Într-un mail trimis prietenilor, Prof. Bruno Ştefan susţine că s-ar putea ca serviciile secrete să utilizeze luni arme climaterice contra manifestanţilor din Piaţa Victoriei, la anunţatul miting al “ciuruiţilor.” Iată textul:
“În urmă cu vreo 7-8 ani am avut la cursurile de la master un student care era angajat la SRI. Avea faţă de mine o atitudine deschisă şi prietenoasă şi mă informa deseori despre activităţile neobişnuite pe care le realiza el sau colegii lui. Într-o zi, mi-a spus foarte surescitat că a doua zi urma să aibă loc în România prima tornadă. Mi-a spus să mă uit cu atenţie la ştiri, căci evenimentul va fi unul organizat de SRI cu participarea premierului Năstase şi a altor oficialităţi.
Mi s-a părut o aberaţie şi n-am dat atenţie vorbelor lui. A doua zi am văzut la ştiri că, într-adevăr, într-o comună din sudul ţării a avut loc o tornadă, un fenomen meteorologic nemaiîntalnit pe teritoriul României, care a luat pe sus acoperişul câtorva case, a ridicat în aer diverse obiecte şi a lăsat în urma lui pagube în mai toate gospodăriile comunei. Premierul Adrian Năstase, prezent la faţa locului, a declarat că guvernul va despăgubi imediat pe toţi locuitorii afectaţi, iar ministrul agriculturii Ilie Sârbu a declarat că toate culturile distruse vor fi refăcute cu bani din bugetul de stat.
La scurt timp studentul meu de la SRI m-a anunţat că vor urma şi alte tornade – şi mi-a înşirat mai multe localităţi în care ele urmau a se produce cu sprijinul serviciilor secrete. Îmi aduc aminte doar de o comună Făcăoari sau Făcăoani, căci ştirile transmise din acea comună abundau cu descrierile sinistrului eveniment. În pauzele de la cursuri, studentul meu îmi explica despre armele climatronice intrate acum în posesia serviciilor secrete româneşti şi îmi povestea cu mândrie despre dezastrele pe care şefii lui le-au provocat ca probe ale stăpânirii acelor arme.
Joi m-am întâlnit întâmplător cu fostul meu student. Cu aceiaşi jovialitate mi-a spus că pentru greva generală de luni instituţia lui a pregătit una din cele mai mari vijelii din istorie. Afară erau călduri de 35 grade Celsius şi mi s-a părut deplasată vorba lui.
– Nu m-aţi crezut nici în trecut, dar sper ca v-aţi convins că am avut dreptate şi toate informaţiile pe care vi le-am spus s-au adeverit – mi-a zis ofiţerul SRI. Credeţi-mă ce va spun: pentru luni instituţia noastră a primit ordinul sa folosească armele climaterice împotriva greviştilor. Veţi vedea cea mai mare furtună şi vijelie din Bucureşti, aşa cum n-a mai fost niciodată una până acum. Vor fugi demonstranţii ca potârnichile. Vor cădea asupra lor crengile copacilor din apropiere, le vor zbura pancartele din mână şi şepcile de pe cap, iar ploaia îi va uda până la piele. Vom goli Piaţa Victoriei în câteva minute.
În după-amiaza asta o furtună (sâmbătă 29 mai 2010) s-a pornit din senin în Capitală. În Cişmigiu crengile copacilor cădeau peste trecătorii care se îmbulzeau spre ieşire uzi leoarcă, deşi cu 2 minute înainte cerul era senin şi vântul abia adia. Şi mi-am adus aminte de vorbele ofiţerului SRI, care mi-a spus că asta e doar pregătirea pentru ziua de luni. Deşi nu înţeleg cum oamenii pot crea furtuni şi cataclisme naturale, încep deja să-l cred şi bănuiesc că siguranţa guvernanţilor faţă de ziua de luni se bazează şi pe utilizarea armelor climatronice împotriva populaţiei.”
sursa bookiseala.ro
Foarte interesant! Să ne uităm acum la starea vremii de azi, 31 Mai în Bucureşti, precum raportată de kappa.ro:
Prognoza pentru urmatoarele trei zile e deasemena rea.
La Cluj a avut loc ieri o rupere de nori cum lumea nu îşi aminteşte să fi văzut demult. Ploua în perdele şi foarte atipic: în locul unei furtuni de vară intense dar scurte, norii s-au rupt de 2 ori, de fiecare dată pentru cam 1 oră. Ambele au fost foarte violente, complet cu copaci rupţi şi grindină şi au avut loc la un interval relativ scurt. Norii au stat pe cer toată ziua. De regulă după furtună, se face frumos imediat. Am fost personal în apă până la genunchi, ajutând un vecin să îşi golească pivniţa de efectele teribilei furtuni. Aşa ceva am mai văzut numai în Statele Unite, de unde bănuiesc că au fost achiziţionate armele climaterice a căror existentă nu mai are de-acum loc de îndoială.
Ce ar fi fost frumos să putem spera, e că spre deosebire de Statele Unite, guvernul României nu recurge la terorism climateric împotriva propriilor cetăţeni, dar masca a căzut: cineva care permite comiterea neabătută a unor astfel de atrocităţii împotriva a două femei, mamă şi fiică, lipsite de orice apărare, e în stare de orice.
Filed under: Avertizari, Ciudat, Infractionalitate, Manipulare, Romania, Servicii secrete, Siguranta, Tehnologie, terorism | Tagged: Avertizari, Ciudat, Infractionalitate, Manipulare, Romania, Servicii secrete, Siguranta, Tehnologie, terorism |
hhmmmm, furtuna de azi s-a încadrat, ca să folosesc un limbaj de lemn, în tipicul furtunilor de vară. e adevărat că modul cum a venit, destul de rapid, iar norii erau ca nişte valuri uniforme, poate fi considerat ciudat. uite că nu am dat atenţie furtunii de sâmbătă, nici azi nu a-şi fi dat dacă nu eram prin oraş exact în momentul în care veneau norii, dar pot remarca un alt fapt, acela că meteorologii au dat cod galben pentru sfârşitul de săptămână, ceea ce nu prea a fost exact. mai mult, sâmbătă, au schimbat pentru duminică-luni. ar putea fi făcută o legătură cu ceea ce scrie aici, dar, momentan, o iau ca pe o simplă coincidenţă.
Fara a fi vreun cunoscator in materie de meteorologie, nestiind decat ceea ce mi se cerea sa invat candva prin ciclul primar si mai tarziu prin facultate, pot spune totusi ca, am auzit cum ca in lume au existat si imi pot imagina ca inca exista, oameni care pretind a stapani fenomenele meteo. Pornind de la inventatorul paratrasnetului, continuand cu genialitatea confratelui nostru intru ortodoxie, Nikola Tesla, mergand mai departe catre Stefania Maracineanu si Wilhelm Reich -nascut in Bucovina-, as inchide arcul peste timp cu temutele instalatii Sura din fosta U.R.S.S. si H.A.A.R.P., de care mai toti am auzit. Nu stiu daca genul acesta de activitate de alterare a ecosistemelor (asa cum ne-am obisnuit sa le numim), e pe placul Domnului. Sunt mai degraba tentat sa afirm ca, totusi, e pacat sa se intervina asupra Tariei lasate noua de insusi Dumnezeu. Cred ca vom plati pentru multe, inclusiv pentru desartaciunea trufiei de a avea senzatia ca, prin tehnologie se modifica ceva din conditiile climatice, dupa dorinta unora sau a altora. Ce ne facem daca apucam ziua in care sa aflam ca pamantul nu e neaparat rotund, ca vantul are alta cauza decat diferenta de stare dintre straturile atmosferice si ca asa-numitele explozii solare generatoare de furtuni de radiatii au fost doar basme tehnologice. Ce facem daca ajungem ziua in care aflam ca universul material e o neinspirata perceptie, un vis de care ne-am agatat vietile, neglijand sau, si mai rau, luand in ras universul celalalt, energetic, spiritual, Dumnezeiesc. Multumesc pentru rabdare.
Bine spus! Eufrosin
Eu n-am Tv asa ca intreb: ce s-a intamplat luni cu greva generala? Iar dpdv meteo cum au stat lucrurile? Vad ca pe internet e liniste, deduc totusi ca nu s-a intamplat mare lucru.
Greva a fost si este in continuare, dar manifestatii de strada, ba. Vremea nu permite asa ceva. – Eufrosin
Multumesc! Cumva imi vine greu a crede ca omul chiar poate manipula vremea la bunul lui plac. Poate doar pana la un anumit punct. Cu incalzirea globala nu le-a iesit si am avut o iarna de toata frumusetea.
