Rusia contra-atacă şi de ce nu poţi câştiga întotdeauna prin război


Nu s-a uscat bine sangele de pe strazi in Biskek, capitala Kirghizstanului, ca lucrurile incep sa se clarifice: fostul presedinte Kurmanbek Bakiev declara din ascunzatoarea sa ca „e dispus sa negocieze”, de parca l-ar mai baga cineva in seama, fiul lui Maksim a fugit degraba in SUA unde a fost intrebat cine conduce tara, iar capii guvernului interimar proaspat format, au mers direct la Moscova, pentru o intrevedere cu Primul Ministru rus, Vladimir Putin.

A fost nevoie sa moara zeci de oameni si sa fie raniti sute, pentru a alunga un trepadus care a luat puterea in 2005 prin asa-zisa „revolutie a lalelelor”, promitand multe dar ne-facand nimic pentru a scoate tara din saracia endemica in care se afla. „Lalelele” aveau evident culoarea oranj. Tot atunci au intrat si trupele americane in baza aeriana Manas (1), singura din Asia Centrala si absolut vitala pentru operatiunile NATO, cat si pentru transportul tuturor celor necesare trupelor aflate in Afganistan, aflate la doar 1:30 h de zbor departare:

Baza aeriana Karshi-Khanabad (2), apartine Uzbekistanului, care a ordonat evacuarea trupelor americane in 2005, permitand astazi doar transporturile efectelor ne-militare.

Podul peste raul Panj (3), a fost finantat partial de catre SUA si terminat in 2007, el folosind ca ruta de trasport alternativa pentru materialele destinate Afganistanului. Cele mai multe efecte destinate trupelor SUA si NATO, sosesc prin Pakistan, Stramtoarea Khyber (4), dar atacurile care s-au intetit in regiune, au fortat cautarea unor rute alternative.

La inceputul anului 2009, baza aeriana Manas era destinata inchiderii, datorita revoltei cetatenilor kirghizi, cat si unei oferte rusesti de 2 miliarde USD, in ajutoare si imprumuturi, pentru ca doar cateva luni mai tarziu intr-o miscare surpriza, Pres. Bakiev sa anunte ca partea americana a ridicat chiria pentru baza la 63 de milioane USD/anual si ca trupele vor ramane. N-a fost sa fie…. Cat credeti ca li se va  permite de acum celor peste 1.150 de militari americani sa mai stea?

Deocamdata ultima stire de pe saitul oficial al bazei militare Manas, vorbeste despre ajutorarea spitalelor locale. Sunt convins insa ca o sumedenie de honchos politici si militari in Washington, nu dorm prea bine zilele astea. Sic transit gloria imperium.

In ciuda relatiilor cordiale afisate intre SUA si Kirgizstan, cele 150 de milioane USD primite anual din partea SUA, dintre care 63 de milioane erau pentru chiria bazei, nu au facut mai nimic pentru acest neam de cazaci. Ca regula, ajutorul extern acordat de catre SUA inseamna nimic altceva decat bani luati cu forta de la saracii din America si dati bogatilor din tarile sarace.

Expertii sustin ca Kirgizstanul are potentialul de a produce peste 66% din totalul petrolului si-al gazului produs in valea Ferghana, dar in momentul de fata, el este total dependent de Uzbekistan pentru nevoile sale de gaz natural.   In 2000, livrarea gazelor a fost sistata complet invocandu-se incetineala platii, iar tara deja slabita, a suferit o adevarata criza a energiei, care a redus atat nivelul oricum scazut al afacerilor, cat si cel al vietii sociale precum si cel moral al populatiei.  Infrastructura energetica veche, a fost la un pas de a se prabusi.

In prezent, doar conducta Tashkent-Bishkek-Almaty se leaga de reteaua larga a regiunii, alte conducte evitand Kirgizstanul, sau impingand resursele catr Nord si catre Vest, mostenire a politicii centrale a fostului URSS, care directiona toate resursele inspre zona centrala a Rusiei.

Din punctul de vedere al Statelor Unite, schimbarea guvernului de la Biskek este o veste rea, dar nu ar trebui sa fie tocmai o surpriza.  Promisiunile initiale de cooperare economica facute kirghizilor nu s-au materializat, razboiul „impotriva terorii” este extrem de ne-popular, iar soldatilor americani aflati la baza Manas nici macar nu li se da voie sa viziteze capitala si sa-si cheltuie astfel banii in oras, ei petrecandu-si tot timpul liber in interiorul bazei.

Uciderea unui sofer de camion kirghiz de cate o garda americana, nu a contribuit nici ea la imbunatatirea relatiilor, dupa cum va imaginati. Principalii implementatori ai proiectelor de dezvoltare si ajutorare sunt europeni, sau ONU si nu diplomatii americani. Nu totul se  castiga prim bombe, gloante si dispret aratat localnicilor, dar cine sa-i faca sa inteleaga asta pe neoconii care au deturnat guvernul american? Diplomati de talia lui George Kennan, sau James George Jatras sunt tot mai rari, locul lor fiind luat de catre indivizi burduhanosi, carliontati si excesiv de parosi, ai caror bunici infaptuiau revolutia bolsevica la 1917.

Rusia de azi insa, a devenit o prezenta imposibil de ignorat in Asia Centrala, nu numai cu bani pentru proiectele hidroelectrice ale Kirgizstanului, cat si cu importante pachete de ajutor economico-militar, care intrec de departe vorbele dulci si receptiile cu steaguri si baloane colorate red-white and blue. Apropierea poporului kirghiz fata de Rusia,va fi si mai evidenta odata ce productia domestica de energie va deveni realitate, usurand mult viata oamenilor, atat in Biskek, cat si in zonele rurale.

Acesta dragii mei, este un caz clasic al proverbului popular „mai multe muste prinzi cu miere, decat cu fiere”.  Cei care pe vremuri erau ne-suferiti intregii lumi  si dragi numai degeneratilor, au inteles asta, pe cand cei pe care o lume intreaga ii iubea, au reusit sa se faca urati intr-un timp record, prin abandonarea diplomatiei adevarate a detentei si a intereselor economice mutuale si prin inlocuirea lor cu agresivitatea si nesimtirea specifice celor de la care isi primesc ordinele de mars. In loc sa inteleaga ca neamurile europene ar trebui sa coopereze oriunde s-ar afla ele in lume,  America face din nou jocul dusmanilor ei si-ai nostri si nu, nu este vorba despre rusi.

8 răspunsuri

  1. un exemplu despre ceea ce poate face prostimea.

  2. ma intreb daca nu tot un contra-atac al Rusiei este si decapitarea elitei politice poloneze prin accidentul de astazi

  3. @clifford
    ce naiv esti…spalat pe creier, chiar…cum sa omori musafirii veniti la tine in tara, cu toti ochii opiniei publice atintiti pe tine? tocmai, ca daca a fost o lucratura la mijloc, a fost facuta de inamicii Rusiei, pt a decridibiliza si mai mult si a izola Rusia, ori pt cei ce doresc o racire accentuata a relatiilor ruso-poloneze…
    desi , nu trebuie omis nici faptul ca Polonia le-a dat cu flit FMI-ului de cand cu criza, au refuzat sa ia imprumut de la acesti camatari internationali evrei, ba mai mult, a refuzat sa cumpere mult trambitatul vaccin anti-gripa porcina pe care noi , romanii, ca niste slugi ce suntem, ne-am grabit sa il implementam, cu ajutorului trepadusului de Streinu Cercel
    ref la relatia FMI-Polonia:
    http://www.wall-street.ro/articol/International/82937/Polonia-se-leapada-de-FMI.html

    • @Guardia ai dreptate, am judecat la repezeala, dupa aparente. Probabil se urmareste crearea unui conflict armat in aceasta parte de lume. Ma gandesc si la profetia Fericitului Parinte Arsenie Boca: „Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări”

  4. Saracutii piticuti, Dumnezeu sa-i ierte! O dovada pentru posteritate despre ce inseamna sa incerci sa ai coloana vertebrala in ziua de astazi. Mai mult decit atit, ne arata cite plecaciuni si compromisuri au facut ai nostri, (inclusiv acceptarea crizei, a chemtrailurilor si a inrobirii tari la FMI) ca sa ramina bine-mersi pe pozitiile lor.

  5. Rusia contraataca
    iate un alt front de lupta rusesc

    Potrivit unui Comunicat de presă al Bisericii Ortodoxe Ruse, la 22 aprilie 2010, Patriarhul Kirill Gundiaev al Moscovei şi al întregii Rusii i-a primit la reşedinţa sa din stradela Cistâi pereulok nr. 5 din Moscova pe capul separatiştilor transnistreni Igor Nikolaevici Smirnov şi pe episcopul Sava (Serghei Aleksandrovici Volkov) de Tiraspol şi Dubăsari (noua mână dreaptă a mitropolitului Vladimir Cantarean), care au fost însoţiţi de către Vladimir Vasilievici Ivanov, şeful de cabinet al lui Smirnov, şi Vladimir Valerievici Iastrebciak, care este prezentat drept „ministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldoveneşti Nistrene”.
    Cu ocazia acestei „vizite de lucru”, Smirnov i-a acordat Patriarhului Kirill o distincţie a „Republicii Moldoveneşti Nistrene” – „65 de ani de la Victoria din Marele Război pentru Apărarea Patriei”. În acest sens, în faţa Patriarhului i s-a dat citire unui „Ukaz al Preşedintelui Republicii Nistrene”. Patriarhul Kirill a acceptat distincţia şi i-a mulţumit „preşedintelui Republicii Moldoveneşti Nistrene” pentru „onoarea” acordată, subliniind că „Tot ceea ce este legat de amintirile despre război este sfânt pentru poporul nostru”.
    De precizat că Igor Smirnov a fost gratificat anterior cu 5 distincţii ale Bisericii Ortodoxe Ruse, deţinând în acest sens un record absolut în spaţiul ex-sovietic. În Comunicatul Patriarhiei Moscovei se mai arată că Patriarul Kirill şi „preşedintele Republicii Moldoveneşti Nistrene” au discutat în particular „chestiuni privind slujirea socială şi activitatea didactică a Bisericii Ortodoxe în Transnistria”.
    A doua zi, la 23 aprilie 2010, Patriarhul Kirill l-a primit la reşedinţa sa din Moscova şi pe „ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Oseţia de Sud în Federaţia Rusă”, Dmitri Nikolaevici Medoev, şi pe „secretarul I al ambasadei Republicii Oseţia de Sud în Federaţia Rusă” Ivan Ivanovici Kociev.
    Potrivit declaraţiilor publice repetate ale Patriarhului Kirill, „Lumea Rusă” ar cuprinde 4 state, şi anume: Federaţia Rusă, Ucraina, Bielorusia şi Republica Moldova.

    Cred si eu – cum crezi ca le place sa aiba „scuturi” ofensive, plus alte mii de militari americani in Romania la Kogalniceanu si aiurea? In fata acestui asalt, fac si ei ce pot pentru a ne de-stabiliza. N-ar fi mai bine ca in loc sa-i agravam cu tampeniile astea, sa cadem la pace si buna intelegere cu ei? Doar ei sunt vecinii nostri, nu americanii, care se folosesc de noi pentru a provoca Rusia . Pe cine va va cadea ascutisul toporului rus, ei? – Eufrosin

    • mare iuda mai esti
      sa le dea D-zeu la fetele tale,doar ce le-a facut armata 14 romancelor din transnistria
      iar urmasii tai sa ingrase stepele rusesti asa cum acum ingrasa lunca nistrului tinerii moldoveni omorati de cazaci in razboiul din transnistria
      sangele lor asupra ta si urmasilor tai iudo

      Daca te-ai adresat tie insuti, e mare problema. Iar daca te-ai adresat mie, fie ca bunul Dumnezeu sa-ti binecuvanteze urmasii, cu pace, sanatate si fericire, in viata aceasta si in cealalta! – Eufrosin

  6. citez:
    „Cat credeti ca li se va permite de acum celor peste 1.150 de militari americani sa mai stea?”

    lol! inca nu ai priceput ca PE TERMEN NELIMITAT? normal, cu binecuvantarea tatucului putin care va primi altceva in schimbul ageasmei politice pusa pe crestetul amerlocilor … acum vre-o 20 de ani eram si eu printre prostii care credeau in razboiul rece si lupta pe viata si pe moarte dintre rusia si sua pentru sfere de influenta pe tot globul … intre timp am observat ca lupta asta e de fapt o facatura si ii cad victima doar tarilee mici si independente … gen romanica prin anii 40, care avea un viitor national independent in fata dupa ce a zburat carol II de pe tron si au venit legionarii nationalisti la putere … sau mai recent afganistanul inca nesupus dupa atatia ani de razboi … ce au inceput rusii vor sa termine americanii … nu vad nici o rivalitate intre rusi si americani pe problema asta …

    daca rusii vor pe bune sa ii scoata pe americani din zona ar fi atat de simplu sa dea drumul la arme ca sa ii alimenteze pe talibani cum au facut americanii in razboiul anterior … nu o fac pentru ca la fel ca in irak pana la urma beneficiile economice vor fi culese de … chinezii cei mici, multi, si galbejiti … ca masina economica monstruoasa capitalisto/comunista care se construieste in china are nevoie de materii prime … multe! iar chinezii parca sunt pretini cu rusii, nu? pai cum sa ii supere rusii pe cei mai buni pretini ai lor, partenerii strategici ai vitorului centru de putere economica a planetei, eurasia?

    oculta mondiala a lucrat tot timpul la mai multe maini, pe mai multe voci, ca sa distruga natiunile independente … hitler a dansat gratios in acelasi vals cu stalin iar rezultatul a fost pe placul ocultei … o europa devastata de razboi numai buna de strans sub umbrela UEEEEE ….

    dupa aia a venit randul decolonializarii … aceeasi marie sub alta palarie … rezultatul? … zeci de tari devastate de razboaie numai bune de colonizat si exploatat de catre oculta …. culmea, colonizarea si exploatarea ceruta cu disperare chiar de tarile in cauza sub forma investitiilor straine absolut necesare … dezvoltarii ….

    acum, dupa anii 1990, e randul tarilor arabe sa intre sub malaxorul ocultei mondiale care le va tavali in razboaie si atentate pana se va alege praful de toate ….

    oculta mondiala va pastra separat centrul de forta economica pe care il construieste acum in china de centrul de forta militara pe care il pastreaza in sua … divide et impera e la fel de valabil acum ca si acum 2000 de ani …. le va controla pe ambele punand sperietoarea uneia in fata celeilalte ori de cate ori va fi nevoie … rusia isi va pastra rolul de baubau pentru europa, ca nu e bine sa uite ce e ala razboiul prea repede ieuropenii …. america de sud e rezolvata, chavez si morales sunt pe post de clovni ca sa se mai demonstreze o data ce rau e socialismul .. africa e rezolvata, probabil vor mai fi cateva razboaie daca e necesar sa fie pus la punct vreun idiot care da din copite deampulea …

    asia? china? pai inca din 1970 nixon a batut palma cu galbejitii si sau trasat sarcinile actorilor din zona … e cat se poate de clar ca e totul rezolvat …

    mai ramane zona araba … da’ nui bai bombe sunt destule iar inceputul extrem de promitator … pentru un pumn de oase, adica permisiunea de a detine bombe nucleare, catelul pakistanez e dispus sa isi distruga total si complet propria tara, sa isi macelareasca proprii cetateni si sa faca pana la capat jocul ocultei … la fel arabia saudita, pentru relatia privilegiata cu stapanul si resturi de tehnologie militara expirata, plus iluziile ca ea va fi pana la urma tara in jurul careia se va construi urmatorul califat musulman si nu iranul, e dispusa sa distruga orice incercare de a infiripa un inceput plapand de front comun arab impotriva ocultei pe care se tot chinuie sa in construiasca iranul …

    ue, sua, china, iran, arabia saudita, rusia, india, pakistan … nu sunt state independente … sunt doar capetele aceleasi hidre care are un singur scop sa creeze un guvern mondial si o moneda unica … lucreaza sincron zdrobind in malaxorul ei pe oricine incearca sa i se opuna, orice natiune independenta …

    daca le urmaresti actiunile in timp destul de mult o sa observi intrigat ca desi sunt aparent rivali si dusmani de moarte uneori actiunile lor duc totdeauna la acelasi rezultat … distrugerea natiunilor mici si independente si comasarea/aglomerarea lor in entitati tot mai mari si mai fericite sa primeasca binecuvantarea pietei globale ….

    LE:
    ultimele stiri din zona sunt surpriza!, faptul ca in afganistan ar fi cantitati nelimitate de minereuri numai bune pentru a alimenta masinaria economica chineza … al naibii coincidenta nui asa?

Răspunde!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: