În ce ultim aspect al vieţii noastre private a ajuns mâna birocraţilor UE ? Imagini:


În timpul unei petreceri la iarbă verde, am vizitat toaleta. Ce am găsit acolo, m-a lăsat mască. Priviţi şi Dvs.:

Până aici nimic neobişnuit, nu? Citiţi însă anunţul găsit în interiorul acestor toalete!

Ei, ce părere aveţi – nu ne mai putem nici căca acum, decât într-o Euro-budă? A intrat UE până şi în WC-urile noastre! Ăşti-as nişte sceleraţi ce vor să controleze fiecare aspect al vieţii omului, indiferent cât de privat:

Euro-mâncare? O avem deja, curtoazie a Codex Alimentarius, prin care suntem otrăviţi zilnic şi a initium-ului cu care numai recoltele româneşti vor fi stropite!

Euro-aer? Îl respirăm deja! Cu toate că plătim pe nas pentru normele Euro de înmatriculare a autoturismului personal, ne deversează zilnic tone de otrăvuri peste cap!

Euro-lumină? Sigur, numai să nu se spargă Euro-becul, căci împrăştie mercur în camere!

Euro-afaceri? Da, nici nu mai poţi mişca de mulţimea regulilor lor!

Euro-drepturi? Cu siguranţă, numai să fi pervers sexual!

Părerea mea e că decât să ne mai complicăm viaţa cu mamutul asta stupid care calcă-n picioare fiece urmă de libertate umană, mai bine îi spunem politicos „good-bye”! Altfel vom fi distruşi ca şi naţiune, lipsiţi până şi de moneda naţională!

Cât despre  Euro-WC, nu vreau să folosesc unul , decât dacă-l putem înfunda pe Van Rompuy înăuntru! Apoi aş incepe sa percep taxă de admisie – am senzaţia ca m-aş imbogaţi fulgerător!

Anunțuri

14 răspunsuri

  1. Ai uitat de EURO-gunoi=EURO-pubele

    Hi, hi… Eufrosin

  2. Ne duc eurowc-uri si ne lasa euro moarte la Rosia Montana. Si noi dormim linistit…

    si euro-jaf, sau mai bine spus iudeo-jaf! – Eufrosin

  3. Doamne, in toate pozele acest o…aa…individ are un facies infricosator, demonic de-a dreptul…gura despicata intr-un soi de ranjet satisfacut, ochii piezisi emanand rautate calculata, glaciala, un orgoliu fara seaman…per ansamblu pare sa nu-i curga sange prin vine, chipul parand mai degraba o masca, aducand a mort-viu, un semn clar – zic eu – de moarte (spirituala) crestina…Unora sufletul sau simulacrul de suflet le e tiparit pe chip, aviz celor care vor/stiu sa vada…

    Asa e, l-ai descris perfect! Celor mai multi oameni li se citeste sufeltul pe chip. Stii ce-a facut asta cand a pus I-a oara piciorul pe pamantul Romaniei? – Eufrosin

    • …si nimeni din zecile de martori oculari n-a avut prezenta de spirit sa filmeze o scena atat de socant de graitoare? (despre care vorbeste link-ul) … caci pentru multi ar fi salutar de zguduitoare scena pentru a incepe sa-si puna intrebari, ca-n rest de-a surda le explicam, corectul politic a spalat la greu creierase diminuandu-le drastic nelinistea cea buna :-((…

  4. Nu va faceti prea multe griji caci UE a pornit deja pe drumul declinului

  5. excelent.
    numai să fim din ce în ce mai mulţi şi mai hotărâţi în a ieşi odată din mUE.

    • @Razvratit, cred ca am ramas dator cu niste link-uri. Din start trebuie sa imi exprim dezamagirea ca nu am mai gasit pagina de net pe care se spunea in romana ca viteza suflului exploziei primei bombe cu hidrogen a fost nemasurabila pe distanta de cca o mila, fiind vorba de transmitere instantanee (Ivy Mike test in Pacific in 1952). Totusi pe mine ma invatau la scoala ca viteza curentului electric ar fi apropiata in anumite conditii de viteza luminii. Pe pagina asta dedicata lui Tesla, se spune altceva.
      http://www.rastko.rs/projekti/tesla/delo/10868
      Pe pagina asta (si nu numai), se povesteste despre transmiterea wireless a energiei. Daca imi aduc bine aminte, am vazut inclusiv pe You Tube vaporase de jucarie alimentate de la distanta cu energie, fara ca intre operator si motorul electric sa existe vreun fir.

      Revenind la testul Ivy Mike,

      http://nuclearweaponarchive.org/Usa/Tests/Ivy.html

      iti spun ca am vizionat unul din filmele „oficiale” puse la dispozitia publicului de catre americani, pe tema oribilului test, -care a desfiintat o insula, inlocuind-o cu o gaura-, si am surprins interesul major al fizicienilor americani in legatura cu „VITEZA DE PROPAGARE A DEZASTRULUI”. Erau f curiosi sa cunoasca timpii. Concluziile legate de acesti timpi, daca or fi fost inserate in film, au fost cenzurate. Imaginea acelei explozii i-a ingrozit pe multi la vremea respectiva, unii spunand ca s-ar fi vazut in uriasa bila de foc, nici mai mult nici mai putin decat Calea Lactee si Sistemul Solar. Oricum ar sta lucrurile, se spune ca dupa exploziile din Japonia, din Pacific, (asta ca sa nu mai amintim despre „Tzar Bomb” (53MT!) detonata la 3,5Km deasupra pamantului si care ar fi transformat in cenusa un munte intreg, Pamantul ar fi fost „luat sub o atenta observatie” de catre unii din afara lumii noastre. Un fel de „OMG, the kids did find the matches!”.
      Revenind la topicul articolului, cred ca suntem impregnati de satanismul U.E. Familia nonconformista, casatoriile dintre pers de acelasi sex, pedofilia, degradarea calitatii a tot ce ne inconjoara, minciuna si hotia par a fi parte integranta din oferta implicit-obligatorie a sistemului. Si totusi, niciun tragator de elita nu vine de hac vreunui cap incoronat, vreunui Rothschild, etc. Voua nu vi se pare ca Basescu are fizionomie de… creatura reptiliana? A vazut cineva in Bucuresti afise cu reclama la emeisiunile Discovery, sub genericul OMENIREA ARE NEVOIE DE EI? Doamne, IARTA-MA!

      ==================================================

      „Pamantul ar fi fost “luat sub o atenta observatie” de catre unii din afara lumii noastre” – dar de cin’ sa fie vorba draga Marian, daca nu de diavoli, in intruchiparea pe care si-o aleg cu predilectie astazi pentru inselarea oamenilor ? Cine altii sa se afle oare inafara lumii facuta de Catre Cel ce-a spus „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata” ?

      „”Eram într-o noapte la ora unu în bordei. Făcusem Miezonoptica si eram pe la sfârsitul Utreniei, când deodată aud: buf, buf, buf! Se cutremura pământul. Eu am iesit să văd ce se aude, dar când am deschis usa la bordei am văzut afară o lumină mare si în lumină, o masină de alamă cu multe roti.
      Din ea a coborât un om înalt, cu ochii mari, pe jumătate albi si pe jumătate negri, care numai atât a zis apăsat: ”Ce cauti aici?” Atunci mi-am adus aminte ce zic Sfintii Părinti. Că dacă ai Sfintele Taine, Îl ai pe Hristos viu! Eu aveam Sfintele Taine într-o scorbură de brad în bordei. Si când am văzut asa, am intrat repede înăuntru, am cuprins bradul cu Sfintele Taine în brate si numai atât am zis: ”Doamne Iisuse, nu mă lăsa!”
      Să vezi tu atunci rugăciune când este dracul la usă! Si când m-am uitat din nou afară, l-am văzut cum se dădea înapoi alungat de puterea lui Hristos. Lângă bordei era o râpă mare unde a căzut acel duh necurat. Dar cum a căzut? Când a ajuns la râpă, s-a dat de trei ori peste cap cu tot cu masină si pe urmă a căzut si s-a făcut un zgomot mare de mi-au tiuit urechile până a doua zi la ora unu”.
      (Extras din cartea „Viata Parintelui Cleopa)

      – Eufrosin

      • mulţumesc, Marian. am găsit, nu mai ştiu acum unde, relatarea faptului că viteza suflului a fost imposibil de măsurat pe o distanţă scurtă. nu am avut timp să mă uit pe toate legăturile, dar am să o fac atunci când găsesc timp.

        Eufrosin, tu vrei să spui că Dumnezeu a făcut doar ca planeta asta să fie locuită de oameni??? Mi se pare puţin cam arogantă afirmaţia.

        Nici pe departe: ne-a dat si plantele, padurile si animalele ca sa ne tina de foame, frig si de acoperis. – Eufrosin

        • reformulez: vrei să spui că toate celelalte planete din univers sunt lipsite de viaţă? că Dumnezeu a pus viaţă doar pe pământul nostru?

          Daca or fi existand viermisori verzui si inter-galactici cu antene, inca nu i-am vazut in vre-un atlas zoologic. Sunt nevoit sa accept evidentele! – Eufrosin

  6. Daca-l pui pe Rompuy inauntru precis te-mbogatesti. Daca-l mai pui si pe Barrosso, vei vinde bilete la WC mai ceva ca Disneyland la parcul de distractii… 🙂 🙂 :-). Poti sa faci si o afacere aditionala cu laxative pentru cei ce ar vrea si ei bilet la WC dar nu au dispozitie… 🙂 🙂 🙂

  7. O, Doamne! As spune mai mult dar am teama sa nu fac rau, mie -ticalosul-, cititorilor si acestui blog. Am sa incep cumva pe departe. Multumesc bunului Dumnezeu pentru ca inca exista acest spatiu. Sa incep asa cum pot. Eram prin 1990 in ianuarie cand Petre Magdin avea o emisiune nocturna, in care facea propafanda muzicii acelei vremi. Radeam de cate ori il vedeam facand semnul victoriei si imi spuneam ca e un batran penibil pe care nu il prindeaformula de salut a lui Paunescu, la modul „Buna seara, stimati oameni buni!”. Era ceva artificial si penibil in atitudinea lui din emisiunea de Rock de la miezul noptii realizata de Magdin. Ce ma facea si mai ironic era genul satanic despre care nu stiam o iota si care nu imi suna a muzica, nici a talent, nici a inspiratie. Grohaituri de care initial radeam iar apoi… cadeam pe ganduri intrebandu-ma daca nu cumva pleiada Flower Power + Hendrix nu cumva au fost repere mult prea imbatabile pt noii creatori de muzica din anii 90 incapabili sa DEMONSTREZE ceva nou, convingator, diferit, original si bun pt public. Nu realizam deloc faptul ca grohaiturile vocalului puteau fi si NATURALE, fara a afi nevoie de cine stie ce scule pt distort. Daca nu traim eu insumi… o atare emisie as fi zis ca nu se poate. Am incercat sa spun orice cuvant din limba romana, sau din orice alta limba, ei bine nu puteam. Se intampla acum un an. Am realizat ca altcineva vorbeste prin mine, ca e limbaj percect articulat, coerent, vector informational, complet strain mie. Sursa groaznicelor grohaieli emise din gura mea, nu era in laringe (organ specializat in fonatie), ci de undeva din trahee, sau mai bine zis aproape de bronhii. Incercand sa imi pun mana la gura, o alta forta nevazuta, mi-a indepartat mana, m-am vazut depasit, m-am trantit in canapea, unde zgomotele au continuat, cca 5 minute. In tot acest timp vedeam, auzeam simteam tactil, dar uitasem orice notiune din vreo limba. Intelegeam ca sunt luat si ca nu ma pot opune. In seara aceea am aruncat niste obiecte pe care le suspectam ca fiind de cult si care nu imi apartineau (masca, bete parfumate jucarii nevinovate, poate)…. Har Domnului, nu mi s-a mai repetat. Daca vrei, sterge postarea. Nu e rolul meu sa sochez. Caut doar o cale. Multumesc lui Dumnezeu ca inca exist,

