Cine şi cum au jefuit averea României – educaţie economică pentru tot românul, partea a II-a


În articolul de ieri a fost expus modul de operare al băncilor oferindu-se ca exemplu situaţia Marii Britanii. Astăzi vom arăta cine sunt protagoniştii jafului băncilor româneşti şi cum au operat ei sub chiar nasul şi cu cooperarea autorităţilor. Vom afla cum funcţionează nucleul acesta rău şi putred ascuns în sânul statului român şi cum afectează el viaţa noastră de zi cu zi. Nume „de casă” ca şi Bancpost sau Société Generale, vor fi luminate prin strălucirea reflectorului pe ele.
Ştiaţi desigur că aceasta din urmă tocmai se judecă cu un simplu broker, pe care îl acuză de pierderea a între 5-7 miliarde de euro, bani pe care omul nu avea cum să îi fure de unul singur. Mult mai degrabă e vorba de găsirea unui ţap ispăşitor care să acopere pentru adevăraţii hoţi. Cine sunt aceia? Aceleaşi personaje care-au jefuit şi România, provocând spectaculoasele falimente bancare urmate de înstrăinarea prin „privatizare” a întregii economii româneşti. E bine să ştim cui să mulţumim pentru situaţia dezastruoasă în care se află ţara noastră…

Până la fotografia lui Iţăresku se oferă un scurt istoric al mediului bancar românesc, de la ea în jos, materialul acoperă situaţia actuală.

Daca dupa asta aveti chef sa cititi extrase dintr-un raport al unor ofiteri SRI privitor la mediul de afaceri romanesc, o puteti face aici. E mult mai scurt si numeste nume, ofera date si fapte de actualitate, care vin sa completeze cele din I-ul articol.

3 răspunsuri

  1. istoria asta este bine descrisa, dar mai are nevoie de detalii si multe nume…

    ai dreptate. – Eufrosin

  2. nu-l speria, ca-i cade sortuletul

  3. Salut. Am scris un post despre unul din genocidurile care au avut loc in SUA.
    http://badan.wordpress.com/2010/06/10/lectii-de-holodomor/
    Dacă vrei, poţi prelua informaţia, resursa ta e mai populară decât a mea, dar oamenilor trebuie de deschis ochii.

    Bun, mersi! – Eufrosin

Răspunde!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: