Mediatizarea morţii Mădălinei Manole, făcută la întâmplare, sau după o tehnică perfect pusă la punct?


În urma morţii Mădălinei Manole, o bună parte din presă şi-a dat arama pe faţă, folosind ocazia pentru a-şi manifesta dispreţul faţă de biserică şi „dragostea” faţă de falşii vindecători ai sufletului. Duhovnicii au fost numiţi „vraci de mânăstire”, iar tonul isteric cu care s-a reproşat familiei că nu au dus-o legată la psihiatrie pe Mădălina, nu lasă loc de dubii asupra afiliaţiilor unor trusturi de presă din România.

Unde mai pui felul morbid în care au fost redate toate detaliile înconjurând tragicul eveniment, datorită căruia acum ne parvine vestea tristă că peste 50 de români s-au sinucis în acest scurt răstimp, în majoritatea lor femei şi da, în majoritatea lor cu Furadan.

Cum să ne explicăm noi repetarea obsesivă a afirmaţiei: „1 singur ml e suficient să te omoare, iar Mădălina a băut 400ml!„, combinat cu arătarea continuă a produsului, unui popor care e tot mai labil din cauza greutăţilor îndurate, dar mai ales din cauza îndepărtării de Biserică?  Nu s-ar spune că cei care controlează televiziunile ştiu exact ce fac? Intenţionez să demonstrez că da, căci planurile de manipulare psiho-socială a ţărilor creştine sunt vechi şi mai diabolice decât poate o minte normală să creadă.

Nu vă înşelaţi, echilibrul unui suflet nu vine ca urmare a administrării unor pilule psihotrope, oricât ar vrea asta să se erijeze pe post de ştiinţă, ci numai prin taina Spovedaniei, la un duhovnic priceput. Altfel, e ca şi cum am purta aceeaşi cămaşă (sufletul) îmbâcsită de murdărie (păcatele noastre), timp de ani de zile, fără să o spălam (Sf. Spovedanie). Ce propune psihiatria, e aruncarea unor chimicale peste murdăria respectivă, ca prin amestecul lor, cămaşa să-şi recapete aspectul cât de cât plăcut ( controlarea simptomelor, în locul adevăratei vindecării a sufletului ).

Vă propun deci în continuare să aflăm metodele exacte folosite de către controlorii societăţii, pentru a o distruge şi îndobitoci. Cei care le-au inventat pe vremuri, le-au perfectat mai apoi prin agenţiile de reclame şi studiourile de televiziune din Hollywood şi New York, astfel încât mreaja este aproape imposibil de evitat, dacă le privim prestaţiile la televizor. Să vedem despre ce este vorba:

Psihopolitica este arta si stiinta stabilirii si mentinerii dominatiei asupra gandirii si atasamentului indivizilor, functionarilor, departamentelor si maselor si a realizarii cuceririi natiunilor dusmane prin „insanatosire mentala„.

Serviciile secrete de la Moscova au constituit o „academie a crimei”, unde erau chemati discipoli din toata lumea pentru a fi instruiti in „arta” de a modifica psihicul oamenilor, de a modifica vechea lor mentalitate, devenind inofensivi sau fanatici comunisti. Acest scop scuza orice mijloace folosite. S-a conceput si un manual continand incredibile instructiuni, greu de imaginat pentru o minte normala.
Textul manualului e precedat de prelegerea tinuta la inaugurarea cursului de psihopolitica de la Moscova in 1936 de catre Beria, unul dintre primii sefi ai NKVD.

Cuvantarea lui Beria – Prelegere tinuta la inaugurarea cursului de psihopolitica

Moscova, 1936 Studenti americani ai Universitatii Lenin, fiti bine veniti la aceste cursuri privind psihopolitica. Psihopolitica este o parte importanta, desi mai putin cunoscuta, a geopoliticii. Ea este mai putin cunoscuta fiindca se adreseaza unor cadre cu o inalta educatie, stratul superior al „insanatosirii mentale”. Obiectivele noastre principale sunt promovate in mod eficient prin psihopolitica. Primul nostru demers, si cel mai important, este sa producem maximum de haos in cultura dusmanului. Fructele noastre se dezvolta in haos, neincredere, depresiune economica si nesiguranta stiintifica. Doar gloatele trudite pot gasi liniste numai in statul comunist promis de noi, doar comunismul poate rezolva problemele maselor.
Psihopoliticianul trebuie sa munceasca serios ca sa produca maximum de haos in domeniile „insanatosirii mentale”.

El trebuie sa recruteze si sa foloseasca toti factorii si toate inlesnirile „insanatosirii mentale” pana cand, in cele din urma, intregul domeniu al stintei mentale este dominat in intregime de principiile si dezideratele comuniste. Pentru a atinge aceste obiective, psihopoliticianul trebuie sa distruga orice soi de insanatosire mentala „crescuta pe sol propriu” in America. Invataturile lui James si Eddy, ca si ale tamaduitorilor in credinta Bibliei pentacostale in sanul poporului vostru prost indrumat, trebuie inlaturate. Acestia trebuie sa fie discreditati, defaimati, arestati, calcati in picioare, chiar de catre propriul lor guvern pana nu mai au nici un credit si nu mai ramane decat „insanatosirea” de orientare comunista. Trebuie sa lucrati pana cand orice profesor de psihologie preda, constient sau nu, doar doctrina comunista sub aparenta „psihologiei”. Trebuie sa truditi pana cand fiecare doctor si fiecare psihiatru devine, fie psihopolitician fie un ajutor neavizat al scopurilor noastre.
Trebuie sa truditi pana vom stapani mintea si trupul fiecarei personalitati de seama a natiunii voastre. Trebuie sa realizati o asemenea discreditare a starii de dementa si o asemenea autoritate privind declararea acesteia incat nici un om de stat astfel etichetat sa nu mai poata fi creditat de societate. Trebuie sa lucrati pana cand sinuciderea provocata de dezechilibrul mental devine ceva comun si nu mai reclama cercetari generale sau remarci.

In cadrul institutiilor pentru dezechilibrati mentali aveti in tara voastra locuri de detentie care cuprind un milion de persoane ce nu beneficiaza de drepturi civile si nu pot avea nici o speranta de eliberare. SI asupra acestor persoane se pot practica socuri si interventii chirurgicale astfel incat asemenea tratamente sa devina comune si acceptate. SI trebuie sa inlaturati orice tratament si orice grup de persoane care incearca sa trateze cu mijloace eficiente. Trebuie sa dominati, ca persoane cu autoritate, domeniile psihiatriei si psihologiei. Trebuie sa dominati spitalele si universitatile. Trebuie sa dominati spitalele si universitatile. Trebuie sa raspanditi mitul ca numai un doctor european este competent in sfera dementei, justificand astfel multiplele cazuri pe care le aveti de oameni de origine si instruire straine. Daca si cand punem stapanire pe Vienna, veti aveau un teren comun de intalnire si veti putea veni sa primiti instructiuni in calitate de adepti ai lui Freud si a altor psihiatri. Psihopolitica este o insarcinare solemna. Prin ea puteti sa va anihilati adversarii ca pe niste insecte. Puteti submina eficienta liderilor depistand dezichilibrul mental din familiile lor datorat folosirii drogurilor. Ii puteti inlatura prezentand dovezi ale dezechilibrului lor mental. Folosind tehnologiile noastre, puteti chiar provoca dementa atunci cand par prea rezistenti. Puteti sa le schimbati atasamentele prin psihopolitica. Dupa un scurt timp petrecut cu un psihopolitician, puteti schimba pentru totdeauna loialitatea unui soldat in mainile noastre, sau a unui om de stat sau lider in tara lui, sau ii puteti distruge mintea. Totusi, munca voastra este pandita de anumite primejdii. Se poate intampla sa se descopere remedii la „tratamentele” noastre. Se opate isca un protest public impotriva „insanatosirii mentale”. Se poate intampla ca orice insanatosire mentala sa fie pusa in mainile preotilor si sa fie luata din mainile psihologilor si psihiatrilor nostri. Dar setea de control capitalista caracterul inuman al capitalismului si groaza generala a publicului fata de dezechilibrul mental se opt folosi ca o pavaza impotriva acestor lucruri. Totusi, daca se va intampla aceasta, daca cercetatorii independeti vor descoperi intr-adevar mijloace de anihilare a procedurilor psihopolitice, nu trebuie sa aveti odihna, nu trebuie sa mai stati sa mancati si sa dormiti, nu trebuie sa precupetiti nici un banut pe care l-ati putea avea ca sa porniti o campanie impotriva acestui lucru, sa-l discredintati, sa-l zdrobiti, si sa-l anulati. Caci prin mijloace eficiente, toate actiunile si cercetarile noastre pot fi anihilate.
Intr-un stat capitalist sunteti ajutati de pretutindeni de coruptia filozofiei privind omul si vremurile. Veti vedea ca totul va va ajuta in campania voastra de acaparare, controlare si folosire a tuturor mijloacelor de „insanatosire mentala” pentru raspandirea doctrinei noastre si pentru a ne descotorosi de dusmanii nostri intre propriile lor frontiere. Folositi tribunalele, folositi judecatorii, folositi Constitutia tarii, folositi societatile medicale si legile tarii pentru promovarea scopurilor noastre. Nu va precupetiti munca in aceasta directie. SI cand veti reusi, veti descoperi ca acum puteti aplica propria voastra legislatie dupa cum doriti si ca, printr-o atenta organizare a societatilor de insanatosire, printr-o campanie sustinuta privind terorile societatii, prin pretentia eficientei voastre, puteti sa-l faceti chiar pe capitalistul vostru, prin alocatiile lui, sa finanteze o mare parte a cuceririi comuniste pasnice a natiunii.

Creati haos prin psihopolitica. Lasati natiunea fara conducatori. Ucideti-i pe dusmanii nostri. SI aduceti pe pamant, prin comunism, cea mai desavarsita pace pe care a cunoscut-o vreodata omul.

Va multumesc.

CAPITOLUL I
Istoria si definitia psihopoliticiiDesi pedeapsa de dragul pedepsei s-ar putea sa nu ramana total nerasplatita, este adevarat, totusi, ca scopul oricarei pedepse este indoctrinarea persoanei pedepsite cu o idee, fie de constrangere, fie de ascultare. Deoarece orice conducator, de cand e lumea, a avut nevoie de ascultarea din partea supusilor sai pentru a-si atinge scopurile, el a trebuit sa recurga la pedepse. Acest lucru este valabil in privinta oricarui trib si oricarui stat din istoria Omului. Astazi, cultura rusa a dezvoltat metode mai sigure si mai precise de stabilire si asigurare a loialitatii indivizilor si maselor si de impunere a ascultarii. Aceasta dezvoltare moderna a vechilor practici se cheama psihopolitica. Stupiditatea si marginirea natiunilor care n-au fost binecuvantate cu gandirea rusa le-au facut sa se bazeze pe practici care astazi sunt prea vechi si depasite pentru ritmul rapid si eroic al vremurilor noastre. SI, in perspectiva uriasului progres al culturii ruse in domeniul tehnologiilor mentale care a inceput cu activitatea glorioasa a lui Pavlov, continuata atat de eficient de rusii care i-au urmat, ar fi ciudat sa nu se dezvolte o arta si o stiinta inchinate in intregime stabilirii loialitatii si impunerii ascultarii asupra indivizilor si maselor. Astfel, observam ca procedurile psihopolitice reprezinta o dezvoltare fireasca a unor practici la fel de vechi ca omenirea insasi, practici ce se aplica in orice grup de oameni din intreaga lume. Prin urmare, in procedurile psihopolitice nu exista o problema etica, de vreme ce este evident ca omul este intotdeauna constrans impotriva propriei vointei, spre binele superior al Statului, fie prin castiguri economice, fie prin indoctrinare conform dorintelor Statului. La baza, Omul este un animal. El este un animal caruia I s-a dat un lustru de civilizatie. Omul este un animal colectiv care se organizeaza in grupuri pentru a se apara de primejdiile mediului. Cei ce il grupeaza si il conduc trebuie, prin urmare, sa posede tehnici specializate pentru a dirija nestatornicia si energiile omului spre o eficienta mai inalta pentru indeplinirea scopurilor Statului. Psihopolitica, intr-o forma sau alta, este de mult folosita in Rusia dar tema ei este cu totul necunoscuta in afara granitelor natiunii noastre, cu exceptia acelor locuri unde noi ne-am transplantat cu grija informatiile noastre si unde este aplicata spre binele natiunii. In continuare, iata definitia psihopoliticii. Psihopolitica este arta si stiinta stabilirii si mentinerii dominatiei asupra gandirii si atasamentului indivizilor, functionarilor, departamentelor si maselor si a realizarii cuceririi natiunilor dusmane prin „insanatosire mentala”.

Tema psihopoliticii se imparte in mai multe categorii, fiecare derivand firesc si logic din cea precedenta. Prima este constitutia si anatomia omului insusi, ca organism politic. Urmatoarea este examinarea omului ca organism economic, care poate fi condus de dorintele sale. Cea care urmeaza este clasificarea scopurilor Statului privind individul si masele. Urmeaza examinarea atasamentelor, apoi tema cu caracter general a supunerii. In continuare, anatomia mecanismelor stimulent-reactie la om. Urmeaza temele socului si rezistentei. Apoi, categoriile experientei, urmate de cataliza si alinierea experientei. Apoi folosirea drogurilor. Apoi folosirea implantarilor. Urmeaza aplicarea psihopoliticii in Rusia, in general. Apoi organizarea si aplicarea contra-psihopoliticii. Apoi folosirea psihopoliticii la cucerirea natiunilor straine. Apoi organizatiile psihopolitice din afara Rusiei, compozitia si activitatea lor. Apoi, crearea filozofiei slave in cadrul unei natiuni dusmane. Apoi, contracararea activitatilor antipsihopolitice din strainatate, si, in cele din urma, destinul dominatiei psihopoliticii in era stiintei. La acestea, pot fi adaugate multe sub-categorii, precum anihilarea armelor moderne prin activitati psihopolitice. Forta si puterea psihopoliticii nu pot fi supraestimate, mai ales atunci cand aceasta este folosita in cadrul unei natiuni in care exploatarea maselor se imbina usor cu actiunile psihopolitice si mai ales acolo unde lacomia regimurilor capitaliste sau monarhice a determinat deja multiple cazuri de nevroza ce se pot folosi drept fundament pentru o actiune psihopolitica si un personal psihopolitic.

Face parte din menirea voastra, studenti, sa impiedicati actiunea psihopolitica daunatoare Statului rus si sa promovati in cadrul natiunii noastre si in afara ei, daca aveti o astfel de insarcinare, misiunea si scopurile psihopoliticii. Un agent al Rusiei nu poate fi nici pe departe eficient fara cunostinte temeinice de psihopolitica, astfel incat sa poata indeplini indatorirea rusa de a folosi asa cum trebuie ceea ce a invatat aici.

CAPITOLUL II
Constitutia omului ca organism politic Omul este, din capul locului, o aglomerare, o colonie de celule si ar fi o greseala sa-l privim ca pe un individ. Colonii de celule s-au constituit intr-un organ sau altul al corpului, iar apoi aceste organe s-au unit la randul lor ca sa formeze un tot. Putem vedea, astfel, ca omul insusi este deja un organism politic, chiar atunci cand nu luam in discutie o masa de oameni. Boala poate fi considerata ca o tradare din partea unui organ fata de celelalte organe. Aceasta tradare, devenind evidenta, produce o revolta intr-o anume parte a anatomiei impotriva celuilalt tot astfel incat asistam, de fapt la o revolutie interna. Inima, desolidarizandu-se, nu se mai afla in stransa unitate si nu mai poate servi restul organismului si constatam ca intregul corp, in toate activitatile sale, este afectat de activitatea rebela a inimii. Inima se afla in stare de revolta fiindca nu mai poate sau nu mai vrea sa coopereze cu restul corpului. Daca ii ingaduim inimii sa se revolte in acest fel, rinichii, luand exemplul inimii, se pot razvrati si ei, in felul lor, si pot inceta sa functioneze spre binele organismului. Aceasta revolta, multiplicandu- se la celelalte organe si la sistemul glandular, duce la moartea „individului”. Putem vedea cu usurinta ca revolta inseamna moarte, ca revolta oricarei parti a organismului duce la moarte. In felul acesta, vedem ca nu poate exista un compromis cu revolta. Asemeni omului „individual”, statul este o colectie de conglomerate. Toate entitatile politice din cadrul Statului trebuie sa colaboreze spre binele Statului, astfel statul insusi se prabuseste si moare, caci, odata cu manifestarea chiar si a unei singure neincrederi, descoperim un exemplu dat altor zone si in final asistam la distrugerea intregului stat. Priviti Pamantul. Vedem aici un intreg univers. Organismul Pamant este un organism individual. Drept organe, Pamantul are diferitele rase si natiuni de oameni. Acolo unde unuia dintre acestea I se ingaduie sa ramana detasat, Pamantul insusi este amenintat cu moartea. Amenintarea de rebeliune a unei tari, oricat de mica ar fi ea, impotriva intregului organism Pamant ar crea imbolnavirea Pamantului, iar starea culturala a omului va avea de suferit in consecinta. Astfel, boala putrefactiei din tarile capitaliste, raspandindu-si puroiul si bacteriile asupra tarilor sanatoase ale lumii nu ar face altceva decat sa duca la moartea Pamantului, daca aceste organisme bolnave nu sunt aduse la loialitate si supunere si nu sunt puse sa functioneze spre bienele Statului lumii intregi. Structura umana este alcatuita in asa fel incat individul nu poate sa functioneze eficient fara participarea fiecarei parti si organ al anatomiei sale. De vreme ce individul mediu este neputincios intr-un neformat si lipsit de cultura – dupa cum ne dovedesc barbarii din jungla – el trebuie instruit sa-si coordoneze functiile organice prin exercitiu, educatie si munca indreptata spre scopuri specifice. Observam in mod foarte precis ca individul trebuie sa fie dirijat din afara pentru a-si aduce la bun sfarsit exercitiul, educatia si munca. El trebuie facut sa inteleaga acest lucru, caci numai astfel il poti determina sa functioneze eficient in rolul care i-a fost atribuit. Tezele individualismului obstinat, determinismul personal, bunului plac, imaginatiei si creativitatii personale inseamna acelasi lucru in masele potrivnice binelui Marelui Stat. Aceste forte refractare si rebele nu sunt altceva decat niste boli care vor provoca suspiciune, dezagregare si, in cele din urma, prabusirea grupului din care face parte individul. Constitutia omului se supune lesne si in profunzime unei anumite reglari pozitive din afara a tuturor functiilor ei, printre care si cele privind gandirea, supunerea si loialitatea si aceste lucruri trebuie sa fie controlate in interesul crearii unui stat mai puternic. In vreme ce chirurgul poate sa considere recomandabil sa amputeze un anume madular sau organ pentru a salva restul, trebuie sa spunem ca acest expedient nu se poate realiza intru totul atunci cand este vorba despre natiuni intregi. Se poate observa ca un corp lipsit de organe isi pierde in parte eficienta. Lumea lipsita de muncitori deveniti sclavi din pricina stupiditatii demente si absurde a capitalistilor si monarhilor omenirii, daca ar fi inlaturata, ar crea o anume invaliditate a statului pe plan mondial. Dupa cum invingatorul se simte nevoit sa reabiliteze populatia unei tari cucerite la sfarsitul razboiului, tot asa orice efort de depopulare a unei parti rebele a lumii poate avea unele consecinte. Daca ne gandim la asaltul unui virus sau bacterii ostile organismului vom vedea ca daca nu invingem germenul, organul sau organismul pe care acesta il ataca va avea de suferit.

In fiecare stat exista anumiti indivizi care opereaza asemeni unor rusi sau germeni si care, atacand populatia sau un anume grup din sanul populatiei, produc, prin indaratnica lor lacomie, o boala a organului care se raspandeste, se generalizeaza apoi in intreg. Constitutia Omului ca corp individual si constitutia Statului sau a unei parti a statului ca organism politic sunt analoage. Este menirea psihopoliticii mai intai sa ordoneze supunerea si scopurile grupului si apoi sa mentina ordinea prin inlaturarea efectului produs de persoanele si personalitatile capabile sa abata grupul spre nesupunere. In natiunea noastra, unde lucrurile sunt mai bine conduse si acolo unde ratiunea domneste pretutindeni, nu este greu sa inlaturi bacteriile persistente care pot ataca vreuna dintre entitatilr noastre politice. Dar in domeniul cuceririi, in cadrul natiunilor mai putin luminate in care statul rus nu detine inca puterea nu mai este tot atat de usor sa inlaturi cu totul individul indaratnic. Psihopolitica face posibila inlaturarea acelei parti a personalitatii lui care, prin sine insasi, face ravagii in constitutia respectivei persoane si in aceea a grupului din care face parte. Daca omului animal i s-ar ingadui sa actioneze netulburat de propaganda contra-revolutionara, daca el ar fi lasat sa lucreze sub conducerea riguros planificata a Statului, am observa doar o usoara maladie la Om si nici un fel de maladie in cadrul Statului. Dar cand individul este tulburat de o propaganda conflictuala, cand el devine efectul activitatilor revolutionare, cand I se permite o gandire critica la adresa Statului insusi, cand I se ingaduie sa se indoiasca de cei in grija carora se afla, vom descoperi ca constitutia sa are de suferit. Vom descoperi, in neascultarea sa, si neascultarea inimii si a altor parti ale anatomiei sale. Acest principiu este atat de solid incat ori de cate ori gasim un individ bolnav, daca cercetam destul de adanc, vom descoperi o loialitate prost plasata si un atasament subred fata de unitatea de grup din care face parte acea persoana. Exista unii care s-au lansat in mod nebunesc intr-o calatorie spirituala de tip „Alice in tara minunilor”, in ceea ce ei numesc mintea „subconstienta” sau „inconstienta” si care, sub masca „psihoterapiei” incearca sa vindece imbolnavirea organelor corpului. Dar trebuie observat ca rezultatele lor sunt deosebit de nefructuoase. O astfel de abordare este cu totul lipsita de eficienta. Cand s-a descoperit hipnotismul in Rusia s-a constat ca nu era nevoie decat sa-i comenzi individului lipsit de rezistenta sa se simta bine pentru ca, in multe cazuri, sa obtii acest lucru. Limita hipnotismului consta in faptul ca multi subiecti nu reactionau la aplicarea lui si astfel hipnotismul a trebuit sa fie perfectionat pentru a mari receptivitatea indivizilor care, astfe, nu puteau fi abordati. Astfel, fiecare natiunea a trecut prin experienta insanatosirii ei, ca un tot organic, atunci cand s-a actionat cu suficienta forta asupra unui grup rebel. Dupa cum in hipnotism orice organ poate fi adus la o mai mare ascultare si supunere, tot asa orice grup politic poate fi adus la o mai mare ascultare si supunere, daca se foloseste suficienta forta pentru aceasta. Totusi, forta duce deseori la distrugere si in unele cazuri nu este posibil sa-ti atingi scopurile propuse folosind o forta larga de masa. Astfel, este necesar sa combati dorinta individului de a nu se conforma, incadrandu-l acolo unde-i este locul. Dupa cum este un adevar recunoscut ca Omul trebuie sa se adapteze mediului sau, tot astfel este un adevar recunoscut, si va deveni si mai recunoscut odata cu trecerea anilor, ca pana si corpului omenesc I se poate comanda sa se insanatoseasca.

Prin constitutia sa, omul este deosebit de adaptabil la realinierea atasamentelor sale. In cazul in care aceste atasamente nu pot fi acceptate de constitutia individului insusi, ca, de pilda, atasamentul fata de „mica burghezie”, fata de capitalism, fata de ideile anti-ruse, descoperim ca trupul individului devine deosebit de susceptibil la boala si astfel putem usor sa intelegem epidemiile, maladiile, nevrozele in masa, tulburarile si confuzia din Statele Unite si celelalte tari capitaliste. Aici vedem ca muncitorul este atasat in mod impropriu si incorect, deci vedem ca este bolnav. Ca sa-l salvam si sa-l directionam corect, asa cum se cuvine, spre telul sau atasat Statului superior, este necesar sa-l ajutam sa-si indrepte atasamentul in directia justa. telurile si directia psihopoliticii pot fi clar intelese atunci cand vedem cum devotamentul muncitorului este abatut din drumul lui si supunerea lui este imperior solicitata de catre cei ce sunt impotriva binelui sau general – acestia fiind putini, chiar si intr-o natiune capitalista. Ca sa-l ajutam pe muncitor intr-o astfel de situatie grea este necesar sa eradicam, printr-o propaganda generala, prin alte mijloace si prin propria sa colaborare, bunul plac al liderilor pervertiti. Este necesar, de asemenea, sa indoctrinam categoriile educate cu tezele si principiile cooperarii cu mediul, asigurand astfel muncitorului o conducere mai putin denaturata, o doctrina mai putin inversunata si mai multa cooperare cu ideile si idealurile statului comunist.

Spre acest scop se indreapta tehnologiile psihopoliticii.

Spalarea creierelor – Manualul comunist de instructiuni privind razboiul psihopolitic (2)

Memoria, Revista gândirii arestate, Nr. 22
CAPITOLUL III
OMUL CA ORGANISM ECONOMIC
Omul este supus anumitor dorinte si nevoi care sunt tot atat de firesti existentei sale cum sunt existentei oricarui alt animal. Omul, insa, prezinta caracteristica exagerarii unora dintre acestea dincolo de limita ratiunii. Acest lucru apare evident in dezvoltarea claselor avute, a gruparilor pseudo-intelectuale a „micii burghezii”, a capitalismului si a altor racile. S-a spus, pe drept cuvant, ca a zecea parte a vietii unui om este legata de politica si noua-zecimi de economie. Fara hrana, individul moare. Fara imbracaminte, ingheata. Fara locuinte si arme devine o prada pentru lupii infometati. Obtinerea bunurilor suficiente pentru acoperirea acestor necesitati de hrana, imbracaminte si adapost reprezinta, de fapt, dreptul firesc al oricarui membru al unui stat luminat. Excesul unor astfel de bunuri aduce dupa sine neliniste si tulburare. Prezenta articolelor si materialelor de lux ca si crearea si stimularea artificiala a poftelor, ca in reclama capitalista, vor accentua cu siguranta caracteristicele mai putin de dorit ale omului. Individul este un organism economic prin faptul ca el cere o anume cantitate de hrana, o anume cantitate de apa si trebuie sa retina in el o anume cantitate de caldura ca sa poata trai. Cand are mai multa hrana decat poate manca, mai multa imbracaminte decat ii trebuie ca sa se protejeze, el cade intr-un fel de lene care-i toceste inteligenta si constiinta si-l face sa devina prada dificultatilor pe care, intr-o stare mai putin toxica, le-ar fi putut prevedea si evita. Astfel apare lacomia care-i un pericol pentru individ.

Situatia nu e alta cand e vorba de grupuri. Cand grupul obtine prea mult, constiinta existentei tovarasilor lui si a mediului se reduce pe masura iar eficienta grupului, in general, se pierde.

Mentinerea unui echilibru dintre lacomie si nevoie este o problema a stiintei economice si reprezinta un obiect de studiu si o preocupare a statului comunist.

Dorinta si nevoia sunt o stare de spirit. Indivizii pot fi educati sa doreasca si sa necesite mai mult decat pot obtine vreodata si asemenea indivizi sunt nefericiti. Cele mai multe dintre caracteristicile indaratnice ale capitalistilor nu vin decat din lacomie. Capitalistul exploateaza muncitorul cu mult mai mult decat o cer necesitatile sale de capitalist. Intr-o natiune in care echilibrele economice sunt controlate, pofta individului este stimulata in mod nedorit de persuasiuni ademenitoare si fanteziste adresate dorintei, din aceasta rezultand un soi de dementa, fiecare individ fiind convins sa posede mai mult decat poate folosi si sa posede in detrimentul semenilor sai. Exista, in echilibrele economice, si celalalt aspect. O privatiune prea mare si prea indelungata poate produce dorinti nesanatoase care se intensifica daca nu se iau masuri.

Saracia, insasi, care este cultivata cu atata grija in tarile capitaliste poate provoca un dezechilibru al achizitiei. Dupa cum un vid va atrage mase de materie, intr-o tara in care sunt permise privatiuni fortate impuse maselor si in care dorinta este stimulata in mod artificial, necesitatea se transforma in lacomie si este usor sa descoperi in astfel de state exploatarea celor multi spre folosul celor putini.

Daca, prin tehnologiile psihopoliticii, s-ar potoli aceasta lacomie excesiva a celor putini, muncitorul ar fi eliberat ca sa gaseasca un echilibru mai natural. Aici, ne aflam in fata a doua extreme. Fiecare dintre ele este o nebunie. Daca vrem sa creiem o stare de nebunie nu ne trebue decat ghiftuirea sau privarea unui individ de cele necesare peste limita lui de rezistenta si obtinem un dezechilibru mental. Un exemplu simplu in aceasta privinta este alternarea unei presiuni prea scazute cu a uneia prea ridicate intr-o incapere – un excelent procedeu psihopolitic. Presiunea care variaza rapid produce un haos in care vointa individuala nu poate actiona, si in mod necesar alte vointe vor prelua controlul.

In esenta, la scara unei intregi tari, trebue inlaturati cei lacomi prin toate mijloacele, creindu-se si continuandu-se apoi o semiprivatiune in sanul maselor pentru a stapani natiunea si a o tine sub un control strict.

Masele trebue sa fie indoctrinate cu o continua speranta in prosperitate, trebue intretinute multe vise si viziuni de bunastare si aceasta speranta trebue sa fie contracarata de realitatea privatiunii si de continua amenintare de pierdere a tuturor factorilor economici in caz de necredinta fata de stat, cu scopul suprimarii vointelor individuale ale maselor. Intr-o natiune care trebue cucerita, cum este America, abordarea noastra lenta si ascunsa nu trebue sa faca altceva decat sa profite de ciclurile avantului economic si depresiunii inerente natiunilor capitaliste pentru a exercita un control din ce in ce mai puternic asupra vointelor individuale. Pentru atingerea scopurilor noastre, avantul economic este la fel de avantajos ca depresiunea caci in timpul prosperitatii, propaganda noastra nu are altceva de facut decat sa continue sa sublinieze bogatia pe care respectiva perioada o ofera celor putini alesi, pentru a-i face sa renunte la controlul lor asupra statului. In timpul unei depresiuni, nu trebue decat sa specifici ca aceasta a rezultat din avaritia celor putini si incompetenta politica generala a liderilor nationali.

Manuirea propagandei economice nu se afla, propriu zis in sfera psihopoliticii dar psihopoliticianul trebue sa inteleaga masurile economice si telurile comuniste legate de acestea.

Masele trebue in cele din urma sa inteleaga ca numai impozitarea excesiva a celor bogati poate sa-i usureze de ” povara claselor avute” si sa fie determinate sa accepte taxa pe venit, un principiu marxist strecurat usor in cadrul capitalist in Statele Unite in 1990. si aceasta, chiar daca legea de baza a Statelor Unite o interzicea si chiar daca comunismul fusese activ la vremea aceea in America doar de cativa ani. Un succes de genul Legii Impozitarii pe Venit, daca ar fi fost continuat temeinic, ar fi putut aduce Statelor Unite si nu Rusia pe scena mondiala ca prima natiune comunista. Dar vigoarea si bunul simt al poporului rus au avut castig de cauza. S-ar putea ca Statele Unite sa nu devina total comuniste pana dupa mijlocul secolului, dar cand vor deveni, aceasta se va datora intelegerii noastre superioare a economiei si a psihopoliticii. Agentul comunist priceput in probleme economice are sarcina de a corupe agentiile de impozitare si personalul lor pentru a creia maximum de tulburari si haos si de a detemina promulgarea de legi in slujba scopurilor noastre si in grija lui trebue lasata aceasta sarcina.

Agentul psihopolitic joaca un rol cu totul diferit in aceasta drama.

Cei bogati, expertii financiari, cei bine informati in probleme guvernamentale reprezinta tinte speciale, individuale, ale psihopoliticianului. Lui ii revine rolul de a retrage conducerea din mainile indivizilor care ar putea sa stopeze sau sa compromita programele economice comuniste. Astfel, fiecare bogatas, fiecare om de stat, fiecare persoana bine informata si capabila din guvern trebuie sa-si atraga, ca pe un confident de incredere un agent psihopolitic.

Familiile acestor persoane sunt deseori alienate mintal din pricina trandaviei si a lacomiei si de acest fapt trebuie sa se profite, el trebue chiar sa fie inventat. Starea normala de sanatate si extravaganta unui fiu de bogatas trebuie distorsionate si denaturate si apoi explicate ca fiind nevroze dupa care, ajutate de administrarea de droguri la momentul potrivit sau de violenta, ele vor fi transformate in criminalitate sau dezechilibru mental. Aceasta va aduce imediat pe cineva din „insanatosirea mentala” in contact confidential cu familia si din acest moment se va exploata acest contact la maximum.
Comunismul are cele mai mari sanse de reusita daca in imediata apropiere a oricarui om bogat sau influent va fi plasat un agent psihopolitic – o autoritate necontestata din domeniul „insanatosirii mentale” care, prin sfaturile sale sau prin intermediul unei sotii sau fiice va putea, prin opiniile sale calauzitoare, sa duca politica optima pentru a incalci sau deregla politica economica a tarii si, cand soseste momentul, sa fie inlaturat pentru totdeauna omul bogat sau influent, sa se administreze drogul sau tratamentul adecvat pentru a se provoca disparitia sa totala intr-o institutie ca pacient, sau moartea prin sinucidere. Plasat in apropierea persoanelor influente ale unei tari, agentul psihopolitic poate sa mai ghideze si alte politici spre succesul bataliei noastre. Capitalistul nu cunoaste definitia razboiului. Pentru el razboiul inseamna atacul prin forta realizat de soldati si de masini. El nu stie ca un razboi mai eficient – desi oarecum mai lung – poate fi purtat prin intermediul painii sau, in cazul nostru, cu droguri si cu intelepciunea artei noastre. Capitalistul nu a invins, de fapt, niciodata intr-un razboi.
Psihopoliticianul nu va avea mult de luptat ca sa castige acest razboi.

CAPITOLUL IV
OBIECTIVELE STATULUI PRIVIND INDIVIDUL SI MASELE
Asa cum descoperim ca un individ este bolnav atunci cand fiecare dintre organele lui are un tel diferit de cel al restului corpului, tot asa descoperim ca indivizii si statul sunt bolnavi atunci cand telurile nu sunt riguros codificate si aplicate.
Au existat oameni care, in timpuri mai putin luminate, l-au facut pe om sa creada ca telurile trebue cautate si mentinute personal si ca, intr-adevar intreaga nazuinta a omului catre lucruri mai inalte izvoraste din Libertate.Trebuie sa ne amintim ca aceiasi oameni care au imbratisat aceasta filozofie au intretinut la om si mitul existentei spirituale. Toate telurile decurg din constrangere. Viata este o continua evadare. Fara forta si amenintare nu poate exista nazuinta. Fara durere, nu poate exista dorinta de a scapa de durere.

Fara amenintarea pedepsei, nu poate exista castig. Fara constrangere si autoritate, nu poate exista o disciplina a functiilor organice. Fara un control riguros si direct, nu pot exista teluri realizate in slujba statului. Telurile statului trebuie sa fie formulate de catre stat in scopul ascultarii si acordului din partea indivizilor in cadrul statului. Un stat fara teluri astfel formulate este un stat bolnav. Un stat fara forta si dorinta clara de a-si impune telurile este un stat bolnav. Cand un ordin este promulgat de catre statul comunist si acest ordin nu este ascultat, se va descoperi aparitia unei maladii. Atunci cand ascultarea esueaza, masele sufera. telurile statului depind de loialitatea si ascultarea cu care sunt indeplinite. Cand descoperi ca telul statului este interpretat, descoperi inevitabil ca a existat o interpunere de independenta, lacomie, lene sau de individualism acut si de initiativa egocentrica. Se va observa ca disjunctia unui tel statal a fost produsa de catre o persoana a carei necredinta si neascultare este rezultatul direct al propriului sau dezacord cu viata.

Nu este intotdeauna necesar sa inlaturi individul. Este insa posibil sa-i inlaturi tendintele de independenta fata de promovarea telurilor si binele intregului. Tehnologiile psihopoliticii sunt gradate pe scara care porneste de la un punct superior inlaturarii individului insusi, mergand spre inlaturarea doar a acelor tendinte ce stau la baza lipsei lui de cooperare.
Nu este deajuns ca statul sa aiba telurile lui. Aceste teluri, odata exprimate, depind, pentru realizarea lor, de loialitatea si ascultarea muncitorilor. Acestia, angajati in majoritatea lor in munci grele, au prea putin timp pentru speculatii inutile, ceea ce este un lucru bun. Dar din pacate, deasupra lor pot exista maistri intr-o specialitate sau alta, fiecare avand poate, destul timp liber si disponibilitate fizica ca sa ajunga la o independenta neloiala in comportamentul sau.

Psihopolitica lecuieste tendinta de neloialitate atunci cand aceasta depaseste obisnuita putere de convingere a celor cu grad mai inalt decat persoana in chestiune.

CAPITOLUL V
EXAMINAREA DEVOTAMENTULUI
De vreme ce devotamentul este atat de important in economie si in structura sociala, este necesar sa-l examinam mai in detaliu. In sfera psihopoliticului, devotamentul inseamna, pur si simplu, „incadrare”. El inseamna mai exact, incadrarea in telurile statului comunist. Lipsa de devotament inseamna in esenta, neincadrare, si, intr-un sens mai larg, neincadrare in telurile statului comunist. Daca consideram ca telurile statului comunist sunt in interesul maselor, ne dam seama ca lipsa de loialitate, ca termen, poate capata o incadrare democratica. Loialitatea fata de persoane care nu s-au format in doctrina comunista reprezinta, cat se poate de clar, o incadrare gresita.

Corectarea lipsei de loialitate este parte integranta a principiului incadrarii. Acolo unde intalnesti lipsa de loialitate, nu ai altceva de facut decat sa indrepti telurile individului catre telurile comunismului si se va dovedi ca multe din aspectele pana atunci negative ale existentei sale vor inceta sa existe.

O inima sau un rinichi care s-au razvratit impotriva restului organismului se poarta neloial fata de restul organismului. Pentru a lecui acea inima sau acel rinichi nu este nevoie decat sa incadrezi activitatile lor in restul organismului. Tehnologiile psihopoliticii demonstreaza clar valabilitatea acestui lucru. Un soc electric moderat poate produce si produce, intr-adevar reluarea cooperarii organului rebel. Socul si pedeapsa operatiei chirurgicale realizeaza in general reincadrarea unei parti rebele a corpului, mai degraba decat operatia chirurgicala insasi. Bombardarea cu raze X, mai degraba decat valoarea terapeutica a razelor , face ca un organ rebel sa-si indrepte iar atentia catre sprijinul organismului general.
Desi nu se considera ca socul electric are o valoare terapeutica, in sensul de a-l face pe individ mai sanatos, se crede pe buna dreptate ca valoarea lui ca mijloc de pedeapsa va crea o atitudine de mai mare cooperare la pacient. Chirurgia creierului nu ofera date statistice care sa o recomande in afara inlaturarii personalitatii individului din calea organelor carora nu li se ingaduie sa coopereze. Aceste doua elemente ruse nu au pretins niciodata ca schimba starea sanatatii. Ele sunt eficiente si aplicabile la introducerea unui mecanism adecvat de pedeapsa asupra personalitatii ca sa o determine sa inceteze sa se abata de la cursul ei si sa directioneze egocentric anatomia insasi. Violenta socului electric si a interventiei chirurgicale este utila la subjugarea personalitatii recalcitrante ce sta in calea maselor sau a statului. Se poate constata uneori ca inlaturarea personalitatii rebele prin soc si interventie chirurgicala permite ulterior redezvoltarea si restabilirea unor organe impotriva carora se razvratise acea personalitate. Folosirea socului electric si a chirurgiei creierului in psihopolitica este clar demonstrata de faptul ca un stat bine organizat este compus din organisme, nu din personalitati.
Schimbarea loialitatii consta, in faza sa initiala, din eradicarea loialitatii existente. Acest lucru poate fi realizat in doua feluri. Mai intai, prin demonstrarea faptului ca loialitatile care au existat inainte au pricinuit imprejurari fizice periculoase precum intemnitarea, lipsa recunoasterii, constrangere sau privatiune si, mai apoi, prin eradicarea personalitatii insasi. Prima este realizata printr-o indoctrinare sustinuta si continua a individului in credinta ca loialitatile lui precedente au fost dedicate unui scop nedemn. Unul dintre exemplele de baza in aceasta privinta este crearea de imprejurari care deriva aparent din obiectul loialitatii, cu efect de respingere asupra individului. Aceasta metoda include si crearea unei anume stari de spirit la individ prin privarea lui de libertate, urmata de furnizarea unor dovezi false care sa-i demonstreze ca obiectul loialitatii lui precedente este de fapt cauza acestei privari de libertate. Un alt aspect al aceleiasi metode consta in calomnierea sau injosirea individului a carui loialitate fata de superiorii sai sau de guvern trebue modificata intr-o asemenea masura incat in cele din urma, obiectul acestei loialitati sa-l discrediteze pe respectivul individ, sa-l respinga si astfel sa-l convinga ca loialitatea sa a fost prost plasata. Acestea sunt metodele mai moderate care s-au dovedit extrem de eficiente. Dezavantajul principal al folosirii lor este faptul ca ele reclama timp si concentrare, crearea de dovezi false si consum de timp din partea agentului psihopolitic.

In cazurile de urgenta, care nu sunt putine, personalitatea insasi poate fi modificata prin soc, operatie chirurgicala, detentie, privatiuni si mai ales, prin cea mai buna tehnica psihologica, implantare prin tehnologiile neo- hipnotismului. O astfel de constrangere trebue sa inceapa cu calomnierea loialitatii si sa continue cu implantarea unei noi loialitati. Un agent psihopolitic bun si experimentat care lucreaza in cele mai favorabile conditii poate, prin folosirea tehnologiilor psihopolitice, sa schimbe loialitatea unui individ intr-un mod atat de dibaci incat proprii lui tovarasi sa nu banuiasca schimbarea acesteia. Acest lucru insa, reclama mult mai multa subtilitate decat s-ar cere in alte situatii. Neo- hipnotismul in masa poate reliza aproximativ aceleasi rezultate atunci cand este condus de un agent psihopolitic experimentat. Scopul unei astfel de proceduri ar fi modificarea loialitatii unor intregi natiuni intr-o perioada scurta de timp prin neo- hipnotismul in masa, lucru care a dat rezultate in state mai putin utile ale Rusiei.

S-a demonstrat ca loialitatii ii lipseste total acea marfa mitica cunoscuta sub numele de „calitate spirituala”. Loialitatea este totalmente o chestiune de dependenta, economica sau mentala si poate fi modificata prin metodele cele mai brute. Daca observam muncitorii din fabrici sau de pe ogoare , vom vedea ca ei devin usor atasati de maistrul sau seful lor sau de o femeie ca apoi, tot atat de usor, sa se ataseze de un alt individ, respingand in acelasi timp persoana de care se atasasera inainte. Inconsecventa dezgustatoare a maselor in tarile capitaliste creiaza mai multe asemenea situatii decat poti vedea intr-un stat luminat ca Rusia. In statele capitaliste, dependentele sunt atat de cautate, dorintele si privatiunile atat de exagerate incat loialitatea este total lipsita de o baza etica si exista doar in domeniul dependentei, constrangerii sau cererii.
Din fericire, comunismul se apropie cu adevarat de starea de spirit ideala, el aducand o anume simplificare in schimbarea loialitatilor, de vreme ce toate celelalte filozofii existente si practicate in lume astazi, sunt degradate si corupte, in comparatie cu comunismul. Deci agentul psihopolitic functioneaza intr-o anume stare de siguranta caci el stie ca poate modifica atasamentul unui individ la un nivel mai apropiat de ideal exclusiv prin ratiune, numai in cazuri de urgenta fiind nevoit sa foloseasca diversele metode ale tehnologiei psihopolitice. Orice om care nu poate fi convins sa imbratiseze gandirea comunista trebue, bineinteles sa fie considerat mai putin sanatos mental, deci este total justificat sa folosesti tehnicile dementei in cazul necomunistilor.

Pentru a modifica loialitatea trebuie mai intai sa stabilesti loialitatile existente ale individului. Aceasta sarcina devine foarte usoara prin faptul ca natiunile capitaliste si fasciste nu sunt prea sigure de loialitatea cetatenilor lor. Si s-ar putea sa constati ca loialitatea cetatenilor, adica a persoanelor asupra carora trebue exercitata tehnologia psihopolitica, este prea slaba ca sa reclame eradicarea. In general, este nevoie doar sa convingi prin explicatiile rationale si prin covarsitoarea intelepciune a comunismului, pentru a determina o persoana sa-si indrepte atasamentul spre statul rus. Totusi, in functie de importanta cetateanului, nu trebuie sa se foloseasca prea mult timp cu individul; trebuie sa se recurga la constrangerea emotionala, la socul electric sau la chirurgia pe creier, in cazul ca propaganda de convingere comunista da gres. In cazul unei persoane foarte importante s-ar putea sa fie nevoie sa se recurga la tehnologiile mai subtile ale psihopoliticii pentru ca persoana respectiva si asociatii ei sa nu-si dea seama la ce operatie au fost supusi. In acest caz se foloseste o simpla implantatie, cu valoare maxima de constrangere si control. Doar agentii psihopolitici cei mai specializati vor fi folositi la proiectele destinate persoanelor foarte importante, caci o treaba facuta de mantuiala ar putea sa dea la iveala modificarea proceselor mentale. Este cu mult mai recomandabil, daca exista vreun dubiu in privinta succesului unei operatii asupra unei persoane importante, sa se selecteze ca tinta psihopolitica persoane din preajma sa cu care persoana respectiva se afla intr-o relatie emotionala. Sotia sau copii sai sunt in mod normal tintele optime si asupra lor se poate opera fara nici o retinere. Pentru asigurarea loialitatii unei persoane foarte importante trebue sa se plaseze in preajma ei un avocat constant care, prin relatii sexuale sau familiale, sa actioneze in interesul comunismului. S-ar putea sa nu fie necesar sa-i transformi sotia, copiii, sau unul dintre copii in comunisti, dar s-ar putea ca o astfel de metoda sa se dovedeasca eficace.In majoritatea cazurilor insa, acest lucru nu este posibil.

Prin folosirea diferitelor droguri si in cadrul realitatii psihopolitice, in aceasta era moderna, este cat se poate de usor sa creiezi o stare de nevroza grava sau instabilitate mentala la sotie sau copii si astfel, cu deplinul consimtamant al persoanei importante si al guvernului respectiv sau al departamentului in care aceasta lucreaza, ei pot fi dati pe mana unui agent psihopolitic care apoi, in propriul sau laborator, fara constrangere sau teama de investigatii sau cenzura, poate, prin soc electric, chirurgie, atac sexual, droguri sau alte metode utile, sa degradeze sau sa modifice esential personalitatea unui membru de familie si sa prefaca acea persoana intr-un sclav psihopolitic care apoi, la o comanda sau semnal, va indeplini actiuni imorale, discreditand prin aceasta persoana importanta, sau va cere la un nivel mai subtil, sa se ia unele masuri de catre persoana importanta, masuri care sunt, bineinteles, dictate de agentul psihopolitic.

De obicei, cand partidul nu are un interes real in activitatile sau deciziile persoanei importante si nu doreste decat sa o indeparteze de la actiunea efectiva, nu este nevoie ca atentia agentului psihopolitic sa fie prea intensa si persoana nu trebue decat sa fie data pe mana unui practicant mental mai putin avizat care, sub indrumarea agentilor psihopolitici, va crea suficiente neplaceri. In cazurile in care loialitatea individului nu poate fi abatuta intr-o alta directie si in care opinia, capacitatea si eficienta individului stau clar in calea telurilor comuniste, cel mai bun lucru este deobicei, sa se creieze o nevroza usoara la aceasta persoana prin toate mijloacele posibile si apoi, dupa ce s-a lucrat cu grija pentru a o transforma intr-un caz de dezechilibru mental, sa se faca in asa fel incat sa se ajunga la sinucidere ori sa i se cauzeze moartea prin ceva care sa semene a sinucidere. Agentii psihopolitici au rezolvat asemenea situatii cu dibacie de zeci de mii de ori in interiorul si in afara Rusiei.

Un principiu ferm al psihopoliticii spune ca persoana care trebue sa fie distrusa trebue sa primeasca direct sau indirect stigmatul dezechilibrului mental si trebue sa fie pusa in contact cu agenti psihopolitici sau cu persoane instruite de acestia cu maximum de agitatie si publicitate. Stigmatul dezechilibrului mental se va aplica in mod adecvat reputatiei unor astfel de persoane si se va mentine prin crearea de acte irationale la persoanele respective sau in anturajul lor. O astfel de activitate se poate clasifica drept distrugere partiala a atasamentului si daca aceasta distrugere este continuata pana la capat, dezlegarea de vechile atasamente poate fi considerata incheiata si se poate proceda in deplina siguranta la crearea de noi atasamente. Provocand instabilitatea mentala sau sinuciderea sotiei unui personaj politic important, se creiaza suficienta dereglare pentru a schimba atitudinea acelui personaj. Si aceasta actiune, continuata cu insistenta sau ajutata de implantare psihopolitica, poate marca inceputul recreerii atasamentelor persoanei respective, indreptate de data aceasta, intr-o directie mai potrivita si mai de dorit.

Un alt motiv al realizarii activitatilor psihopolitice prin falsa instalare a nebuniei este ca nebunia in sine, este o stare rusinoasa, dispretuita si tot ce are legatura cu ea este privit superficial. Astfel, un agent psihopolitic care lucreaza in preajma unei persoane demente poate sa respinga si sa nege orice acuzatii care i se aduc, demonstrand ca insasi familia respectiva este atinsa de dezechilibru mental. Acest lucru este surprinzator de eficient in tari capitaliste unde dementa trezeste atata spaima incat nimeni n-ar visa sa cerceteze circumstantele legate de ea. Propaganda psihopolitica opereaza continuu si trebue sa opereze continuu cu scopul de a crea si de a largi aceasta aura de mister din jurul dementei si trebue sa sublinieze caracterul ingrozitor si fara speranta al dementei pentru a justifica actiunile neterapeutice luate impotriva persoanei demente. Mai cu seama in tarile capitaliste, o persoana dementa nu se bucura de drepturi conform legii. O persoana care sufera de dementa nu are dreptul de proprietate. O persoana dementa nu are dreptul de a depune marturie. Astfel, ni se deschide o cale minunata pe care putem inainta catre scopul si destinatia pe care o urmarim.

Creind in sanul opiniei publice convingerea ca integritatea mentala a unei persoane este discutabila, putem sa discreditam si sa anihilam toate scopurile si activitatile acelei persoane. Demonstrand lipsa de sanatate mentala a unui grup sau chiar a unui guvern putem prin urmare, sa obtinem dezaprobarea lor de catre poporul respectiv. Exagerand reactia general umana fata de nebunie prin mentinerea continua a obiectului nebuniei insusi in atentia opiniei publice si, mai apoi, prin folosirea acestei reactii pentru a crea impotrivirea maselor fata de conducatorul sau conducatorii lor, putem bloca orice guvern sau orice miscare. Este important sa ne asiguram ca intregul obiect al loialitatii este manipulat cu abilitate. Una dintre misiunile de prima importanta ale psihopoliticianului este sa faca astfel incat atacul impotriva comunismului sa fie sinonom cu dementa. Trebuie sa facem astfel incat definitia dementei – varietatea paranoia – sa sune asa: „Un paranoic crede ca este atacat de comunisti”. In felul acesta, dintr-odata, suportul individului care ataca comunismul se va prabusi si va pieri.
In loc sa fie executati liderii nationali, se va pune la cale sinuciderea lor in conditii care pun cauza mortii lor sub semnul intrebarii. In felul acesta, putem tine sub control impotrivirea la extinderea comunismului in diferitele categorii sociale ale lumii si putem face in asa fel incat masele care ni se opun sa ramana fara conducatori; putem sa creiem o stare de haos si deruta in care ne va fi foarte usor sa implantam doctrinele clare si viguroase ale comunismului.

Dibacia atacului nostru prin intermediul psihopoliticii va scapa intelegerii profanilor si persoanelor oficiale – in general stupide – si, operand exclusiv sub stindardul autoritatii, declarand neincetat ca principiile psihoterapiei sunt prea complicate pentru a fi intelese de o minte obisnuita, se va putea infaptui o intreaga revolutie fara a se da nimic de banuit maselor pana cand vor fi puse in fata unui fapt implinit. Dezechilibrul mental fiind un sumum de atasare incorecta el va fi privit ca o arma perfecta de retezare a atasamentelor fata de lideri si ordini sociale perimate. Astfel, este de maxima importanta ca agentii psihopoliticii sa se infiltreze in artele tamaduirii unei natiuni alese pentru a fi cucerite si sa exercite din acea pozitie presiuni asupra populatiei si a guvernului pana ce, in final, se realizeaza cucerirea. Acesta este obiectul si scopul psihopoliticii insasi.
Cand se reorganizeaza atasamentele, trebuie sa avem o buna intelegere a caracterului lor. La animal, primul atasament este fata de sine insusi. Acest atasament se poate distruge demonstrand greselile pe care le face acesta, aratandu-i ca nu are memorie, nu poate actiona si nu se poate increde in sine. Al doilea atasament este fata de grupul familial, fata de parinti, frati si surori. Acesta se distruge prin pierderea independentei economice a familiei, prin diminuarea valorii casatoriei, prin facilitarea divortului si prin trecerea copiilor – oridecate ori este posibil – in grija statului. Urmatorul atasament este fata de prieteni si de mediul local. Acesta se distruge prin subminarea increderii individului si prin darea la iveala a unor false declaratii din partea tovarasilor sai sau a autoritatilor orasenesti sau satesti. Un alt atasament este fata de stat si, in interesul telurilor comunismului, acesta este unicul atasament care trebue sa existe din momentul in care statul este fondat ca stat comunist. Pentru distrugerea atasamentului fata de stat se vor pune in aplicare tot felul de interdictii asupra tinerilor cu scopul de a-i lipsi de drepturi ca membri ai statului capitalist si a le castiga atasamentul fata de miscarea comunista, fagaduindu-li-se o soarta mai buna sub comunism.

Interzicand unei tari capitaliste accesul usor la justitie, lansand si sprijinind propaganda de distrugere a caminului familial, provocand o permanenta delicventa juvenila, impunand asupra statului tot felul de practici de indepartare a copilului de el, se va crea in cele din urma, haosul necesar comunismului.

Sub masca dulceaga a grijii fata de copii, se vor emite legi ferme privind munca prestata de copii, ca mijloc optim de interzicere a oricarui drept al copilului in societate. Interzicandu-i dreptul de a castiga bani, impunandu-i o dependenta nedorita fata de un parinte carpanos, aranjand prin alte mijloace ca parintele sa se afle tot timpul in jena financiara, copilul poate fi atras spre revoolta din anii adolescentei. Din aceasta va rezulta delicventa.

Facand ca drogurile de tot felul sa fie usor accesibile, oferind adolescentului alcool, laudandu-i nebuniile, stimulandu-l prin literatura pornografica si facand reclama la practicile care se invata la Sexpol, agentul psihopolitic poate crea atitudinea necesara de haos, trandavie si inutilitate pe terenul careia se va implanta solutia ce-i va oferi adolescentului libertate deplina pretutindeni: comunismul.

Daca va fi posibil sa se continue perioada de armata peste orice limita rezonabila prin promovarea unor razboaie nepopulare sau a altor mijloace, recrutarea poate oricand sa serveasca drept un obstacol in plus in calea progresului tineretului in viata, distrugand orice speranta imediata de participare la existenta civila a natiunii respective. Prin aceste mijloace, patriotismul tinerilor fata de stindardul capitalist poate fi diminuat pana la punctul la care acesti tineri nu mai prezinta nici o primejdie ca soldati. Acest lucru ar putea reclama multe zeci de ani pentru a fi pus in practica, dar viziunea scurta a capitalismului nu va realiza nicicand perspectiva vasta a planurilor noastre. Daca am putea sa distrugem efectiv mandria nationala si patriotismul unei singure generatii, aceasta ar insemna victoria noastra asupra tarii respective. Prin urmare, trebuie sa existe o propaganda permanenta in strainatate pentru subminarea atasamentului cetatenilor, in general, si al adolescentilor in special.

Rolul agentului psihopolitic in aceasta privinta este foarte important. Din pozitia sa autoritara fata de mintea omeneasca, el poate sa recomande tot felul de masuri distructive. El poate dirija lipsa de control asupra copilului in propriul sau camin. El poate arata, intr-un moment foarte favorabil, intregei natiuni cum sa se poarte cu copiii si cum sa-i instruiasca pe acestia astfel incat copiii lipsiti de control, lipsiti de un adevarat camin, sa-si ia lumea in cap fara sa arate nici un fel de raspundere fata de natiune si de ei insisi. Indepartarea atasamentului tineretului de natiunea capitalista pregateste un teren propice pentru crearea atasamentului sau fata de comunism. Creind o foame de droguri, destrabalare sexuala si libertate necontrolata si prezentand toate acestea ca pe un avantaj al comunismului va fi foarte usor sa-l castigam de partea noastra.
In cazul unor conducatori puternici in sanul grupurilor de tineri, agentul psihopolitic se poate servi de diferite mijloace pentru a folosi sau distruge aceasta conducere. Daca un tanar urmeaza a fi folosit, caracterul fetei sau baiatului trebue schimbat cu grija, indreptandu-l spre cai criminale si trebue sa se faca uz de control prin santaj sau alte mijloace. Dar in cazul cand respectivul conducator nu poate fi manipulat printr-o astfel de metoda, cand el rezista la orice incercare de convingere si poate deveni periculos cauzei noastre, trebue sa se faca tot posibilul ca sa se atraga atentia autoritatilor asupra acelei persoane; persoana trebue sa fie hartuita intr-un fel sau altul pana ce ajunge pe mana autoritatilor responsabile cu problemele tineretului. Dupa ce s-a realizat acest lucru, se poate spera ca un agent psihopolitic, in calitatea sa de indrumator al copiilor, in siguranta oferita de o inchisoare si sub pavaza proceselor legale, va reusi sa distruga sanatatea mentala a acelei persoane. Savanti deosebit de straluciti, atleti si conducatori de grupuri de tineret trebuie sa fie manipulati conform uneia sau alteia dintre aceste metode. In problema ghidarii activitatilor tribunalelor care se ocupa de delicventa juvenila, agentul psihopolitic are de indeplinit una din sarcinile lui cele mai usoare. O natiune capitalista este atat de dominata de injustitie in general, incat ceva mai multa nedreptate poate trece neobservata. In tribunalele specializate in delicventa juvenila, exista intotdeauna persoane cu pofte ciudate – fie judecatori, fie politisti sau politiste. Daca asemenea persoane nu exista, ele pot fi create. Punandu-le la dispozitie fete si baieti tineri in „siguranta” inchisorii sau a casei de detentie, si aparand cu aparate de fotografiat sau cu martori, esti dintr-odata echipat cu un bici care poate ghida toate deciziile viitoare ale acelei persoane cand acestea devin necesare.

Judecarea proceselor tinerilor in tribunale trebue indepartata cat mai mult de lege si apropiata cat mai mult de „problemele mentale” pana cand intreaga natiune ajunge sa se preocupe de „problemele mentale” si nu de cele penale. Aceasta va crea locuri libere peste tot; in tribunale, in birourile de avocatura, in cadrul personalului politienesc, locuri care pot apoi sa fie ocupate de agenti psihopolitici care devin judecatorii locali prin influenta pe care o exercita, intregul control al cazurilor penale intrand in mainile lor. Fara ajutorul acestor agenti, o revolutie nu se va putea infaptui niciodata.

Prin afirmarea acestei autoritati asupra problemelor tineretului si ale adultilor in mana justitiei, intr-o buna zi cererea de agenti psihopolitici poate deveni atat de mare incat chiar si serviciile armate vor folosi „specialisti in probleme mentale” pentru a rezolva diferitele lor cazuri si, cand se va intampla acest lucru, fortele armate ale natiunii vor ajunge in mainile noastre atat de temeinic ca si cum le-am comanda noi insine. Astfel, prin avantajul de a avea un interogator experimentat pe langa fiecare tehnician sau angajat al aparatului secret de razboi, tara, in eventualitatea unei revolutii, ca in cazul Germaniei in 1918 si 1919, se va trezi total si complet imobilizata in mainile comunismului, de catre propria sa armata si forta navala.

Astfel, problema atasamentelor si a realinierii lor este de fapt, problema cuceririi dusmanului fara folosirea fortei armate.

Spalarea creierelor – Manualul comunist de instructiuni privind razboiul psihopolitic (3)

Memoria, Revista gândirii arestate, Nr. 23
CAPITOLUL VI
DESPRE SUPUNERE IN GENERAL
Supunerea este o urmare a folosirii fortei.
Daca cercetam istoria omenirii vom constata de fiecare data ca supunerea fata de noii conducatori s-a realizat in intregime prin demonstrarea de catre acei conducatori a unei forte superioare celei dovedite de vechii conducatori. O populatie oprimata, cucerita prin forta armelor este ascultatoare fata de cuceritorul sau deoarece cuceritorul a demonstrat mai multa forta. Alaturi de forta apare si brutalitatea, caci aici sunt implicate consideratii umane care reprezinta si ele forta. Folosirea fortei in modul cel mai barbar, nestapanit si brutal, daca este dusa destul de departe, trezeste ascultarea. Forta salbatica exersata suficient de indelungat asupra oricarui individ va duce la acordul lui fata de orice principiu sau sistem. Forta este antiteza actiunilor umaniste. Ea este atat de sinonima in mintea omului cu salbaticia, anarhia, brutalitatea si barbaria incat nu trebue decat sa dovedesti o atitudine inumana fata de oameni pentru ca acestia sa-ti acorde dreptul la folosirea fortei.
Orice organizatie care are energia si curajul de a dovedi cruzime, salbaticie, brutalitate si o neinduplecata lipsa de omenie, va fi ascultata. O asemenea folosire a fortei este in sine, ingredientul esential al puterii. Este suficient sa dam un singur exemplu, acela al marilor nostri conducatori comunisti care, in momente de cumpana si privare de libertate, cand aveau de infruntat oranduirea tarista, au continuat peste capul maselor inrobite, dovedind mult curaj in actiunea lor sustinuta de infaptuire a conversiunii statului rus la sistemul comunist.

Daca doresti sa obtii ascultare, nu trebue sa faci nici un fel de compromis cu spiritul de umanitate. Daca doresti sa obtii ascultare, trebue sa arati clar ca nu ai mila de nimic. Omul este un animal. El intelege, in ultima analiza, doar acele lucruri pe care le intelege o bruta. De exemplu, vedem un individ care refuza sa asculte si este lovit. Refuzul sau de a asculta este mai putin vehement acum. Este lovit din nou si rezistenta lui este diminuata in plus. Este ciomagit si burdusit inca odata si inca odata pana cand, in cele din urma, singurul lui gand este ascultarea directa si implicita fata de acea persoana de la care a emanat forta. Acesta este un principiu dovedit. Este dovedit pentru ca este principiul esential de care omul – animalul din el – a ascultat de la inceputul inceputurilor. Este in interesul nostru faptul ca un individ care este lovit fara incetare de o anumita sursa va ajunge in cele din urma, sa creada in mod hipnotic, tot ce i se spune de catre sursa loviturilor. Stupiditatea civilizatiilor occidentale este perfect demonstrata de faptul ca acestea considera ca hipnotismul apartine mintii, atentiei si dorintei de a-ti cunoaste subconstientul. Acest lucru este fals. Numai atunci cand o persoana a fost batuta, pedepsita si ciomagita fara mila poate hipnotismul practicat asupra ei sa aiba o eficienta garantata.Expertii occidentali in hipnoza afirma ca doar aproximativ douazeci la suta din oameni sunt receptivi la hipnoza. Aceasta afirmatie este foarte falsa. Daca li se administreaza o cantitate suficienta de pedepse, oamenii tuturor timpurilor si de pretutindeni sunt receptivi la hipnoza. Cu alte cuvinte, atunci cand i se adaoga forta, hipnotismul devine activ in mod uniform. In cazurile in care starea de subconstienta nu poate fi provocata prin simpla concentrare asupra subiectului hipnotizat, aceasta stare poate fi creata prin droguri, lovituri, soc electric si prin alte mijloace. Si atunci cand subconstienta nu poate fi provocata, astfel incat o implantare sau un ordin hipnotic sa fie eficiente, devine necesar sa amputezi partile valide din creierul omului – animal pentru a-l anihila si a-l face sa inceteze de a mai fi un pericol. In felul acesta, descoperim ca hipnotismul este pe deplin eficient. Mecanismele hipnotismului demonstreaza limpede ca oamenii pot fi facuti sa creada in anumite conditii si chiar si in mediul lor sau in politica, prin administrarea fortei. In consecinta, este necesar ca un agent psihopolitic sa fie un expert in administrarea fortei. In felul acesta, el poate provoca o ascultare implicita, nu numai din partea fiecarui membru al societatii dar si din partea intregii populatii si a guvernului respectiv. Tot ce are el de facut este sa-si asume un rol destul de crud, o atitudine destul de intransigenta si de inumana si va obtine ascultare si credinta.

Problema hipnotismului este o problema de credinta. Poti face oamenii sa creada orice, cu conditia ca sa le servesti aceasta cu suficienta brutalitate si forta. Ascultarea maselor este tot atat de mare pe cat este si credinta lor. Religii vrednice de dispret, precum crestinismul, au fost constiente de aceasta. Ele stiau ca daca se creaza destula credinta, masele pot fi inrobite de bazaconiile crestine privind omenia si mila, fiind in felul acesta dezarmate. Dar nu trebue sa ne bazam pe actul credintei pentru a crea o convingere. Nu trebue decat sa dovedesti suficienta forta, suficienta lipsa de omenie, suficienta brutalitate si salbaticie ca sa creezi credinta implicita si prin aceasta, ascultarea implicita. De vreme ce comunismul este o chestiune de credinta, studiul sau este studiul fortei.

Primii psihiatri rusi, care reprezentau pionieratul stiintei psihiatriei, au inteles foarte bine ca hipnoza este aplicata printr-o frica puternica. Ei au descoperit ca poate fi aplicata si prin soc de natura emotiva si de asemeni, prin privatiuni extreme ca si prin bataie si droguri.

Pentru a crea o stare puternica de hipnoza asupra unui individ, a unui grup, a unei populatii, un element de teroare trebue sa fie mereu prezent de partea celor care guverneaza. Psihiatrul este cat se poate de potrivit acestui rol caci brutalitatile lui sunt comise in numele stiintei si sunt inexplicabil de complexe si cu totul in afara intelegerii umane. O suficienta teroare dezlantuita de psihiatru in randul maselor va provoca nebunie la multi indivizi. Un agent psihopolitic, sub pavaza autoritatii sale poate asadar, sa inceapa si sa continue o campanie de propaganda, prezentand diferite „tratamente” care sunt administrate celor cu instabilitate mentala. Un agent psihopolitic trebue sa insiste intotdeauna ca aceste tratamente sunt o terapie necesara. prin intreaga sa opera si prin toate cartile sale, el poate sa insire o sumedenie de pretinse „leacuri” prin aceste mijloace. Dar aceste „leacuri” nu trebue sa duca efectiv la vindecarea de o stare maladiva. Atata timp cat agentul psihopolitic si prostii pe care-i manipuleaza sunt singurele autoritati in privinta diferentei dintre starea normala si dementa, cuvantul lor privitor la valoarea terapeutica a unui asemenea tratament va fi ultimul cuvant. Nici un profan nu va indrazni sa se aventureze sa-si dea cu parerea asupra starii de sanatate mentala a unui individ pe care psihiatrul l-a declarat deja nebun. Individul, la randul lui, nu are cum sa se planga iar familia lui,asa cum se va dovedi mai tarziu, este deja discreditata de faptul ca exista un dement in sanul ei. Nu trebue sa existe altii care sa hotarasca asupra starii de nesanatate mentala, caci daca acest lucru se intampla s-ar putea da la iveala ca brutalitatile folosite in numele tratamentului nu reprezinta o terapie.

Pe agentul psihopolitic nu-l intereseaza „mijloacele terapeutice” sau „vindecarile”. Cu cat este mai mare numarul celor cu probleme mentale din tara unde acesta opereaza, cu atat o mai mare parte din populatie se va afla in atentia sa si conditiile favorabile la dispozitia sa se vor inmulti. Deoarece problema pare sa ia proportii necontrolabile, el poate opera din ce in ce mai mult intr-o atmosfera de caz de urgenta, ceea ce iarasi explica folosirea unor tratamente ca socul electric, lobotomia prefrontala, lobotomia transorbitala si alte operatii care sunt de mult practicate in Rusia asupra detinutilor politici. Este in interesul agentului psihopolitic ca posibilitatea vindecarii bolnavilor mentali sa fie interzisa si exclusa in orice perioada. In interesul supunerii din partea populatiei si al reactiei ei generale, trebue sa se mentina cu orice pret, un nivel de brutalitate. Numai in felul acesta judecata absoluta a agentului psihopolitic in ceea ce priveste sanatatea sau lipsa de sanatate mentala a figurilor publice poate ramane in continuare, complet credibila.Daca pacientilor li se aplica un tratament suficient de brutal, opinia publica va ajunge sa creada practic orice spun acesti agenti despre pacientii lor. Mai mult decat atat – si mult mai important – domeniul mintii trebue sa fie indeajuns de dominat de agentul psihopolitic pentru ca oridecate ori teoriile privind procesele mentale sunt prezentate ele sa fie crezute in mod hipnotic. Agentul psihopolitic, avand sub control toate cursurile psihopolitice din zona sa, poate provoca completa remodelare a viitorilor conducatori ai tarii in procesele lor educationale, pregatindu-i astfel pentru comunism.

Ca sa fii ascultat, trebue sa fii crezut. Daca esti crezut indeajuns, vei fi cu siguranta ascultat. Cand esti destul de norocos ca sa pui mana pe cineva din preajma unei personalitati politice sau a altei persoane importante, factorul ascultare devine foarte insemnat. Se va trezi o anumita doza de teama sau teroare in cel care suporta tratamentul, astfel incat el sa primeasca orice ordine urgente fara sa cracneasca de la agentul psihopolitic, putand astfel sa influenteze actiunile acelei persoane care urmeaza a fi contactata.

Crearea unei astfel de stari de spirit in randul maselor si a liderilor lor – si anume ca agentul psihopolitic sa se bucure de credibilitate in orice moment – ar putea in cele din urma, sa aduca mari foloase. Nu inseamna ca speram prea mult daca spunem ca agentul psihopolitic, intr-o tara ca Statele Unite poate deveni consilierul cel mai intim al figurilor politice, ajungand pana la consilierea unui intreg partid politic privitor la actiunile sale la alegeri. Vederea de perspectiva este cea care conteaza. Credinta se iveste dintr-o anume doza de teama si teroare venite de la un nivel de autoritate si aceasta va fi urmata de ascultare.

Propaganda generala care poate servi cel mai bine psihopoliticii consta dintr-o insistenta continua ca anumite niveluri de competenta privind insanatosirea socotesc un tratament sau altul a fi tratamentul corect al dezechilibrului mental. Aceste tratamente trebue intotdeauna sa includa o anume doza de brutalitate. propaganda trebue sa continue sa sublinieze inmultirea cazurilor de dementa dintr-o anume tara. Intregul domeniu al comportamentului uman poate, cu timpul, sa fie extins la comportamentul anormal. Astfel, orice individ care isi permite o excentricitate oarecare, mai ales excentricitatea combaterii psihopoliticii, poate fi redus la tacere de opinia autoritara a agentului psihopolitic care arata ca individul respectiv se comporta anormal.Cu putin noroc, aceasta va face ca respectivul individ sa ajunga pe mana agentului psihopolitic care sa-l incapaciteze si mai mult, pentru totdeauna, sau sa-i schimbe apartenenta prin hipnotism provocat prin durere si droguri. In privinta obedientei, obedienta optima este cea lipsita de ratiune. Ordinul dat trebue sa fie ascultat fara nici un fel de rationalizare din partea subiectului. Prin urmare, ordinul trebue sa fie implantat la un nivel inferior proceselor gandirii subiectului pentru ca acesta sa fie influentat si sa opereze asupra lui in asa fel incat sa nu produca nici un fel de trezire a resurselor mentale. Este in interesul psihopoliticii ca populatiei sa i se spuna ca o persoana hipnotizata nu va face nimic impotriva propriei vointe, nu va comite acte imorale si nu va actiona astfel incat sa se puna in pericol pe sine insusi. Acest lucru poate fi valabil in privinta hipnotismului facil, de salon, dar el nu poate nicidecum sa fie valabil cand este vorba despre ordine implantate cu ajutorul folosirii socului electric, a drogurilor ori a unei pedepse aspre. Fara indoiala ca agentii psihopolitici vor fi discreditati in ochii opiniei publice daca se stie ca indivizii asculta de comenzi daunatoare lor insile si pot comite acte imorale atunci cand se afla sub influenta unei puternice forte hipnotice, actiunile multor oameni care lucreaza fara sa-si dea seama in favoarea comunismului fiind intelese foarte bine. Oamenii care actioneaza sub influenta unor puternice comenzi hipnotice trebue sa dea impresia ca actioneaza din proprie vointa si din propriile lor convingeri. Intreaga problema a hipnozei psihopolitice – psihopolitica in general – depinde, in apararea ei, de protestul permanent din partea surselor autoritare ca asemenea lucruri nu sunt posibile. Si, in cazul ca cineva demasca un agent psihopolitic, acesta va declara imediat ca intreaga poveste este fizic imposibila si-si va folosi pozitia sa de autoritate ca sa nege orice acuzatie. Daca anumite lucrari scrise privind psihopolitica vor iesi la iveala tot ce trebue facut este sa le condamnam ca pe o sarlatanie si sa le facem de ras. In felul acesta, activitatile psihopolitice sunt usor de aparat. Cand activitatile psihopolitice au ajuns la o anume culme, din acest punct este aproape imposibil sa le mai distrugi, caci populatia se afla deja in starea de obedienta fata de agentii psihopolitici si victimele lor. Componentele obedientei sunt importante, caci increderea totala in agentul psihopolitic face declaratiile lui, sanctionand orice sfidare a operatiilor psihopolitice, de necontestat. Circumstantele optime ar fi ocuparea oricarei pozitii consultate de oficiali asupra oricarei probleme sau banuieli ce s-ar ivi in problema psihopoliticii. Deci, un consilier psihiatric va fi plasat la indemana in orice operatie guvernamentala. Devreme ce toate suspiciunile vor fi adresate lui, nu se va lua niciodata vreo masura si telul comunismului se va infaptui in acea natiune. Psihopolitica depinde, din punctul de vedere al unui novice, de aspectele sale fantastice. Acestea sunt cele mai bune mijloace de aparare ale sale dar mai presus de acestea se afla obedienta implicita din partea oficialilor si a opiniei publice, din cauza caracterului agentului psihopolitic in sfera vindecarilor.

CAPITOLUL VII
ANATOMIA MECANISMELOR STIMULENT-REACTIE LA OM
Omul este un animal caracterizat de mecanismul stimulent – reactie. Toate capacitatile lui de ratiune, chiar si etica si morala lui, depind de masinaria stimulent – reactie. Acest lucru a fost de mult demonstrat de rusi ca Pavlov si principiile respective sunt de mult folosite pentru a-i manipula pe recalcitranti, pentru a-i instrui pe copii si pentru a crea o stare de comportament optim in randul populatiei.

Fiind lipsit de o vointa independenta, omul este usor manipulat de mecanismele stimulent – reactie. Este de ajuns sa instalezi un stimulent in anatomia mentala a omului pentru ca acest stimulent sa reactioneze si sa raspunda oridecate ori este trezit de o sursa de comanda din exterior.

Mecanismele stimulent – reactie sunt usor de inteles. Corpul fotografiaza orice actiune din mediul inconjurator al individului. Cand mediul include brutalitate, teroare, soc si alte asemenea activitati, fotografia imaginii mentale care se obtine contine in sine toate partile componente ale mediului. Daca individul insusi a fost vatamat in acel moment, vatamarea insasi, se va manifesta din nou cand va fi pusa in situatia de a reactiona de catre o sursa de comanda exterioara. De pilda, cand un individ este batut si i se spune in tot timpul bataii ca trebue sa asculte de anumiti sefi, in viitor el va simti un inceput de durere in clipa cand incepe sa fie neascultator. Insasi durerea instalata reactioneaza ca un politist, caci experienta individului ii demonstreaza acestuia ca nu poate sa se impotriveasca caci altfel va avea sa sufere de pe urma anumitor sefi. Mintea poate deveni foarte complexa in procesul stimulent – reactie. Dupa cum se demostreaza foarte limpede in hipnotism, un intreg lant de comenzi legate de nenumarate actiuni complexe – bataia, socul, terorizarea mentala – vor ramane acolo in stare de somnolenta pana cand vor fi trezite de o anume similitudine in imprejurarile mediului inconjurator cu incidentul pedepsei. Stimulentul pe care-l numim „incidentul pedepsei” in care mecanismul reactiei nu trebue sa contina decat o mica parte a stimulentului pentru a trezi fotografia imaginii mentale si a face ca secventa durerii sa reactioneze impotriva corpului. Atata timp cat individul se supune acestei fotografii sau urmeaza comenzile stimulului implantat, el este liber de durere. Comportarea copiilor este reglata in acest fel in toate tarile civilizate. Tatal, neputand sa obtina o ascultare si o instruire imediate din partea copilului, recurge la violenta fizica si, dupa ce administreaza copilului pedepse de natura fizica cu diferite ocazii, are satisfactia obtinerii unei ascultari totale din partea copilului de fiecare data cand tatal deschide gura sa vorbeasca.Cand parintii obisnuiesc sa fie indulgenti cu copiii lor, ei nu administreaza niciodata destule pedepse ca sa obtina o ascultare totala si perfecta. Puterea organismului de a suporta pedeapsa este foarte mare. O reactie totala si implicita poate fi obtinuta doar prin stimulenti suficient de brutali capabili sa vateme intr-adevar organismul. Metoda Kossack de domesticire a cailor salbatici este un exemplu util. Calul nu se va potoli si nu va accepta niciuna din comenzile calaretului. Calaretul, vrand sa-l imblanzeasca, incaleca si ia o sticla de vodca tare si o sparge intre urechile calului. Acesta, prabusit in genunchi cu ochii inundati de alcool, crezand ca umezeala pe care o simte este sange, devine dintr-odata si pentru totdeauna atent la ce-i cere calaretul si nu mai are nevoie de nici un fel de domesticire. Cand vrei sa imblanzesti un cal, dificultatea survine doar atunci cand ii administrezi pedepse usoare. Exista un soi de sentimentalism rasuflat in legatura cu „domesticirea personalitatii”, dar ceea ce se doreste intr-un astfel de caz este un cal ascultator si daca folosesti destula brutalitate vei avea un cal ascultator.

Mecanismele stimulent – reactie ale corpului sunt astfel organizate incat durerea se subordoneaza comenzii, cele doua contracarandu-se reciproc. Fotografia imaginii mentale a pedepsei nu va capata eficienta asupra individului decat daca continutul comenzii nu este ascultat. In multe scrieri ruse timpurii se subliniaza ca acesta este mecanismul supravietuirii. El a fost deja folosit bine si temeinic in supravietuirea comunismului.

Nu trebue decat sa transmiti organismului un stimulent suficient pentru a obtine reactia adecvata. Atata timp cat organismul asculta de stimulent ori de cate ori acesta ii este prezentat din nou in viitor, el nu sufera de pe urma durerii stimulentului. Dar daca organismul nu da ascultare comenzii continute in stimulent, acesta reactioneaza astfel incat il pedepseste pe individ. Astfel, avem o circumstanta optima si unul dintre pricipiile de baza ale psihopoliticii. Un stimulent suficient de bine instalat va ramane fixat in continuare ca un mecanism de politie in interiorul individului, determinandu-l sa urmeze comenzile si directivele care i s-au dat. daca individul nu urmeaza aceste comenzi si directive, mecanismul stimularii va intra in actiune. Cand comenzile se dau in momente de constrangere, aceste comenzi nu mai trebue repetate si daca individul se deplaseaza la mii de mile departare de agentul psihopolitic, el va continua sa dea ascultare acestuia din urma sau se va imbolnavi grav si va suferi cumplit. Aceste pricipii, stabilite din prima perioada a activitatii lui Pavlov si trecand apoi printr-o sustinuta dezvoltare rusa, au ajuns in cele din urma, extrem de utile pentru noi in actiunea noastra de cucerire. Caci tari ale lumii mai putin moderne si mai putin informate, carora le lipseste acest mecanism, care nu reusesc sa-l inteleaga si care sunt ajutate sa cada in somnolenta de catre proprii nostri agenti psihopolitici, care il nesocotesc si il denigreaza, nu pot evita sa-i sucombe. Corpul este mai putin capabil sa reziste la un stimulent daca are mai putina hrana si este ostenit. Asadar, este necesar sa se administreze asemenea stimuli indivizilor a caror capacitate de rezistenta a fost redusa prin privatiuni si extenuare. refuzul de a-i lasa sa doarma de-a lungul mai multor zile, lipsindu-i de hrana trebuincioasa, creaza starea optima pentru receptarea unui stimulent. Daca persoanei i se administreaza apoi un soc electric si i se spune, in timpul socului, ca trebue sa dea ascultare si sa faca anumite lucruri, el n-are altceva de ales decat sa le faca sau, daca nu, sa experimenteze socul electric din nou, din cauza fotografiei imaginii sale mentale a acestui soc. Acest mecanism superior stiintific si extrem de eficient este de nepretuit in practica psihopoliticii. Daca individul este drogat, i se creaza o extenuare artificiala, iar daca el este drogat sau socat sau batut si i se da o lista de comenzi, insasi atasamentele lui pot fi ferm reorganizate. Aceasta este H.D.D., sau Hipnoza – Durere – Droguri. Cel ce este instruit sa devina agent psihopolitic trebue sa studieze temeinic subiectul hipnotismului si al sugestiei post- hipnotice. El trebue sa acorde o atentie speciala acelui aspect al hipnotismului care este „mecanismul uitarii”, adica implantarea in subconstientul mental. El va observa in mod special ca o persoana careia i se da o comanda sub hipnoza si careia i se spune apoi, cand se afla inca in aceasta stare, sa uite ce i s-a spus, va executa lucrul respectiv la un semnal stimulent – reactie din mediul inconjurator dupa ce „s-a desteptat” din transa hipnotica.
Dupa ce si-a insusit aceste amanunte temeinic, facand practica pe criminali si pe detinuti sau pe bolnavi internati pe care-i are la indemana, el va produce transa hipnotica prin medicatie si va transmite sugestii post-hipnotice printr-o suferinta administrata persoanei drogate. El va trebui apoi, sa studieze reactiile persoanei cand aceasta se „desteapta” si-i va transmite semnalul stimulent- reactie care va pune in actiune comenzile date in timp ce subiectul se afla intr-o stare de constrangere sub medicatie. Printr-o practica indelungata, el va invata care sunt limitele dozajelor diferitelor medicamente si cantitatea de constrangere prin socul electric sau socul medicatiei aditionale necesare pentru a produce obedienta optima fata de comenzi. El va fi satisfacut de faptul ca nu exista nici o metoda posibila cunoscuta omului – nu trebue sa existe nici o metoda posibila cunoscuta omului – de a-l face pe pacient constient de ceea ce i s-a intamplat, mentinandu-l intr-o stare de obedienta si reactie, in timp ce nu-si da seama in ce situatie se afla.
Folosindu-i pe criminali si pe detinuti, agentul psihopolitic care se califica trebue apoi sa faca experiente pe persoane in stare de constrangere, in absenta privatiunii, a administrarii de socuri electrice, a batailor si a tacticilor care provoaca teroare, acompaniate de aceleasi mecanisme ca cele folosite in hipnotism si sa urmareasca comportarea persoanei cind nu se mai afla sub constrangere.

Agentul care se califica trebue sa aiba grija sa-i observe pe cei care arata tendinte de protest astfel incat sa recunoasca posibila revenire a memoriei privind comenzile implantate. Pur si simplu pentru propria sa educatie, va trebui sa se convinga de eficacitatea chirurgiei pe creier pentru anihilarea prizonierului care nu coopereaza.

Indrazneala agentului psihopolitic poate lua proportii mai mari prin permiterea persoanelor care au fost supuse hipnozei durere – droguri si care au avut simptome de razvratire sau de intoarcere in societate sa-si dea seama cum eticheta de „dementa” discrediteaza si minimalizeaza declaratiile unei persoane. Se pot folosi de asmenea exercitii de provocare a unor crize de dementa la comanda doar prin prezentarea unui semnal persoanelor carora li s-a aplicat hipnoza durere – droguri ca si exercitii de provocare a unor astfel de crize doar vorbind cu anume persoane in anume locuri si in anume momente. Chirurgia pe creier, asa cum s-a dovedit ea in Rusia, trebue si ea folosita de agentul psihopolitic care se califica, pentru a capata incredere deplina in: 1) cruzimea cu care poate fi facuta,2) certitudinea stergerii mecanismului stimulent – reactie insusi, 3) crearea imbecilitatii, idiotiei si necoordonarii la pacient si 4) putinele comentarii prilejuite de accidentele din chirurgia pe creier. Exercitiile de atac sexual asupra pacientilor vor fi practicate de agentul psihopolitic pentru a demonstra neputinta pacientului sub hipnoza durere – droguri de a-si aminti atacul, in timp ce i se indoctrineaza pacientului pofta de mai multa activitate sexuala. La toate animalele, sexul este un impuls puternic si acelasi lucru se intampla si cu omul si facilitarea de legaturi intre femeile dintr-o familie urmarita si barbati anume alesi, sub controlul agentului psihopolitic, trebue prezentata ca fiind posibila cu perfecta securitate a agentului psihopolitic caruia i se pune in mana o minunata arma pentru distrugerea relatiilor familiale si, in consecinta, discreditarea publica a subiectului psihopolitic. Asa cum poti dresa un caine, asa cum poti dresa un cal, tot asa se poate dres si omul. Pofta sexuala, masochismul si multe alte perversiuni dorite pot fi provocate prin hipnoza durere – droguri spre folosul psihopoliticii. Schimbarea atasamentelor, loialitatilor si a surselor de comanda poate fi usor provocata de tehnologiile psihopolitice si aceste lucruri trebue practicate si intelese de agentul psihopolitic inainte ca acesta sa inceapa sa atace cazuri psihopolitice de anvergura. Simpla problema a hipnozei durere – droguri, folosirea socului electric, a drogurilor, a unor injectii care produc dementa si a altor mijloace trebue sa fie complet mascate de nomenclatura tehnica,facandu-se declaratii despre profitul ce decurge pentru pacient de catre o sursa sau dintr-o pozitie autoritara si cultivandu-se posturi guvernamentale in tara care trebue sa fie cucerita. Desi agentul psihopolitic care lucreaza in universitati unde poate sa conduca programul de cursuri de psihologie este deseori tentat sa predea unele din principiile psihopoliticii studentilor interesati in cursurile de psihologie, el trebue sa aiba grija sa-si limiteze informatia la cursurile de psihologie la transmiterea principiilor comunismului, sub masca psihologiei si trebue sa-si reduca activitatile la crearea unei anume stari de spirit la studenti care sa-i faca sa accepte principiile comunismului ca pe principiile propriilor lor actiuni si ca pe niste principii stiintifice. Agentul psihopolitic nu trebue niciodata sa-i introduca pe studenti total in mecanismele stimulent – reactie si nu trebue sa impartaseasca pricipiile psihopoliticii doar celor care vor deveni colegii lor. Nu este necesar sa procedeze altfel – acest lucru ar fi primejdios.

CAPITOLUL VIII
DEGRADAREA, SOCUL SI REZISTENtA
Degradarea si cucerirea merg mana in mana.
Pentru a fi cucerita, o natiune trebue sa fie degradata, fie prin acte de razboi,fie prin invadare, fie prin a o forta sa accpte tratate de pace umilitoare sau prin lasarea populatiei ei la cheremul armatelor cuceritoare. Degradarea insa, poate fi obtinuta intr-un fel mult mai ascuns si mai eficient printr-o defaimare consecventa si continua. Defaimarea este arma principala si cea mai buna a psihopoliticii pe scara larga.Defaimarea consecventa si continua a conducatorilor nationali,a institutiilor nationale, a practicilor nationale si a eroilor nationali trebue sa aiba loc sistematic, dar aceasta este datoria principala a membrilor Partidului Comunist, nu a psihopoliticienilor. Domeniul defaimarii si degradarii de catre psihopolitician este omul insusi. Prin atacarea caracterului si moravurilor insusi si prin crearea unui sentiment general de degradare, prin contaminarea tineretului, se usureaza intr-o foarte mare masura controlul asupra poporului.

Exista o curba a degradarii care duce in jos spre un punct in care rabdarea individului se apropie de capat si orice actiune brusca indreptata impotriva lui il va situa intr-o stare de soc. Tot astfel, un soldat pe care-l tii prizonier poate fi insultat, contestat, defaimat si degradat pana cand cea mai vaga miscare din partea celor ce-l tin in captivitate il va face sa tresara. Tot astfel, cel mai mic cuvant din partea celor ce-l tin in captivitate il va face sa dea ascultare, sau sa-si schimbe atasamentele si convingerile. Daca devine suficient de degradat, prizonierul poate fi adus in stare de a-si ucide compatriotii din acelasi loc de detentie. Experientele facute pe prizonierii germani au demonstrat de curand ca, dupa numai saptezeci de zile de hrana oribila, somn insuficient si conditii de cazare aproape de nesuportat, cel mai mic gest facut fata de prizonier va provoca o stare de soc dincolo de pragul sau de suportabilitate si-l va face sa accepte tot ce i se comunica prin hipnoza. Astfel, este posibil ca, intr-un intreg lagar de prizonieri cu mii de oameni, sa se creeze o stare de totala obedienta servila, fara sa te ostenesti sa te adresezi fiecaruia in parte, sa se perverteasca atasamentele si sa se implanteze comenzi adecvate pentru a li se asigura comportamentul in viitor, chiar si dupa eliberare si intoarcerea in propria tara.

Slabind rezistenta unei persoane, a unui grup sau a unei natiuni si prin continua degradare si defaimare, este posibil sa se creeze o stare de soc dupa care se va receptiona in mod adecvat orice comanda transmisa. Primul lucru care trebue degradat intr-o natiune este starea omului insusi. Natiunile care au un tonus etic ridicat sunt greu de cucerit. Atasamentele lor se zdruncina cu greu, devotamentul lor fata de conducatori este fanatic si ceea ce numesc ei indeobste integritatea lor spirituala nu poate fi violata prin constrangere. Nu este suficient sa ataci o natiune care se afla intr-o astfel de stare de spirit. Baza psihopoliticii este reducerea acestei stari de spirit pana la punctul la care ea poate primi ordine si poate fi subjugata. In consecinta, obiectivul principal este omul insusi. El trebue degradat de la starea de fiinta spirituala al aceea de model animal de reactie. El trebue sa se priveasca pe sine insusi ca pe un animal, capabil doar de reactii animalice. El nu mai trebue sa se considere pe sine sau pe tovarasii sai ca pe niste fiinte capabile de „rezistenta spirituala” sau de noblete.
Prima abordare catre degradare in primele sale stadii este propaganda „abordarii spirituale” a omului. Omului trebue sa i se demonstreze in permanenta ca este un mecanism fara individualitate iar o populatie atacata trebue educata in sensul ca reactiile individuale ale omului sunt rezultatul deranjamentului mental. trebue sa se procedeze astfel incat populatia sa ajunga sa creada ca fiecare individ din cadrul ei care se revolta in vreun fel sau altul, care se ridica impotriva eforturilor si activitatilor de inrobire a intregului, trebue privit ca o persoana deranjata mental, ale carei excentricitati au un caracter nevrotic sau nesanatos si care trebue sa fie tratata de un psihopolitician fara intarziere.

Conditia optima intr-un astfel de program de degradare este indreptarea atentiei catre fortele militare ale natiunii carora sa li se implanteze rapid credinta ca cel ce nu da ascultare trebue sa se supuna „tratamentului mental”. Inrobirea unei populatii poate deveni un esec numai daca acesti indivizi rebeli sunt lasati sa-si exercite influentele asupra concetatenilor lor, trezindu-i la rebeliune, apeland la nobletea si libertatile lor. Daca acesti indivizi agitati nu sunt izolati si dati pe mana agentilor psihopolitici in prima parte a actiunii de cucerire, ei nu vor crea decat necazuri pe masura ce cucerirea este continuata. Functionarii guvernului, studentii, lectorii, participantii la spectacole, trebue sa fie cu totii indoctrinati, prin orice mijloace, astfel incat ei sa se convinga definitiv ca cei agitati, cei ambitiosi, cei nascuti sa fie conducatori sufera de deranjamente create de mediu ce pot fi vindecate doar prin apelarea la agentul psihopolitic sub masca vindecatorului mental. Degradand astfel credinta generala in statutul omului, devine relativ simplu, cu ajutorul avantajelor economice aduse in tara, sa-i dezbini pe oameni, sa-i faci sa se indoiasca de intelepciunea propriului sau guvern si sa-i aduci in situatia de a se ruga singuri sa fie inrobiti.

Programeme educative ale psihopoliticii trebue sa caute categoriile de tineri care vor deveni conducatorii viitorului tarii si sa-i educe astfel incat sa creada in natura animala a omului. Ei trebue invatati, mai inainte de orice, ca salvarea omului se poate gasi doar in adaptarea lui perfecta la mediu. Acest program educativ din domeniul psihopoliticii poate fi urmat cel mai bine prin introducerea invatamantului obligatoriu la materii ca psihologia sau alte practici mentale si prin promovarea ideii ca un astfel de program larg de invatamant trebue sa fie supraveghiat de un psihiatru care este un agent psihopolitic cu experienta.

De vreme ce la natiunile straine se pare ca biserica este prima care exercita o influenta de inobilare, fiecare ramura sau activitate a oricarei biserici trebue sa fie discreditata, intr-un fel sau altul. Mecanismele mincinoase ale crestinismului conduc omul spre fapte nebunesti de bravura. Spunandu-li-se ca exista o viata de apoi, raspunderea faptelor curajoase, in timpul vietii, este astfel minimalizata. Raspunderea fiecarui act trebue simtitor marita daca vrem ca o populatie sa fie ascultatoare. Astfel, nu trebue sa existe o credinta neclintita in nici o biserica iar puterea bisericii trebue sa fie tagaduita cu orice prilej. Agentul psihopolitic, in programul sau de denigrare, trebue sa arunce indoiala in permanenta asupra oricarei familii profund religioase si, daca se iveste vreo nevroza sau alta instabilitate mentala in acea familie, trebue sa invinuiasca si sa faca raspunzatoare relatiile lor religioase de starea de nevroza sau psihoza. Trebue sa se faca in asa fel incat religia sa devina sinonima cu nevroza si psihoza. Oamenii care sunt profund religiosi trebue sa fie socotiti din ce in ce mai iresponsabili in privinta sanatatii lor mentale si sa fie incredintati, din ce in ce mai mult , ingrijirilor agentului psihopolitic.

Pervertind institutiile unei natiuni si creind o degradare generala, intervenind in economia unei natiuni pana cand privatiunea si depresiunea incep sa se iveasca, doar niste socuri minore vor fi necesare pentru a se produce , la scara intregii populatii, reactia de obedienta sau isteria. Astfel, simpla amenintare a razboiului, simpla amenintare de bombardamente aviatice poate aduce populatia la starea de a milita imediat pentru pace. Pentru agentul psihopolitic este o treaba grea si indelungata sa poata realiza aceasta stare de spirit la scara intregii natiuni dar nu vor fi necesari mai mult de douazeci, treizeci de ani pentru intregul program, daca avem la indemana – asa cum se intampla in cazul nostru – armele necesare pentru realizarea acestui tel.

Spalarea creierelor – Manualul comunist de instructiuni privind razboiul psihopolitic (4)

Memoria, Revista gândirii arestate, Nr. 24
Despre această satanică metodă a propagandei comuniste – spălarea creierelor – metodă unicat în lume, am început să vorbim încă din nr. 21 al revistei. Si am început să vorbim nu atât cu vocea noastră, cât cu vocea comunistilor care au pus metoda în aplicare, formulând pe tema ei chiar un manual de instructaj cu un titlu care nu lasă nici un dubiu asupra scopului urmărit: Manualul comunist de instructiuni privind războiul psihopolitic. Este textul articolului care urmează.
Lungimea textului ne-a silit să fragmentăm brosura care a apărut în SUA. Am început să publicăm acest manual în nr. 21 si terminăm publicarea lui în numărul de fată. Lectura lui va arăta oricărui cititor că grozăvia metodei recomandate de acest manual întrece orice comentariu din partea noastră. Fiindcă întrece întelegerea oricărei minti normale.
Pentru că multi cititori ai nostri n-au putut să prindă chiar de la primele capitole acest înspăimântător manual al crimei, si ne roagă să revenim asupra lui, le putem spune că acest „manual” va apare în curând în Editura „Duh si Adevăr” în traducerea doamnei Mioara Izverna. Lucrarea va fi însotită de un interesant studiu al domnului Sergiu Grossu.

Manualul comunist de instructiuni privind rãzboiul psihopolitic
– 4 – In urmãrirea scopului lor de a face din „omul vechi” – asa cum l-a lãsat Dumnezeu – un „om nou” – asa cum l-a conceput marxism-leninism-stalinismul, comunistii au început cu stergerea memoriei, adicã spãlarea creierelor. Pe acest teren rãmas gol, ei si-au plantat ferocea propagandã care, clipã de clipã, zi si noapte, ne-a mutilat gândirea. CAPITOLUL IX
ORGANIZAREA CAMPANIILOR DE SãNãTATE MENTALã Agentul psihopolitic trebuie sã nu piardã ocazia de a organiza cluburi sau grupuri de sãnãtate mentalã „spre binele comunitãtii”. Atrãgând astfel participarea populatiei în general la programele de sãnãtate mentalã, spaimele aberatiei mentale pot fi rãspândite în întreaga populatie. Mai mult chiar, fiecare dintre aceste grupuri de sãnãtate mentalã, bine condus, poate în cele din urmã sã constrângã guvernul prin lege ca sã se asigure o functie adecvatã agentului psihopolitic si sã se obtinã pentru acesta subventii si înlesniri guvernamentale, fãcând astfel ca guvernul sã ajungã sã-si finanteze propria prãbusire.

Organizatiile de sãnãtate mentalã trebuie sã aibã grijã sã excludã din rândurile lor pe orice om capabil în mânuirea sau tratamentul sãnãtãtii mentale. Vor fi deci exclusi preotii, alti slujitori ai bisericii, psihanalistii bine pregãtiti, expertii în hipnozã. Acesti oameni, care au unele cunostinte privind problema devierii mentale si tratamentul ei si oarecare experientã în observarea celor deranjati mental, dacã sunt admisi des în institutii si pot sã consulte documentatia adecvatã, vor deveni, mai devreme sau mai târziu, bãnuitori în legãturã cu activitãtile în care s-a angajat agentul psihopolitic. Ei trebuie sã fie defãimati si exclusi ca „necalificati”, „nepriceputi”, „sarlatani” sau „autori de farse”. Nici o activitate de sãnãtate mentalã cu scopuri precise de terapie mentalã nu mai trebuie sã-si continue existenta în nici o tarã. De pildã, folosirea acupuncturii chineze în tratamentul deranjamentului mental si fizic trebuie sã fie exclusã si total discreditatã în China pentru cã are o oarecare eficacitate si, mai cu seamã, pentru cã cei care o practicã înteleg multe din principiile reale ale sãnãtãtii si lipsei de sãnãtate mentalã.

În domeniul sãnãtãtii mentale, psihopoliticianul trebuie sã ocupe si sã continue sã ocupe, prin folosirea de argumente diverse, o pozitie de autoritate în aceastã problemã. Existã întotdeauna primejdia ca problemele sãnãtãtii mentale sã fie rezolvate de un anume individ sau grup care poate apoi sã disturbe programul agentului psihopolitic în cluburile sale de sãnãtate mentalã. Înalti functionari orãsenesti, activisti sociali si alti indivizi neavizati în problema sãnãtãtii mentale trebuie sã fie invitati sã coopereze serios la activitatea grupurilor de sãnãtate mentalã. Dar toatã aceastã activitate va avea doar scopul de a finanta înlesniri mai bune pentru agentul psihopolitic. Acestor grupuri el trebuie sã le spunã tot timpul cã întreaga problemã a bolii mentale este atât de complexã, încât nici un membru al acestor grupuri nu poate sã o înteleagã mãcar în parte. Astfel, clubul va fi întretinut la nivel social si financiar. Când s-au format deja grupuri interesate în sãnãtatea comunitãtii, ele trebuie sã fie supuse infiltratiei si sã fie preluate, si dacã acest lucru nu este posibil, ele trebuie sã fie discreditate si excluse, iar oficialitãtile din zonã trebuie sã fie îndemnate sã le desfiinteze ca fiind primejdioase.

Când un grup ostil care se ocupã de sãnãtatea mentalã este descoperit, psihopoliticianul trebuie sã recurgã la mecanismele diferitelor droguri mai vechi sau mai noi care produc deranjamente mentale temporare. El va trebui sã trimitã persoane, de preferat cele care se aflã sub strictul sãu control, la grupurile de sãnãtate mentalã apartinând fie societãtii Christian Science fie societãtii de Dianeticã, sau la predicatori bisericesti, ca sã-si demonstreze priceperea asupra acestor noi persoane. Acestia, demonstrându-si priceperea, vor actiona de obicei cu entuziasm. La mijlocul acestui tratament, o injectie fãcutã cu peiotã, mescalinã sau alte droguri, sau un soc electric va produce simptomele bolii la pacientul care a fost trimis la grupul respectiv. Pacientul care manifestã astfel, pe loc, o boalã mentalã trebuie sã fie anuntat imediat la politie si transportat într-o zonã de detentie condusã de agenti psihopolitici, fiind astfel pus undeva unde nu-l mai vede nimeni. Oficialitãtile vor ajunge astfel la concluzia cã acest grup îi aduce pe indivizi la nebunie prin practicile lor, deci practicile grupului respectiv vor fi condamnate si interzise prin lege. Valoarea unei organizatii de sãnãtate mentalã larg rãspânditã devine clarã atunci când îti dai seama cã orice guvern poate fi silit sã ofere înlesniri agentilor psihopolitici sub forma saloanelor psihiatrice din spitale si din institutii nationale, care sunt în întregime în mâinile agentilor psihopolitici si pentru organizarea de clinici, unde tinerii pot fi contactati si tratati cu mai mult efect în interesul psihopoliticii.

Astfel de grupuri reprezintã o fortã politicã ce poate cu timpul sã autentifice orice lege sau autoritate doritã de agentul psihopolitic.

Asigurarea autoritãtii asupra unor astfel de organizatii de sãnãtate mentalã se realizeazã mai cu seamã prin apelarea la educatie. Un agent psihopolitic trebuie sã se asigure cã acei psihiatri de sub controlul lui, acei psihologi pe care-i are sub ordinele lui au fost instruiti o perioadã suficient de lungã. Cu cât este mai lungã perioada de instruire consideratã necesarã, cu atât este mai sigur programul psihopolitic, de vreme ce nici un grup nou de practicieni nu se va ivi care sã dezvãluie si sã creeze probleme programelor psihopolitice. Mai mult decât atât, grupele însele nu pot spera sã obtinã cunostinte complete asupra problemei dacã nu au, în urma lor, multi, multi ani de instruire intensivã. Viena a fost cu grijã mentinutã ca centru al psihopoliticii, de vreme ce ea a fost centrul psihanalizei. Desi activitãtile noastre au spulberat de mult toate realizãrile grupurilor freudiene si au preluat aceste grupuri, apropierea Vienei de Rusia si faptul cã acolo functioneazã psihopolitica în strãinãtate, ca si necesitatea „de continuare a studiilor” de cãtre agentii psihopolitici în locul de nastere al psihanalizei, fac posibile contactele periodice cu cartierul general. Astfel, cuvântul „psihanalizã” trebuie subliniat cât mai des si trebuie sã se pretindã cã el este o parte integrantã a instruirii psihiatrului.

Psihanaliza posedã un tezaur foarte valoros în vocabularul ei si o eficientã destul de slabã pentru a evita renasterea implantatiilor psihopolitice. Ea poate deveni ceva la modã prin organizatiile de sãnãtate si prin învãtarea jargonului ei si, crezând cã descoperã unele din fenomenele ei, membrii grupurilor de sãnãtate mentalã încep sã se creadã cunoscãtori în sãnãtatea mentalã. Deoarece accentul ei cade pe sex, ea este, în sine, un bun mijloc de calomniere a caracterului, servind bine scopurile calomnierii. Astfel, când se organizeazã grupe de sãnãtate mentalã, literatura oferitã acestor grupe trebuie sã fie de naturã psihanaliticã.

Dacã un grup de persoane interesate în lichidarea delincventei juvenile, în îngrijirea dezechilibratilor mentali si în promovarea agentilor psihopolitici si a actiunilor lor se poate înfiinta în orice oras important al tãrii în curs de cucerire, succesul unui program psihopolitic este asigurat, deoarece aceste grupuri par a reprezenta un segment mare al populatiei.
Difuzând o permanentã propagandã pe tema consumatorilor de droguri, a homosexualitãtii si a unei comportãri depravate din partea tineretului, chiar si judecãtorii unei tãri pot fi corupti pentru a reactiona violent împotriva tineretului tãrii respective, dând astfel o nouã orientare atitudinii fatã de tineret.

Liniile de comunicare ale psihopoliticii, în cazul cã astfel de organizatii de sãnãtate mentalã se pot constitui temeinic, pot merge astfel, de la cetãtenii cei mai de frunte, la guvern. Nu este exagerat sã sperãm cã influenta unor asemenea grupuri poate crea o sectie psihiatricã în orice spital din tarã si introduce psihiatri în orice companie si regiment al armatei nationale si poate întregi institute guvernamentale echipate în totalitate cu agenti psihopolitici, unde pot fi plasati înalti functionari guvernamentali bolnavi, în interesul psihopoliticianului. Dacã se poate înfiinta o sectie psihiatricã în fiecare spital din fiecare mare oras al tãrii, este sigur cã, mai devreme sau mai târziu, orice cetãtean de seamã al natiunii respective va ajunge în grija agentilor psihopolitici sau a celor manipulati de ei.

Confirmarea functiei psihiatrice în cadrul fortelor armate sau al institutilor cu caracter de securitate ale tãrii care se aflã în curs de cucerire poate aduce un flux si un fond de informatie ca nici un alt program ce se poate concepe. Dacã fiecare pilot care piloteazã un nou avion ajunge sã fie chestionat de un agent psihopolitic, dacã autorul fiecãrui plan de actiune militarã poate fi cercetat de agenti psihopolitici, datã fiind usurinta cu care se pot extrage informatii prin folosirea anumitor droguri fãrã ca soldatul sã-si aminteascã apoi ce i s-a întâmplat, s-ar paraliza orice actiune deschisã îndreptatã împotriva comunismului. Dacã natiunea ar fi astfel educatã, încât sã predea agentilor psihopolitici orice soldat recalcitrant sau rebel, ea si-ar pierde cei mai buni luptãtori.

Astfel se poate vedea avantajul organizatiilor de sãnãtate mentalã cãci acestea, prin exercitarea unei aparente presiuni publice asupra guvernului,pot realiza aceste scopuri si obiective.

Finantarea unei operatii psihopolitice este dificilã dacã nu este fãcutã de cetãteni si de guvern. Desi mari sume de bani pot fi obtinute de la pacienti particulari si de la rude care doresc ca unele persoane sã fie îndepãrtate, este totusi greu sã obtii milioane dacã guvernul însusi nu coopereazã. Cooperarea guvernului pentru obtinerea acestor sume uriase de bani se realizeazã cel mai bine prin organizarea de grupuri de sãnãtate mentalã formate din cetãteni de vazã care vin cu priceperea lor de lobby pentru a influenta guvernul respectivei tãri. Astfel se pot finanta multe programe, care altfel trebuie abandonate de psihopolitician. Agentul psihopolitic trebuie sã facã eforturi serioase si continue pentru a înfiinta si a mentine în stare de functionare un foarte mare numãr de grupuri de sãnãtate mentalã. Agentul psihopolitic trebuie, de asemenea, sã facã tot ce-i stã în putintã pentru a distruge prin orice mijloace, orice grup de sãnãtate real, ca de pildã cele de acupuncturã în China; ca Christian Science si Dianetics si însãnãtosirea prin credintã din Statele Unite; ca, de pildã, catolicismul din Italia si Spania; si grupurile de psihologie practicã din Anglia.

CAPITOLUL X
REACTIA LA ATAC Psihopoliticianul se poate simti victima unui atac drept individ sau ca membru al unui grup. El poate fi atacat în calitate de comunist, datoritã unei scurgeri de informatii a organizatiei, sau poate fi atacat pentru practici necurate. El poate fi atacat de familiile persoanelor pe care le-a maltratat. În toate aceste cazuri, atitudinea sa fatã de situatia creatã trebuie sã fie calmã si distantã. El trebuie sã simtã în spatele lui autoritatea multor ani de instruire si de participare din plin la construirea de mijloace de apãrare în domeniul bolii mentale care-l fac sã aibã ultimul cuvânt privind starea mentalã a oamenilor.

Grupuri cu sentimente ostile pot demasca un individ din categoria psihopoliticienilor dacã acesta nu si-a fãcut treaba bine. Aceste grupuri pot pune în discutie eficacitatea tratamentului psihiatric constând din socuri, droguri si chirurgia creierului. Prin urmare, agentul psihopolitic trebuie sã facã uz de nenumãrate documente care sã ateste cifre extrem de încurajatoare în problema însãnãtosirii prin soc, chirurgia creierului, droguri si tratament general. Nici unul dintre cazurile citate nu trebuie sã fie real, dar ele trebuie sã fie documentate si prezentate astfel încât sã reprezinte probe excelente în justitie.
Când declaratiile lui sunt atacate, agentul psihopolitic trebuie sã explice legãturile sale cu Viena pe motiv cã Viena este locul de studiu privind toate problemele importante ale mintii. Un lucru si mai important, el trebuie sã-si arate dezaprobarea, pe baza autoritãtii sale, fatã de sãnãtatea mentalã a persoanei care-l atacã si, dacã arhivele psihopolitice ale tãrii respective sunt adecvate, multe date defãimãtoare pot fi dezgropate si prezentate pentru dovedirea netemeiniciei celor afirmate în atac.

Dacã cineva încearcã sã demaste psihoterapia ca pe o activitate psihopoliticã, cel mai bun mijloc de apãrare este punerea în discutie a sãnãtãtii mentale a atacatorului. Cel de- al doilea mijloc de apãrare este autoritatea. Urmãtorul mijloc de apãrare este confirmarea practicilor psihiatrice sub forma unui sir de cifre impresionante. Un alt mijloc de apãrare este chiar îndepãrtarea atacatorului – fie cã e un individ sau un grup – prin administrarea unui tratament suficient pentru a provoca o perioadã de boalã mentalã pe întreaga duratã a procesului. Acest lucru, mai mult decât orice altceva, îl va discredita, dar este primejdios sã se recurgã la aceasta in extremis.

Psihopolitica trebuie sã evite si violenta dacã aceasta nu are loc în conditiile de sigurantã ale institutiei si nu se practicã asupra persoanelor dovedite bolnave mental. În cazul când decesele în cadrul institutiilor par a nu fi necesare, sau când se ridicã la „cifre nerezonabile”, oficialitãtile orasului sau legislatia pot face capital politic din aceasta. Dacã agentul psihopolitic sau grupul sãu a fãcut o treabã bunã, date calomniatoare privind persoana sau relatiile presupusului atacator trebuie sã fie fisate, documentate si folosite astfel, încât sã descurajeze ancheta.

Dupã o perioadã de îndoctrinare, o tarã se va astepta ca boala mentalã sã fie tratatã cu violentã din partea psihopoliticianului. Activitãtile psihopolitice trebuie sã devinã unicul tratament recunoscut al bolilor mentale. De fapt, aceasta se poate extinde atât de mult, încât sã sã considere ilegalã omiterea socului electric si a chirurgiei creierului din tratamentul unui pacient.

Pentru a apãra activitãtile psihopolitice, tehnologia psihiatricã, psihanaliticã si psihologicã trebuie sã fie consideratã foarte complexã. Urechile tuturor trebuie umplute cu o terminologie prea grea ca sã poatã fi transcrisã usor. Trebuie sã se dea mare importantã unor termeni ca schizofrenia, paranoia si alte stãri mentale relativ imposibil de definit. Testele psihopolitice nu trebuie neapãrat sã fie de acord între ele atunci când sunt prezentate publicului. Diferitele tipuri de dementã trebuie caracterizate prin termeni complicati. Starea realã trebuie sã fie prezentatã obscur, dar prin aceastã vorbãrie se va dovedi instantei sau mintii care investigheazã cã existã o abordare stiintificã si cã ea este prea complicatã pentru puterea ei de întelegere. Nu este de imaginat cã un judecãtor sau un comitet de investigatie va cerceta prea adânc problema bolii mentale, deoarece si acestia, ca parte a maselor îndoctrinate, sunt deja intimidati dacã activitatea psihopoliticã s-a documentat bine din povestile de groazã din reviste.

În cazul unei audieri sau al unui proces, caracterul înfricosãtor al dementei însãsi, pericolul pe care-l reprezintã pentru societate, vor fi exagerate pânã când tribunalul sau comitetul ajunge sã creadã cã agentul psihopolitic este vital necesar în functia sa si cã nu trebuie sã fie hãrtuit pentru faptele unor persoane irationale. Un atac imediat la starea mentalã a atacatorului înaintea audierii este cea mai bunã apãrare. Trebuie sã devinã cunoscut faptul cã „numai nebunii îi atacã pe psihiatri”. Trebuie sã se rãspândeascã zvonul în societate cã paranoia este o stare „în care individul crede cã este atacat de comunisti”. Se va vedea cã acest fel de apãrare este eficient. Unul dintre mijloacele reale de apãrare trebuie sã fie totala lipsã a unei adevãrate psihoterapii în societate. Aceasta trebuie sã fie înlãturatã sistematic, de vreme ce o adevãratã psihoterapie ar putea sã dea la ivealã rezultatele activitãtilor psihopolitice. Jurisprudenta, într-o tarã capitalistã, este atât de stângace, încât procesele se judecã în mod invariabil în ziare. Noi ne-am ocupat de aceste lucruri mult mai bine în Rusia si, în toate cazurile, am chemat lumea în instantã dupã ce mãrturisirile fuseserã deja fãcute (sau fuseserã implantate înainte ca procesul sã aibã loc). Dacã se sopteste ceva împotriva activitãtilor psihopolitice sau se publicã vreun pamflet în acest sens, lucrurile trebuie luate în derâdere, înfierate ca fiind niste înselãtorii, iar autorii lor trebuie sã fie declarati nebuni la prima ocazie si, prin folosirea drogurilor, nebunia va fi confirmatã.

CAPITOLUL XI
FOLOSIREA PSIHOPOLITICII LA RãSPANDIREA COMUNISMULUI Tãrile reactionare sunt astfel alcãtuite, încât atacã un cuvânt fãrã sã-l înteleagã. De vreme ce cucerirea unei natiuni de cãtre comunism depinde de îndoctrinarea populatiei ei cu principii comuniste, nu este necesar ca termenul „comunism” sã fie aplicat de la început mãsurilor educative folosite.
De pildã, în Statele Unite, noi am reusit sã modificãm lucrãrile lui William James si ale altora, transformându-le în modele mai acceptabile, si sã plasãm principiile lui Karl Marx, Pavlov, Lamarck si datele materialismului dialectic în manualele de psihologie într-o asemenea mãsurã, încât oricine studiazã temeinic psihologia sã devinã pe loc un candidat la acceptarea caracterului rational al comunismului.

De vreme ce fiecare catedrã de psihologie din Statele Unite este ocupatã de persoane cunoscute de noi sau care pot fi influentate de persoane cunoscute de noi, folosirea permanentã a unor astfel de texte este garantatã. Acestea capãtã un ton de autoritate si sunt predate serios. O continuã presiune asupra legislatiei Statelor Unite poate crea legi care sã prevadã cã orice elev de liceu sau student universitar trebuie sã urmeze cursuri de psihologie. Larga instruire a categoriilor educate ale populatiei în principiile comunismului devine astfel relativ usoarã si, când au de ales între capitalism si comunism, ele vor vedea dintr-o datã în comunism mult mai multã rationalitate decât în capitalism, care le va apãrea acum sub propria noastrã definitie.

CAPITOLUL XII
REMEDII VIOLENTE Deoarece masele, în general, înteleg cã violenta este necesarã în tratarea bolnavilor mental, remediile violente par rezonabile. Începând cu un nivel relativ scãzut al violentei ca, de pildã, cãmãsile de fortã si alte mijloace de constrângere, este relativ usor sã treci peste rezerva publicului fatã de violentã, adãugând din ce în ce mai multã brutalitate la tratamentul bolnavilor mental. Intensificând brutalitatea „tratamentului”, publicul va fi ajutat sã primeascã un astfel de tratament, iar protestul individului cãruia i se aplicã tratamentul este imposibil de vreme ce imediat dupã tratament el nu mai e în stare de nimic. Familia individului care suportã tratamentul devine suspectã fiindcã a avut deja o persoanã bolnavã mental în sânul ei. Protestul familiei trebuie sã fie discreditat.