    • Marian, poti sa descrii cum te simteai inainte de a incepe sa emiti acele sunete? Si imprejurarile in care a inceput? Obiectele acelea le-ai aruncat inainte sau dupa? Fonatia alterata ar fi putut fi provocata de o pareza de nerv laringeu recurent asa cum tu ai descris, ca sunetele nu mai veneau din laringe, iar pierderea controlului ar sugera o criza convulsiva – nu vreau sa te sperii, unii oameni fara un asemenea istoric au atacuri ocazionale de exemplu la febra peste 39 de grade. Doamne ajuta si vezi sa povestesti si unui medic daca n-ai facut-o deja.

      Mi se pare mie sau cautam explicatii medicale pentru ceea ce Marian descrie a fi fost in mod clar un atac demonic ?

      • Asta ar trebui mai intai, excluderea oricaror cauze organice. Sigur, conform descrierii lui, manifestarile au aparut din senin, si e firesc sa se fi speriat de moarte.

        Eu credeam ca posesia demonica se manifesta ceva mai socant: omul isi pierde echilibrul, incepe sa se zbata sau altfel, dar emite sunete coerente, vorbeste cu o voce complet diferita de a lui si spune lucruri relativ inteligibile, chiar de sunt inedite. Sau schizofrenii, la care se poate observa in extenso cum sunt manevrati de Papusar… si chiar ei relateaza, in perioadele cand sunt lasati in pace, despre vocile care le ordona ce sa faca si pe care le localizeaza chiar in creier, dar ei totusi le percep clar ca fiind ale unor straini, deci non-self, si de aceea se si cearta cu ei chiar si in vazul tuturor. Acolo da, sunt implicati demoni – ceva ce nu am cum sa le demonstrez profesorilor de la Obregia. Chiar daca unii psihoterapeuti schiteaza un interes pentru acest tip de explicatii, aceasta paradigma, daca vrei, ei tot continua sa considere cauza primara a asemenea atacuri la persoana interioara ca fiind niste misterioase dezechilibre biochimice in creier. Si eu am incercat sa le spun: ce dezechilibre biochimice ar putea contine mesajul de a-ti face rau tie sau altora?

        Dar in cazul comentatorului nu apare nici un asemenea element, numai semne si simptome fara coerenta informationala.

        Oricum nu inteleg de ce in mediul online marturisitor ortodox corpul medical si metodele lui sunt atat de blamate. Cine nu a avut la viata lui treaba cu scoala medicala, cu practica medicala de fapt… ce cauta sa faca el campanii impotriva unei proceduri medicale sau a alteia. Asa o dusmanie nu credeam sa gasesc.

        Nu e „dusmanie” propriu-zisa, ci demascarea unor practici barbare care inca mai trec pe post de „medicina”. Genul razelor X facute gravidelor in anii ’50, sau lobotomiile executate prin nas , prin care se racla lobul frontal al nefericitului, pana la „cumintirea” sa totala. Sau socurile electrice, pana la prajirea creierului, daca vrei.
        Tot asa e cu vaccinurile astazi, pur si simplu, sunt crima impotriva umanitatii. – Eufrosin

Răspunde!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: