Rusia contra-atacă şi de ce nu poţi câştiga întotdeauna prin război

Nu s-a uscat bine sangele de pe strazi in Biskek, capitala Kirghizstanului, ca lucrurile incep sa se clarifice: fostul presedinte Kurmanbek Bakiev declara din ascunzatoarea sa ca „e dispus sa negocieze”, de parca l-ar mai baga cineva in seama, fiul lui Maksim a fugit degraba in SUA unde a fost intrebat cine conduce tara, iar capii guvernului interimar proaspat format, au mers direct la Moscova, pentru o intrevedere cu Primul Ministru rus, Vladimir Putin.

A fost nevoie sa moara zeci de oameni si sa fie raniti sute, pentru a alunga un trepadus care a luat puterea in 2005 prin asa-zisa „revolutie a lalelelor”, promitand multe dar ne-facand nimic pentru a scoate tara din saracia endemica in care se afla. „Lalelele” aveau evident culoarea oranj. Tot atunci au intrat si trupele americane in baza aeriana Manas (1), singura din Asia Centrala si absolut vitala pentru operatiunile NATO, cat si pentru transportul tuturor celor necesare trupelor aflate in Afganistan, aflate la doar 1:30 h de zbor departare:

Baza aeriana Karshi-Khanabad (2), apartine Uzbekistanului, care a ordonat evacuarea trupelor americane in 2005, permitand astazi doar transporturile efectelor ne-militare.

Podul peste raul Panj (3), a fost finantat partial de catre SUA si terminat in 2007, el folosind ca ruta de trasport alternativa pentru materialele destinate Afganistanului. Cele mai multe efecte destinate trupelor SUA si NATO, sosesc prin Pakistan, Stramtoarea Khyber (4), dar atacurile care s-au intetit in regiune, au fortat cautarea unor rute alternative.

La inceputul anului 2009, baza aeriana Manas era destinata inchiderii, datorita revoltei cetatenilor kirghizi, cat si unei oferte rusesti de 2 miliarde USD, in ajutoare si imprumuturi, pentru ca doar cateva luni mai tarziu intr-o miscare surpriza, Pres. Bakiev sa anunte ca partea americana a ridicat chiria pentru baza la 63 de milioane USD/anual si ca trupele vor ramane. N-a fost sa fie…. Cat credeti ca li se va  permite de acum celor peste 1.150 de militari americani sa mai stea?

Deocamdata ultima stire de pe saitul oficial al bazei militare Manas, vorbeste despre ajutorarea spitalelor locale. Sunt convins insa ca o sumedenie de honchos politici si militari in Washington, nu dorm prea bine zilele astea. Sic transit gloria imperium.

In ciuda relatiilor cordiale afisate intre SUA si Kirgizstan, cele 150 de milioane USD primite anual din partea SUA, dintre care 63 de milioane erau pentru chiria bazei, nu au facut mai nimic pentru acest neam de cazaci. Ca regula, ajutorul extern acordat de catre SUA inseamna nimic altceva decat bani luati cu forta de la saracii din America si dati bogatilor din tarile sarace.

Expertii sustin ca Kirgizstanul are potentialul de a produce peste 66% din totalul petrolului si-al gazului produs in valea Ferghana, dar in momentul de fata, el este total dependent de Uzbekistan pentru nevoile sale de gaz natural.   In 2000, livrarea gazelor a fost sistata complet invocandu-se incetineala platii, iar tara deja slabita, a suferit o adevarata criza a energiei, care a redus atat nivelul oricum scazut al afacerilor, cat si cel al vietii sociale precum si cel moral al populatiei.  Infrastructura energetica veche, a fost la un pas de a se prabusi.

In prezent, doar conducta Tashkent-Bishkek-Almaty se leaga de reteaua larga a regiunii, alte conducte evitand Kirgizstanul, sau impingand resursele catr Nord si catre Vest, mostenire a politicii centrale a fostului URSS, care directiona toate resursele inspre zona centrala a Rusiei.

Din punctul de vedere al Statelor Unite, schimbarea guvernului de la Biskek este o veste rea, dar nu ar trebui sa fie tocmai o surpriza.  Promisiunile initiale de cooperare economica facute kirghizilor nu s-au materializat, razboiul „impotriva terorii” este extrem de ne-popular, iar soldatilor americani aflati la baza Manas nici macar nu li se da voie sa viziteze capitala si sa-si cheltuie astfel banii in oras, ei petrecandu-si tot timpul liber in interiorul bazei.

Uciderea unui sofer de camion kirghiz de cate o garda americana, nu a contribuit nici ea la imbunatatirea relatiilor, dupa cum va imaginati. Principalii implementatori ai proiectelor de dezvoltare si ajutorare sunt europeni, sau ONU si nu diplomatii americani. Nu totul se  castiga prim bombe, gloante si dispret aratat localnicilor, dar cine sa-i faca sa inteleaga asta pe neoconii care au deturnat guvernul american? Diplomati de talia lui George Kennan, sau James George Jatras sunt tot mai rari, locul lor fiind luat de catre indivizi burduhanosi, carliontati si excesiv de parosi, ai caror bunici infaptuiau revolutia bolsevica la 1917.

Rusia de azi insa, a devenit o prezenta imposibil de ignorat in Asia Centrala, nu numai cu bani pentru proiectele hidroelectrice ale Kirgizstanului, cat si cu importante pachete de ajutor economico-militar, care intrec de departe vorbele dulci si receptiile cu steaguri si baloane colorate red-white and blue. Apropierea poporului kirghiz fata de Rusia,va fi si mai evidenta odata ce productia domestica de energie va deveni realitate, usurand mult viata oamenilor, atat in Biskek, cat si in zonele rurale.

Acesta dragii mei, este un caz clasic al proverbului popular „mai multe muste prinzi cu miere, decat cu fiere”.  Cei care pe vremuri erau ne-suferiti intregii lumi  si dragi numai degeneratilor, au inteles asta, pe cand cei pe care o lume intreaga ii iubea, au reusit sa se faca urati intr-un timp record, prin abandonarea diplomatiei adevarate a detentei si a intereselor economice mutuale si prin inlocuirea lor cu agresivitatea si nesimtirea specifice celor de la care isi primesc ordinele de mars. In loc sa inteleaga ca neamurile europene ar trebui sa coopereze oriunde s-ar afla ele in lume,  America face din nou jocul dusmanilor ei si-ai nostri si nu, nu este vorba despre rusi.