Cu cât tratamentul este mai violent, cu atât agentul psihopolitic va acumula mai multã putere de control. Operatiile pe creier trebuie sã devinã ceva standard, obisnuit. Cifrele deceselor reale trebuie sã fie ascunse ori de câte ori este posibil; cu toate acestea, pentru agentul psihopolitic nu prea conteazã cã survin multe decese.

Treptat, treptat, publicul trebuie sã fie educat în privinta socului electric, mai întâi fãcându-l sã creadã cã el are un rol important terapeutic, apoi cã este linistitor, pe urmã informându-l cã socul electric atacã, de obicei, sira spinãrii si dintii si, în cele din urmã, cã el distruge, sau cel putin frânge sira spinãrii si smulge violent dintii pacientului. Este foarte îndoielnic cã cineva din rândul novicilor poate sã suporte sã asiste la un singur tratament cu soc electric. Cu sigurantã cã el nu va suporta sã vadã o lobotomie pre-frontalã sau o leucotomie trans-orbitalã. Totusi, publicul trebuie adus la nivelul la care acest lucru este posibil, la care un asemenea tratament este de asteptat si la care detaliile tratamentului însusi pot fi fãcute publice, mãrind prin aceasta prestigiul psihopoliticii.

Cu cât tratamentul este mai violent, cu atât dementa va apãrea mai fãrã sperante. Societatea va fi influentatã pânã la punctul când orice tânãr recalcitrant poate fi adus în instantã si încredintat unui agent psihopolitic, supus socului electric si redus la o supunere inimaginabilã pentru tot restul zilelor sale. Fãcând o reclamã continuã si din ce în ce mai intensã violentei tratamentului, în cele din urmã publicul va ajunge sã tolereze într-un asemenea grad crearea de conditii pentru aparitia unor momâi, încât va folosi aceste momâi, dacã i se vor da pe mânã. Astfel, o categorie largã a societãtii, mai cu seamã cea rebelã, poate fi redusã la serviciile psihopoliticianului.

Prin diferite mijloace, publicul trebuie sã fie convins, cel putin, cã dementa nu poate fi tratatã decât prin soc, torturã, privatiuni, calomnie, discreditare, violentã, schilodire, moarte, pedepse sub toate formele. În acelasi timp, societatea trebuie astfel educatã, încât sã ajungã la concluzia cã în sânul ei cresc cazurile de dementã. Aceasta creeazã o stare de urgentã si-l plaseazã pe psihopolitician în rolul de salvator, fãcându-l în cele din urmã rãspunzãtor pentru întreaga societate.

CAPITOLUL XIII
RECRUTAREA VICTIMELOR PSIHOPOLITICII Victima psihopoliticii este un individ bine pregãtit care-l serveste pe agentul psihopolitic ascultându-l orbeste.

De vreme ce aproape toate persoanele care se aflã la instruire sunt presupuse a urma un anume tratament într-un domeniu sau altul al studiului mental, nu este greu sã convingi pe cei din domeniul sãnãtãtii mentale sã se supunã unui tratament usor sau minor cu droguri sau socuri. Dacã acest lucru este posibil, poate rezulta imediat o victimã psihologicã pe baza hipnozei durere-droguri.

Recrutarea în rândurile „sãnãtãtii mentale” se face cel mai bine prin atragerea prudentã numai a acelor studenti din domeniu, care sunt într-o micã mãsurã deja corupti, sau care au fost „tratati” de agenti psihopolitici. Recrutarea se face prin transformarea sãnãtãtii mentale într-un domeniu foarte atrãgãtor, financiar sau sexual.

Cantitatea de promiscuitate care poate fi creatã la pacientii bolnavi mental va actiona clar în favoarea agentului psihopolitic de recrutare. Victima poate astfel sã fie atrasã spre diferite contacte sexuale dubioase; observarea acestora poate ulterior sã fie folositã ca material de santaj, ca sprijin în caz de esec al hipnozei durere-droguri, pentru a determina victima sã execute ordine. Fãgãduiala unor ocazii sexuale nelimitate, fãgãduiala unei dominatii totale a trupurilor si mintii pacientilor fãrã apãrare, fãgãduiala unor fãrãdelegi fãrã margini ce nu pot fi dovedite, poate sã atragã spre „însãnãtosirea mentalã” multi recruti amatori care se vor alinia de bunãvoie activitãtilor psihopolitice. Deoarece psihopoliticianul are sub control bolnavii mental ai natiunii dintre care cei mai multi au tendinte criminale si, pe mãsurã ce-si dezvoltã activitatea, el poate sã-i recruteze si sã-i atragã în rândurile lui si pe criminali, el va avea un numãr nelimitat de oameni pe care-i poate folosi în orice proiect pe care-l va socoti necesar. Fiindcã bolnavii mental vor executa proiecte distructive fãrã sã protesteze, dacã li se administreazã destule pedepse si implantãri, degradarea tineretului tãrii, calomnierea liderilor ei, coruperea justitiei vor deveni un joc de copii.

Psihopoliticianul are avantajul de a numi simptom halucinant orice încercare a pacientului de a-i demasca comenzile.
Psihopoliticianul trebuie sã pãtrundã în institutii si sã evite practica particularã ori de câte ori acest lucru este posibil, deoarece astfel el poate avea sub control un numãr mai mare de oameni în interesul comunismului. Când lucreazã în practica privatã, el trebuie sã caute exclusiv contactul cu familiile bogate si cu înaltii functionari ai tãrii. CAPITOLUL XIV
ZDROBIREA GRUPURILOR RELIGIOASE Trebuie sã stiti cã, pânã în timpurile din urmã, întreaga problemã a deranjamentului mental, fie cã era ceva simplu ca o neliniste, fie cã era ceva serios ca dementa, era domeniul de activitate al bisericii si numai al bisericii.

Conform traditiei, atât la natiunile civilizate cât si la barbari, doar preotii si nimeni altii aveau în sarcina lor situatia mentalã a cetãtenilor. Spre marea nemultumire a psihopoliticianului, aceastã tendintã persistã în lumea occidentalã si incursiuni stiintifice în acest domeniu au avut loc doar în cercuri oficiale, niciodatã în cele publice. Minunata unealtã creatã pentru noi de Wundt nu ar servi la nimic fãrã insistenta oficialã din tãrile civilizate cã „practica stiintificã” trebuie sã fie aplicatã problemelor mintii umane. Fãrã aceastã insistentã oficialã sau dacã aceasta ar slãbi un moment, masele s-ar repezi prosteste la popã, la pastor, la preotime în general, când se pune problema conditiei mentale. Astãzi în Europa si America „practicile stiintifice” din domeniul mintii umane n-ar dura nici o clipã, dacã n-ar fi impuse în totalitate de oficialitate. Trebuie sã se ascundã cu mare grijã faptul cã frecventa cazurilor de dementã a crescut de la aplicarea acestor „practici stiintifice”. Trebuie sã se sublinieze cu tãrie cã „ritmul vietii moderne” si alte mituri sunt cauza extinderii nevrozei din lume. Pe noi nu ne intereseazã cauza nevrozei, dacã lucrurile merg înainte. Ceea ce ne intereseazã pe noi este ca nici un fel de probã, oricare ar fi ea, sã nu fie toleratã dacã ea permite dezvoltarea apelului public cãtre bisericã. Dacã ar fi lãsat în voia lui, dacã ar fi lãsat singur, independent de oficialitãti, unde sã-si plaseze pe dragii lui bolnavi mental, publicul ar alege sanatorii patronate de bisericã si ar fugi ca de ciumã de locurile unde prevaleazã „practicile stiintifice”.

La cea mai micã încurajare, sprijinul public ar încredinta, într-o clipã, toate cazurile de sãnãtate mentalã bisericilor. Si existã biserici, biserici destepte, care asteaptã sã le primeascã. Acel monstru îngrozitor – Biserica Romano-Catolicã – continuã sã domine serios problema sãnãtãtii mentale în întreaga lume crestinã si preotii ei foarte învãtati nu ostenesc niciodatã sã atragã publicul de partea lor. Grupurile fundamentaliste si penticostale organizeazã campanii de sãnãtate care, datoritã rezultatelor obtinute, îi atrag pe multi spre cultul crestin. În domeniul însãnãtosirii propriu-zise, Biserica Stiintei lui Hristos din Boston – Massachussetts, exceleazã în captarea interesului publicului si conduce multe sanatorii. Toate acestea trebuie distruse. Ele trebuie sã fie ridiculizate si calomniate si fiecare curã cãreia ele îi fac reclamã trebuie declaratã o farsã. O cincime din timpul unui psihopolitician trebuie folosit pentru distrugerea acestor amenintãri. Dupã cum în Rusia a trebuit sã distrugem Biserica dupã multi ani de muncã foarte asiduã, tot asa trebuie sã distrugem orice credintã în natiunile pe care le-am ales spre a fi cucerite. Trebuie sã facem în asa fel, încât dementa sã urmãreascã pasii oricãrui preot si practicant. Cele mai bune rezultate obtinute de acestia trebuie sã fie prezentate drept glume de nebun, oricare ar fi mijloacele pe care le folosim pentru aceasta. Nu are rost sã-ti faci griji ce efect vei avea asupra publicului. Efectul care trebuie sã te preocupe este acela asupra oficialitãtilor. Trebuie sã atragi fiecare institutie a natiunii pe care vrei s-o distrugi spre o urã furibundã împotriva tãmãduirii prin religie. Trebuie sã corupi avocati si judecãtori la credinta adâncã, la fel de ferventã ca vechea credintã în Dumnezeu, cã scientismul sau oricare altã practicã religioasã care s-ar putea dedica tãmãduirii mentale este depravatã, rea, aducãtoare de nebunie, urâtã de public si intolerabilã.

Trebuie sã corupi si sã-ti atragi toate organizatiile medicale pentru a le face sã lucreze în acord cu aceastã campanie. Trebuie sã apelezi la avaritia, dar si la omenia lor, ca sã le câstigi colaborarea la distrugerea tuturor încercãrilor de tãmãduire si de îngrijire a bolnavilor mental prin religie, în interesul scopurilor noastre. Trebuie sã faci în asa fel, încât aceste societãti sã numeascã doar pe cei îndoctrinati de comunism drept consilieri ai lor în astfel de probleme. Puteti sã vã folositi de aceste societãti. Ele sunt stupide si sunt usor de speriat. Învelisul si titlurile lor pot fi foarte bine folosite ca sã mascãm orice operatie pe care vrem s-o mascãm. Trebuie sã-i facem parteneri în eforturile noastre, astfel încât sã nu reuseascã niciodatã sã ne scape din mânã si sã ne discrediteze. Am luptat în America de la începutul secolului ca sã facem praf toate influentele crestine si am realizat succese. Desi astãzi pãrem a fi blânzi fatã de crestini, nu uitati cã avem încã de influentat „lumea crestinã” în sensul scopurilor noastre. Dupã ce vom reusi acest lucru, îi vom distruge oriunde se aflã. Îi poti vedea aici, în Rusia, sub forma unor maimute dresate. Ei nu stiu cã le-am dat oarecare libertate doar pânã când punem stãpânire pe maimutele din alte tãri.

Trebuie sã lucrati pânã când „religia” va fi sinonimã cu „nebunia”. Trebuie sã lucrati pânã când oficialitatea oraselor, tãrilor si guvernelor nu va mai sta la îndoialã si se va nãpusti asupra grupurilor religioase ca asupra dusmanilor lor publici. Nu uitati cã toate tãrile sunt conduse de o mânã de oameni si cã ele nu fac decât sã pretindã cã se consultã cu cei multi. Lucrurile stau la fel în America. Atât micul functionar, cât si cel care face legile trebuie convinsi sã creadã cã totul merge prost. Nu este necesar sã convingi masele. Tot ce ai de fãcut este sã te ocupi fãrã rãgaz de functionarul de stat, folosind calomnii personale, minciuni gogonate, probe false si o continuã propagandã pentru a-l convinge sã lupte de partea ta, împotriva bisericii sau împotriva oricãrui specialist.

Asemeni functionarului de stat, medicul de bunã credintã va crede cã totul merge prost dacã i se spune cã are de a face cu o competitie periculoasã. Si dacã, asemeni credinciosului crestin, el încearcã sã ne smulgã drepturile pe care le-am câstigat, îl vom lichida si pe el. Trebuie sã fim ca vita de vie încolãcitã pe pom. Folosim pomul ca sã ne cãtãrãm pe el, iar apoi, sufocându-l, devenim puternici hrãnindu-ne din carnea lui. Trebuie sã mãturãm orice obstacol din calea noastrã. Trebuie sã folosim drept unealtã orice autoritate care ne iese în cale. Si, dupã trecerea anilor, ne putem lipsi de orice autoritate, în afarã de a noastrã, si vom triumfa în gloria strãlucitoare a partidului.

CAPITOLUL XV
PROPUNERI CARE TREBUIE EVITATE Existã unele actiuni pãgubitoare care pot întrerupe expansiunea psihopoliticã. Acestea, provenind din anumite cercuri ale tãrii, se pot dezvolta si trebuie recuperate din vreme si înlãturate. Se pot ivi propuneri din partea unor mari grupuri puternice din tarã pentru revenirea bolnavilor mental în grija celor care s-au ocupat de însãnãtosirea mentalã a unor triburi si populatii timp de secole – preotii. Orice actiune de plasare a clerului în fruntea institutiilor trebuie combãtutã pe motivul incompetentei si a dementei cauzate de religie. Lucrul cel mai distructiv pentru un program psihopolitic ar fi însãrcinarea preotimii cu îngrijirea bolnavilor mental ai natiunii.

Dacã existã spitale de boli mentale conduse de grupuri religioase, ele trebuie sã fie discreditate si desfiintate oricât de mult ar costa aceasta, cãci s-ar putea întâmpla ca cifrele reale privind însãnãtosirile din aceste institutii sã devinã cunoscute, iar insuccesele din institutiile obisnuite sã se compare cu aceste cifre, lucru care ar putea duce la o actiune de predare a bolnavilor mental în grija clerului. Orice argument trebuie avansat din timp, pentru a preveni materializarea unei astfel de posibilitãti.

Legile tãrii trebuie alcãtuite cu grijã pentru a evita drepturile oricãrei persoane asupra bolnavilor mental. Orice propunere de lege sau amendament al Constitutiei care interzice vãtãmarea bolnavilor mental trebuie combãtutã pânã la extrem, pe motiv cã doar mãsurile violente pot avea succes. Dacã legea îi protejeazã pe bolnavii mental – ceea ce nu se întâmplã în mod normal – întregul program psihopolitic ar putea sã se prãbuseascã.

Orice actiune de extindere sau plasare sub control a regulamentelor privitoare la spitalizarea bolnavilor mental trebuie descurajatã. Aceasta trebuie lãsatã exclusiv în mâna persoanelor ce se aflã sub strictul control al agentilor psihopolitici. Acest lucru trebuie sã se facã într-un mod cât se poate de formal si nici o scoatere a bolnavilor mental dintr-o institutie nu trebuie sã fie posibilã printr-un proces legislativ. Astfel, orice actiune care se adaugã mãsurilor legale privind procesul de încredintare si eliberare trebuie descurajatã pe motiv de caz de urgentã. Pentru a preîntâmpina acest lucru, cea mai bunã mãsurã este înfiintarea unei sectii psihiatrice si detentie pentru bolnavii mental în toate spitalele din tarã.

Orice scriere de naturã psihopoliticã care se dã de gol din întâmplare trebuie evitatã. Întreaga literaturã existentã privind problema bolii mentale si a tratamentului ei trebuie suprimatã, mai întâi prin mãsuri concrete de securitate si mai apoi printr-o vorbãrie complicatã care o face de neînteles. Cifrele reale privind însãnãtosirile si cazurile de deces nu trebuie sã fie niciodatã anuntate în presã. Orice cercetare menitã sã descopere dacã psihiatria a tãmãduit vreodatã pe cineva trebuie descurajatã pe loc si denigratã, mobilizând pe toti agentii psihopolitici. La început ea trebuie ignoratã dar, dacã acest lucru nu este posibil, întreaga armatã a psihopoliticienilor tãrii trebuie chematã la actiune. Se vor folosi toate tacticile posibile ca sã se împiedice acest lucru. Pentru a combate aceasta trebuie sã aparã publicatii tehnice care sã prezinte numãrul urias de vindecãri efectuate de psihiatrie si psihologie si, ori de câte ori este posibil, procentaje de vindecãri, oricât de fictive ar fi ele, trebuie sã se introducã în documente legislative, formând astfel un fond de „evidentã” care ar respinge pe loc orice efort de descoperire a cuiva care a fost cândva ajutat de psihiatrie sau psihologie.

Dacã legãturile comuniste ale psihopoliticianului vor fi demascate, acest lucru va fi dat pe seama propriei lui neglijente si el va fi imediat înfierat ca un excentric în propria sa profesiune. Autorii de literaturã care încearcã sã prezinte imaginea unei societãti sub control si constrângere mentalã vor fi acuzati de infamie sau împinsi spre sinucidere pentru a li se discredita opera.

Orice legislatie care legalizeazã o practicã de vindecare sau alta trebuie combãtutã si învinsã imediat. Toate practicile de vindecare vor gravita exclusiv în jurul nivelurilor autoritãtii si nu se vor admite altfel de pãreri, cãci acestea pot duce la demascãri. Actiunile de ajutorare a tineretului trebuie invadate si corupte, cãci ele pot obstructiona campaniile de producere a delincventei, dependentei, betiei si promiscuitãtii sexuale în rândul tineretului. Lucrãtorii comunisti din domeniul presei si al radioului trebuie sã fie protejati ori de câte ori este posibil, înlãturând din actiune, prin psihopoliticã, orice persoanã care îi atacã în mod insistent. Acestia, la rândul lor, vor fi convinsi sã facã cât mai multã publicitate în interesul activitãtilor psihopolitice sub titlul de „stiintã”. Nici unui grup de sãnãtate specializat în problemele mentale nu trebuie sã i se permitã sã existe în interiorul granitelor Rusiei sau ale satelitilor ei. Numai agentii psihopolitici garantati pot fi lãsati sã-si continue activitatea, si aceasta doar în interesul guvernului sau împotriva prizonierilor inamici.

Orice efort de a exclude psihiatrii si psihologii din serviciile armate trebuie combãtut. Orice cercetare privind „sinuciderea” sau brusca deranjare mentalã a vreunui conducãtor politic al unei tãri trebuie sã fie fãcutã doar de agenti psihopolitici ori de uneltele lor, fie cã psihopolitica este sau nu responsabilã de cazurile respective.

Moartea si violenta împotriva persoanelor care atacã comunismul într-o tarã trebuie evitate, fiind interzise. O actiune violentã împotriva unor asemenea persoane poate duce la martirizarea lor. Calomnierea si acuzarea de dementã trebuie sã fie folosite în exclusivitate, fiind încredintate agentilor psihopolitici în persoana unor psihiatri si psihologi controlati.

CAPITOLUL XVI

S U M A R
În vremea noastrã de înarmare nelimitatã si de antagonisme nationale, când rãzboiul atomic cu puterile capitaliste este posibil, psihopolitica trebuie sã actioneze mai eficient decât oricând.

Toate programele psihopoliticii trebuie extinse pentru a sprijini si intensifica activitãtile altor agenti comunisti din tara care ne intereseazã.

Esecul psihopoliticii ar putea sã provoace bombardarea atomicã a patriei noastre.
Dacã psihopolitica reuseste în misiunea sa din întreaga lume capitalistã, nu va exista niciodatã un rãzboi atomic pentru cã Rusia îsi va fi subjugat toti dusmanii sãi. Comunismul s-a extins deja peste o sesime a lumii locuite. Doctrinele marxiste au pãtruns deja în restul spatiului. Extinderea orânduirii sociale comuniste este victorioasa pretutindeni. Rãspândirea comunismului nu s-a fãcut niciodatã prin forta armelor, ci prin cucerirea mintii. Prin psihopoliticã noi am rafinat aceastã cucerire în cel mai înalt grad. Agentul psihopolitic trebuie sã reuseascã, deoarece reusita lui înseamnã o lume a pãcii. Esecul lui ar putea însemna distrugerea zonelor civilizate ale Terrei prin puterea atomicã ajunsã în mâinile dementilor capitalisti.
Scopul scuzã mijloacele. Degradarea populatiilor este mai putin inumanã decât distrugerea lor prin fisiune nuclearã cãci, pentru un animal care nu trãieste decât o datã, orice fel de viatã este mai dulce decât moartea. Sfârsitul rãzboiului înseamnã luarea sub stãpânire a poporului cucerit. Dacã un popor poate sã fie cucerit fãrã rãzboi, sfârsitul rãzboiului va fi realizat fãrã distrugerile rãzboiului. Un tel lãudabil.

Psihopoliticianul îsi gãseste rãsplata în stãpânirea aproape nelimitatã a popoarelor, în exercitarea nestãvilitã a pasiunii si în gloria cuceririi comuniste asupra stupiditãtii dusmanilor poporului.

sursa Revista Memoria

Anunțuri

34 răspunsuri


  1. (inca citesc articolul, nota 10! )

  2. eu ce spuneam…. si TB. chiar vrea sa fie demis ca sa se vada ce NAZISTI avem in parlament care nu vor sa le fie VERIFICATE AVERILE prin ANI !

  3. Spui ca nu esti ignorant, dar ma tem ca ai inghitit propaganda ieftina anti-parlament a lui basescu. Lui basescu nu-i place parlamentul nu pentru ca e plin de hoti (ceea ce e adevarat), ci pentru ca nu toti parlamentarii sunt hotii lui. El isi doreste un parlament cat mai mic si mai decorativ, de preferinta cu o majoritate de vreo 80% a pdl.
    Crezi ca averea lui basescu nu e suspecta? Afacerile familiei lui si ale prietenilor lui nu trebuie anchetate? ANI nu este decat o unealta a lui basescu in lupta impotriva adversarilor lui politici, nimic altceva.

    • dupa ce parlamentul ar fi desfiintat … raman o forta sindicatele … coruptii pica oricum …stiu ce spun … ma deranjeaza ca tot repet ceea ce spun pe blogul meu … multi nu stiu de unde sa se informeze … intuitie si informatii SIGURE ….

      • Sindicatele nu inseamna nimic. Daca la taierile astea de 25% din salarii nu au avut practic nici o reactie, asta chiar inseamna ca sindicatele nici nu exista.
        Oricum nu vad ce ai impotriva parlamentului ca institutie. Sigur, deputatii si senatorii de azi sunt in marea lor majoritate niste corupti de cea mai proasta calitate, dar asta nu inseamna deloc sa abolim parlamentul si sa ne lasam pe mana unuia ca basescu, care e mai corupt si mai periculos pentru noi decat toti parlamentarii la un loc.

      • Mama, mama „multi nu stiu de unde sa se informeze” si trebuie sa vina pe blogul tau. Care sindicate mai Pacala sunt o forta, ca la noi sindicatele sunt doar de decor, iar liderii de sindicat sunt mai corupti decat parlamentarii. Cred ca esti tinerel ca se vede ca nu prea intelegi nimic din politica actuala. Hai sictir baietas cu tot cu informatiile „SIGURE”. Chaiar asa de unde ai tu informatii asa de sigure, ti le-o fi soptit baba floarea filozoafa satului, cand mergeai cu vacile la pascut sau cand stateai pe mess langa teracota din casa de chirpici si il ascultai pe Gutza guitzand dupe sidi.

  4. excelent articol

  5. Metodele folosite de mondialisti, descrise mai sus, au fost folosite si in cazul Tanacu. Din pacate multi oameni au muscat momeala presei „mondialiste”. Se vede clar ca numai cei cu credinta dreapta si cu ajutorul lui Dumnezeu nu vor fi pacaliti de slugile satanei.

    Doamne ajuta!

  6. mda…e adevarat…asa e! ne indobitocesc…se stie…ce citeam in Pavel Corut …imi dadea impresia ca se exagereaza….insa ajung la concluzia ca e cat se poate de adevarat… ar fi mare pacat sa pierim ca natiune…pentru ca in cele din urma daca nu se va trezi Romania asta se va intampla…vom ajunge sa ne trezim dimineata …si ca intr-un urat cosmar sa ne trezim in ,,alta tara”!!!!! nu in Romania! pacat…insa romanul …din pacate o spun cu greutate in suflet…se trezeste cand e muuuuuult prea tarziu… in zadar voi spune si eu..ROMANIA TREZESTE-TE! pentru ca mai mult ca sigur…romanul se uita,citeste,casca ochii mari,scoate un whoaaaaa! si cam atat…si trece mai departe spunand…trece..pe mine nu ma va afecta…asa e oameni buni..credeti-ma… din pacate singur sau impreuna cu 10-15 oameni nu avem ce face…

  7. Excelenta initiativa ta, Eufrosin! Aducerea la cunostinta cat mai multor oameni despre existenta cupolei de presiune indreptata sistemic impotriva oamenilor obisnuiti si prin ei, impotriva LUI INSUSI DUMNEZEU, e o realitate crunta. Slugoii sistemului au fost, sunt si cred ca vor mai fi. Tactica evreiasca de incriminare apriorica e veche de cand lumea. Evreul va lovi mereu primul inca din enunt. A se vedea sintagma „TEORIA CONSPIRATIEI”. Care teorie, in fapt, nu e nicio teorie, teorie fiind acel ceva inca nedovedit. Apetitul criminal al presei pentru infierarea efectuata conform ordinelor, e evident. Ei, evreii pretind a controla totul: persoane, mentalitati, scopuri, instincte, frumusete si abjectie si incearca sa o faca prin cat mai multe si intrepatrunse canale, astfel incat, in final individul-colonie celulara, sa simta strivit, legat ombilical de sistemul piramidal al puterii, dependent in planul vietii, precum si in ce priveste moartea, casatoria, aducerea copiilor pe lume, totul. Cu toata stradania acestor evrei, exista si vor mai fi oameni treji care au capacitatea filtrarii, chiar daca, in urma filtrarii ramane adesea prea putin sediment. Totusi, nu disperam, stim ca Dumnezeu e mare, vede si plateste fiecaruia dupa gand, dupa abordare, dupa fapta. In ce priveste manipularea mentala prin TV, har Domnului, neavand abonament la cablu TV, extrem de rar ma uit la TV-online. E oribil daca se arunca pe sticla ecranelor imaginea de tip reclama: „cu numai un mililitru, ati scapat de o viata care oricum va era imposibila”. Stim toti ca pana si in ziarul de joasa speta, LIBERTATEA, s-a anuntat ca Obama urmeaza a fi leader NWO, ca din 7 miliarde ar trebui sa ajunga maximum 2. Daca ma gandesc ma bine, undeva in SUA exista niste guidestones (pietre inscriptionate), pe care se cere ca populatia planetei sa nu cumva sa depaseasca jumatate de miliard(!), ceea ce… e dincolo de orice orizont propriu. Daca ma uit la imensitatea gropilor sapate la marginea Ploiestiului, e imposibil sa nu presupun ca imi sunt si mie destinate si multor altora care vom falimenta cumva, daca… A capitaliza in sensul controlului numeric al populatiei uciderea Madalinei, e o arma care poate fi cu doua taisuri. Ce se face elita romaneasca daca in loc sa sarim pe geam de disperare, de saracie, de lipsa sperantei, etc., ne inrolam cu totii intr-un mars catre cele sfinte, cautandu-ne cu adevarata ravna vindecarea sufleteasca si calea spre Dumnezeu. Vlaicu Ionescu (interpretul nostradamian), ne spunea cu multi ani in urma ca scena politica mondiala e o cursa de cai in care publicul palpita si se consuma, pariind pe cate o culoare, nebanuind NIMENI(!), ca, toti concurentii se afla in proprietatea unui singur stapan, care, in acceptia sistemului, nu e Dumnezeu. Imi cer iertare daca am scris prea pe langa subiect. Doamne ajuta!

    • da există, caută după „the georgia guidestones” pe net și o să vezi că agentii nwo își fac treaba …

      cine a comandat sculptura aia, e ca un fel de statuie mai ciudată, nu se știe … cum a obținut terenul e cel puțin ciudat … cine le-a construit?

      mesajul scris pe ele e destul de simplu și clar … suntem prea mulți, să fim atenți să nu trecem peste 500 milioane populație globală dacă vrem să trăim fericiți și fără lipsuri materiale …

      religia nwo e la fel de simplă … suntem prea mulți, felul de a conduce actual, în națiuni care se bat unele cu altele ineficient și pentru a rezolva problema trebuie un guvern mondial, distrugerea națiunilor și reducerea populației la maxim 500 milioane …

  8. Cutremurator! Un rationament diabolic si pervers. Virtutea ascultarii, taierea voii, calitati ale omului induhovnicit, sint deturnate in scopul supunerii necodintionate fata de statul comunist. Patimile impotriva carora crestinul trebuie sa lupte pentru mintuirea sa sint chipurile combatute (este numita lacomia), insa cum? Prin incurajarea unor practici de perversiune sexuala, la adapostul impunitatii, chiar sub protectia legilor.
    O propaganda gretoasa care prezinta omul ca pe un animal sau ca pe o aglomerare de celule. Un singur lucru este adevarat: succesul propagandei psihopoliticii si al altora de acest gen este cauzat de apostazia generala a Europei si a SUA. Cum insisi marturisesc, practicile lor se sprijina in esenta pe degradarea de la starea de fiinta spirituala la stadiul de animalitate. De remarcat ca cel mai mare dusman al acestor satani sunt slujitorii bisericii!
    Ma bucur ca asemenea informatii tinute secrete ajung la cunostinta oamenilor. Prin ce cai, conteaza mai putin. Multe lucruri s-au adeverit, altele au dovedit ineficienta metodelor acestor sobolani. Sfintii martiri ai inchisorilor au patimit chinuri greu de imaginat si nu si-au schimbat… loialitatea!
    M-ar interesa sa stiu cind si unde a fost publicat acest material, inainte sa ajunga in revista Memoria. Prologul ii apartine lui Beria, rostit in 1936. Restul insa?
    Multumesc si cu Dumnezeu inainte!

    • Ai prins esenta, peste oamenii binecredinciosi, propaganda trece ca apa pe gasca. Nu cunosc mai multe despre istoria materialului din pacate.

      Doamne ajuta!

  9. Nazistii din structuri se mai folosesc mult de OTV MADALINA si CEAUSESCU in razboiul psihologic ? asa vor nimici psihologic cateva milioane de romani …

  10. „Dar ştiu un lucru mai presus
    De toate cîte ţi le-am spus:
    Credinţa-n zilele de-apoi
    E singura tărie-n noi,
    Că multe-s tari cum credem noi
    Şi mîine nu-s !

    Şi-oricît de-amărîţi să fim
    Nu-i bine să ne dezlipim
    De cel ce vieţile le-a dat !
    O fi viaţa chin răbdat,
    Dar una ştiu: ea ni s-a dat
    Ca s-o trăim !”

    Ea n-a mai plîns, pierdut privea
    La sfetnic, lung, dar nu-l vedea
    Şi n-a mai înţeles ce-a zis
    Şi nu vedea cum au închis
    Sicriul alb – era un vis
    Şi ea-l trăia.

    Senini de plînset ochii ei,
    Vedea bărbaţi, vedea femei,
    Cu spaimă multă-n jur privea.
    Din mult nimic nu-nţelegea;
    Şi să muncea să ştie, ce-i ?
    Şi nu putea.

    I-a fulgerat deodată-n gînd
    Să rîdă, căci vedea plîngînd
    O lume-ntreagă-n rugăciuni.
    „În faţa unei gropi s-aduni
    Atîta lume de nebuni !
    Să mori rîzînd…”

    Şi clopotele-n limba lor
    Plîngeau cu glas tînguitor;
    Şi-adînc din bubuitul frînt
    Al bulgărilor de pămînt,
    Vorbea un glas, un cîntec sfînt
    Şi nălţător.

    „-Nu cerceta aceste legi,
    Că eşti nebun, cînd le-nţelegi !
    Din codru rupi o rămurea,
    Ce-i pasă codrului de ea !
    Ce-i pasă unei lumi întregi
    De moartea mea !”

    Moartea lui Fulger-George Cosbuc
    (Balade şi idile 1893)

  11. Planul SECRET al Clanurilor din Parlament – neimpozitarea pensiilor de lux , scaderea salariilor , inmultirea Tradatorilor din Armata si Servicii , slabirea Sigurantei Nationale , favorizarea unor trupe straine care vor INVADA Romania , vor fi multi morti si raniti care ptr. parlamentarii NAZISTI nu vor CONTA , la fel Soldatii americani care vor fi cazuti nu vor conta mult ptr. SUA si uite asa se reduce POPULATIA tarii si ramanerea in Romania a Clanurilor parlamentare NAZISTE si ofiterii corupti din structuri care oricum ei vor fi pusi la ADAPOST la orice INVAZIE ! Succes ROMANI !!!

    • lol! păi pe ce lume trăiești!? ia deschide teveul să vezi mutra reciclată a lui tokes cum delirează pe tema dezmembrării româniei ca stat unitar … ce armate, ce soldați! se lucrează la lumina zilei, și pentru asta nu e nevoie să se tragă nici un glonț …

      singuri vom dezmembra românia, o vom face bucăți, în speranța deșartă că vom scăpa de administrația coruptă impusă de la centru și de bocbocboc …

      pe toate canalele se repetă până la sațietate, până la îndobitocirea maselor că autonomia e un lucru bun, că e bine să gospodărim singuri, că noi știm mai bine ce să facem …. boc are singura misiune de a NE CONVINGE DE ASTA … ne demonstrează în fiecare clipă cât de incompetent e, și pe cale de consecință cât de incompetentă e o guvernare națională, centralizată …. ASTA REPETĂ NONSTOP TOKES!

      criza, în cazul româniei, are scopul de a o face bucăți, de a o rupe în regiunile trasate de mult de EU!

      așa pricepem și de ce nu se poate și nu se poate nicicum crea un guvern competent și capabil de a ne scoate din criza economică actuală … nu se poate pentru că NU SE VREA ASTA!

      în maxim 10 azi, dacă păstrăm direcția actuală, cu boc și băselu’ în fruntea noastră, în felul cum ne conduc ei, românia va fi dezmembrată , regionalizată, MODERNIZATĂ!

  12. vreti sa creasca LEUL ? SIMPLU va creste cand nu mai consumati in NESTIRE benzina motorina si curent electric ! SUCCES !!! restul este gargara cu BNR ….

    • Perfect, si tu cu ce propui sa functioneze masinile? Si casele cu ce sa le luminam. cu ce sa functioneze calculatoarele, frigiderele, etc?

  13. No, io zic altceva. Pe fata cu parul in foc a ucis-o Dan Diaconescu, pt a muta atentia Parchetului. Cum i-a venit ideea? Citind simultan Machiavelii si desigur, Beria. Expert fiind in istoria familiei Borgia si avand 3 doctorate in chimie, zootehnie si stiinte politice, nu i-a fost greu sa vina cu un plan diabolic. Au si ungurii si evrei partea lor de vina, pesticidul e facut de o firma evreiasca in Ungaria.

  14. stai sa vezi cati vor mai urma sa fie discreditati si haituiti …. oameni din televiziune politica media si internet etc. …..

  15. Mai vreti sa aveti copiii , nepotii intregi ??? cereti televiziunilor sa scrie regulat ca zaharul rafinat DISTRUGE NEURONII si duce la un comportament VIOLENT ETC. !!! Clanurile naziste din parlament sunt foarte multumite de violenta din strada si scoli … le place sa conduca cat mai multi Debili si Psihopati drogati cu zahar rafinat !!!

  16. Daca mai ” misca ” anti-ROMANIA vreun parlamentar deputat sau senator etc. , se va afla mai devreme sau mai tarziu indiferent cum si unde … exista si mii de captatori de informatii Telepatice care mai prind … , listele inca se fac pe tot teritoriul tarii si oriunde vor pleca in lumea asta vor fi urmariti de mari NECAZURI , mai mari decat au produs Poporului – exista Forte de la NATURA etc. … acumularea de averi nu-i face INVINCIBILI deci atentie la MISCARI si JAF – exista si posibiliatea de donatii sau/si LEGI de reparare a unor Situatii SUPERGRAVE !!!

  17. eu zic să nu rămânem cu gura căscată că intră musca! tehnicile de manipulare dezvoltate în uniunea sovietică în anii 30 sunt știri un pic cam răsulflate și obosite … dovada e tocmai faptul că au fost „scăpate” și livrate boborului .. să se mire și el și să îi treacă un fior rece pe șira spinării …

    mult mai interesante ar fi tehnicile ACTUALE dezvoltate de învingătorii din războiul rece pentru a fraieri și îndobitoci boborul … ăia, cu toate tehnicile lor, au dat greș, comunismul a dispărut ca sistem politic

    so, tehnicile ACTUALE, aplicate de învingători, CAPITALISTE, astea sunt de interes acum …. manualul grupului bindelberg, a micului si fanaticului agent NWO, ăla ar fi bine să îl studiem/citim …

    ;-DDD

  18. poate avea un asemenea cip fara sa stie …. URGENT sa va instruiti COPIII ptr. PREVENIRE si antiGENOCID – sa se fereasca de implantarea involuntara a unor CIPURI !!! asta asteapta clanurile naziste din parlament – controlul comportamentului prin cipuri SPECIALE – http://2blackjack1.wordpress.com/2010/07/24/the-matrix-devine-real-in-numai-zece-ani/

  19. Acestia vor fi impulsionati sa Consume cat mai mult , sa Distruga , Ucida , sa Faca sex cu , COPII sau persoane de acelasi sex , sa TERORIZEZE pe altii care nu-s DEVIATI ca ei , sa-si schimbe sexul ETC. – sa observati in functie de Comportament cine este supus unor Experimente cu CIPURI sau/si Experimente PSIHOLOGICE …

  20. Cand in Romania se fac imprumuturi de zeci Miliarde EURO ptr. VINZAREA TARII sigur si in mod foarte bine PROGRAMAT , incep ORGANIZATIILE NAZISTE de PRETUTINDENI sa distraga atentia ROMANILOR de la CRIMELE care se executa zilnic in aceasta TARA foarte frumoasa si bogata , prin prezentarea la TELEVIZIUNI a unor SINUCIDERI sau/si PRABUSIRI de AVIOANE , ELICOPTERE si alte „MINUNI” care pot fi Comandate de UNDEVA unde exista multe RESURSE si AGENTI INFILTRATI etc. ! ASA se vinde o TARA INTREAGA cu ajutorul TELEVIZIUNILOR !!!

  21. Razbiul psihologic este inca in desfasurare dar pentru ca unii sunt „vaccinati” i s-a alaturat si razboiul economic. In timpul acesta capii tarilor victime dorm, bine „unsi” fiind cu argintii potriviti si „imbalsamati” cu doctrina potrivita despre „axe”, „aliante de carton”, „parteneriate strategice” si alte aberatii alegorice.

  22. posibila inscenare de catre EXPERTI ptr. EXPLOZIA MEDIA
    am tot zis despre soferii psihopati … acum va place ce vedeti la tv ? cei care au glicemia ridicata sa fie avertizati si monitorizati … cate semnale sa mai dau ??? am tot zis despre soferii psihopati … acum va place ce vedeti la tv ? cei care au glicemia ridicata sa fie avertizati si monitorizati … cate semnale sa mai dau ??? http://www.realitatea.net/patru-motociclisti-au-fost-raniti_727013.html

Răspunde!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: