Evreii despre ei înşişi


Dacă vrei să cunoşti o cultură, e absolut necesar să îi cunoşti pe cei care se identifică cu ea. Nu poţi cunoaşte cultura romană fără români, pe cea americană fără americani, pe cea iudaică fără evrei. Chiar fără a călători în respectivele ţări, trebuie măcar aflat ce cred reprezentanţii de seamă ai culturii studiate, despre ei înşişi, apoi şi mai bine, să locuieşti o vreme în mijlocul lor. Eu am avut privilegiul de a cunoaşte cultură americană precum şi cea iudaică, în ţara care găzduieşte un număr de evrei mai mare chiar decât statul Israel. Să vedem deci care este părerea reprezentanţilor de vază ai evreimii despre ei înşişi şi rolul lor în lume (mulţumesc Mercurie!):

1. “Marele ideal al iudaismului este ca întreaga lume sa fie îmbibata cu învatatura iudaica si apoi, într-o Fraternitate universala a natiunilor, – de fapt într-un mai mare iudaism – toate rasele si religiile individuale sa dispara.” – The Jewish World”, 9 Februarie 1883
2. “Noi, evreii, suntem un popor. Când ne prabusim, devenim proletari revolutionari, ofiteri subordonati ai unui partid revolutionar; când ne ridicam, cu noi se ridica si teribila putere a pungii noastre.” – Theodor Herzel, The Jewish State, 1896
3. “Cu aur putem cumpara cele mai rebele constiinte, putem furniza toate împrumuturile de stat, pe care apoi sa le tinem la discretia noastra. Deja principalele banci, tranzactiile financiare din întreaga lume si creditele tuturor guvernelor sunt în mâinile noastre.” – Rabinul Reichorn
4. “Eu nu sunt un cetatean american de religie mozaica. Eu sunt un evreu. Sunt american de numai 63 de ani, dar sunt evreu de 4.000 de ani.” – Rabinul Stephen S. Weise
5. “Noi traim într-un socialism bine organizat. Statul e totul; individul are importanta numai ca contribuabil la bunastare a statului. Proprietatea sa este a sa pâna când statul are nevoie de ea. El trebuie sa-si tina viata si proprietatea la dispozitia statului.” – Bernard M. Baruch, The Knickerbrocker Press, Aug. 1918
6. “Evreii din Rusia, în totalitatea lor, sunt responsabili pentru înfaptuirea Revolutiei.” – Angelo S. Rappaport, The Pioneers of Russian Revolution, p. 250, 1918
7. “Este foarte semnificativ continutul bolsevismului si faptul ca atâtia evrei sunt bolsevici. Idealul bolsevismului este în concordanta cu multe din înaltele idealuri ale iudaismnului.” – Jewish Chronicle, Londra, 4 Aprilie 1919
8. “Revolutia în Rusia a fost produsul creierelor evreiesti, expresia nemultumirii evreilor, a planificarii lor, al carei scop este sa creeze o noua ordine în lume. Ceeace a putut fi realizat atât de bine în Rusia datorita creierelor evreesti, din cauza nemultumirii lor si prin planificarea lor, prin acelasi efort intelectual si fizic va trebui sa poata deveni o realitate si la scara mondiala.” – The American Hebrew,10 Septembrie 1920
9. “Bolsevismul este o religie si o credinta. Cum pot sa viseze cei pe jumatate convertiti la aceasta credinta ca ar putea învinge Adevarul si pe cei dedicati crezului lor, acei sfinti cruciati care s-au strâns în jurul steagului rosu al profetului Karl Marx, si care au luptat sub îndrumarea acelor ofiteri experimentati ai revolutiei din ultimele zile, Evreii?” – The World Significance of the Russian Revolution, de George Pitt-Rivers
10. “Noi, evreii, suntem distrugatori si vom ramâne pe veci distrugatori. Nimic din ceeace voi veti face nu corespunde nevoilor si cerintelor noastre. Noi vom distruge totdeauna pentru ca avem nevoie de o lume a noastra.” – Maurice Samuel în “You Gentiles”, pag. 155, Harcourt, Brace, 1924
11. “Noi, evreii, care am pozat odata ca mântuitori ai acestei lumi, azi nu mai suntem altceva decât seducatorii ei, distrugatorii, incendiatorii si calaii ei.” – Oscar Levy
12. “Adesea s-a spus ca iudaismul ar fi forta propulsoare a comunismului; asta însa nu dovedeste nimic dincolo de ceeace era natural si de asteptat… Este surprinzator ca iudaismul a trebuit sa devina elementul de fermentatie si distrugere în tari în care a fost dispretuit si persecutat? Usurinta lor particulara pentru intriga, pentru strategie si conspiratie, si acea rabdare înnascuta de a astepta ora razbunarii care niciodata nu l-a lasat, toate astea sunt caracteristici ale poporului ales.” – Prof. F. A. Ossendovski, in “The Nineteenth Century and After” pag. 29, Ianuarie 1926, London.
13. “Hai sa recunoastem ca noi, evreii, suntem o natiune deosebita, în care fiecare evreu, din nu importa care tara, stare sau credinta, în mod necesar este un membru. Organizare, organizare si iar organizare, pâna când fiecare evreu trebuie sa fie prezent si socotit de-al nostru sau se dovedeste singur a fi, cu buna stiinta sau cu nestiinta, unul din putinii care sunt împotriva propriului sau popor.” – Louis B. Brandeis
14. “Cele doua internationale, ale Finantei si Revolutiei, care lucreaza cu ardoare, sunt doua fronturi ale Internationalei Evreiesti. Exista o conspiratie evreiasca împotriva tuturor natiunilor.” – Rene Gross, in “Le Nouveau Mercure”, Paris, Mai 1927
15. “Voi înca nu ati început sa aprecati adâncimea vinovatiei noastre. Noi suntem intrusii. Noi suntem subversivii. Noi v-am luat lumea voastra naturala, idealurile voastre, destinul vostru, si am facut ravagii cu ele. Noi am fost la radacina nu numai al ultimului mare razboi, ci si la toate revolutiile majore din istoria voastra. Noi am adus neîntelegeri, confuzii si frustrari în viata voastra privata si publica, si noi înca o mai facem. Nimeni nu va poate spune cât timp vom continua asa. Cine stie ce destin maret si glorios ati fi avut daca noi v-am fi lasat în pace.” – Marcus Eli Ravage – Century Magazine, Februarie 1928
16. “Poporul evreu în întregime va fi propriul sau Mesia. El va atinge dominatia mondiala prin disolvarea celorlalte rase, prin abolirea frontierelor, anihilarea monarhiilor si prin instituirea unei republici universale în care evreul va profita de privilegiul cetateniei. In aceasta noua ordine mondiala Copiii lui Israel vor furniza toti conducatorii, fara a întâmpina vreo opozitie. Guvernele diferitelor popoare, care vor forma republica universala, vor cadea fara nicio dificultate în mâinile evreilor. Atunci va fi posibil pentru conducatorii evrei sa desfiinteze proprietatea privata, facând peste tot uz de proprietatea statala. In acest fel promisiunea din Talmud va fi împlinita, în care se spune ca atunci când va veni timpul sa vina Mesia, evreii vor avea în mâinile lor proprietatea întregii lumi.” – Baruch Levy – Scrisoare catre Karl Marx, în “La Revue de Paris”, pag. 574, 1 Iunie 1928.
17. “Recent rasa noastra a dat lumii un nou profet, care are însa doua fete si doua nume: pe o parte numele sau este Rothschild, conducator al tuturor capitalistilor, iar pe cealalta parte Karl Marx, apostolul celor care vor sa-l distruga pe celalalt.” – Blumenthal “Judisk Tidskrift”, Nr. 57, Suedia, 1929
18. “Marxismul este forma moderna a profetiei evreiesti.” – Reinhold Nieburs, New York, 3 Octombrie 1934
19. “Cum poti sa-ti explici ca atâtia tineri evrei se gasesc în miscarile radicale ale tuturor tarilor ?” – Michael Gold, “New Masses”, pag. 15, 7 Mai 1935
20. “Unii îl numesc Marxism, eu îl numesc Iudaism.”, Rabinul Stephen S. Wise, “The American Bulletin”, 15 Mai 1935
21. “S-ar putea spune ca Marxismul este cel mai înversunat dusman al Capitalismului, care pentru noi e sfânt. Pentru simplul motiv ca ei sunt poli opusi, ei ne dau noua cei doi poli ai pamântului si ne permite sa-i fim noi axa. Acesti doi oponenti, Bolsevismul si noi însine ne gasim identificati în Internationala. Acesti doi oponenti, care constituie doctrina celor doi poli ai societatii, se întâlnesc în unitatea de scop, care este reînnoirea societatii de sus prin controlul avutiei si de jos prin revolutie.” – Citat din “Jewish Banker, de Comte de Saint-Aulaire din “Geneve contra la Paix, Libraire Plan”, Paris 1936
22. “Daca cursul istoriei nu se întoarce în favoarea Internationalei Comuniste, atunci rasa iudaica este osândita.” – George Marlen, în “Stalin, Trotski or Lenin”, pag. 414, New York, 1937.
23. “Programul actual de paleativa refacere trebuie sa faca loc unui program fundamental. Democratia americana trebuie sa fie socializata prin a supune productia si distributia bunurilor industriale vointei Congresului popular. Primul pas este abolirea veto-ului federal si largirea puterii expresa a guvernului national prin amendamente imediate ale Constitutiei. O deplasare graduala înspre socializare va urma.” – Rabinul Victor Eppstein în “Opinion”, Aprilie, 1937
24. “Nu este un accident ca Iudaismul a dat nastere Marxismului, dupa cum nu este un accident ca evreii au îmbratisat imediat Marxismul. Toate sunt în perfect acord cu progresul Iudaismului si al Evreilor.” – Harry Waton, “A Program for the Jews and an Answer to All Anti-Semites”, pag. 148, 1939.
25. “Miscarea socialista moderna în mare parte este opera evreilor, care i-au imprimat caracterul gândirii lor; ei au fost aceia care au participat cu preponderenta in conducerea primei Republici Socialiste. Socislismul prezent mondial formeaza primul pas în împlinirea Mozaismului, începutul realizarii viitorului stat mondial anuntat de catre profetii nostri. Asta însa nu va fi pâna când nu vom avea o Liga a Natiunilor, si asta nu va fi câta vreme o Armata Unita (Armata Natiunilor Unite), nu va fi folosita de o maniera efectiva în apararea celor slabi, ceeace speram ca Evreii vor putea desfasura fara impedimente în Palestina, statul lor national; si de asemenea Liga Natiunilor este îmbibata cu un spiritul socialist care ne va da posibilitatea sa ne bucuram de nevoile noastre internationale cat si de cele nationale.” – Dr. Alfred Nossig, în “Integrales Judentum”.
26. “Noi suntem un popor în ciuda sparturilor, crapaturilor si deosebirilor dintre democratiile americana si sovietica. Noi suntem un popor si nu este în interesul nostru ca Apusul sa elibereze Rasaritul, pentru ca procedând astfel si eliberând natiunilor însclavizate, Apusul în mod inevitabil va depriva Evreimea de jumatatea de rasarit a puterii sale.” – Chaim Weizmann, în “World Conquerors”, pag. 227, de Louis Marschalko, Joseph Sueli Publishers, Londra, 1958.
27. “Evreii ar fi putut avea Uganda, Madagascar sau alte locuri unde sa stabileasca o patrie a lor, însa ei n-au vrut nimic altceva decât Palestina si asta nu pentru ca apa Marii Moarte prin evaporare ar putea produce metaloizi si praf metalic în valoare de cinci trilioane de dolari; nu pentru ca subsolul Palestinei ar avea de douazeci de ori mai mult petrol decat au cele doua Americi împreuna, ci pentruca Palestina este situata la încrucisarea dintre Europa, Asia si Africa, pentru ca Palestina este centrul strategic al puterii mondiale.” – Nahum Goldman, Presedintele Congresului Mondial Evreiesc.
28. “Parintii nostri au atins frontierele care le-au fost recunoscute în planul de împartire a Palestinei. Generatia noastra a atins frontierele din 1949. Acuma, generatia celor “sase zile” a reusit sa ajunga pâna la Suez, Iordan si Inaltimile Golan. Asta nu e sfârsitul. Dupa armistitiul prezent vor fi noi cuceriri. Frontierele se vor întinde dincolo de Iordan, pâna în Liban si poate chiar pâna în centrul Siriei.” – Generalul Moshe Dayan
29. “Eu stiu ca nu ar mai fi cazul s-o spun, dar amintindu-ne în fiecare zi de steagul Sionismului, nu vom uita ca cel mai înalt scop al nostru este securitatea si siguranta Israelului. Scopul nostru va fi realizat în Ydishkeit, adica într-o viata traita evreieste oriunde în lumea asta si acest scop al nostru va trebui sa fie realizat nu doar prin ceeace impunem altora sa faca, ci si aici, în aceasta tara, ceeace înseamna a lucra mereu prin umbrela Presedintiei Conferintei Organizatiilor Evreesti, sau s-ar putea lucra si cu alte grupuri care simt la fel ca si noi.” – Rabinul Izrael Miller, în “The American Jewish Examiner”, pag. 14.
30. “Miscarea sionista mondiala este o mare afacere. In prima decada dupa greoaia nastere a Israelului în 1948, au fost canalizate cca 4 miliarde de dolari în tara. In anii de dupa razboiul arabo-israelian din 1967 sionistii au colectat alte 730 milioane de dolari in numai doi ani. Anul acesta (1970) miscarea este în cautarea altor 500 milioane. Gotlieb Hammer, seful sionist pentru colectarea fondurilor, a spus: ‘când curge sângele, curg si banii’.” – Lawrence Mosher, în “National Observer”, 18 Mai 1970
31. “Evreul nu este satisfacut cu de-crestinarea, el iudaizeaza, el distruge credinta catolica sau protestanta, el provoaca indiferenta, dar în acelasi timp el îsi impune vederile sale asupra lumii, morala sa asupra acelora a caror credinta el o ruineaza. El lucreaza de mii de ani la aceasta sarcina a sa, care este distrugerea credintei crestine.” – Bernard Lazare, în “L Antisemitisme”, pag. 350.
32. “Imi dedic prelegerile în acest seminar unei discutii asupra eventualei posibilitati ca noi intram acum într-un secol evreiesc, o epoca în care spiritul comunitatii va fi lipsit de ideologie emotionala si rationala si în care rezistenta la categorii si forme se va anula prin fortele anti-nationalismului. Asta ne ofera un nou tip de societate. Eu numesc acest proces iudaizarea crestinismului, pentru ca Crestinismul va fi vehicolul prin care societatea va deveni evreiasca.” – Rabinul Martin Siegel, în “New York Magazine”, pag. 32, 18 Ianuarie 1972
33. “In portretul lumii din 1987, cum se prezinta el în imaginatia mea, se vede o crestere a fermierilor si a lucratorilor, o crestere a influentei omului de stiinta care poate transforma Statele Unite într-un stat de asistsenta sociala, cu o economie planificata. Europa de Apus si de Rasarit vor deveni o federatie de state autonome, cu un regim socialist si democratic. Cu exceptia URSS-ului care va deveni o federatie euro-asiatica, toate celelalte continente vor fi unite într-o alianta universala, care va avea la dispozitie o forta politieneasca internationala. Toate armatele vor fi desfiintate si nu vor mai avea loc razboaie. In Ierusalim, Natiunile Unite vor ridica un altar Profetilor care sa serveasca Uniunea Federala a tuturor continentelor. Aceasta va fi rezidenta Curtii Supreme a Omenirii, care va aplana toate eventualele controverse dintre continentele federate.” – David Ben Gurion, fost premier al Israelului
34. “Constat ca evreii activi de azi au o tendinta de a crede ca Crestinismul a organizat, a pus pe picioare si a guvernat o lume a injustitiei, a inechitatii, a cruzimii si a mizeriei. Nu vreau sa particip la astfel de discutii, dar le-am auzit si cred ca ei simt ca atare. Evreii au trait si s-au dezvoltat însa in ultimii doua mii de ani într-o lume crestina. Ei sunt parte din aceasta lume crestina, chiar daca au avut de suferit din cauza ei, sau daca s-au opus ei, si ei nu se pot disocia de aceasta lume si de realizarile ei. Si mai cred ca evreii sunt suficient de capabili ca sa gaseasca o arecare forma de rezolvare evreiasca a acestei probleme a lumii, care sa fie mai buna, care sa fie o îmbunatatire . Le revine lor, Evreilor, aceasta sarcina de a gasi raspunsul la aceasta problema, problema de azi.” – Baron Guy de Rothschild, în “NBC-TV, The Remnant”, 18 August 1974
35. “Asocierea joaca un rol important în viata evreilor de-a lungul pamântului. Exista o asociatie în fiecare comunitate mai numeroasa. Azi exista si o miscare centrala, capabila sa rezolve toate actiunile planificate, financiare sau politice, de orice natura, într-un interval de 24 de ore. Proportional noi avem mai multa putere decât oricare alt grup minoritar, chiar daca este mult mai numeros. Ratiunea este poate pentru ca noi suntem cea mai bine organizata minoritate din lume.” – Nat Rosenberg, Denver Allied Jewish Federation, “International Jewish News”, 30 Ianuarie 1976
36. “Evreu este oricine care sustine ca este evreu.” – David Ben Gurion

91 răspunsuri

  1. let me see… cum ziceai? „cultura românească fără români, cultura americană fără americani, cultura iudaică fără evrei…“ STOP!!!

    GREŞIT!

    se spune: „… religia iudaică fără iudei…“

    sper să nu ai nimic împotrivă să răspândesc, şi eu, cele prezentate de Mercurie în acel comentariu.

  2. Impresionanta lista ticalosiei acestei criminale semintii, care se afla dincolo de orizontul raului comun oricarei asa-zise „gandiri negativo-pesimiste”. Cum se poate scapa de specia asta abjecta? Savantul Nicolae Paulescu ne invata ca cei mai mari dusmani pt jidani sunt oamenii cu o veritabila coloana vertebrala, incoruptibili, iar daca acestia mai sunt si crestini-ortodocsi, dusmanii nostri apeleaza la blestematele lor invataturi de tipul: „Pe cel mai bun dintre crestini, ucide-l!” Care sunt sansele sa scapam din clestele lor? Sincer, niciuna ca popor, ca umanitate, evident imperfecta si schimbatoare mai ceva ca vremea. Daca am fi fost toti si in primul rand EU, asa cum trebuia sa fi fost, gunoaiele astea abjecte nu ar fi suflat, caci, lasi cum sunt, se tem pentru viata lor cat nu banuiti. Sunt excelenti speculatori ai slabiciunilor omenesti. Acolo unde aceste racile nu se exprima, cu imensa tenacitate, le provoaca, fiind mari manipulatori, sforari si intriganti din nastere. Mi-e sila sa mai scriu in detaliu despre faptul ca sunt dezgustator de profitori, ca nu se dau inapoi de la nimic pt a castiga un nenorocit de mic banut, cu o conditie insa: sa nu munceasca, sa fie ghiseft. Au oameni peste tot, atat in putere cat si in opozitie. Nu e nimic de facut, dupa mine. Fiecare cred ca incercam sa ne pastram sau sa ne salvam sufletele cu Sfanta noastra Religie Crestin-Ortodoxa. Doamne ajuta! Iertati tonul lipsit de optimism, dar daca gresesc, poate voi afla.

  3. Israel Shahak: Povara a trei milenii de istorie si religie iudaica, Ed. Fronde, 1997
    Carte ce ilustreaza in mare masura cele spuse mai sus. Partea faina e ca e scrisa chiar de un evreu.

  4. defapt conceptul de /kibbutz/ reprezinta esenta pura a socialismului marxist bagat la eprubeta. paradoxal in doza concentrata la ei functioneaza, otrava diluata a facut prapad printre”goyimi”…
    dar sint evrei si evrei..cu convingeri anti-sioniste, trecuti la Ortodoxie, unii atei, altii care tin strict vechea lege..nu sunt toti la fel.

  5. Noi crestinii si evreii se pare ca am intrat in linie dreapta catre apocalipsa..Deja isi implinesc destinul: nu mai au proroci de 2000 de ani, alearga dupa Dumnezeu in fel si chip, substituindu-l cu acumularea de putere si bogatii; si-au refacut tara cum se profetise; au inlocuit majoritatea elitelor altor neamuri; s-au apucat sa le mixeze rasial, sa le conduca destinele si sa le faca guvern mondial, …,in acelasi timp se straduiesc sa-l inventeze pe Mesia . Nu stiu ce evenimente marunte pot fi atat de atipice acestui curs istoric implacabil pt ca noi romanii sa ne recapatam independenta !?

  6. Când lucram cu Andre Rieu – la Hava Nagila, nu gândeam ca …. lumea gândeste altfel. cel putin cea româna din care ma trag.

    • Aparent vorbim ca niste extremisti antisemiti, in esenta ramanem crestini, cel putin eu si Eufrosin, si ne straduim sa-i iubim pe toti dusmanii, dar fara cele lumesti ale lor, fie si in postura de asupriti !

  7. Eu nu vreau sa par si nici nu sunt mare interpret de apocalipsa dar se tot trambiteaza de evreii cum ca ar fi rai etc…partial pot sa fiu deacord dar daca evreii au fost asa rai..ma intreb io de ce romanii i-au ascuns de nazisti?..inainte de razboi erau multi evrei in conducerea unor orase,erau evrei peste tot in comert..de ce le-au permis romanii care sunt un popor care nu vrea alte natii sa-i conduca prefera sa-i fure ai lor..nu sunt evrei nu le tin partea dar ar trebui ca fiecare sa judece individul adica daca ala e evreu si face rele acel individ sa fie judecat nu intreaga lui natie…cand ne fac italienii tigani pe noi romanii din cauza unor foarte putini romani cu acte de Romania nu ne place..si ei gresesc deoarece judeca un intreg neam..nu toti romanii fura,nu tori romanii cersesc..de ce nu ataca romanii care aduc profit statului italia,francez etc…sunt romani care au muncit pentru properitatea acestor state..pe acestia nu-i critica ? de ce? la fel si cu evreii..poate nu toti sunt masoni nu toti vor raul…daca evreii vor sa ne distruga de ce au dat voie la aproape un milion de romani in tara lor…voi credeti ca ei nu stiu cati romani sunt pe acolo…chiar si la negru vorbind…din punctul meu de vedere fiecare individ trebuie judecat in parte…parerea mea 🙂

    • Corect !. Si ca sa nu se inteleaga ca suntem antisemiti, postez o statistica a combatantilor evrei in timpul primului razboi mondial, din armata romana: „Din rândul evreilor combatanti în primul razboi mondial s-au înregistrat 882 de morti, 735 de raniti, 449 soldati evrei luati prizonieri ,3043 soldati evrei disparuti si 825 de decorati”. Trebuie specificat ca au luptata si in Razboiul de Independenta !

    • De mila i-a ascuns ca poporul roman este un popor crestin nu un popor criminal. Daca ar fi fost jidanii in locul nostru si noi in locul lor ne-ar fi exterminat pana la ultimul fara sa clipeasca asa cum au facut, direct sau indirect, prin slugi platite, oridecate ori au avut ocazia cu personalitatile cele mai importante ale acestui popor.

  8. Inca ceva…de ce vor veni Ilie si Enoh? nu pentru a-i intoarce pe evrei? sau poate singurii care vor mai ramane cu credinta in Dumnezeu vor fi ei…vom vedea

  9. Toate sunt relative pe lumea astea. Sunt oameni care se cred mult mai grozavi decât sunt în realitate și alții care se știu mult mai slabi și își descoperă tăria când se așteaptă mai puțin.
    Toate sunt trecătoare și, în același timp, nimic nu se întâmplă fără știrea și vrerea lui Dumnezeu.
    Evreii au multe păcate dar, în același timp, au fost aleși ca neam în mijlocul căruia să se nască Mântuitorul. Și nu i-a ales la întâmplare ci și-a pregătit secole de-a rândul venirea în mijlocul lor, supunându-i la tot felul de încercări, purificări și pedepse.
    Dacă Dumnezeu a hotărât că în mijlocul unui asemenea neam să se nască Fiul Său, să ne imaginăm că nu a făcut-o întâmplător. O fi avut și neamul ăla niște calități, totuși…
    Altfel, de ce nu s-a născut printre daci, bunăoară, ori printre greci, ori printre romani, ori perși, ori hinduși, ori chinezi, ori celți?…
    Că se dau ei rotunzi, că țin în mână oculta mondială, finanțele, intrigile… este și asta un semn de slăbiciune pur omenească. Cu ce să se laude și ei, săracii?
    Pentru că pe cel mai bun dintre creștini L-au omorât, într-adevăr, așa că nu le-au mai rămas decât lucrurile trecătoare cu care să se mângâie…

    • Zici de ei că „țin în mână oculta mondială, finanțele, intrigile”. Asa e, dar astea sant ale vicleanului, nu ale lui Dumnezeu. Pe Hristos L-au rastignit iar pe satana l-au facut conducatorul lor. Sincer imi pare rau de ei ca au ales iadul. La ce-s bune toate bogatiile lumii daca isi pierd sufletele! Exista o speranta totusi, dupa profetiile din Biblie, ca atunci cand vor fi atacati de neamuri, (probabil nota de plata pentru „oculta mondială, finanțele, intrigile”) o treime din ei se vor trezi la credinta si-L vor chema pe Hristos cu lacrimi, iar Dumnezeu ii va auzii si va opri razboiul.
      Doamne ajuta!

    • Doctorul vine la cei bolnavi nu la cei sănătoşi, tot aşa şi Mântuitorul Iisus s-a născut în cel mai păcătos popor tocmai pentru a-i întoarce la credinţă.

  10. Frumoasă vorba lui Goldman despre Palestina!

  11. Scuze de deranj…

    Sa sintetizam si sa expunem unele argumente sincere pro si contra si sa tragem concluzii:
    1. antisemit, de fapt, inseamna antievreu, antiarab, antimaltez, antiasirian, acestea fiind neamurile semite existente azi in lume, corect ar fi ANTIIUDAIC sau ANTIMOZAIC, pt. a elimina orice confuzie;
    2. exista mai multe popoare cu veleitati de conducere mondiala afirmata, spre deosebire de romani, cu buna capacitate de executant: astfel, in istorie, am avut egipteni, asirieni, persani, romani, turci, rusi, germani, japonezi, americani, evrei, etc… fiecare are modul lui de a gandi strategia, iar cand gandesti cum ataci, te pregatesti de razboi, cand nu ai de cerut scuze – instinctul ca ai putea conduce ca natiune se dezvolta treptat;
    3. fata de unele mijloace evidente de violenta, evreii au creat si mari conceptii filosofice si politice si au creat un sistem coordonat, incet si cu migala – instinctul lor de conducere s-a trezit abia in perioada moderna, inainte au rezistat cu indarjire asimilarii;
    4. sistemul creat le-a permis evreilor sa ajute cu multi bani crearea Israelului, insa nu poate nega nimeni ca cei ce au luptat cu arma in mana contra arabilor superiori ca numar au fost toti evrei insufletiti, nu au folosit mercenari, nu venea nimeni, oricum;
    5. evreii au exploatat economic prostimea care, dusa de vicii, a apelat la confortul oferit de produsele lor, insa au si platit: nimeni nu neaga ca stiinta de azi, fizica si medicina, sunt intemeiate pe evrei: Einstein cu relativitatea, respectiv milioanele de cobai vii ce au furnizat material cercetarilor lui Mengele, din care se infrupta azi si America si Rusia, multe dintre suferintele de atunci fiind azi banale explicatii pt. stagiari…
    6. daca si alte popoare ar putea reproduce, in asemenea conditii vitrege, 2000 ani fara permisiune oficiala de a detine pamant, in diverse medii, o constiinta atat de unita si cu atatea eforturi, as zice bravo !; iata, de exemplu, romanii, un popor ce exista prin norocul sortii, se deznationalizeaza zilnic, desi traieste intr-o tara independenta, cu renume si egala oficial cu mamutii planetei la ONU;
    7. pentru efortul facut evreii au, poate deocamdata, prea putin, nici macar Israelul nu are, inca, bine definite granitele, dupa 52 de ani de existenta…

    CONCLUZIE: lumea ii uraste pe evrei pentru aparenta lor deosebita de majoritate, pentru incapatanarea lor si pentru lipsa de argumente fata de ei, pentru ca nu se lupta direct, ci prefera mintea in locul pumnului, lupta cu argumente, nu cu forta… / insa educatia e la indemana oricui, ideile sunt ale celui ce le inventeaza, iar pana acum, daca ar fi pace si s-ar ajunge la un echilibru intre capitalism si marxism, la o social-democratie controlata si organizata, cam ca in Scandinavia sau la Antipozi, atunci ar fi foarte bine pentru toti… Forma nu trebuie sa conteze, fondul e problema lumii din tot timpul.

    Multumesc pt. atentie.

    • la punctul 4.: cei care au luptat au fost soldaţii americani. fără armata americacană, evreii nu ar fi avut niciun stat şi, probabil, ne-ar fi re-cotropit.

      la punctul 5.: Einstein a fost preferat lui Tesla tocmai pentru că a pus frâu imaginaţiei şi inventivităţii oamenilor.

      la punctul 6.: nu cred că mai e vreun popor normal la cap să facă ceea ce au făcut cazarii (pentru că evreii au dispărut de mult timp) cât au umblat precum ţiganii: din ţară-n ţară… iar românii nu există „prin norocul sorţii“…

      la punctul 7.: şi cam ce ai vrea mata să aibă cazarii? bănuiesc ăc întreg globul ar fi TOT prea puţin, nu-i aşa… „la cât au suferit“… hai să fim serioşi!

      chiar şi concluzia este pro-cazari.

      CONCLUZIE: începusei bine, dar ai dat cu bâta-n baltă! adică, te-ai prezentat exact cum eşti şi anume unul dintre acei români despre care scvriai la punctul 2 că au capacitate bună de executant…

  12. Continuu:

    pentru a fi mai clar: la pct. 1, Theodor Herzl va fi incercat sa sporeasca dimensiunea chestiunii sau va fi fost prea exclusivist, gandind ca antiiudaismul poate fi extrapolat la antisemitism, caci arabii de azi sunt cei mai mari antiiudaici, gresit modul sau, dupa parerea mea, cinstea nu strica nimanui;

    adaug: 2. nu e deloc bine ca evreii discrimineaza azi arabii palestinieni, in loc sa incerce sa-i apropie, fac cam la fel cu ce li s-a facut lor, in special noii colonisti din Est… totusi, oficial, araba e limba oficiala in Israel, iar tratamentul arabilor din zona oficiala israeliana e diferit fata de cel al celor din Cisiordania si Gaza…

    3. ultimul genocid antievreesc, din al doilea razboi, ar fi trebuit sa le dea mai mult de gandit evreilor; in loc sa fie mai putin vizibili, desfasoara o propaganda prea insidioasa si monopolizeaza ideea de holocaust, aceasta e o forma ce incita pe multi la antiiudaism / mai bine ar fi mai toleranti, la randul lor, si si-ar desfasura viata in mai multa liniste, apeland mai mult la conceptii generale decat la reproducerea obsesiva a unor chestiuni atat de punctuale ca Hitler, cu care, pentru ca nu s-au putut razbuna, ne plictisesc azi, ce demon a fost, etc… (si el a fost evreu pe sfert)… pot fi incredintati evreii ca, fara multa galagie pe forma, pot avea mai multe rezultate pe fond, iar asta le-a spus-o si Soros, la randul lor tot evreu…

    Cele de mai sus sunt pentru contrabalansarea argumentelor pro, prea multe, in precedenta mea interventie…

    Cantariti si pro si contra pentru o concluzie personala, a mea e ca:

    evreii gresesc in forma la fel de mult ca si altii, insa efectele de bumerang pe care le produc greselile lor, nu si le calculeaza cum trebuie… pe de alta parte, argumentele pro arata si ca multe dintre progresele lumii de azi sunt atinse prin mintea lor, asa incat se poate echilibra bine situatia….

    Multumesc inca o data pentru atentie.

    • poate că m-am grăbit mai sus, dar îndoiala rămâne…

      pentru că: nu a existat niciun genocid în al doilea război mondial îndreptat împotriva cazarilor. dacă ar fi existat aşa ceva, sunt sigur mie-n sută că nu mai era picior de cazar/ă azi.

      zici de progresele lumii… poate pentru tine sunt progrese. pentru mine sunt paşi înapoi!

      • d-le razvratit, te-ai grabit sigur, insa nu asta e problema… stii cum zicea Eminescu: e usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune… spune-mi, d-le, si mie ceva argumentat, nu chestiuni superficiale de forma, ci vorbeste in fond… iata, de exemplu, raspunde-mi tu de ce evreii astia, asa cum sunt ei, sunt temuti ca vor sa detina, prin subtilitati, intreaga lume, cand au actionat fara stat, etc, chazarii astia, cum le zici tu, ashkenazii, sa fim mai corecti, astia fosti obiditi prin Estul Europei, de ce astia sunt temuti ca ar putea intr-o zi pune mana pe lumea intreaga, iar rromanii nu ? rromanii care se deznationalizeaza mereu si-si dau singuri cu tesla-n coate, care mereu si totdeauna au ramas la fel… vezi si cartile lui Adrian Majuru si din nou vorba lui Eminescu: vai de biet roman, saracul / inapoi tot da ca racul… de ce faima rromanilor in lume nu e de cuceritori obscuri ai lumii, ci de prosti, lenesi si cersetori ?!? asta e fondul problemei, caci nu ma intereseaza cine vrea sa cucereasca lumea, ci cum face !!! noi nu ne interesam deloc de mersul ideilor, de dezvoltare, de progres… noi scuipam seminte in cei ce atrag atentia, ii injuram pe altii ca, nefiind lenesi, au trudit si au ajuns sus, umplem lumea cu imoralitatea noastra !!! cam asta e fondul, d-le razvratit… cand spui o parere, inseamna ca intri intr-o hora… dar bunul simt spune ca, inainte sa intri, te primenesti, adica, in acest caz, te pregatesti cu ceva de fond, nu de forma, intelegi, d-le razvratit ?!? multumesc foarte mult pt. atentie si extrem de mult in cazul in care m-ai inteles !!!

        • amice, dacă tot îi dai cu fondul, cu superficialitatea şi alte vorbe goale, adu mata ceva fond afirmaţiilor tale. fă-le să fie credibile.

          chazar îi spune romglezul; englezul îi zice khazar, iar românul îi zice cazar. iar ROMÂNII sunt români, nu rromani…

          şi încă un lucru, învaţă să citeşti ceea ce se scrie. de interpretări personalizate m-am săturat de foarte mult timp.

          a, şi încă un lucru: vorbeşte nene pentru tine. nu vorbi în numele altora, mai ales când îţi curge încă caşul pe lângă colţul gurii!

          • Da-mi, te rog, adresa blogului si o sa-ti cer mai multe informatii, desi nu cred ca evreii biblici au disparut cu desavarsire. Ei sunt poporul ales al Vechiului Testament.

          • Alina, dă click pe pseudonimul meu. dacă îţi este mai uşor, adresa este http://www.razvratit.wordpress.com.

          • modul incalificabil in care barbateste ataci din umbra anonimatului te descalifica… m-am straduit sa-ti atrag atentia asupra acestui fapt intrucat m-am saturat de indivizi ca tine care, in umbra anonimatului, lanseaza invective pe net, umplandu-l de otrava… astept o replica foarte porcoasa din partea ta, cam atatea sanse iti dau si nu sper sa ma insel… din cauza unor rrumini, ca si tine, tara asta se duce accelerat si sigur, de rapa… daca tot citesti si nu intelegi, nu te mai baga in discutii ce te depasesc, intrucat fondul l-am explicat destul de clar, insa tu insisti cu inconstienta pe forma… modul in care inteleg multi rrumini nationalitatea si ideea nationala e cel putin abject si, asa cum mizeria fizica se cere spalata intrucat miroase urat, mizeria si lipsa cunostintelor intelectuale trebuie corectate in societatea asta bolnava, care nu stie decat sa urasca fara temei in loc sa caute sa inteleaga, sa preia si sa adapteze in sensul imbunatatirii… iar tu o reprezinti, din pacate, destul de bine, este ceea ce deduc din vorbele tale… a citi si memora nu inseamna a rationa asupra celor citite… daca vrei sa rationezi, nu stropi in jur cu clisee de forma nefiltrate deloc prin mintea proprie… in primul rand educa-te in privinta categorisirii fondului unei probleme si a formei ei si pe urma vino cu argumente, nu cu definiri de slaba calitate, ca multi anonimi de pe netul otravit de invectivele unora ca tine… din nou iti multumesc pt. atentie, caci despre intelegere am inteles eu ca nu esti, din pacate, in acest caz, in stare…

          • unu’ dintre mulţi, eşti la fel de bun în retorică precum Multe Ouă…

            câtă ipocrizie şade-n tine, să vorbeşti despre anonimat, dar tu faci acelaşi lucru?

            ai impresia că eşti inteligent şi cult, dar se vede de la o poştă că îţi curge caşul prin tuleii din barbă. îţi recomand viaţa, pentru că nu vei fi în stare să treci prin ea doar citind cărţile cu Popey Marinarul sau Zânul Mărilor.

            a, şi mai e un lucru, hoţului de hoţ îi frică. dacă te-ai fi săturat de din ăştia ca mine, ai fi avut curajul să nu faci la fel. eşti doar altă specie de jeg uman. nu te teme. deşi te aştepţi la o „replică porcoasă“ (oi fi de fapt UNA dintre mulţi, că de, tu ai fost cinstit(ă) şi ai scris cum te cheamă…) nu cred că mă voi ridica la standardul tău.

            nu te mai obosi să îţi toceşti buricele degetelor tastând vreun răspuns „intelighent“ pentru că vei fi tratat(ă) cu ignoranţă.

        • Daca tot l-ai pomenit pe Eminescu si te tot intrebi ce are lumea cu ei, citeste Chestiunea evreiasca (cartea insumeaza articolele lui Eminescu privitoare la evrei) si poate n-ai sa mai bati campii.
          De-a lungul istoriei, oriunde au fost evrei au existat probleme si au fost urati de populatia in mijocul careia traiau. iar morivele sunt multiple. Relatia cu ei este ca cea dintre gazda si parazitul care sfarseste prin a distruge gazda.
          De vina e religia lor. Daca s-ar fi limitat la legile din Vechiul Testament, ar fi fost bine, dar le-au rastalmacit si a iesit o aberatie monstruoasa. Asa- zisii evrei de astazi sunt intr-adevar alt neam, cazarii. Dar nu cred ca cei biblici au disparut cu totul, trebuie sa mai fi ramas ceva, dar despre ei nu stiu nimic.

          • părerea mea, dacă mai contează, e că au dispărut dinaintea exodului biblic.

            dacă vrei mai multe informaţii îmi poţi scrie pe blog şi îţi povesti mai multe.

  13. Din fair-play,FELICITARI pentru Mercurie.Si as mai adauga,cu voia lui niste concluzii personale.Au reusit sa conduca gloatele prin religie, iar pe cei „alesi” prin masonerie.Arbori SEPHIROT,cruci cu ansa ( elemente preluate de la altii ),inscriptii cu caracter ebraice,kabala-care are din ce in ce mai multi adepti,numerotarea anilor-in cadrul lojelor, dupa modelul evreiesc.Deasupra tuturor,B’naiBrith,care in mod sigur e o loja exclusivista.Daca tiganii au staborul-propriul tribunal si nu se supun-decit in cazuri extreme legilor statului in care se afla,evreii au cahalul-in mod analog cu tiganii.Interesanta manevra lor de a „echivala” notiunea de „homosexual” cu acea de „rasa”,” religie”,”preocupari” etc.Si in mod automat,daca esti impotriva homosexualilor,esti si impotriva lor,si impotriva…,si impotriva.Un talmes-balmes si oricum am intoarce-o dam peste ei.Dar ca orice fortareata,trebuie sa fie pe undeva punctul slab,terenul mai moale care sa faca totul sa se prabuseasca…

  14. Iată ce zic înaintaşii noştri despre problema evreiască din România:
    Vasile Conta
    „Noi, dacă nu vom lupta în contra elementului jidovesc, vom pieri ca naţiune”
    (Din discursul contra revizuirii art. 7 din Constituţie, ţinut în Camera Deputaţilor, şedinîa de la 4 Sept. 1879, publicat în Monitorul Oficial nr. 201/1879)

    Vasile Alecsandri
    „Cine sunt năvălitori, de unde vin şi ce vreau? Sunt cei mai exclusivişti din toţi locuitorii pamântului dorind a face din ţara întreaga o proprietate izraelita?”

    „Blamul s-ar cuveni nouă, Românilor, dacă prin aplicarea unor teorii umanitare, am da înşine o mâna de ajutor la îndeplinirea acestui plan. Ţara şi-ar întoarce ochii cu durere de la noi.”
    (Din discursul contra revizuirii art.7 din Constituţie, rostit în Senatul României, in şedinţa din 10 Oct. 1879, publicat în Monitorul Oficial nr. 230/1879)

    Mihail Kogălniceanu
    „În România, chestiunea jidovilor nu este religioasă; ea este o chestiune naţională şi economică. Toţi acei care au vizitat Principatele, şi îndeosebi Moldova, s-au înspăimântat de aspectul trist ce-l înfaţişează israeliţii. De aceea, nu de astăzi, ci dea pururea, în tot timpul şi sub toate regimurile, toţi domnii, toţi barbaţii de stat ai României s-au preocupat de a opri exploatarea poporului român prin alt popor străin lui, prin jidovi”.
    (Din comunicarea lui Kogălniceanu care deţinea funcţia de Ministru de Interne, adresată Ministrului de Externe privitor la chestiunea evreiască. Publicată de M. Bujoreanu 1873, sub titlul: „Dispoziţiuni şi circulare” capitolul X pag. 813-816)

    Costache Negri
    „Jidovimea, adică 1/7 parte din poporaţiunea noastră totală, este cea mai tristă lepră cu care ne-au osândit slăbiciunea şi venalitatea noastră”.
    (din Scrisoarea către Lupaşcu trimisă în 12 Ianuarie 1869, publicată în volumul C. Negri, de E. Gârleanu, Ed. Minerva 1909, pag. 116)

    Dr. N.C.Paulescu (savant, descoperitorul insulinei) Câteva fragmente din cărţile scrise de Dr. Paulescu:
    „În Talmud se află legislaţia evreiască, iar Cahalul si Francmasoneria sunt organizaţiile de lucru pentru stăpânirea omenirii”.
    „În cuprinsul metodelor lor se găsesc sisteme perfide prin care naţiunile sunt puse să lucreze la propria lor ruină şi la propria lor nimicire”.
    Din capitolul „Scrisoare către evrei”: „Un scriitor al vostru evreu: Bernard Lazare, spune în cartea sa „Antisemitismul” apărută la Paris în 1894:
    „Pretutindeni unde jidovii s-au stabilit, s-a dezvoltat antisemitismul”. Şi, după ce face aceasta tristă constatare, el adaugă: „Cauzele generale ale antisemitismului trebuie să se afle în însuşi Israel, iar nu în cei ce îl combat”. De altfel, nu e vorba aici de o luptă religioasă. „Popoarele politeiste, ca şi popoarele creştine, au combătut, – nu doctrina Dumnezeului Unul, – ci pe jidov”.
    Acelaşi autor întreabă:
    „De ce oare ovreiul a fost rând pe rând şi egal maltratat sau urât, de Egipteni şi de Romani, -de Perşi şi de Arabi, -de Turci şi de naţiile creştine?” – alungaţi din Anglia in sec. XIII, din Franţa alungaţi in sec. XIV, din Spania alungaţi în 1492(n.n.)
    Şi tot el răspunde: „Pentru că pretutindeni şi până în zilele noastre, el a fost o fiinţă insociabilă… un exclusiv,…”

    Despre acest raspuns, Dr. Paulescu ne spune ca, „desi adevarat, -e inca obscur, caci in realitate, ovreiul e urat de toate popoarele, […] pentru ca e sclavul hotiei si al trufiei…”

    Prin urmare, antisemitismul e manifestarea unui instinct de aparare…

    • imi pare sincer rau ca acesti oameni pe care ii citezi au avut, ca si cei de azi, orgoliul de a ii invinovati doar pe altii pentru lipsa de cultura alor nostri… pai, evreii au venit din Galitia in carute cu coviltire, la presiunea Aliantei Israelite sustinuta de Bismarck, care primea, in schimb, bani… si au inceput sa corupa, ghici pe cine ? pe prea morala populatiune locala, cu rachiul lor cel puturos, dupa cum spunea Iorga… pe urma s-au bagat in tranzactiile cu pamant, ca arendasi, caci nu aveau drept de proprietate, corupandu-i pe atat de clarvazatorii si mult-patriotii boieri ai nostri, care cu evlavie si prevedere pentru tara i-au maltratat pe tarani atat de rau incat i-au sculat de pe glie in 1907… pe urma s-au bagat si in tranzactii economice si bancare, unde i-au corupt pe amabilii si patriotii afaceristi locali de inalta clasa, aia de trageau tunuri ca si azi… iar Biserica Ortodoxa Romana, cu evlavia sa si clarviziunea sa intru tinerea sus si treaza a constiintei morale si religioase a acestui popor decazut, nu a facut PRACTIC NIMIC IN FOND pentru a-i educa pe enoriasi, asa cum facuse in trecut, preacinstitii preoti preferand, la randu-le, sa angajeze vechili si arendasi evrei pe pamanturile lor, intru stoarcerea pe mai departe si cu mai mult spor a taranilor obiditi, ce traiau, dupa cum se infioara chiar calatori localnici, ca animalele, in hrube, trei sferturi sub pamant, ce se mai pot vedea si azi expuse la Muzeul Satului, probabil din cauza cochetariei, nu din cauza exploatarii crunte si mult prea solidare si plina de ravna morala si bisericeasca din partea semenilor lor, plecati tot din randurile lor pentru a-si uita originea indata ce au ajuns sus, dandu-se in schimb cu veneticii evrei veniti saraci in carute cu coviltire, ce nu cautau decat un loc unde sa-si poata desfasura cu viclenia caracteristica micile afaceri… daca legile asupra infractiunilor economice ar fi fost aplicate corect atunci, daca ar fi fost ignorati si izolati, ar fi fost obligati sa fie cinstiti… la fel e si cu rromii azi, la fel le da nas administratia si politia e pe mana cu ei, aceeasi politie careia ii platiti voi impozite, ca parte din administratia asta morala si patriotica… asta e fondul problemei cand vorbim cine e de vina, caci e prost cel ce da, nu cel ce cere… daca doream sa fim corecti si sa ne ferim de rele, am fi facut-o, dar neamul asta e ca o prostituata in fata strainilor, oricat de josnici si de saraci ar fi… cam asta e… asa ca nu le reprosati evreilor ca ar fi luat ceea ce era deloc pazit, asa cum multa lume ia de pe strada portofele pierdute, fara a le preda politiei, care, oricum, ori le opreste, ori, cand le da, prea rar, nu primeste nici multumiri… cam asta e moralitatea la noi, ca la o prostituata… asa incat nici veneticii evrei nu puteau sa respecte ceea ce nici noi insine nu respectam… vin straini la noi si pun in cosuri gunoiul, insa in scurt timp, cand vad rarele cosuri pline si nevidate si pe rrumini aruncand cu nonsalanta pe jos, invata sa nu respecte si fac exact ce fac localnicii… cam asta e situatia… degeaba ne jeluim daca nu respectam ceea ce noi insine am adoptat pt. toti: LEGEA CARE SA NE TINA CA O TARA, NU CA PE O CARICATURA DE PROST GUST ! Multumesc pt. atentie si intelegere.