Cu placere! Eufrosin
Un comentariu interesant al lui Nostrabrucanus pe Razboi intru cuvant:
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/05/31/guvernul-nu-stie-cum-sa-mai-instige-populatia-sadismul-testarii-nervilor-sau-anuntarea-genocidului-social-bilderberg-razboiul-si-liderul-providential-solutiile-zilei-pentru-criza-economica-sau-le/
Se pare ca nu instalatii gen HAARP sau SURA sunt adevaratele arme geo.
Am gasit unele explicatii ale unui comentator pe:
http://www.urbanviorel.ro/2008/12/22/proiectul-haarp-noua-arma-geofizica-a-mileniului-iii/
Eu zic ca merita luata in seama si aceasta ipoteza.
“Instalatia HAARP este intradevar o instalatie de lupta destinata razboiului neconventional, dar este aplicata in domeniul agresiunilor subliminale NU IN DOMENIUL AGRESIUNILOR GEOFIZICE. Este vorba de faptul ca prin actiunea emisiilor HAARP, ionosfera “reflecta” catre sol, emisii de ultrajoasa frecventa, acestea fiind foarte nocive pentru organismele vii, si stand la baza atacurilor subliminale realizate impotriva comunitatilor umane.
………………………………
instalatiile de agresiune geofizica sunt niste lampi sferice de radiatie ultraviolet forte care emit complementar cu o antena speciala de frecventa inalta,- impreuna ele formeaza un fascicol ultraviolet (care ionizeaza aerul/apa din aer, prin “fotoionizare”) iar emisia electromagnetica joaca rolul unui ghid de unda ce focalizeaza fascicolul ionizat SI IL ACCELEREAZA AXIAL, chiar si pana in ionosfera. In cadrul trasnportului de particule ionizate, datorita diferentei de masa, ionii (grei) pozitivi raman in centru in vreme ce electronii (usori si de semn negativ) tind sa se deplaseze elicoidal la marginea fascicolului de transport, pe ghidul de unda radio. Cand servantul instalatiei da o anumita comanda, el uneste fascicolul pozitiv cu acela negativ realizand o puternica descarcare electrica,- prin efectul termic al acesteia, se face incalzirea puternica de pilda a unei regiuni din atmosfera si prin aceasta se realizeaza dezechilibre climaterice importante.
De mentionat ca pe tot timpul deplasarii prin atmosfera, acest canal de transport in ultraviolet pe ghid de unda radio, este capabil SA COLECTEZE sarcinile electrice libere din atmosfera, AMPLIFICANDU-SE in acest fel.”
……………………………………..
Pe: http://www.urbanviorel.ro/2008/12/22/proiectul-haarp-noua-arma-geofizica-a-mileniului-iii/ la comentarii.
@Cosmin S- M-a impresionat relatarea potrivit careia, cu un dispozitiv mecanic bine executat, transportabil de catre un om intr-o cutie de marimea unei cutii de pantofi, Tesla a reusit cam prin anii 30 ai secolului trecut sa determine vibrarea siultana a unor cladiri din Manhattan. Lumea speriata de cutremur, initial a chemat politia. Stiindu-se cu musca pe caciula Tesla a cerut un ciocan cu care a facut praf masinaria care determina intrarea in rezonanta a oricarei structuri. Era doar o chestiune de timp pt aflarea frecventei de rezonanta dupa care, prin insumari repetate de amplitudine adaugate peste amplitudinea initiala se ajungea eventual pana la daramarea cladirii. Nemtii ar fi folosit mai tarziu dispozitivul lui Tesla pt demolari fara trotil. Stim toti ca o boxa poate sparge geamuri, indeosebi pe cele subtiri, la fel ca nu se recomanda baterea pasului de defilare pe poduri, din cauza asa-numitului efect de rezonanta. Am teribile indoieli ca instalatiile HAARP au fost construite „doar” pt deprimarea speciei umane. Lumea era deprimabila si deprimata si inainte de 1983, cand exista Montauk Project si mai inainte cand era Rainbow, etc. Posibilitatea de asociere dintre scoarta terestra si un urias cristal piezo-electric imi da fiori de groaza presupunand ca undele scalare ar fi transportori de uriase energii (puteri de pana la 1GW!) distribuite tintit catre jonctiuni tectonice, vulcani si alte blestematii. Lumineaza Doamne pamantul asta intunecat si pe mine, pacatosul pacatosilor!
Vorba americanului „there’s more than one way to skin a cat”. Se prea poate sa existe multiple posibilitati pentru atingerea acelorasi efecte, iar descrierea armei tectonice precum oferita de Cosmin, pare plauzibila. Foarte interesant si comentariul tau, ma intreb, cum ai ajuns la cunostinta existentei armelor scalare? – Eufrosin
Draga Eufrosin, ignoranta spun unii ca ar fi o stare de bine-cuvantare iar eu le raspund ca nimic nu e in afara vointei Domnului. Ca am auzit si citit despre grozavii e una (eg.: anularea notiunii de timp care ar ocaziona orice forma de transmitere de semnal/energie), chestie care in mintea mea non-matematica nu incape chiar usor, dar sa mai si vad pe coperta unei reviste (People, daca nu ma insel) poza unei explozii (cu bomba H) produsa prin 1952 iar in suflul exploziei sa mi se spuna ca s-a vazut sistemul solar si ca s-a obtinut nu atat depasirea vitezei luminii dintre locul detonarii si punctul aflat la vreo mie doua de metri, ci, transmitere instantanee a suflului… chestie care a socat fizicienii acelei vremi, acestia decretand ca trebuie rescrisa fizica… a fost cel putin dincolo de omenescul din mine obisnuit pana mai acum doi-trei ani cu sistemul celor doar 3 axe. Cand ajungi sa simti prin propria experienta pe care o poti prezenta si altora ca mai exista cel putin alte doua… sa te fereasca Dumnezeu, caci, numai usor nu e. Dar, asa cum am mai zis, nimic nu e degeaba si nici la intamplare. Inteleg ca imi scapa totul. Iertare. Despre undele scalare, cred ca exista un neamt profesor contemporan care face o demonstratie dar, ma recunosc depasit, nestiind matematica (Maxwell vs Farady). Umbla vorba prin targ despre posibilitatea de a ne incarca telefoanele prin wire-less. Teoretic, mi-ar fi placut, dar, gandindu-ma mai bine, spun, mai bine nu.
Degeaba spui nu, re-incarcarea de la distanta a bateriilor este un fapt indeplinit de multisor. Am senzatia ca suntem in pragul unei treziri senzationale cat priveste capabilitatile tehnologice de astazi, datorita schimbului de informatii inca liber, prin internet. Pe cai neoficiale, suntem in stare sa aflam ceea ce numai globalistii si lacheii lor din servicii, cunosteau pana nu demult. Doamne ajuta! – Eufrosin
Din lectia Tesla am retinut un singur lucru, acela ca, in zadar pot exista genii ale binelui, daca lumea se lasa condusa de spiritul celor care au inventat camata. Cand ma gandesc pe ce maini au incaput descoperirile lui Tesla dar si ale altor creiere, ma cutremur. Sa ne ajute Dumnezeu!
Asa e. – Eufrosin
Marian, ai putea să pui o legătură către locul unde ai găsit chestiunea referitoare la „anularea notiunii de timp care ar ocaziona orice forma de transmitere de semnal/energie”?
mulţumesc mult!
Daca-i p-asa, sa puna norii aia sa ude recoltele, futu-le muma-n cur!
La cat pamant avem nici n-am simti criza.
Sa faca politicienii ceva pentru tara? He, he…Eufrosin
Problema care se pune mai nou e aceea a disparitiei albinelor, cele care sunt teribil de necesare pt ca noi sa mai avem parte de recolte. Zadarnic ploua peste noi, caci nu stim exact cu ce anume ploua. Ce vrea Dumnezeu, aceea sa fie.
vezi si pe site-ul asta, e interesant. http://www.exploziv-news.ro/afaceri-mafie/454-acum-incepe-dictatura-portocalie.html
@Razvratit Imi cer iertare ca nu am mai gasit acele link-uri, dar, poate stii cum e cand cauti ceva ce iti trebuie acum iar pagina „nu se da gasita”. Am gasit poza copertei din Revista LIFE si nu cum gresit retinusem ca, „PEOPLE”. E vorba de editia din 19 aprilie 1954, infatisand o explozie de prin 1952. Ceea ce stiu ca am citit e aceea ca revista ar fi fost admonestata de autoritati pt ceva gen indiscretie. Despre transmiterea instantanee a semnalului si a energiei, cred ca e plin internetul despre unde transversale, clasice, si unde longitudinale in care, timpul… pare sa nu mai fie luat in discutie, rezultand o transmitere instantanee. Daca imi ajuta Bunul Dumnezeu catre sfarsitul saptamanii sper sa am sansa de a da si link-urile care sa prezinte sursa informatiei care mi-a ridicat candva parul in cap, aceea ca suflul exploziei dirijat printr-un tunel de peste o mie de m a inregistrat o diferenta de timp nemasurabila cu toata aparatura specializata in acest sens. Practic, „Delta T = 0”. Ma repet: voi incerca sa gasesc atat text in romana cat si in engleza. Doamne ajuta!
mulţumesc mult şi aştept… poate le găseşti.
@Razvratit Salutare! Imi pare rau ca nu mai gasesc pagina in care e anuntata transmiterea instantanee a undei de soc a exploziei pe distanta de cca 2Km. Totusi, am salvat cateva linkuri din care se poate deduce si aceea ca viteza luminii NU e viteza limita in Univers:
http://www.rastko.rs/projekti/tesla/delo/10868
http://www.teslaradio.com/pages/tesla.htm
http://books.google.ro/books?id=NlMEAAAAMBAJ&pg=PA24&lpg=PA24&dq=tunnel+hydrogen+bomb+time+scientists+measured&source=bl&ots=SmC4hUhGk4&sig=Nwe8KEA4iDCsYCn8j-_OHrEu5lI&hl=ro&ei=7awGTIzJGo2cOJvf6IgL&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=3&ved=0CCgQ6AEwAg#v=onepage&q&f=true
http://nuclearweaponarchive.org/Usa/Tests/Ivy.html
http://www.cddc.vt.edu/host/atomic/atmosphr/ustests.html
http://cercetare.forumgratuit.ro/teoria-eterului-f24/eterul-eterul-t130-60.htm
Dă clic pentru a accesa ScalarWaves.PDF
mulţumesc mult, Marian.
ştiam ccă viteza luminii nu este cea mai mare din univers. Einstein a fost preferat lui Tesla, însă studiile şi decoperirile acestuia au fost puse la adăpost tocmai petnru ca oamenii să rămână la aceeaşi epocă primitivă. în care, din păcate, încă mai înotăm.
mulţumesc din nou.
vezi de la min 1:40. Poza din LIFE ii facuta cam pe acolo. O puteti vedea aici:
https://www.allposters.com/-sp/Color-Pictures-of-Hydrogen-Test-the-Awesome-Fireball-April-19-1954-Posters_i4469974_.htm
Ivy Mike was the first H Bomb test, it was exploded at 7.15 am local time on November 1st 1952. The mushroom cloud was 8 miles across and 27 miles high. The canopy was 100 miles wide. Radioactive mud fell out of the sky followed by heavy rain. 80 million tons of earth was vaporised. Mike was the first ever megaton yeild explosion.
Documentarul intreg: http://www.archive.org/details/operation_ivy
http://www.rastko.rs/projekti/tesla/delo/10868
http://www.teslaradio.com/pages/tesla.htm
http://books.google.ro/books?id=NlMEAAAAMBAJ&pg=PA24&lpg=PA24&dq=tunnel+hydrogen+bomb+time+scientists+measured&source=bl&ots=SmC4hUhGk4&sig=Nwe8KEA4iDCsYCn8j-_OHrEu5lI&hl=ro&ei=7awGTIzJGo2cOJvf6IgL&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=3&ved=0CCgQ6AEwAg#v=onepage&q&f=true
http://nuclearweaponarchive.org/Usa/Tests/Ivy.html
http://www.cddc.vt.edu/host/atomic/atmosphr/ustests.html
http://cercetare.forumgratuit.ro/teoria-eterului-f24/eterul-eterul-t130-60.htm
Dă clic pentru a accesa ScalarWaves.PDF
Cred ca SRI este una dintrele cele mai puternice servicii de informatii si una din cele mai disciplinate, iar astfel de lucruri incep sa nu ma mai mire. De cand au fost trimisi cei care au lucrat inainte de 90 acasa in mare parte si au ramas majoritatea tineri s-au schimbat multe.
Da, dar in bine?
SRI- are infiltrati agenti ai MOSSADULUI,asta spune tot!