost suficient să public despre fuiorul electromagnetic folosit pe o anume doamnă, în direct, la televiziune, ca acea doamnă să dispară imediat din colaborări. Și atâtea și atâte altele, cu miile de cazuri deja.

Mai știi, ca și cu Trilaterala, poate acum apare, căci iar public eu, sau alții. Ce s-a făcut aici, depășește orice închipuire a țigăniei în a folosi un mijloc. Dincolo de crima incredibilă, de efectele absolut devastatoare, este vorba de o țigănie care pur și simplu este greu de crezut. În fond, doar au dat în cultul violet, ce să le mai ceri. Sistemul poate fi folosit și să te facă deodată deștept și dominant, la minut, și prost și cu picioarele tremurând. Tocmai de aceea, cei aleși să fie făcuți deștepți și dominanți, ca Traian Băsescu – identitatea mea e cunoscută, aștept de un an procurorul – , dacă nu au caracter, dacă au obișnuința abuzului, adică a trecerii lejer peste lege, cad în cursa acceptării lor. Cei aleși să fie cointeresați prin efectele pozitive, oricum ilegale și imorale, niciodată nu iau la cunoștință de trecerea butonului pe minus, adică să ia cunoștință cu partea neagră a sistemului, cea de tortură, de anulare a ființei umane.

Numai dacă deranjează, și atunci, dispeceratul se joacă cu el ca Jose Delgado, cu taurul, în 1957, în Spania. Oricum, simplul fapt că accepți să fii făcut deștept artificial și ilegal, imoral, fără să citești o pagină din ce deodată, cunoști, denotă un caracter infect, ceea ce aici, s-a găsit din plin. Asta a fost și baza cointeresării. Plus, puterea orianică, ceea ce a dus la apariția adorației față de Zeus în PDL, apoi la crearea Olimpului Burian. Eu, nu sunt politic. PDL nu înseamnă nimic pentru mine. Dar este sediul partidului care, afllat la putere, a beneficiat și diseminat acest sistem, alături de CNI și Traian Băsescu. Am trecut prin torturi diverse, nu o dată, frecvent.

Sunt de la 14 ani în uniformă și un om la locul meu. Cu un CV impecabil. Niciodată nu m-a interesat sistemul de pile, provoc pe oricine să mă acuze de contrariul, cariera mea era suficient de mulțumitoare și de luminoasă, cu un viitor absolut cert, niciodată nu m-a interesat vreo asociere ceea ce, acum, exact în aceste condiții, m-a costat, acest sistem presupune asocieri mafiote din start. Greu, greu de înțeles cum de s-a ajuns aici. Nici nu îmi trecea prin cap că o să ajung să fac obiectul terorismului de stat în propria mea țară, din partea unor colegi, ofițeri și generali, plus civili. Nu mi-a venit ușor să spun asta, este o acuzație uriașă, dar habar nu aveți cu ce aveți de-a face. Terorism de stat. Incredibil, dar adevărat. Am strâns din dinți ca să mă apăr în fața abuzurilor incredibile și a încercărilor de influențare, de intimidare, de discreditare.

Traian Băsescu nu are nici cea mai mică șansă de a decide corect și legal. Este compromis și nu are pregătirea necesară pentru a se opune, ci doar accepta. Trebuie obligatoriu să dispui de o pregătire pentru a te putea opune cu succes, chiar și în faza de tortură. Sau măcar să simți intruziunea și să știi să o califici, să o conștientizezi. Dincolo de o limită însă, absolut nimeni nu se poate opune fără o dotare tehnică corespunzătoare. Nu am nici cea mai mică idee pe placul vostru care să explice de ce acum, aici, s-a ales să se angajeze mijloace incredibile, care până acum câțiva ani nu erau cunoscute nimănui din România. Cunoștințele și explicațiile mele, nu sunt pe placul vostru. Dar nereacționând, nu veți mai avea nici o șansă să vă opuneți. Pur și simplu nu au ce să îmi reproșeze și totuși … tocmai pe mine m-au ales să fac față la asta. Eu, acum, știu de ce. Nu am știut, dar acum, știu. Dincolo de toate, este ceva ce afectează în cel mai înalt grad siguranța națională a României, securitatea ființei umane. Ei sunt gata și de a declanșa un război, numai să nu fie trași la răspundere. Pentru că, garantez ceva înspăimântător, procesul va conduce la reinstaurarea pedepsei cu moartea, atât de grave sunt faptele, atât de teroriste, atât de gregare în teroare în formă continuată, fără nici o jenă față de cea mai elementară valoare umană.

Sunt un om la locul meu, suficient de educat și de trecut prin viață, suficient de validat de carieră, eu nu discut și nu agreez discursuri vadimiste, curente extremiste, psihopupu politici sau pe alții. Așa că, știu ce spun. Dar în același timp știu exact și ce înseamă acest sistem în efectele și posibilitățile sale. Însuși generalul Savu a avut imprudența și naivitatea de a-mi spune că poate sunt cel mai bun cunoscător al sistemului de control mental hibrid, integrat. Era de fapt o lingușire pentru a-mi cumpăra tăcerea, colaborarea, o încercare de seducție. Poate că el nu știa că deja trecusem prin tortură. Poate. Din tortură am învățat, nu din altă parte. Din investigații, rezistență, scăpări ale sistemului, altele pe care nu le pot spune. Să spui torturatului că e cel mai bun cunoscător e … n-am cuvinte. Acești incompetenți, întâi moral, apoi legal, în cele din urmă politic, nu își dau seama că au făcut permanent jocurile altora. E treaba lor.

E vorba și de mine, iar eu nu renunț, nu numai că nu renunț la proces, într-o țară cu penalul confiscat de stat, dar voi publica detaliat și întreg cazul, și probele. Dar nu e vorba numai de mine, deja sunt implicații largi asupra populației, asupra zonei politice și nu numai. Numai și numai rezistența mea și refuzul meu de a colabora cu puteri străine, i-a pus în postura de a șantaja aceste puteri. Este culmea carierei mele să aflu că mai bine ești spion (în Codul Penal se cheamă trădare, trădător, dar publicul poate înțelege mai bine prin folosirea termenului de spion), decât patriot, conform dorinței și comportamentului Comunității Naționale de Informații și magistraturii românești. Culmea culmilor. În cele mai negre și stupide coșmaruri, în cele mai proaste filme din lume, nu am putut închipui sau vedea așa ceva. Eu așa ceva, nu fac.

În schimb, eu, proamerican, cu post impecabil și la Cartierul General al NATO și UE, la cel mai înalt nivel de execuție și reprezentare națională permanentă, cu atribuții de legătură o vreme cu o structură practic americană, pe mandat aprobat de ministru, voi cere până la capăt Guvernului SUA să îmi prezinte scuze oficiale și să pedepsească vinovații care țin de ei. Oricum, mult mai educați decât românii din caz, și cu rețineri mari față de aceștia. Nu e vina mea că și ei au căzut în cursa unor generali români preocupați să își salveze fundul de la pușcărie și avizi de mărire. Oamenilor, inclusiv scandalurile de anul trecut cu LSD și cu casete porno, una după alta, în sarcina unor oameni care trebuiau să fie șantajați cumva, tot de aici se trage, tot cu acest sistem se face așa ceva. Efectul asupra sexualității a acestui mijloc este major, dar chiar nu vreau să vă sperii, acum. Nu înseamnă că nu au făcut-o cei filmați, ci cum și de ce au făcut-o, și ca să vezi, exact pe cameră video. Dar, așa cum obișnuiesc să spun, asta e bașca…

Eu mă refer doar la tortura și abuzul operativ contra mea, plus încă câteva aspecte, inclusiv tentativă de crimă asupra mea, inclusiv pregătirea socialului apropiat în a-mi accepta sinuciderea și câte și mai câte. Restul, decurge. Pentru cei care au studiat antropologie, Filocalia, Patericul Sinaitic, le spun doar că aceasta este încercarea – întoarceți capul de la ce nu vă afectează personal, după definiția și caracterul fiecăruia, și atunci veți pieri cu toții.

Așa e legea care nu se mai știe, dar ea este. Toate acestea s-au întâmplat doar pentru că unii, micuți, inclusiv generali, i-au prins pe alții, tot micuți, și iar și generali, și a început foiala, care pune mâna pe sistem. Așadar, crime mari, uriașe, din gregarismul unor oameni care au dorit putere, grade, funcții. Nimic nou. Și am prognozat că se va face ceva, cunoscând psihotipul românului, la fel, numai când alții vor dori grade, funcții, în locul actualilor. Asta deja a condamnat România în ochii străinilor care știu despre caz. Mai mult, implicațiile majore au fost maximizate special pentru a putea să se șantajeze și străinătatea, cu intenție. Este cel mai pervers și mai criminal mijloc de nimicire în masă, cunoscut vreodată. Așa e caracterizat și de publicul american care a avut de-a face cu el. Ceea ce au simțit unii sunt numai aplicații de peak performance, incapacitare minoră, comunicare cerebrală directă sau via interfețe tehnice și mijloace de telecomunicații, ori aplicații electorale, de influențare-manipulare. Dar restul, e cumplit. Și e aici.”

27 răspunsuri

  1. se vede tortura de zi cu zi prin structuri si la civili inclusiv …

    • Vorbesti serios, in spiritul celor prezentate in articol ? Spune mai multe.

      • Prin structuri sant multi oameni folositi de servicii secrete si /sau alte formatiuni cu legaturi politice puternice ptr. intimidari , amenintari , hartuiri etc. scopul fiind urmarirea unor obiective de manipulari tot in interesul unor forte oculte ptr. bani , afaceri , putere suprema etc. – printre asemenea metode se folosesc cum am mai spus si in alte parti fetite prin sex cu santaj sexual , filme , poze etc . si prin strategii inchegate punct cu punct ptr. victima , cu impingerea acesteia de a executa anumite tipuri de atitudini , comportamente ptr. influentarea unor colegi de serviciu sau / si alte persoane din ZONELE de INTERES ! – rezultatul final va fi in multe cazuri manipularea unor grupuri importante si/sau Dezbinarea totala in anumite zone de INTERES ! – se poate ajunge pana la violenta verbala , fizica , ura , discreditare si hartuire constanta a subiectului pana la epuizarea sau/si eliminarea acestuia … multi tac de FRICA ca au sotii si copii …

      • in ziua de azi ai voie sa vorbesti ce vrei dar Sistemul Satanist te noteaza si incepe HARTUIREA pana la Inscenari de sinucideri sau/si pana la impingerea subiectului sa pice intr-o extrema defavorabila si ireversibila cateodata ….

  2. dintotdeauna, asupritorii s-au temut de reacţia violentă a maselor.

    astăzi, foarte mulţi îndeamnă la ne-răscoală, la acceptare a aşa-zisului inevitabil.

    violenţa nu este bună, într-adevăr, oricare ar fi forma ei. însă a sta cu mâinile în sân aşteptând un sfârşit sau altul arată stadiul de larvă în care au ajuns o bună parte de oameni. stadiul de sclav pe care nu îl conştientizează.

    deşi materialul pare a spune ceva, la o privire mai atentă îţi dai seama că nu spune mare lucru. este vorba despre cineva asupra căruia s-au făcut şi s-a dres, care este cunoscut de cei care au datoria de a cunoaşte, dar persoana preferă să se ascundă de noi. mai mult, îi ascunde pe cei pe care tot ameninţă că îi dă în vileag, dar nu prea văd s-o facă.

    dpmdv pare o manipulare foarte fină,. spre ce? nu ştiu. şi sincer, nu mă interesează.

    doar că nu am fost niciodată, nu sunt şi nu voi fi niciodată cu starea de letargie care îi face pe români să zacă omideşte la televizor când alţii îşi bat joc de ei, de munca lor, de ţara lor.

    • Omul a facut parte din structurile secrete – nu poate spune mai mult, dar sper ca o va face odata.

    • vezi legea care sta sa vina se pare ….in legatura cu manisfestatiile in romania….cine face greva sa fie dat afara de la munca……asta vrea guvernul basescian

      • bun. să zicem că din toată populaţia asta, cam 10% sunt pupători şi slugi şi părtaşi. restul sunt cei care nu sunt de acord cu guvenrul, cu conducerea, cu tot ce se întâmplă acum.

        dacă se va da legea, ce crezi tu că vor face, să zicem, în 6 luni de zile? 90% din populaţie se va afla în şomaj. cine le va munci pe bani de nimic? cine le va cumpăra produsele de calitate ordinară, de 10 ori mai scumpe decât afară? cine le va plăti apa, curentul, încălzirea? să zicem că le vor opri dacă nu lo vor plăti oamenii. aşa, şi? ce vor face cu ele?

        să zicem că vor fi 25% din cei 90% care se vor speria dacă vor face ce au făcut spaniolii şi se vor duce din nou la muncă. crezi că vor împuşca pe restul de 67,5%? păi ar trebui să înceapă cu ei, cu ţiganii, etc., şi nu ar mai fi cine să ne împuşte pe noi. crezi că soldaţii vor trage în părinţi, fraţi, surori, copii, bunici, etc.?

        dacă stăm foarte strâmb, vom reuşi să gândim foarte limpede.

  3. Nu este important ce-au discutat ei acolo, fiind total nepregatiti, ci cu ce idei noi pleaca in cap….dupa aceasta intalnire ce-a avut loc in Romania.

  4. scopul final este sa devii un sclav ascultator sub biciul UNOR asa zisi Conducatori … cat despre generali , ofiteri superiori si alti oameni cu functii mari din stat , exista patrioti dar si TARTORI …

  5. ce puteti face voi este sa trimiteti aceste mesaje la cati mai multi oameni din functii mici ptr. a sti cum sa se apere si ce atitudini sa adopte , sa stie ca nu sant singuri in Romania !!!

  6. Cine esti EUFROSIN.
    Daca tot ce scrii este adevarat,eu nu pun la indoiala,
    Cum de mai traiesti?
    Cum de ai acest blog necenzurat,neatacat?
    Ceva este in neregula aici!
    Poate m-a lamuresti?

    • @Cristina, eu nu sunt Eufrosin. Sunt doar unul care umple randuri mai mult sau mai putin drepte aici. Dumnezeu sa ma judece pentru ce fac. Internetul si librariile sunt pline de informatii infioratoare despre elita care conduce. Cum nimic nu e vesnic intre cele lumesti, fii linistita, nici aceste bloguri nu vor fi tolerate pentru prea mult timp. Sistemul vrea sa ne temem de ei si de aceea ingaduie ca eu si cu tine sa aflam si sa ni se ridice parul in cap despre grozavia satanizarii unei intregi omeniri, produsa nu de ieri ci de mult prea multe sute de ani. Doamne ajuta!

    • Sunt exact cine spun ca sunt, ma rog, numele… De ce blogul? Pentru ca in America nu merita s-o fac. De-abia o mana de oameni am putut trezi acolo. Aici e mai simplu, caci romanii sunt un neam de oameni destepti. Am si detractori fireste, dar stiu ce hram poarta aceia, asa ca nu le dau importanta.
      Traiesc prim mila Lui Dumnezeu, ca tot restul omenirii dealtfel. E cam ca si cu farurile care ghideaza navele in siguranta in port. Le bate vremea buna, apoi cea rea, apoi iar vremea buna, dar ele isi fac mai departe treaba fara de care ar fi intuneric si prapad.
      Numai bine!

  7. De aceea curatenia trebuie inceputa de la coada , de acolo de unde se misca toate energiile care pot distruge sau crea … in armata cei care pot distruge sau apara sant oamenii de jos care poarta arme , in serviciile secrete sant agentii de teren care poarta arme sau / si arme psihotronice depinde de popor … iar la cei din PUTERE cei de jos sant cei care da LEGILE adica PARLAMENTARII !!! Fara cei de jos mai sus mentionati nu poate sa ridice sau sa coboare un intreg popor orice CONDUCATOR de pe PLANETA !!! De mentionat ca unii pot ameninta oamenii de JOS sau/si SANTAJA ptr. atingerea unor SCOPURI MIZERABILE !

  8. Nu de geaba a existat la romani aceasta disponibilitate , de asteptare a omului providential..Este o taina elementara in crestinism – omul cu har, cu destin divin, singurul care poate lega si dezlega in numele unui neam intreg..

    Avem servicii de informatii, dar nu-s ale noastre, avem institutii de stat, dar nu-s pt interesul nostru,…Ne trebuie ceva credinta si rugaciune pt un om providential…, altfel adio Romania

  9. Il avem pe Marian,bataus providential, karatist cu experienta, te bate muci cu lonceagul, a trecut de toate treptele rugaciunii si a inceput sa planga fiindca s-au terminat la etapa finala,….. El candideaza, el voteaza si tot el numara voturile. Eu cred ca el este omul perfect pentru presedentia „romaniei” in care numai el traieste! E un fel de Alex jones dambovitean, de pe plaiurile mongolitice. Nu m-ar mira sa aflu ca i s-a facut upgrade la cerebel, si defapt NU ESTE Marian pe care-l stim cu totii. El nu e violent din fire, si nici nu vorbeste urat, de obicei,dar in majoritatea cazurilor, te santajeaza prin amenintari sau te ameninta santajand.

    „Rog a se citi ca un pamflet, fiindca asa a fost scris. Orice asemanare cu persoana reala este doar asemanare si nimic altceva. In acest pamflet nici un animal nu a fost ranit”

    Eufrosin: Jos cenzura, deci NU CENZURA!

  10. – pe cine si cum informeaza SRI ce se intampla si in media ??? http://www.realitatea.net/basescu-nu-are-habar-de-invatatoarea-aflata-in-greva-foamei_763230.html trebuie schimbat seful de la SRI daca este adevarat !!!

  11. „Traian Băsescu nu are nici cea mai mică șansă de a decide corect și legal. Este compromis și nu are pregătirea necesară pentru a se opune, ci doar accepta. Trebuie obligatoriu să dispui de o pregătire pentru a te putea opune cu succes, chiar și în faza de tortură. Sau măcar să simți intruziunea și să știi să o califici, să o conștientizezi. Dincolo de o limită însă, absolut nimeni nu se poate opune fără o dotare tehnică corespunzătoare”. Sunt de acord cu autorul acestui articol si subscriu la ideea ca Traienel nici nu are habar de papusarii lui,de capacitatile lor de a domina psihic si spiritual un om ca el.Traienel este o victima a unui sistem masonic subordonat intru totul unei ierarhii superioare,condusa din umbra de cei care se autointituleaza „stapanii planetei”.Faptul ca este o victima nu-i disculpa de crimele savarsite impotriva acestui popor,supus infometarii si lipsei de speranta.Totodata el va avea soarta specifica fiecarei cozi de topor,dupa ce va fi folosit,va fi eliminat.Sistemul de promovare in Romania post-decembrista este specific celor care l-au promovat: se ia un „candidat” tinerel,credul,absolvent al unei academii militare,al unui institut de magistratura,al unei facultati care va fi invitat la „o agapa” masonica,acolo unde vine lumea buna.Acolo,tinerelul afla cu surprindere ca printre fratii masoni de la acea agapa sunt sefi de-ai sai,oameni politici „de renume”,oameni de afaceri de la el din oras,profesori,medici,preoti.Acolo,tinerelul va afla ca SINGURA lui sansa de a accede treptele puterii este sa te alaturi lor,sa fie si el „un frate” ajutat,care la randul sau va ajuta alti frati ce vor veni in anii ce vor urma.Urmeaza juramantul.Neofitul accepta sa fie legat la ochi.Astfel el,prin acest gest nesabuit,renunta la propria sa libertate,de buna voie.El jura credinta „fratilor” mai mari cu insasi viata sa.Astfel el a renuntat total la propria sa personalitate si vointa,devine un „supus total”.Ce castiga el? Ajunge „cineva” in ierarhia societatii,o persoana influienta,cu bani,relatii,statut social.Dar a pierdut ceva: si-a vandut sufletul! Prin acest sistem ierarhic,piramidal,”fratii de jos” sunt manipulati abil de „fratii de sus”,sistemul insasi fiind manipulat magistral de catre „papusarii planetari”.Si totusi cine sunt acestia,de unde le vine puterea? Simbolul lor specific,afisat,este steaua lui David in 5 colturi.Cifra cinci este cifra celor cinci elemente,cifra celor cinci simturi umane,cifra stapanului din umbra al acestei planete – satana.De aici le vine puterea.Pare neverosimil,dar asta-i adevarul.In aceste loji,neofitul „este legat” prin intermediul energiilor de sorginte satanica,prin tehnici de „cabala”,prin care psihicul uman este subjugat,adus la stadiul de „sclav”. Ovidiu Dragos Argesanu prin cartea sa „Atacul PSI” atinge acest subiect al tehnicilor de lupta ce au loc la nivelul psihicului uman,prin intermediul magiei,vrajilor,energii vehiculate,controlate de „fratii iluminati”(intunecati),lupte crancene,definitorii pentru libertatea speciei umane.”Serviciile” le folosesc din plin,prin insasi „fratii”lor. Raspund totusi ofiterului DGIA ca AVEM APARARE impotriva tuturor tehnicilor lor de atac,chiar si electronice fiind.Arma noastra este Iisus Hristos,Maica Domnului! Prin Rugaciunea lui Iisus: „Doamne IIsuse Hristoase te rog sa ma miluiesti” suntem la adapost de atacurile „fratilor”.De Iisus cel ortodox le este frica lor.De asta lovesc cu sete in popoarele ortodoxe: Romania,Bulgaria,Grecia,Rusia. Intrand in UE primele trei sunt usor de destructurat si destabilizat d.p.d.v.economic si social ,dar cu cea de-a patra au de furca,nu prea le merge.Cunosc tehnicile de tortura si control mental de la distanta,oficiate de la distanta,prin intermediul ordinatoarelor conectate la aparatele de interferenta cu undele cerebrale,aparatura ultraperformanta montata pe aeronave cu propulsie electromagnetica,silentioase,pe care oamenii si mass media le denumesc:”OZN-uri”.Am trecut prin aceste traume…. Insasi „adeziunea”ta la Domnul nostru Iisus Hristos cel ortodox ii irita,pentru ca prin asta incerci sa „evadezi” de sub controlul lor psiho-spiritual.Citind cateva sute de carti ale Sfintilor Parinti Ortodocsi am inteles cine suntem noi oamenii. Din actiunile noastre de clipa de clipa,noi,fiecare,ne construim viitoarea existenta: de inger sau demon.Practic aici este marele secret si marea batalie.Fiecare suflet de om va deveni,dupa moarte,un suflet de inger: alb sau negru.Iisus Hristos spune: “Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi piardă sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8, 36-37). „Fratii masoni” aici au pierdut! Pentru bogatiile efemere ale acestei societati haituite, si-au pierdut cel mai de pret bun-SUFLETUL! De fiecare din noi depinde ALEGEREA! De noi depinde ce vom deveni dupa trecerea dincolo: inger sau demon.Aceasta-i MAREA BATALIE CE SE DA ZILNIC PE TERRA – BATALIA PE SUFLETE! Acum aveti tabloul complet,radiografia clara a existentei umane. Sfanta Credinta Ortodoxa detine acest adevar,revelat de insasi Iisus Hristos si de catre Sfintii Parinti Ortodocsi din vechime.De asta vor sa distruga Ortodoxia prin vicleanul ecumenism,sa impiedice constiinta umana de a accede Adevarul spus de Iisus Hristos cel ortodox. Fiecare crede ce vrea,la urma urmei,fiecare din noi jucam pe o carte, si ea este insasi soarta noastra. Ziaristul canadian Serge Monaste a platit cu viata sa ca a vorbit si a dezvaluit subteranele Vaticanului: http://www.doxolog.ro/web/apologetica/Serge_Monaste/Cuprins.htm. Doamne Iisuse Hristoase Te rog sa ma miluiesti.

    • Cred ca este cel mai valoros comentariu pe marginea celor care se intampla si ni se intampla, astazi, in Romania.Am cunoscut filiera de promovare enuntata mai sus si m-am desprins, cand am realizat ca sunt instrumentul unor interese straine romanilor si Romaniei, si, mai ales, cand m-am apropiat de Biserica.Tot respectul si pentru autorul articolului, cu mentiunea ca si DIA, ulterior DGIA a fost penetrata si a penetrat informativ alte structuri ale statului roman, sub o coordonare straina.Cred ca printre primii vinovati este de amintit Decebal Ilina, este suficient sa-i vedem comentatriile cand este „dezgropat” de mass media pe la vreun eveniment.Si daca nu ar fi fost recrutat de sionisti, tot ar trebui tras la raspundere pentru ce s-a intamplat cu Armata romana si cu Romania, pentru ca era la comanda cand, de pilda, GELSOR (angajatii erau rezervisti DIE, DIA, Nicolae Popa etc) tranzita prin locatiiile SIE si MApN foarte multe tigarete…Magureanu avea oricum mainile patate de sange, banul l-a scos complet de pe traseul intelectual pe care plecase, aparent.
      Pana la urma, haita portocalie va face o greseala care sa o coste , chiar si viata!

  12. Eufrosine citeste aici: http://www.exploziv-news.ro/afaceri-mafie/662-doar-pentru-cunosctori-tem-de-gandire-pentru-administraia-prezidenial-i-studiu-de-investigaii-despre-crimele-spionilor-iezuii-care-au-cpuat-serviciile-secrete-romane-.html si incepe sa faci conexiunile necesare.Am mai scris la tine despre „carje de ierarhi” ce stau in jilturi randuite de Mossad si erai la fel de nedumerit ca aici, mai sus: „eufrosin, pe 18 octombrie, 2010 la 17:07 cică:

    Vorbesti serios, in spiritul celor prezentate in articol ? Spune mai multe.”Iti amintesc comentariul meu anterior pe care il gasesti aici: https://eufrosin.wordpress.com/2010/09/14/sistemul-corupt-la-varf-face-victime-intre-cei-mai-buni-cetateni-relatarea-unui-militar/, unde erai la fel de nedumerit: „eufrosin, pe 15 septembrie, 2010 la 01:12 cică:

    Foarte interesant! Ai fi dispus sa elaborezi asupra celor prin care ai trecut pentru publicare ?

    Doamne ajuta!”.Citeste si aici articolul si comentariile mele,te rog: http://www.exploziv-news.ro/mafia-din-romania/589-institutul-de-cercetare-a-terorismului-nu-tie-c-exist-teroriti-in-romania-dar-se-joac-cu-focul-i-cu-gandurile-subiecilor-cot-la-cot-cu-cloaca-de-spionaj-de-la-semper-fidelis-impotriva-legii-impotriva-tiinei-medicale-impotriva-lui-dumnezeu.html Deja ai trei oameni care ti-au relatat despre „lumea paralela” ce coexista cu „lumea cotidiana”,marturii din „jurnalul de front psi”.Te rog sa ai rabdare,vor mai veni marturii din aceste tenebroase transee.Luptatori mai sunt din belsug,dar nu uita,ei prefera anonimatul,caci site-ul de genul tau e adanc periat de „vanatorii de suflete”.Iti doresc o zi buna si nu uita sa mai scrii cate ceva despre ce te-am rugat,o sectiune speciala dedicata Rugaciunii lui Iisus( Rugaciunii Mintii,Rugaciunii Inimii). N-ar fi rau daca ai merge la pustnicul Proclu pentru a-i lua un interviu despre tehnici de lupta in duh.Doamne Iisuse Hristoase Te rog sa ma miluiesti.

  13. Aici ti-am relatat ceva foarte important: https://eufrosin.wordpress.com/2010/10/11/terorismul-international-fara-masca-iarasi-voi-baieti/,unde daca citesti atent vei incepe sa le intelegi mai bine cand am zis:”Sa ramaneti sanatosi,si sa va revedeti la fel de sanatosi dupa atac,ca eu,cel care scriu acestea sunt din Vaslui,afectat direct de radioactivitate, …si nu voi mai fi !” Citeste atent in acest articol: http://blog.pustniculdigital.info/articole/228/ gasesti :”Efectul dăunător în România va fi în anul 2011. Ai să fii în Iaşi, să nu te sperii… Roagă-te lui Dumnezeu să nu te prindă anul 2011 în oraş, pentru că va fi mare vărsare de sânge.” sau mai jos citeste: „Fratele I. l-a întrebat în anul 2007 pe Pustnicul Zosima:
    – Părinte, ce o să fie în România în anul 2011?
    – O să fie mare măcel în oraşe*. O să fie mai rău decăt ti-a spus părintele Pustnic N. Roagă-te să te păzească Dumnezeu, că este greu de scăpat de ce o să fie.
    Fratele I. a insistat să afle mai mult:
    – Ce o să fie, revoltă, război sau cutremur?
    Zosima i-a răspuns:
    – O să trăieşti şi o să vezi. Să te rogi lui Dumnezeu neîncetat.” Aici ai o relatare cruda: „Sunt Părinţi care spun că Romănia va fi atăt de distrusă, încăt nu va mai prezenta interes pentru a fi angrenată de marile puteri, care se vor confrunta după puțin timp timp în cel de al III-lea Război Mondial…”. Eufrosine scrie neincetat despre Rugaciunea lui Iisus si vei fi rasplatit pentru eforturile tale cu un loc in Ceruri.Oamenii au nevoie ca de aer de acesta rugaciune pentru a fi mantuiti.Dumnezeu nu-i uita pe ai sai crestini ortodocsi fideli.El este Adevarul si Viata! Occidentul mincinos ne-a ales carne de tun,aici la noi, va fi linia intai a frontului,aici vor fi cele mai mari distrugeri.S-a vazut inima lor de mama atunci cand in noaptea de Pasti a anului 1999 au bombardat bisericile si manastirile din Iugoslavia, iar pe bombe scrisesera: „Paste fericit! …”.Halal „crestini”.

  14. – se vor inmulti si in Armata , Politie evenimentele GRAVE din cauza taierii cu 25 % a salariilor sub 2000 RON si Activitatilor de Parada care solicita intens oamenii psihic si fizic in aceste vremuri in care oamenii au Probleme foarte grave cu bancile , datoriile , dotarile de la serviciu , zilele de recuperare si familiile etc. !!!

  15. cine se crede mai bun decat Basescu sa puna sufletul ptr. Romania si atunci se vor vedea rezultate exceptionale !!!

  16. GABRIEL OPREA PROSTUL PROSTILOR, vorbim peste putin timp

    Basescu este cel mai mare infractor din toata clasa politica.

    Gbriel Oprea mafiotul personal al lui Adrian Nastase, trebuia sa-ti dai seama atunci cand Basescu a zis aceste cuvinte, ca esti prost si ca esti folosit de Basescu ca de o papusa de carton, asa cum se jucau copii romaniei inainte de 1989, iar parinti lor aveau bani sa le cumpere mancare si paine, azi nu mai au bani nici macar de o singura bucata de paine.

    Probabil ai cateva dosare penale fabricate de comisia juridica ( institutie desupra GUVERNULUI si PARLAMENTULUI RPOMANIEI) a lui Basescu si te strange de oua, asa cum are Diaconescu, Miki spaga si alti.

    Da, Gabriel Oprea esti prost si esti folosit pentru ca Basescu sa-si poata aduce rudele in fruntea armatei si pe urma se pisa pe tine, pe …, asa cum a facut cu numerosi colegi din PDL si ATENTIE erau din PDL si nu scursuri si mafioti veniti din PSD, care l-au vanat si i-au facut dosare penale cum ai facut si tu.

    Gabriel Oprea esti un taranoi prost si magazionier de uniforme si rechizite militare si nu militar de CARIERA.

    Tu, si SCURSURILE DIN PSD, cu MIKI SPAGA, NETOIU care distruge cluburi de fotbal si jucatori, IORDANESCU general facut de Ceausescu pentru activitatea fotbalistica si nu militara, care are bani si trebuie sa fure si el cateva terenuri si alti, care va credeti LEGEA in Romania si va sustineti in parlament ca partid politic UNPR, nevotat de poporul sacru al ROMANIEI, fara sigla si program, pentru ca sunteti majoritari, dar va asigur ca nu veti mai apuca alegerile din 2012 si nici Basescu si o sa platiti pentru toate faptele voastre.

    Priveste ce zice presa:

    Nu ştim dacă ordinul semnat de Gabriel Oprea a avut şi girul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, deoarece un general poate fi avansat la gradul de general cu patru stele doar prin decret semnat de şeful statului şi cu avizul CSAT.

    Mai mult, în organigrama Statului Major General s-a mai produs o modificare substanţială, înfiinţându-se o nouă funcţie de locţiitor al şefului SMG.

    Generalul de flotilă aeriană Ştefan Dănilă a devenit al patrulea locţiitor al şefului SMG în urmă cu câteva zile. În momentul de faţă, amiralul Marin are câte un locţiitor pentru fiecare categorie de forţe armate, coordonaţi de generalul locotenent Ştefan Oprea. Ceilalţi locţiitori sunt: contraamiralul Niculae Vâlsan, generalul-maior Valeriu Nicuţ şi generalul de flotilă aeriană Ştefan Dănilă.

    Si, acum pentru cultura ta si a altor tradatori de neam si tara Tu, OPREA pleci si vine Ştefan Danilă, care este rudă cu Maria Băsescu.

    Si, daca romanii vor iesi in strada impotriva lui si a PDL, Ştefan Danilă va pune tancurile si armata sa traga in romani asa cum a facut si Ceausescu, dar este o mare diferenta Ceausescu nu a adus cetateni straini la studii gratuite sa inlocuiasca cetateni romani in institutiile statului, asa cum se practica de 20 de ani, conform H.G. nr.549/1991, care sa-i execute ordinele si sa extermine poporul roman si in 1989 nu exista SOMERI si milioane de romani, fara casa, salariu, familie si identitate.

  17. „tele-extragerea continutului cerebral”
    Daca ar exista asa ceva, am fi toti niste zombies si n-ar fi nevoie de alte metode de „convingere”.
    Lasand la o parte faptul ca de la majoritatea oamenilor nu are ce sa fie extras in zona aia.

Lasă un răspuns către antiignorantu Anulează răspunsul