      • îmi place la nebunie modul artistic (şi totuşi real) în care te-ai descris la sfârşit: „O CARICATURĂ DE PROST GUST“… ăsta e fondul problemei, dacă vei putea să îl înţelegi bine (doar că eu mă îndoiesc), dacă nu, iarăşi bine.

        • ba, (editat-nb), razvratit contra gandirii de orice fel, cap de tigva, credeam ca esti bou, da’ esti si carpa… pai, ba, (editat-nb), si eu sunt anonim, da’ acu’ imi dau jos caracteru’ si ma fac tigan ca tine, ba, javra, ca eu, stiind ca sunt anonim, nu te-am atacat pana acum, ba, panarama, si inca ma abtin sa-ti zic mai multe, (editat-nb) ce esti… cu astia ca tine as face eu foc, (editat-nb)

          Fara insulte te rog. Inapoi la argumente civilizate. – Eufrosin

          • S-au dus naibii toate argumentele mai mult sau mai putin studiate sau verificabile, odata cu aceste invective aruncate asa, intr-o pagina de internet, anonim catre un alt anonim! V-ati comportat exact asa cum acuzati ca s-ar comporta românii, care apoi au tupeul să dea vina pe altii pentru problemele lor.Deci se vede treaba ca aveti informatii „din interior” şi ştiţi ce vorbiţi! Mare păcat , acum cine mai poate lua in serios cele ce ati scris mai devreme?! Cât despre domnul caruia i-aţi adresat acel mesaj, pare ca nu poate sa analizeze şi alt gen de argumentaţie, care nu exclude concluziile dumnealui.

            • Sper ca domnul doar si-a pierdut rabdarea, preferand sa injure tocmai din lipsa ei. Oricum asta nu se va mai intampla. Argumentele raman chiar cu pretul pierderii temporare a cumpatului.

              E ultima mea dorinta ca cei ce comenteaza aici sa se simta alienati unii fata de altii.

              Cu stima,

              Eufrosin

          • Eufrosine, am înjurat eu???

          • elena, şi pe ce îţi bazezi afirmaţia? pe injuriile primite??? eşti hazoasă.

          • Eufrosin, Elena se referea la mine şi nu la „altcineva“.

          • Daca te-ai fi uitat bine, raspunsul meu era la mesajul celui cu care discutai tu in contradictoriu, cel care a si avut parte de interventia lui Eufrosin. La tine,domnule razvratit(impotriva cui?!) se referea numai ultima fraza.Noroc ca eu sunt „hazoasa” si nu-mi fac probleme din astfel de chestii.

          • Elena, se pare că nu ai înţeles ceea ce te-am întrebat. mai citeşte o dată şi, dacă tot nu înţelegi, întreabă-mă din nou.

        • Daca tu cunosti vreun jidan care sa plece de acasa din ce tara o fi fiind, ca sa vina in Romania spre a cauta portofele pierdute pe Calea Mosilor, inseamna ca traiesti in himere de imens prost-gust si nu ai cunoscut inca vreun jidan indeaproape. Eu am cunoscut cativa si pot spune ca tot ce face specia lor are un scop legat exclusiv de ideea de profit. Astia sunt capabili de orice si cu oricine daca iese un ghiseft. Mizeria lor interioara atinge cote abisale si crede-ma ca nu exagerez. Imi e scarba de amintiri legate de jidani putrezi de bogati care se canoneau si se vaicareau pentru UN LEU spunand ca ei castiga atat de greu banii. Sa piara aceasta satana de pe harta lumii!

          • bănuiesc că nu mie îmi este adresat acest mesaj.

            crede-mă că ştiu foarte bine cine sunt aceşti cazari. am avut de a face cu ei suficient de mult pentru a învăţa cam tot ce trebuie despre ei.

          • ABSOLUTTTT DE ACORD CU ACEST COMENTARIU.
            AM AVUT OCAZIA SA ‘NEGOCIEZ” UN AMARAT DE CONTRACT DE CCA 200 E -!!!- CU UN JIDAN IMOBILIAR.
            CEVA DE O NEMERNICIE SI JIGODISM GREU DE DESCRIS.

            PT CEI CARE FILEAZA SITE-UL:
            DOMNII JIDANI AI LUI ABRAHAM KANDEL… IN LOC SA VA BAGATI NASURILE INCOVOIATE PRIN VIATA ALTORA MAI BINE CITITI F.F.F.F ATENT APOCALIPSA – VA PRIVESTE EXCLUSIV SI IMPLACABIL

            PS PORCUL DE AG WEINBERGER SA STIE CA TOATE ACELE MESAJE CRIPTATE DIN AFISELE LUI SUNT DE 2 PARALE.
            PPS EVIDENT CA SUB MASCA ACELOR CONCERTE SE FACE ALTCEVA….

      • Stimate unu’ dintre multi. Nu imi e clar cine ar putea fi acei „multi”, pentru ca nu am avut cinstea de a-i cunoaste, dar, in mod cert, esti unul din putinii care pretind a gandi sau si a scrie atat de urat la adresa poporului roman, care, oricum am socoti, este superior celui evreu. Superioritatea noastra ca neam porneste cu elementarul fapt ca recunoastem de secole existenta Lui Iisus Hristos si jertfa Sa pentru noi, pacatosii, inclusiv, tu. Tot noi, romanii, asupriti de jidani avem virtuti specifice Ortodoxiei, virtuti pe care jidanii le urasc, numindu-le pacate de moarte. Lasa-i pe „boierii” si pe marimile de o zi. Uita-te la talpa tarii si vei vedea ca oricat de bolnav este si va mai fi acest popor, nimeni nu isi pune problema imbratisarii idealului jidanesc de a fi. „Pe cel mai bun dintre crestini, ucide-l”, alaturat de, „daca nu ma urc eu, va sui altul pe post si tot aia va rezulta”, iti va raspunde la intrebarea: De ce au romanii lideri mereu slabi. Jidanii nu se joaca. Au 2 feluri de a actiona: cu amor, (santaj, corupere, manipulare), sau, cu viol (crima la comanda), dar finalul e mereu acelasi, in favoarea lor. Jidanii au oameni in toate mediile sociale: premier, presedinte, ambasadori, bancheri, pana la sefi de sala, pesti de prostituate, hoti de buzunare, magistratura, practic, toata societatea e in mana lor de fier, criminala… Ei sunt caracatitza. Daca te consoleaza cu ceva, afla ca modelul romanesc nu e valabil doar aici, ci, peste tot unde exista oameni si sistem politic. Sa ma ierte Dumnezeu si pe mine daca am zis vreun neadevar.

        • Perfect adevărat Marian ce ai zis aici.
          Doamne ajută.

        • Raspund tuturor: Eufrosin, scuze de nervi, expusesem niste argumente obiective ce mi-au fost atacate cu epitete subiective, deci nu in mod logic, ceea ce m-a enervat; unor vorbe subiective si epitete puternice, gen „jeg uman” scris de un om ce refuza sa-si foloseasca un pic creierul, nu i se mai putea raspunde cu argumente. Elena, scuze, nu te uita prea mult la forma, e vorba de aceeasi decuplare de la logica si trecere in registru instinctiv pt. a-i arata celui ce incepe sa muste fara a fi provocat tocmai raul ce-l poate produce pt. o discutie normala, obiectiva, logica. Marian, care spune si Haiduc, care aproba, sa stiti ca, pe scara iubirii intre oameni, desi nu in ordine cronologica a istoriei, e asa: iubire pt. clan si legea Talionului, adica iubire intre cei vorbitori de aceeasi limba si religie (religia iudaica), apoi, iubire intre frati de religie, iubire intre cei de aceeasi religie si orice alta limba (religia islamica) si iubire intre toti de orice religie si orice limba, pilda lui Cristos si a sutasului (centurionului) roman (religia crestina). Ceea ce explica modul vazut de multi ca exclusivist si fatarnic fata de altii al evreilor. Insa nu explica, de la niste crestini afirmati, ca voi, modul in care atacati evreii pentru firea lor limitata si nu apelati la iertare si iubire in modul crestin. Care ar invita la iubire. Caci, daca romanii pagani nu ar fi atacat Israelul, nu ar fi fost revolte, nu ar fi fost evreii imprastiati in Europa. Chazarii au fost doar iudaizati, au devenit ei insisi evrei, asa cum si romanii au inglobat slavi si alte neamuri in fiinta lor. Apoi, crestinii au spus multe, dar au facut cel mai putin din cate au spus, ajunge exemplul Cavalerilor Teutoni, care macelareau polonezi crestini si lituanieni, dupa crestinarea acestora, si colonistii spanioli si portughezi in America de Sud si peste to pe unde au mers, ca si exterminarea amerindienilor de catre crestinii protestanti irlandezo-saxoni. De asemenea, exterminarea paulicienilor si a bogumililor de catre ortodocsi si exilarea monofizitilor in Egipt, ca si bucuria ultimilor de a fi fost ocupati de arabii musulmani, gratie carora exista si azi, fata de exterminarile la care ii supuneau ortodocsii bizantini. Nu ma intereseaza cine cui ii e superior, personal, desi nascut roman si crescut in legea pura romana, consider ca oamenii de azi nu mai sunt romani, ci rromini, intelegeti voi, tocmai pentru ca nu-si respecta limba (o maltrateaza cu barbarisme, englezisme, etc), religia (sa moara capra vecinului) si, deci, nu-si respecta identitatea asumata, asa cum nu au facut-o deloc in cursul istoriei. Daca popoarele europene, printre care si romanii, nu s-ar fi lasat in decadere morala si nu ar fi fost corupte de migratori evrei, rromi, etc, nu am fi avut rabufnirile englezesti din Evul Mediu, spaniole, poloneze, rusesti si, in fine, germane, fata de evreii camatari, la care apelau toti pacatosii crestini puri, inclusiv popii lor, chiar si Papa si Patriarhul Constantinopolului. Asa incat n-am fi avut reactia de fuga a evreilor, intoarcerea in Palestina si nici reactiile musulmane de azi, iar daca europenii nu ar fi incercat sa ocupe, pentru petrol si gaze, Orientul Mijlociu, nu ar fi trebuit sa fim sclavii americanilor, cu tribut de sange in Irak si Afganistan. Pentru asta eu nu pot uri pe evrei, pentru ca fiecare popor are destinul sau, cum fiecare atom are drumul sau. Insa, in timp ce atomul are o miscare browniana, din care rezulta incertitudinea, omul are un aparat numit creier, care are o atitudine rationala, asa incat poate, si trebuie (altfel ar fi animal) sa gandeasca, trebuie sa se organizeze, sa se apere singur. Arma morala (religia) si limba, care iti dau identitatea, sunt apararea contra atacului cultural si civilizational intruchipat fie si de bautura cea mai ieftina si de practica economica a imprumutului si speculatiei, promovate de orice alt popor, iar daca te lasi curtat de asemenea ispite e vina ta de a-ti fi tradat propriile idealuri afirmate in semnul crucii pe care ti l-ai asumat. De asemenea, daca iti oprimi limba cu barbarisme nefolositoare – caci nu sunt contra acceptarii unor termeni tehnici ai unor descoperiri ce nu sunt la noi, ci a unor cuvinte, gen „job”, „mersi”, training”, etc, ce nu-si au locul, nici sensul, nici o noima, deci, daca iti oprimi limba, iti mutilezi amintirea parintilor ce ti-au dat-o. Astea sunt valorile pure, iar de vina nu sunt evreii, caci orice virus intra in organismul tau pt. a se hrani, el asta stie, el nu-ti vrea constient raul, ci doar sa se hraneasca pe sine, sa supravietuiasca, e datoria ta sa te aperi, sa te vaccinezi, sa-ti hranesti si calesti bine trupul pt. ca anticorpii stimulati sa te curete de intrus. Adica, e de datoria noastra sa ne educam, sa respectam religia si limba in care ne-am educat, si nu sa-i acuzam pe evrei pentru propriile noastre pacate si tradari. Nu concurati cu altii, caci veti fi frustrati, ci contra voastra insiva, si veti fi, de multe ori, primii la semafor. Si mai ales, pt. a reusi, fiti smeriti, nu semeti. Asa va veti putea recunoaste si corecta erorile, nu injura pe altul pt. propria nedorinta, nestiinta, nevointa. Intelegeti acum ? Multumesc tuturor pentru amabila atentie, inclusiv razvratitului, cel ce, dupa cat am vazut pe blogul sau, are preocupari bune, desi ii lipseste o logica foarte clar exprimata, pe care cred ca sigur si-o va imbunatati cu timpul.

          • @unu’ dintre multi Trebuie sa spun ca istoria a fost cel mai adesea scrisa de invingatori. Cata incredere sa am in cel care scrie avand sange pe maini, e alta chestiune. Despre miscarea browniana a atomului, sunt strain pentru ca nu il cunosc pe atom, iar pe Brown, cu atat mai putin. Stiu doar ca exista modele teoretice carora li se poate cauta confirmarea, uneori dupa o munca asidua, eventual, dupa sistemul, „vreau ca in urma cercetarilor sa rezulte asta si nu ailalta”. Imi e greu sa am o reprezentare a ce anume intalegi prin notiunea de „destin” si cu atat mai greu la nivel de popoare. Referitor la poporul roman pe care il asociezi bauturii ieftine, stirilor de la ora 5, scandalului, creditarii nesabuit-insolvabile, pot adauga daca te bucura, ca, romanul are si vorba, „El nu stie de ce da in ea, dar ea, sigur stie cu ce a gresit si pt ce e lovita”, chestie asociata primitivismului. Despre detestabilii evrei, inventatori ai sistemului monetar, de deperditie a societatii umane, pe care isi permit a o numi prin termenul de, „goy”, stim toti ca, scopul lor final e supunerea intregului pamant, a tot ce exista. Au o placere sadica de a umili, de a injosi de a aduce lacrimi si suferinta celor ce nu sunt de aceeasi (blestemata!) etnie cu ei. Noi romanii nu facem asta, avem acel bun-simt denumit atat de simplu prin sintagma FRICA DE DUMNEZEU. Jidanii au doar obsesia imprastierii raului. Mie greata sa mai scriu despre ei. Am asistat in direct la o scena de o bestialitate dincolo de omenesc in care protagonista era o jidoafca versus o biata menajera. Atunci l-am inteles pe Raskolnikov. Spui ca romanii si-au batjocorit limba. Te intreb, cine/care e reperul speciei umane in varianta oficiala, daca nu cumva aparatul TV, acela care ne invata sa spunem: a te da cu parerea, a te risca si multe alte prostii, „de afara”: target, cash-flow, precum si porcarii groase de tot. Te mai intreb cat de facil iti este sa acuzi poporul in a carui limba scrii pentru ca nu e educat. Te-a scuipat vreodata cineva pt. ca nu vorbesti chineza sau nu stiu ce dialect de prin Iran? Reperul TV si lipsa reperelor de buna factura, combinate cu o munca istovitoare, la limita subzistentei, dar, poate ca, mai ales injosirea au creat din popor daca nu o monstruozitate, in orice caz, au great ceva ce nu ma poate bucura. Cu toate ca suntem saraci, ca nu avem nici macar demniatea saraciei, ca umblam adesea bezmetici, pe Bunul Dumnezeu, pe Fiul Sau si pe Sfantul Duh, nu ni le va lua nimeni, oricate incesturi ar afisa ProTV-ul. Jidanii au si vor mai avea palate, bogatii, senzatii nebanuite de noi, dar, fara de folos. Daca iti imaginezi ca neamurile civilizate cum ar fi englezii sunt mai decenti, te inseli. Degenerarea face ravagii la ora asta. Despre arabii musulmani pot spune ca sunt oameni si ca au unele calitati la care noi putem doar sa aspiram, fara a reusi sa le atingem foarte curand. Jidan smerit nu am vazut. Nu am cum sa uit ca in ce priveste preponderenta afirmarii sentimentului de iubire, la noi, la romani, acesta se indreapta in primul rand catre Ortodoxie si apoi catre cei apropiati intru Dumnezeu, indiferent unde s-ar afla. Pune-l pe un roman sa se inchine la altcineva decat la Dumnezeu si vei vedea cum, fie te va lua in ras, fie iti va spune altele. Doamne, iarta-ma!

  15. @marian: Probabil ca n-ai citit tot comentariul meu lung si obositor, asa incat reiau o parte de mai la urma: „Astea sunt valorile pure, iar de vina nu sunt evreii, caci orice virus intra in organismul tau pt. a se hrani, el asta stie, el nu-ti vrea constient raul, ci doar sa se hraneasca pe sine, sa supravietuiasca, e datoria ta sa te aperi, sa te vaccinezi, sa-ti hranesti si calesti bine trupul pt. ca anticorpii stimulati sa te curete de intrus. Adica, e de datoria noastra sa ne educam, sa respectam religia si limba in care ne-am educat, si nu sa-i acuzam pe evrei pentru propriile noastre pacate si tradari. Nu concurati cu altii, caci veti fi frustrati, ci contra voastra insiva, si veti fi, de multe ori, primii la semafor. Si mai ales, pt. a reusi, fiti smeriti, nu semeti. Asa va veti putea recunoaste si corecta erorile, nu injura pe altul pt. propria nedorinta, nestiinta, nevointa.” Faptul ca TV-ul te invata de rau, poti sa faci o campanie, sa scrii posturilor rele, cerandu-le sa fie mai cuviincioase, implica-te. Personal prefer sa ignor TV-ul, luand doar putine informatii si, oricum, filtrandu-le prin mintea mea, nelasandu-le neprelucrate. Vrei sa-mi spui ca multi jurnalisti si invitati sunt evrei ? Perfect de acord, insa nu ma intereseaza aspectul asta atat timp cat ma educ citind carti, tinandu-ma la curent cu normele limbii romane si neluandu-ma dupa niste inculti pe sticla, nefiind interesat de subiecte de genul degenerarii altor popoare, cum am spus si mai sus, intrucat concurez doar cu mine insumi, si netinand sa urasc pe altul pentru ca are un scop in viata, iar eu n-am. Din contra, copiindu-i ravna, imi fac si eu unul creator. Daca evreii au scop sa cucereasca lumea, e treaba lor, eu am scopul meu, sa ma cuceresc pe mine mai intai, sa ma educ, adica sa-mi tin creierul curat de idei care m-ar face sa sufar niste derapaje intelectuale si niste umflaturi de vene la gat pentru un fapt atat de netangential cum ca evreii locuiesc in palate. E o problema si acolo, nimic nu e numai bun si numai rau, ambele sunt impletite. Mai intai sa ne cunoastem pe noi, apoi pe altii. Si vei vedea ca ai atatea de descoperit si inteles la propria persoana incat iti va umple tot timpul si iti va consuma toata energia, astfel incat nu vei mai avea timp sa urasti (total anticrestin) pe evrei, nici sa-i hulesti. Daca esti crestin vei sti ca vor plati la Judecata de Apoi, iar daca nu esti, desi spui ca esti, atunci ataca in continuare cu vorba, nu cu fapta buna pusa drept pilda, si ramai cu satisfactia asta. Sa spui cuvinte ca Doamne iarta-ma si sa scrii anumite cuvinte cu majuscula la inceput nu inseamna nimic daca nu te conformezi preceptelor pe care Dumnezeul crestin le intruchipeaza, iubirea de oameni. Iar daca ai citit si Micul Indrumar de Credinta Ortodoxa, vei fi aflat, la una dintre intrebari, si cum sa-l educi pe aproapele tau intru bine, apoi, daca face tot rau, sa-l certi, abia in cele din urma sa-l opresti „cu toata puterea ta”. Iar asta nu e doar forta fizica, ci si mintea, un plan de a-l vindeca. Asta insa daca face rau desi stii bine ca nu i s-a gresit. Insa cand cumperi de la el marfuri de desfrau, cand te face frate cu dracu’, macar pana treci puntea, fara sa te gandesti cum ar fi s-o treci singur, si, mai ales, daca e chiar necesar s-o treci si nu ai si alt drum, atunci nu te poti plange ca ti s-a facut rau. Daca evreii te contamineaza cu TV-ul, asta imi spune ceva: ca te lasi prins de mrejele inculturii de acolo, ca te uiti, ca nu ii ignori, ca nu cauti adevarul in spatele celor ce le vezi, ca ramai superficial in perceptii. Cauta sa citesti studii dintr-alea de te fac sa te doara capul incercand sa afli ce spun, studii de politica, economie, societate, mai ales psihologie, cauta, cu dictionarul in mana, sa afli notiuni si termeni noi, cauta sa-ti educi si trupul pentru a fi sanatos si a nu le cumpara nici masinile cu poluarea lor, nici alimentele otravitoare, cauta sa te fortifici si sa te calesti intr-o viata fara huzur, doar intr-un confort decent si in siguranta, vei vedea ce efort mare vei avea de facut, vei vedea ce greu e. Nici eu nu am ajuns inca acolo, sunt doar la primii pasi, insa studiez zilnic, nu ma las purtat de aparentele de langa mine, aleg raul cel mai mic, incerc sa fug de asa-zisa civilizatie de consum, cea care ne consuma si ne arunca sufletele la cosnita de gunoi a istoriei. Si nu e vinovat cine ne-o propune, ci noi, cei ce o acceptam, si nu ma intereseaza daca arabii, iranienii, rusii, americanii, evreii, o accepta, as dori doar ca in jurul meu, in tara asta numita Romania, in mediul asta in care traiesc, sa fie mai multa curatenie morala, mai multa prevedere, mai multa judecata, nu mizeria si degenerarea de acum. Cand am o boala nu ma consolez ca vecinul meu e si mai bolnav, ci merg sa ma tratez, nici nu dau vina pe virusul din mine, care a intrat neinvitat, sa manance, dupa ce eu l-am lasat, caci nu am spalat alimentele. Ma duc si ma tratez si prevad pe viitor. Prostia sta la romani, nu la evrei, nici la americani, nici la nimeni altcineva. Iar daca suferi, suferi din cauza masei mari inerte de romani ce nu inteleg si stau sa le pice-n cap. Iar tu, care vrei sa intelegi, stai prins intre ei ca intr-o inchisoare-n aer liber si te certi si acuzi. Cauta-ti drumul tau si fa curat in jurul tau. Vei vedea cata lupta si cata putere iti trebuie. Atunci vei vedea cat poti duce ! Multumesc pentru atentie si intelegere.

    • Nu am citit tot comentariul ci doar o parte. Gresesti mult cand acuzi poporul roman in exclusivitate de defectele de care da dovada la ora actuala, destul de indreptatite, de altfel. Cauza e destul de simpla. Cei 50 de ani de comunism au reeducat intregul popor, dupa ce intreaga intelectualitate crestina a fost omorata in inchisori. Numai la noi si la Rusi comunismul a avut forma extrema si atroce care a izbutit sa distruga un neam intreg. Ambele popoare ortodoxe. Nu stau sa explic ce inseamna lucrul asta, poate stii si singur. Iar dupa cei 50 de ani de comunism, cum crezi ca au reactionat oamenii in fata unui consumism la fel de atroce ca si comunismul? Gandeste-te la cele doua perioade si nu mai debita nazbatiile alea, caci asta e si scopul propagandei si manipularii de la ora actuala, ca romanii insisi sa-si dea in cap. Si o fac cu mult zel. Si ghici, cine a aduc comunismul peste noi si peste rusi?

      • 1. te rog citeste tot articolul; 2. nu raspunde cu aprecieri subiective gen nazbatiile alea, unor aprecieri obiective despre care insati spui ca sunt indreptatite; 3. comunismul a fost sustinut tot de comunistii locali, de fapt de tarani romani fara educatie, care au facut cu zel jaf si cotropire in curtea vecinilor lor, din invidia sateasca, iar asta o stiu intrucat propria familie a suferit la fel, nu din partea rusilor, care, la o intrevedere din 1952, dupa cum sta scris in stenogramele com. central al P.M.R., le-au cerut, chiar prin vocea lui Stalin, delegatilor romani condusi la Moscova de Gheorghiu Dej, sa nu repete excesele colectivizarii din URSS, ci s-o ia mai incet, insa romanii n-au ascultat… din partea vecinilor lor betivi si fara Dumnezeu, romani, au suferit ei arest si loviri si confiscarea averii, nefiind nici mosieri, nici macar bogati, ci doar niste chiaburi ce aveau un cazan… asa ca nu mai spune de altii, vezi de ai nostri… caci comunism, dar mai uman, a existat si in Cehoslovacia si in Germania de Est si in Iugoslavia, iar modul de aplicare a tinut doar de demnitatea poporului respectiv. La noi, distrugere, iar asta ne califica drept degenerati. Faptul ca la rusi a fost si mai rau, ii descalifica si pe ei, insa, repet, nu ma intereseaza altii. De vina suntem doar noi, atat si nimic mai mult. Nu evreii au venit cu armata, pentru ca n-o aveau. Ei au avut doar o idee care a fost aplicata de rusi, apoi impusa in rest. Oricum, desi familia mea a suferit, tara asta, Romania, isi datoreaza si scaparea de ciuma si independenta si industrializarea si Ardealul de Nord, rusilor, care nu puteau sa ne dea totul, ne-au luat Moldova de Est, care, oricum, dupa ultima mea vizita, oricat ati crede, o duce mai bine la nivel individual decat Romania asta din UE, ce gluma proasta cu uniunea asta in forma asta autodistructiva… Revin, numai romanii sunt de vina pt. actiunile lor, nimeni altul, nu mai incercati sa motivati slabiciunea plangacindu-va din cauza rautatii altora, caci problema e la aceasta gloata zisa inca popor… Sufar si vreau sa vad renasterea Romaniei, insa nu dand vina pe altii se poate face asta, caci nu ei sunt de vina pt. propriile carente in educatie si caracter. Numai privindu-ne constiinta murdara in ochi cu corectitudine putem sa ne corectam. Multumesc pt. atentie.

        • Inclin sa fiu de acord cu mare parte din cele cuprinse in argumentatia dvs. Retin totusi, spre satisfactia celorlalti comentatori , ca parerea dvs despre evrei nu o contrazice pe a lor,ci doar pune lucrurile intr-o ordinecare pare fireasca: rolul lor nefast nu ar fi fost jucat cu succes fara concursul „gazdelor”.

          • Gazdele despre care vorbiti sunt conducatorii, iar „procesul democratic” e o poveste pentru cei dispusi a o asculta. Oamenii care constituie poporul, niciodata nu au fost si nici nu vor fi intrebati daca isi doresc asasini economici sau de alta factura. Nici sa le cerem cu strasnicie sa refuze tentatiile abjecte pe care cei rai li le flutura explicit sau, insinuant, nu stiu daca e la indemana a spera. In om exista si bine si rau, dar ceea ce hranim, nu mereu invinge fondul nativ. As opina ca, mai degraba, niciodata fondul nu poate fi anihilat, cel mult, reprimat. Iudele or fi fiind oameni pentru unii, dar nu pentru toti. In ce ma priveste ii incadrez la o categorie rasiala suficient de distincta spre a o numi, cea mai detestabila specie.

          • @Elena: multumesc pentru apreciere si pentru interesul pe care il manifestati pentru opinia mea. Mai pe scurt: in casa la mine oaspetele nu mananca ce doreste, ci mananca ce gaseste, e vina mea daca isi da in petic, nesocotindu-mi casa, si il las sa-si faca de cap in continuare, in dispretul legilor casei mele, pe care, prin aceasta, mai intai eu singur le nesocotesc, nemaiputand pretinde respect. Intai sa ma tin de identitatea si definitia mea, inclusiv legala, si apoi am respect. Facand o paralela cu prezentul, nu inteleg de ce se face atata tam-tam cu etnia tiganeasca din Franta: in locul lor as da o lege contra poluarii, contra mizeriei, as intari pedepsele pentru micile infractiuni si as trece la treaba, punand politia pe urma lor: sa-i pasca inchisoarea grea numai pe indivizii ce produc pagube. Iar daca ei sunt multi si sunt majoritari tigani, aaaasta e, coincidenta, ce sa-i faci… asa ar fi trebuit sa faca si guv. roman si in sec. XIX si ar putea face si in prezent impotriva oricarui infractor, necontand etnia. Iar daca o anumita etnie ar fi inclinata spre infractiuni si nu s-ar da pe brazda, regimul din inchisori le-ar educa unor asemenea indivizi constiinta. Iar de nu-s destule inchisori, mai dau de lucru si firmelor de constructii ce someaza in prezent… De-aia era mai bun regimul sud-african, ca nu statea sa se milogeasca despre trasaturile animalice ale unor anumite etnii din tara lor, ci ii bagau la temnita grea fara sa stea pe ganduri. A respecta legea trebuie pretins tuturor si e vina acelui popor care nu stie sa aplice respectul legii nici pt. sine, acel popor nemaiputand primi instinctiv respect de la nimeni, nu al unor migratori ce nu cunosc legea, dar nici nu vor s-o invete. S-o recunoastem, asa cum recunostea si Eminsecu si Iorga si Zeletin si Radulescu-Motru si Majuru si multi altii: poporul acesta nu prea mai e roman, ci e rrumin, degenerat, lenes, departat de la religia sa in fond, caci in forma si eu ma pot masca pe strada in presedinte si chiar in rege, nimeni nu ma va lua in serios, cam cum nici pe rruminii de azi nu-i mai ia nimeni in serios, tocmai din cauza neseriozitatii si inculturii lor. Ca noi sunt si grecii, ce nu se uita la stilul lor de viata degenerat, ci acuza masonii, evreii, americanii, turcii, nemtii, din nou turcii, in general pe toti, desi ei sunt la fel de departati de morala si educatie pe cat suntem si noi. Exceptiile sunt, ele nu intaresc nici o regula, ele exista in orice neam, insa sunt atat de putine… Caci, daca giuvaierurile ar fi pe toate drumurile le-ar da lumea cu piciorul si le-ar zice pietre. Insa pentru a gasi un giuvaier, fie si in forma neprelucrata, sapa oamenii in fundul pamantului… Cam asa de greu e sa gasesti un roman intre rrumini azi… Iar de alte popoare nu ma intereseaza daca sunt creatoare sau distructive, ci de poporul acesta, care nu-si cunoaste identitatea (inca) ma intereseaza (din pacate). Multumesc pentru amabila atentie.

    • Omule dintre multi. Nu ai a te ingrijora, fiind suficient de stramtorat, inclusiv cu timpul, nu imi permit un abonament la TV. Cu toate astea, dezgustul (delicat spus), fata de jidani, mi-e pe masura trecerii timpului. A spune ca fiind roman sunt etalon al imperfectiunii e partial jignitor, dar nu de asta voi muri, te asigur. Ii scuz si ii inteleg pe romani pentru ca sunt nu doar unul dintre ei si de ce nu, poate ca am defecte mai majore decat media lor, dar stiu una si buna: fara a fi vreo autoritate in infertile eruditii, iti spun ca, romanii, ca si arabii, sunt spirtuali, sunt creativi, sunt daruiti cu dragostea de viata si cu implicitul respect permanent fata de Dumnezeu, dadatorul de viata. Oricate boacane am face, nu uita romanii de Dumnezeu si poate ca nici Dumnezeu de noi. Care va fi soarta blestematilor de jidani, nu imi pot imagina. Au pacatuit dincolo de orice cuantum exprimabil al pedepsei lumesti. Revenind la povestea cu TV-ul versus instructia academica a romanilor, crede-ma ca toata cultura si puterea cunoasterii nu valoreaza nici cat gunoiul din ghena daca nu e dublata de un suflet viu, deschis catre Dumnezeu, catre ce ii place Lui Dumnezeu. Nu am vreun respect pentru cei care au biblioteci in cap, decat daca stiinta lor a salvat macar o viata, sau daca a sadit macar un pom, in numele credintei. Pe cine duci la scoala cu biciul amenintarii, mai bine il lasi acasa, liber, nepervertit. Dumnezeu cu noi, toti!

  16. Probabil ca stiti cum conjuga evreii verbul a munci, din moment ce aveti atitea informatii despre ei. Nici eu nu fac vreun efort sa- mi devina dragi. Deci verbul a munci pe jidaneste: eu sa muncesc? tu sa muncesti! el, ea sa munceasca! noi, sa cistigam ! voi, cit mai putin! ei, ele , nici un pic! O seara linistita tuturor, si ma rog ca dreptul Iov, ptr toti ” Doamne, da-ne rabdarea pietrii!, sa trecem peste toate.

    • mi-a plăcut enorm de mult conjugarea verbului „a munci“ la cazari… hahahahaha!!!

      ca să conchidem această cavalcadă (din partea unora) de spamuri triste, cazarii sunt nişte jeguri umane.
      iar toţi/toate cei/cele care îi laudă, preamăresc, sprijină, etc., sunt şi mai jos de atât. punct!

    • 1. d-le Stelica, gluma mi-a placut si mie, apreciem glumele bune, oricum ar fi ele, mai ales daca sunt, asa cum se zice azi, politically INcorrect / 2. dreptul Iov era evreu, ca si Vechiul Testament / 3. ca si alte popoare si evreii au degenerat in gluma de azi, insa pe mine nu ma intereseaza sa-i educ pe ei, ii las sa-si plateasca erorile, fie faptuitorii, fie generatiile viitoare, pe mine ma intereseaza sa ii educam pe astia de-si zic romani, de fapt rrumini… / 4. scuze de opinie, nu de rabdarea pietrei avem nevoie, ci de actiunea focului, sa educam lumea de aici, sa-i deschidem ochii asupra departarii de matca, de religie si educatie, caci doar astfel o intarim sa reziste oricaror invazii culturale si de orice fel… Multumesc pentru atentie.

      • Prin ce sunt grecii degenerati mai altfel decat altii e misterul dumitale, dar problema a fost, e si va ramane de o simplitate remarcabila: cand un membru e necrozat, nu mai stai sa jelesti, pui mana pe fierastrau si faci ce trebuie facut, daca vrei sa salvezi restul organismului. Nu trebuie sa ai mila de un putregai. Vei vedea cum restul ramas in viata va inflori DUPA necesara amputare. Evreii merita sa fie detasati de noi, de romani si de restul omenirii. Cine o va face, stim toti: nu oamenii, ci, Bunul Dumnezeu. Sa avem incredere si sa nu acuzam blandetea unui popor modest si totusi surprinzator prin nebanuite calitati, asa cum e poporul roman, spre disperarea gunoaielor jidovite, maestrii inventatori ai perversiunii, reptilieni sau satanisti, ceva e putred rau de tot cu ei. Ramane de vazut ce bestialitati mai au in cap, conform programului lor de distrugere.

  17. @ unu’ dintre Prea multi!
    Vaaai, da’ de cand sufara romanul de betia de cuvinte? Sau „unu'” nu-i tocmai roman?
    Cere-ti scuze nepricopsitule pentru” ţaranii romani fara educaţie”, degenerati si rrumini si Marş in Gaza sa te reeduce palestinienii!
    karet pe capul rasei tale!

    @ Eufrosin, ma scuzi da’ vezi si tu, cand se abordeza un subiect legat de evrei, explodeaza ordinatorul si devenim caragialieni, adica violenti si fara menere!
    Luati cu vorba uitaram de Iom Kipur. Noroc ca si-au amintit baietii de pe „gradina icoanei”, arunca un ochi.

    • bai, sergiulica, baga la cap ca as fi onorat si fericit sa fiu evreu ! oricum, sunt nefericit ca sunt inca roman, desi tot e bine si sunt optimist ca nu sunt rrumin ca tine, caci astia ca voi poluati social populatia asta de aici… nu-mi pot cere singur scuze, needucatule, e o eroare sa spui „cere-ti scuze” da’ tu esti doar bun sa dai din gura fara cap, ca toti rruminii, nu sa inveti formele corecte ale limbii pe care pretinzi c-o vorbesti… mars la carte, nu mai sta la rishka, si vezi ca rasa mea e pura si superioara corciturii tale de rasa…

      • C’est pas beau de dire des mensonges…
        Tu est juif et tu as bien compris le mot KARET, qui n’est pas d’origine tzigane . C’est un mot hébreu .
        Malheureusement, tu fais partie des juifs qui ne connaissent même pas leur langue..
        Va étudier, cancre !Un peu du Zohar chaque jour va te faire comprendre que tu as des opinions sur des sujets qui ne sont pas pour ton cerveau et laisse les paysans roumains de coté, Tu n’est pas digne de faire allusion à eux!

        • malheureusement, helas, je ne comprends pas ce mot, karet, salope emmerdante ! et je te le repete, si tu n’a pas compris mon roumain bien clair, je suis bien plus roumain que toi, batard rrumin ! va te foutre avec d’autres connards de ta taille minable, tete seche de chien enrage ! je n’ai pas les diacritiques avec moi, je te les laisse pour tes exercises de francais sans dictionnaire et sans prof, ok ?

      • Chiar asa ai zis, ca suntem degenerati, rrumini si fara educatie????
        Rasa ta e pura?
        Pleca ba d’acilea ca bunica-meu a regulat la roscovane la Crucea de Piatra in ’50, ca n’ai tu idee cati veri ai la Aşkelon cu sange „made in Campu Lung”!!!
        Fa pace cu romanii ca vine ea ziua aia cand o sa va vad din nou la usa noastra sa cereti de pomana 2 oua si un morcov.
        Ne-a pricopsit Dumnezeu cu nomazi ca voi si ca tiganii..

        • clement, draga, eu nu te-am inclus in categoria aia, dar, asa cum i-am scris mai sus lui Eufrosin, tu esti dintr-aia ce rup gardul pt. a accede in selecta si izolata lume a cainilor turbati vagabonzi, rruminii, dupa cate vad ! felicitari, bine ai reusit sa intri in haita asta degenerata si corcita ! doar cand va fi un holocaust contra corciturilor rruminesti va fi rasa romana curata si lipsita de catastrofe sociale ca cei din categoria citata mai sus care o mentin mereu vulnerabila prin lipsa lor de morala atacurilor alogenilor despre care voi scheunati ca v-ar fi inselat, fara a avea solutii ! pai numai prostul se plange, desteptul are solutia de a prevedea si a fi sigur pe el, da’ ce sa-mi bat capu’ sa-ti explic cand tu insuti vrei cu trup si suflet sa intri singur unde nu te-a bagat nimeni ! iar despre bunicul tau, imi pare rau ca n-a reusit de capul lui, ci doar cu banii lui, sa reguleze sifilitice si declasate… vezi tu, romanii isi folosesc mintea si corpul la treburi dintr-astea, iar rruminii au si ei ultimii bani si, cu sunt fara idei, merg la crucea de piatra sau pe unde or fi mai nou asemenea locuri, oricum usor de gasit, tot din cauza unor asemenea clienti, care fac din bucurestiul asta un urias bordel puturos… da’ jidanii-s de vina, nu coruptia rruminilor, e bine, las-o asa ca m-ai convins ! mergi mai departe la olimpiada pe municipiu cu argumentele tale solide !

  18. @eufrosin

    Strategia lui „unu'” a fost aplicata pe blogurile altermedia, saccsiv, razboi, de ani buni. In momentul in care se inchega o comunitate libera in expresie si informata , erau infiltrati prin corespondenti cu un limbaj jignitor, pe principiul spargerii Pietii Universitatii, adica folosind tactica tiganeasca. In acest fel provocator, discutiile degenerau si in cele din urma, grupul initial se retragea.
    Vazand popularitatea pe care o ai, subiectele pe care le pui in discutie, este posibil ca urmatoarea tinta sa fie blogul tau.
    Un alt mod de decredibilizare a unor bloguri se face prin infiltrarea adiministratiei insasi care va tine sub control dialogul si cerne subiectele.Temele militare de pilda, au devenit tabu. Tu ai avut un curaj iesit din comun, abordand subiecte din zona aceasta.
    „Baietii cu ochii albastri” vegheaza in continuare, trag cu urechea, trag de limba si toarna, adica au acelasi obiect de activitate la noul lor loc de munca, respectiv, pe blogurile romanilor.
    Asta este marea dilema a celor pe care ii bate gandul de a se intoarce acasa, merita sa traiesti din nou alaturi de cei din pricina carora ai plecat? Asa si cu politica. Poti intra intr-un partid fara sa te murdareasca vandutii?

  19. @ Eufrosin: reaminteste-le, te rog frumos, daca mai tii minte, tuturor celor ce sustin ineptii, ca si in primavara am comentat asupra posibilelor cauze umane ale prabusirii avionului presedintelui polonez si motivelor lor si ca mi-ai apreciat comentariul si modul de a gandi, asa cum te-ai exprimat atunci – se poate verifica la capitolul acelei stiri… asta ca sa se vada ca paranoia si lipsa gandirii e mare la multi rrumini care incurca treburile in loc sa se gandeasc la o strategie clara pt. salvarea natiei asteia la marginea prapastiei – pt. a replica si eu, mi se pare chiar ca modul lor agresiv este o masca pt. a devia discutiile spre vulgaritate si lipsa de concluzii: cat despre subiectul de aici reiau concluzia: nu evreii saraci ce au venit fara putere in carute cu coviltire in tara asta sunt vinovati pt. ca multe corcituri de la noi s-au lasat corupte de rachiul si banii si promisiunile lor, in dispret fata de religia ortodoxa si limba romana… nu o intreaga natiune e vinovata pt. ceva, romanii au legi pe care ei insisi le dispretuiesc, devenind, prin asta, demni de dispret, ca orice om ce spune un cuvant si nu si-l respecta – asa au devenit multi rrumini, mai ales si prin corcirea biologica cu rromii, a se vedea chiar capitala, din pacate… daca legile contra coruptiei si contra abuzului de functie si contra mitei s-ar respecta si daca religia s-ar respecta strict nimeni nu ar putea utiliza furtisaguri pt. a corupe pe cineva aici… si nu ma intereseaza de alte popoare, intrucat gunoiul e la romani (nu spun la noi, romanii, intrucat consider, cu toata modestia, ca ma educ aproape continuu asa incat sa nu fiu la nivelul incultilor ce cred ca soarele se roteste in jurul pamantului) – orice padure are uscaturile ei si evreii au multi jegosi printre ei, insa tind sa vad mai intai greseala mea si apoi dorinta omului de alta religie si limba de a ma destabiliza, caci el o face in firea lucrurilor, pt. a-si asigura o pozitie de care e nesigur, insa eu, care oficial sunt sef la mine acasa (in tara) n-am nicio scuza pt. a ma lasa corupt in cel mai josnic mod, ca o tarfa, in dispretul religiei mele si al legilor de la strabunii mei… treaba ca evreii ne-au ars e patetica, arata impotenta sociala a unei populatii la ea acasa, cuprinsa de isteria neputintei… e ca pistolarul ff. experimentat care trage direct din sold, dar nimereste in propriul picior si apoi cere daune considerabile… ce naiba, la educatie cu populatia asta care de mult nu-si mai cunoaste deloc religia pe care pretinde ca o are, cea crestina, superioara prin afirmarea iubirii universale, dar terfelite de catre toti degeneratii autonumiti crestini (Isus s-ar rastigni singur din nou vazand ura prosteasca a „crestinilor”), si nu-si mai cunoaste bine identitatea… ma refer la romani… din cauza unora ce refuza gandirea logica mi-e rusine sa zic ca sunt roman cand ies pe afara… rruminii astia ne fac tara de ras, si sa ne fie clar, mai rele sunt corciturile astea decat tiganii, fara discutie, in modul in care se comporta pe afara… aa, daca poporul asta ar fi urat pt. cumintenia si cinstea sa si altii mult mai puternici ar fi venit cu raul peste noi, din senin, cu forta, cu greul, atunci as lupta conform preceptelor Bisericii, contra armatelor invadatoare, care nu vor sa ne respecte ascetismul, am deveni cu toti o natie de mucenici ce-si apara cu demnitate credinta atat in razboi precum au facut-o si in pace, insa rrumini isi terfelesc religia si identitatea chiar in pace, neprovocati, si apoi dau vina pe altii… cam asta e, in rest, gandire limpede tuturor le urez !

    • Ai dreptate in mare masura, nu suntem nici pe departe absolviti de vina pentru relele care ni se intampla. A-i numi pe romani „rrumini” nu este insa un lucru care le va aduce inapoi mandria de neam pe care si-au uitat-o. Am vazut in America negri care se adresau unii altora cu „hey nigger” – e acelas lucru. Prin urmare, se comportau dupa acceptiunea implicata in termenul de adresare. Nu ne vom ridica din mocirla dandu-ne nume de ocara unii altora.

      Spui: „ma educ aproape continuu asa incat sa nu fiu la nivelul incultilor ce cred ca soarele se roteste in jurul pamantului”

      Te invit sa studiezi pagina urmatoare cu multa atentie, subiectul te va interesa sunt sigur. Si eu am fost luat ca din oala, dar in final am inteles care e miza acceptarii heliocentrismului in detrimentul geocentrismului. E ca si acceptarea idioteniei cu „dinozaurii care traiau acum milioane de ani”. Numai bine!

      http://www.hexaimeron.ro/IntrebariFrecvente/ObiectiiStiintifice.html#geo

      • @ Eufrosin: multumesc pentru aprobarea, fie si partiala, insa imi permit sa-ti amintesc ca numesc rrumini numai acei corciti ce-si stalcesc voit limba, fac abstractie de religiea si de originea lor, nu pe toti romanii; acord credit oricui, si, daca vezi, asa cum iti raspund si tie, apreciindu-ti, pana acum, impartialitatea, respect omul, nu respect, insa, ceea ce mi se pare un derapaj de gandire, pe care interlocutorul meu nu se oboseste nici sa il explice logic, punandu-se el insusi intr-o situatie in care eu nu pot sa-l consider un interlocutor egal (pai daca nu esti in stare sa-ti explici propria afirmatie, ci, pt a te apara, lansezi remarci subiective, fara legatura stricta cu subiectul, adica ai orgoliul de a nu-ti recunoaste lipsa de cunoastere pe acest subiect strict, de ce nu asculti, de ce te bagi aiurea ?!? – vorbesc de cei in situatia asta… cu alte cuvinte, daca taceai, filosof ramaneai ! – asta nu sufar eu la categoria din tara asta pe care o numesc „rrumineasca”, faptul ca nu au bunul simt sa se pregateasca pt. ceva si sar in mijlocul discutiei ca gaina in varful gunoiului, racaind totul si starnind praful ! in nici un caz nu-i numesc pe toti romanii „rrumini” ( prefer ca aici sa nu fie astfel numit nici un roman. Daca e altceva, ii spunem pe nume, dar sa nu stalcim numele natiei noastre – Eufrosin ) intrucat eu insumi sunt roman pur, ai mei au fost la fel, ar insemna o acuzatie gratuita contra propriilor mele radacini, cei care m-au educat sa gandesc asa ! insa nu pot suferi eu tulburarea asta spirituala continua, atat Anton Pann vorbea de ea („canta, mai, frate romane, pe graiul si limba ta, si lasa cele straine ei de a si le-nvata”), cat si Eminescu („vai de biet roman saracul, inapoi tot da ca racul”) ceea ce arata o labilitate culturala, o lipsa de identitate ce trebuie corectata daca vrem sa existam: caci, sa ne fie clar, Stefan cel Mare a neglijat, dupa ce le-a preluat, Chilia si Cetatea Alba, pe care le-au luat turcii in 1484, colonizand apoi regiunea cu tatari, ceea ce a dat prilej rusilor sa intre pt. a-i alunga pe dusmanii astia si sa colonizeze rusi in locul lor, intr-o provincie, fosta Basarabie, golita de romani: rezultatul neglijentei apararii din 1484: aceasta regiune, sudul Moldovei de Est, e acum a Ucrainei, plina de rusi fiind ea ! apoi, la 1859, din cauza lipsei identitare, ne-au numit occidentalii Principatele Unite, abia apoi impunandu-se numele de roman, intrucat in Evul Mediu, rumini sau vecini erau denumiti serbii legati de glie… faptul ca foloseam alfabetul slav cand rusii au luat de la turci Moldova de Est (nu e bine sa le facem jocul si sa numim zona Basarabia, arata inca o data ca nu avem o identitate proprie si ca acceptam orice nume ne dau altii), in 1812, i-a facut pe acestia sa continue in modul acesta, faptul ca locuitorii dispretuiau termenul „rumin” si doreau sa fie moldoveni, in timp ce romanii din Muntenia se numeau valahi, desi ambele populatii aveau, ca si cei din Transilvania (alt nume impus de straini, si inca, dintr-o eroare de traducere a termenilor unguri) constiinta ca „toti de la Rim ne tragem”, faptul ca erau moldoveni ei insisi i-a facut pe rusi sa continue asa… ca pe urma s-au folosit de aceste 2 caracteristici e clar, insa de la noi a pornit, noi am inceput ! nu e ciudat ca nu avem un nume romanesc pt. provincia in care ne marturisim vatra, Transilvania ? acest nume a fost la inceput Ultrasilvania (prea impadurita, cu lemn mult), a dat in ungureste Erdely (Ardeal, cf. erdok = lemn), apoi, retradus ulterior in latina, a fost gresit prefixul, devenind Transilvania (dincolo de padure)… de ce, cand, in 1918, am organizat Moldova de Est separat, tratand-o ca pe o colonie straina, romani fata de alti romani, dandu-le astfel prilej rusilor transformati de fatada in sovietici, sa ne-o ceara insistent pana cand si-au luat-o singuri ? de ce am inzestrat armata cu arme occidentale si in primul si in al doilea razboi, si n-am fost in stare s-o inzestram si cu tactica si strategie, adica cu invatatura abstracta, nu doar cu fierul concret si fixat in timp, care atunci era un tun, acum e un avion cu reactie, izvorat din minte, din gandire, dar mereu produs de altii, nu de noi, care, cand am avut sclipiri de geniu, Aurel Vlaicu, Traian Vuia, etc, le-am pus atatea bete in roate incat unul a trebuit sa se retraga in Austro-Ungaria, altul in Franta, pt. a-si crea opera ? de ce nu se educa radical poporul acesta, ca si japonezii in sec. XIX, cand au lansat sloganul „iesirea din Asia, intrarea in Europa” pt. a adopta progresul, asa incat sa scapam de pizma asta necrestineasca „sa moara capra vecinului” ? de ce nu luam atitudine, ci suntem lasi si nepasatori fata de suferinta si ratacirea celor de o limba si o religie cu noi ? de ce ne lasam corupti, in autodispretul propriilor legi ? cum sa ne respecte altii, cum sa le pretindem respect, cand noi nu suntem in stare sa ne ridicam, ca sarbii, ca polonezii, ca grecii, intru apararea fiintei noastre ? citeam intr-o carte despre un peruan care, intrebat fiind ce-l doare raspundea: ma doare Peru ! pe mine ma doare Romania ! e prea multa corceala si intelegi ce vreau sa spun… / 2. referitor la partea cu art. astronomice, raspund asa: faptul ca planetele se rotesc in jurul Soarelui a fost deja descoperit clar si toate natiunile cu stiinta avansata sunt de acord, deci nu poate fi o manipulare in masa… cat despre afirmatiile din art. ele sunt presupuneri necercetate stiintific… ( tocmai ca geocentrismul este dovedit stiintific, dar suprimat. In plus, Sfanta Scriptura si Sfintii Parinti spun tot ce este de spus despre subiectvedeti neaparat aici – Eufrosin) aici imi aduc aminte de replica unui cosmonaut american: de cate ori ies in cosmos, descopar opera lui Dumnezeu ! cu alte cuvinte, stiinta nu e in contradictie cu religia, cum incearca unii preoti obtuzi, lepadati de Domnul, mergand spre Satana, incercand sa controleze poporul cu intuneric pt. a se bucura de bani si bunastare, stiinta inseamna sa descoperi ce a facut Domnul… ( preotii lepadati sunt maidegraba materialisti, decat activisti ocultisti, desi ar putea exista si dintre acestia, iar cosmonautul american avea perfecta dreptate – Eufrosin )… civilizatia occidentala, in timp ce-si proclama crestinismul, care proclama compasiunea universala, indiferent de caracterul genetico-cultural, au facut totul pt. a deranja natura, a si-o supune… eu am legaturi stranse cu Extremul Orient si vad cum sunt priviti crestinii in Japonia si in China: cu dispret ! tocmai pt. ca si-au calcat ca porcii de atatea ori cuvantul, ca si preotii… insa forma, omul ce-si aroga calitatea, nu poate intina Natura perfecta a Creatorului nevazut ! aici lumea nu a inteles si a renegat Morala Religioasa o data cu decazutii preoti si multe structuri zise religioase, dar pacatoase… ce face Papa azi ? cum sa-ti permiti sa ascunzi evidenta, preoti pedofili ?!? ce sunt ortodoxia, catolicismul, protestantismul decat forme ale aceluiasi fond, Crestinismul Iubirii (Compasiunii) Universale ? totul se leaga ( asta nu se mai leaga deloc, caci ortodoxia este credinta cea adevarata, care nu poate fi amestecata sub nici un chip cu erezia si cu hula, in ciuda ecumenismului gaunos care incearca sa faca tot o apa si un pamant din ea – Eufrosin ), iar daca romanii ar vedea in fond, in spate, nu ar crede in lucrurile tangibile, ca niste copii ce baga totul in gura, atunci nu ar luneca atat de multi spre degenerare culturala, spre „rruminism”, cu tot ce presupune el… sa fim smeriti si sa ne cunoastem pe noi insine, sa ne vedem murdaria morala, apoi sa-i mustram pe cei ce ar veni sa ne insele la comert, sa-i trimitem la munca, nu sa acuzam ca niste milogi in grup ca mirosim a fecale pt. ca altii ne-au luat drept toaleta ! pai noi unde eram ? unde ne e invatatura curata a cinstei crestine pe care o pretindem ? ne laudam fals limba, care, asta pe care o pocesc rruminii ?!? asta e, de asta sunt inrait contra ingamfarii (turcii zic „fudul olan dyushkyun kalir” = cine se fuduleste ramane prost), vanitatii necrestine (mi-a placut si ultima remarca din filmul Devil’s Advocate, zisa de dracul: vanity ! my favourite sin ! = ingamfarea ! pacatul meu favorit !), deci contra ingamfarii prostesti de a ne complace in faptul ca unii strabuni ai nostri, ca si Sfantul Ioan cel Nou, Sfantul Constantin Brancoveanu, s-au jertfit pt. credinta lor si, deci, automat, ne-au transmis si noua aura asta ! gresit ! doar Isus a venit pe Pamant cu scopul marturisit de a-i mantui pe oameni, fara deosebire ! sfintii au devenit astfel pt. fapte extraordinare, dar individuale, nu cu efect colectiv ! per aspera ad astra (cu greu ajungi la stele) ziceau latinii, cu alte cuvinte, fiecare are datoria de a se educa, a-si spala cugetul precum isi spala trupul, nu de a acuza pe altii pt. propria lene si lipsa de respect ! de asta militez, caci, conform pildei lui Isus cu sutasul roman, multi dintre cei pe care-i blamam ii vor urma lui si multi dintre ai nostri vor merge in iad… nu sunt extremist decat intr-un singur punct: de a corecta, a incerca sa-i fac pe oameni sa gandeasca mai armonios, chiar certandu-i, caci crestinismul nu inseamna sa intorci capul, ci sa te implici, ca Isus, sa corectezi ! chiar Biserica spune ca intai rogi, apoi certi, apoi aplici forta, insa nu pt. a-ti impune voia, ci pt. a mentine pacea si corectitudinea, iubirea si dreptatea, a nu tolera hotia… iar acesete pacate nu sunt colective, ale unei natiuni, ci individuale… stiu ca exista si constiinta colectiva, ea da insa o traditie geografica a inceputurilor unui popor ca trib, intr-o anumita zona, constiinta transmisa prin proverbe si expresii idiomatice… exista o limba comuna si o religie comuna, insa asta nu face un popor intreg culpabil… am zis rrumin pt. doar pt. corciti si s-au simtit, gresit, toti, atinsi, e la fel cum ii facem pe toti evreii jidani… de ce sa ma ascund eu ca sunt roman cand merg in Italia, Franta, Germania, Japonia ? e la fel, nu-mi convine sa fiu discriminat doar pt. ca vin dintr-o tara de unde provin si atatea corcituri ce ne fac tara de ras ! faptul ca sclavizarea tiganilor a fost atat de raspandita in Estul Europei, si in Romania, a dus ca a noua generatie, cum zice in Biblie, sa plateasca pt. pacatele inaintasilor, acum avem o populatie alogena majora, care nu e periculoasa prin ea insasi, ci prin impotenta noastra de a o coordona cultural, din contra, ne controleaza ea pe noi cu manele si apucaturi anarhice de societate bazata pe triburi… lor, rromilor, poate ca le e bine, intrucat nu au grija administrarii unui stat, ci a propriei familii, insa romanii trebuie sa aiba constiinta statului lor, acum inca unul mediu ca intindere in Europa, cu atatea bogatii… vrem sa-l pierdem ? faptul ca cei mai multi romani de peste Prut, multi educati, se considera alta natie intrucat limba lor e deja impanata cu rusisme, nu arata ca noi nu putem coordona cultural o ipotetetica unire si ca dam vina pe ei, facandu-i rusi prosti, pt. prostia noastra si impotenta de a ne impune pasnic limba si cultura acelora pe care-i numim, inca, fratii nostri ? asta ma doare, ipocrizia asta, de a da vina pe altul, ingamfarea asta a autoetichetarii ca buricul pamantului, ura asta fata de carte, lenea asta spirituala, aceste pacate ale celor de langa mine ma dor ! sa plec din tara ca un sclav in afara ? nu intind mana, ma educ aici, voi pleca atunci cand sunt invitat, pana atunci stau aici, unde m-am nascut, si fac ordine cat pot in jurul meu… nu a pleca undeva e problema, caci, daca-ti respecti identitatea, omul sfinteste locul, si-i faci romani si pe cei din jurul tau, asta numindu-se influentare ! rusii au convins atatea popoare asiatice sa se crestineze si sa vorbeasca rusa ? a-ti pastra identitatea e problema noastra… pai cand televiziunea il rasfata pe Mircea Lucescu si pe Raducioiu, care, plecati la maturitate, dupa ce stiau limba, dupa cativa ani doar se dau in stamba la noi aratandu-ne ca, de fapt, ei vorbesc atat de bine italiana incat si romana o pronunta gresit (ce taranie lez-identitara), atunci ce sa spunem de identitatea noastra ? cand Iorga constata puterea pasnica a ucrainenilor de a-i invata pe ai nostri limba lor in casatoriile mixte, cand, in anii ’50, romanii de pe Valea Nirajului, Mures, s-au maghiarizat, in plina Romanie independenta, ce sa mai spunem ? sa cautam coloana, e atat de simplu: compasiunea (include si solidaritatea cu altii in nevoie, ajutand cu efortul si cu timpul alocat cuiva, nu cu banii) si smerenia (corectitudinea in autoapreciere, nu a lua de la altii, a cere scuze cand gresim, nu a continua), adica virtutile crestine cele mai mari si limba romana, asa cum am mostenit-o si cum o legifereaza Academia, nu cum o macelarim cu barbarisme englezesti fara sens (nu sunt contra adoptarii termenilor stiintifici pt. care nu avem echivalent, insa e bine sa incurajam cercetarea locala si sa inventam noi concepte, nu sa le preluam) ! scuze pt. comentariul plicticos si lung si multumesc mult pt. atentie !

  20. si pt. a termina cu orice comentarii, sa va arat, dragi cititori, cam cum vad lucrurile – va voi insera creatia proprie despre starea de lucruri de la noi, o poezie pe care am facut-o pe 31 martie a.c. si pe care am dat-o pe mai multe forumuri, unde mi-am mai bagat nasul (pe atunci, spuneam corciturilor rroman, insa acum vad ca situatia e mai grava, de aceea am trecut la termenul rrumin):

    Elegie rromânilor

    Doar manele, gălăgie,
    Incultură şi venin,
    Doar trădare şi prostie,
    Cinstea şi gândirea-s chin !

    Sunt ei tineri ce morala
    Şi ştiinţa le propun ?
    Animale fără cuget,
    E incultul stat român !

    Primitivi ce lasă-n urmă
    Mizerie şi scuipat,
    Haite laşe merg în turmă,
    Fost popor degenerat !

    E-un popor ce se afirmă,
    Peste-al său pământ stăpân ?
    E-o societate-n beznă,
    Decăzutul stat român !

    Militari inculţi şi josnici,
    Directori şi şefi corupţi,
    Mafioţi bogaţii putrezi,
    Imorali sunt cei mărunţi !

    E-o societate nouă
    Cu legi drepte ce rămân
    Peste veac s-o guverneze ?
    E bolnavul stat român !

    Trec guverne criminale
    Vând tot, oameni şi natură,
    Corcituri, viermi ce devoră,
    Fără suflet şi măsură !

    E-un soldat ce stă de strajă
    Peste-al său pământ străbun ?
    Nu, e-o sclavă ce cerşeşte,
    Este fostul Stat Român !

    Stă în voi, bătrâni şi tineri,
    Forţa de a vă schimba,
    De a fi între voi oameni,
    Şi de a vă educa !

    Educaţia morală
    E al propăşirii drum
    De a ridica din resturi
    Numele de Stat Român !

  21. Nu trebuie sa ne lasam intimidati.
    Zilele acestea am urmarit un film al grupului international Zadig Production, printre autori aflandu-se si romanul Cristinel Sirli.
    Documentarul, realizat de Canal+ se numeste „Omorati , mesagerul”si face referire la cazul traducatoarei SIBEL EDMONDS, cea care a afirmat legaturile existente intre politicienii americani, placa turnanta turcesca si traficantii de arme evrei si musulmani.
    Sibel a sustinut si probat infiltrarea FBIului de catre American Turkis Concil , faptul ca s-a stiut in detaliu ce se va intampla pe 11 septembrie, dezinformarea programata privind armele de distrugere in masa detinute de Sadam si cine sunt adevaratii beneficiari ai razboaielor purtate de catre Statele Unite.
    Sibel Edmonds este inca in viata gratie sustinerii exceptionale a Organizatiilor de aparare a libertatii de expresie (Paul Newman), a unui grup important de ofiteri FBI si CIA iesiti din umbra, a jurnalistilor.Cea mai socanta marturie este a agentului Philip Geraldi care afirma legaturile stranse dintre anumite tari islamice, israelieni importanti si politicieni americani ( R. Pearl, Duglas Feith, Clinton, Bush) .Concluzia la care a ajuns Geraldi, pe principiul”urmareste traseul banilor”, este ca arme electronice de ultima generatie printre care si detonatoare nucleare, sunt pe mana unor iresponsabili si ca politica americana este influientata de aceleasi persoane. „SUNT CUVINTE CARE NU SE POT PRONUNTA” afirma acesta, si cuvintele acelea le avem cu toti in minte.
    Va sfatuiesc sa urmariti acest material documentar care cu siguranta ne va pune pe ganduri, tinand cont de ultimele evenimente din Turcia, de tacerea care insoteste toate miscarile armate israeliene pe teritoriul Romaniei, de angajarea soldatilor nostri de partea celor care declanseza razboaie in numele democratiei si pacii.

    Este absolut scandaloasa remarca facuta mai sus de unu nearticulat referitor la populatia neagra din Africa de Sud. „Animalele” acolo au fost si sunt cei care s-au aflat in spatele comertului cu diamante, aur, platina, uranium si care au instalat si regimul de aperthaid, nu negrii care sunt la ei acasa. Cat despre Eminescu,e pacat sa ii pronunte numele cel care nu stie ca acesta avea respect pentru tara si poporul sau si dispretuia capusele care infestasera Romania si care i-au comandat si asasinarea.

    • apahida, citeste cum trebuie, nu ma refeream la negri, ci la criminalii de acolo de drept comun, nu ma interesa etnia lor; nu neg, insa, ca masurile luate contra criminalilor de rand se aplicau in mod odios negrilor – pe de alta parte, ce se intampla acum in Africa de Sud, ai curaj sa mergi pana acolo ? lipsa educatiei e condamnabila pt. orice popor / tocmai pt. ca tin la poporul meu atrag atentia asupra degenerarii noastre culturale / e pacat sa nu gandesti, caci Eminescu nu e monopol al cuiva, nu a fost nici chiar atat de maret pe cat il umflam, ci a fost un patriot sincer care a crezut de datoria lui sa-si exprime durerea fata de decaderea natiei sale ( Eminescu a fost suficient de maret incat sa fie asasinat de catre vrajmasii RomanieiEufrosin ), asa cum fac si eu aici, cum a stiut el mai bine – slava Domnului ca i-a dat har ! ar trebui, insa, sa ne educam, sa nu etichetam subiectiv, sa avem grija de nuante, sa nu punem patima, ci ratiunea la reconstruirea tarii asteia, care, dupa lovitura de stat din ’89, dupa 21 de ani de pace, are o capitala ce seamana cu Kabulul dupa 31 de ani de razboi ! iar cand 43% dintre cetateni considera ca Soarele naduseste alergand prin jurul Pamantului, e grav de tot ( e grav numai pentru cei care vor sa ne abureasca, sau pentru cei care inca nu s-au prins la figura! – Eufrosin )! ce sa ne uitam ce ne fac altii, cand ai nostri sunt cazutii, e putregai in fiinta acestui popor ce va deveni doar populatie ! iar multi isi pierd timpul dand vina pe altii care isi vad de treburile lor, chiar daca asta presupune ca iau si de la noi ce apuca, in lipsa noastra de a sti sa ne guvernam singuri resursele… in privinta asta, uitati-va si la filmul Katyn, mi-a placut mult o replica mai spre final de acolo: a, jak bede Polska wolna ? (si daca va fi iar Polonia libera ?) si un raspuns clar, aparent referitor la perioada de atunci (desi Polonia fusese oficial eliberata) insa care, pus in filmul recent arata de fapt unde bate regizorul: nie bede wolny i Polski… nigdy…. i prosze po slow mi zapamientac, dobrze ? … nigdy ! (nu va fi libertate in Polonia… niciodata… si va rog sa-mi retineti cuvintele… niciodata !) inlocuiti, va rog, Polonia cu Romania si vedeti daca functioneaza… asa ca nu mai dati vina pe altii pt. propria orbire, ca, asa cum unii pe aici se dau mari crestini, e bine sa citeasca atat partea cu Iov cel ce nu-si recunostea vina ( tocmai ca Iov a dat multumiri Lui Dumnezeu in mijlocul celor mai adanci necazuri ale sale! – Eufrosin )cat si cu plangerile lui profetului Ieremia pe zidurile Ierusalimului, daramat in primul rand de inconstienta nebuna a concetatenilor sai, nu de armatele asiriene, care profitasera doar de somnul natiunii… nu mai lansa, apahida, aprecieri subiective ca asta e pacatul, nu ca pronunt eu Eminescu, caci nu l-ai nascut tu si nu e monopolul tau, ci pune mana si ia atitudine crestina atat pe strada, fata de micile abuzuri si magarii care, puse una langa alta fac un munte ce intuneca Soarele, ia atitudine cetateneasca, fii vigilent si drept, nu lansa subiectivisme suspinate, fara o ratiune corecta, pe net… fii crestin si indreapta-i pe cei cazuti in ratacire, sacrifica-te pt. dreptate acolo unde vezi nedreptatea, ia initiativa, nu carti contra altora… invata lumea la bine chiar cu riscul de a patimi, chiar cu riscul de a fi contracarat, injurat, lovit, daca esti atat de pregatit sa joci intr-adevar un rol intru ridicarea natiei… iar daca nu poti, nu-i nimic, nu se supara nimeni, numai nu carti degeaba, nu suspina aiurea, vezi-ti de treaba ta, fii corect cu tine insuti, nu poti face bine, n-ai forta, ok, nu fa nici rau fara sa gandesti, controleaza-te, expune argumente logice, nu cuvinte fara noima ! intelegi tu unde bat eu ? multumesc pt. atentie !

    • Excelent filmul, desi nu spune ce s-ar putea lejer, fara putinta de a fii contrazis, despre vrajmasii Americii si nu numai…

      Il recomand tuturor:

      http://video.google.com/videoplay?docid=6063340745569143497#

  22. mă, tată, dacă ar durea prostia şi îngâmfarea…

    daţi-i bre un ban, poate se duce să cânte şi la altă masă!!!

  23. Deja s-a depasit orice limita,credeam ca se face schimb de idei nu de expresii triviale.La un moment dat am crezut ca am gresit adresa! Eu zic sa revenim la schimbul civilizat de idei si de cunostinte.Niciodata nu poti cuprinde totul si este benefic sa invatam de la ununl la altul.Parca a fost un vartej de „uraciune „care s-a strecurat intre noi!Sa ne cerem iertare unii altora si sa continuam.Este pacat de cat de multe stiti fiecare dintre dvs. sa va exprimati asa!Va rog sa ma scuzati ca mi-am permis sa va spun aceste lucruri dar chiar imi facea placere in putinul timp liber sa ma uit pe ceea ce scrieti.Numai bine!

    • deja m-am raliat opiniei bune, asa cred si eu ca e cazul, sa ignoram prostia (intr-adevar, sunt de acord cu o remarca de mai sus, ce bine ar fi daca ar durea si prostia si ingamfarea… da’ ar trebui sa doara rau de tot, caci e una lume de mai sus mai revolutionara ea de felul ei, sau cum i-o zice, si nu prea simte din prima, aaasta e…) multumesc !

  24. Azi am avut o zi minunata si am petrecut cateva clipe unice!Va scriu special separat de cele ce v-am scris anterior ca vreau sa dispara impresia neplacuta pe care am avut-o mai devreme cand am citit ce s-a mai scris.Am primit de ziua mea un album minunat cu picturile realizate de SfParinte Arsenie Boca la biserica „Draganescu” de langa Mihailesti.Am dorit mai demult sa mergem dar cand am primit darul am luat-o ca pe un indemn.Nu va pot spune cata piedici am putut intampina pana am ajuns acolo.Noi nu avem masina ( scuze…) si am mers cum am putut din loc in loc.Ce sa mai zicem ..am ajuns.Nu va pot spune ce tulburatoare este bisericuta mica,exact ca o bisericuta obisnuita dar de o curatenie ,in curte si in interior cum nu am mai vazut!Dar ce sa va spun despre pictura Sf.Parinte…este de o caldura care te invaluie si te impaca,te transpune,nu mai vrei sa pleci!Toti sfintii parca te -au asteptat si te privesc cu multa iubire.Totul este asa de transparent,diafan,cu adevarat divin.Trebuie sa va duceti sa o vedeti daca nu ati vazut-o.Pictura este realizata intr-o maniera diferita de tot ce am vazut pana acum.La intoarcere am mers extrem de usor si cineva ne-a dus din curtea bisericii pana la gura de metrou si am ajuns repede acasa.Vreau sa va cer o parere ce credeti ca trebuie sa intelegem din piedicile care ni se pun uneori cand vrem sa ajungem intr-un loc sfant :este lucrarea celui rau care vrea sa ne impiedice sa ajungem acolo sau Domnul vrea sa ne puna la incercare cat de mult suntem dispusi sa ne straduim?Chiar vreau sa va stiu parerea!Numai bine si sa va ocroteasca Maica Domnului in tot ceasul si la tot pasul!

    • Felicitari si ma bucur pentru ziua Dvs. minunata! Daca in calea catre ceva Dumnezeiesc vi se ivesc piedici, trebuie sa va bucurati: inseamna ca necuratul nu are putere asupra Dvs., deci incearca… Inteleg ca se afla langa Bucuresti aceasta biserica? Nu vreau s-o ratez data viitoare cand ma voi afla pe-acolo!

    • de aceea sa nu ai incredere in majoritatea parlamentarilor care nu vor sa aplice altruismul din ortodoxie , ptr. ca vor ca oamenii sa se inchine lor si Satanei care le da puteri de Nimicire a Poporului prin Legi Criminale !

  25. Este o surpriza placuta ca cineva se bucura de trairea altei persoane.Chiar va rog sa mergeti sa vedeti micuta bijuterie care daca ai masina este lesnicios de ajuns la ea.Doamna care se ocupa de cei ce vor sa afle mai multe despre Sf.Parinte Arsenie Boca si despre picturile de pe peretii bisericii are tel.0741160676 si chiar trebuie sa o sunati pt.ca dansa deschide biserica.Cand am fost noi ne-a deschis o fetita care facea curat dar am asteptat-o si bine am facut.De obicei cei ce se ocupa de astfel de explicatii sunt doar buni cunoscatori dar dansa povesteste cu sufletul.Este interesant ca parintele prezinta pe unul din pereti un tanar pe un fotoliu cu un telefon mobil la urechi,la tv.,cu calculator in fata si in spate cu o antena parabolica.Textul ce se poate citi este”Sunt foarte ocupat,nu am timp sa mai vin si la biserica”Parintele a murit in 1988 deci nu era vorba de asa ceva la noi.Pe un alt perete este aratat un pamant in flacari,cu niste blocuri inalte,turn si spre ele vine un avion care lasa flacari in jur,Cina cea de taina este pictata deosebit;masa este ovala,ei sunt dispusi unii in fata celorlalti,se privesc cu uimire incercand sa raspunda la chinuitoarea intrebare..cine dintre ei il va trada pe Mantuitor.Toti sunt mirati,speriati si tristi numai Iuda este linistit si capul lui are putin forma capului Diavolului..Este de stat si de privit.Abia astept sa mai mergem sa ne uitam in tihana.Va mai spun un amanunt,ar fi bine sa aduceti ceva de mancare ,sunt multi caini morti de foame,am luat niste cornuri si paine sa dam de pomana si le-am dat lor.M-am trezit cu o haita alergand de le sfaraiau picioarele si unul s-a suit sa ma dea jos.Le tremurau picioarele cand prindeau o bucatica de corn.Am suferit ca mai mult i-am intaratat.Erau 4 pui care vreau sa va spun ca recurgeau la fel de fel de trucuri sa apuce si ei,nu se uitau la coltii care se iteau la ei,unul s-a urcat pe capul unuia din fata si a prins el bucatica.A fost ca la batalie.Data viitoare am sa plec mai pregatita.Daca reusiti sa ajungeti sa-mi spuneti si mie cum vi s-a parut.Fiecare are propria perceptie si m-as bucura daca nu ati fi dezamagit.Cred ca atunci cand este lumina aprinsa contururile auri fac sa fie mirifica toata pictura.Numai bine va doresc.

  26. Pentru ca am vazut comentariu la adresa lui Eminescu…profesorul nostru de limba si literatura romana din liceu in anii 70 cand am ajuns la studierea operei lui ne-a ridicat in picioare si ne-a spus: -Incepand de azi vom studia pe Domnul Dumnezeul literaturii romane,pe Mihai Eminescu, a aruncat catalogul pe caterdra si s-a asezat in banca langa noi.Pe toata perioada cat l-am studiat nu a pus nici o nota!Asa faceam noi carte la scoala .Noi nu ridicam ochii la profesori dar nici dansii nu mergeau la carciuma cu noi si nici nu am auzit sa se fi adunat bani ca sa ne treaca bacul sau corijentele.

  27. doar doua cuvinte:”puterea NU TREBUIE CUCERITA ;CU ORICE PRET TREBUIE DISTRUSA.

  28. Incerc sa ma gandesc la vreun popor care sa nu isi fi inchipuit de-alungul vremii ca este poporul cel mai ales, ca doar religia sa este corecta, ca doar cultura sa este cea adevarata. Nu imi amintesc nici unul. Nici macar vreo religie importanta care sa fie toleranta, sa nu afirme ca doar ea este religia adevarata. E drept, evreii au mai mult succes in toata aceasta lupta pentru a fi in fata. Alaturi de egipteni, asirieni, macedoneni, romani (vezi Imperiul Roman), germani, spanioli, englezi, catolici, musulmani, americani. Toti cei enumerati au avut succes in a-si impune punctul de vedere asupra lumii.
    Probabil evreii au fost cel mai aproape de anihilare totala, dar vad ca se descurca.

Lasă un răspuns către razvratit Anulează răspunsul