Sclavi în aşteptarea stăpânului


E imposibil să nu recunoaşteţi personajele încă din timp ce citiţi. Aceştia sunt vinovaţii pentru starea actuală a României, mai mult decât duşmanii străini de care nu ducem lipsă. Iar mai mult chiar decât ei, suntem noi vinovaţi, pentru că le permitem să se perpetueze – noi suntem grădinarul ne-atent la lichenii, fungii şi gândacii care ne-au invadat şi distrus grădina.

Am oferit câteva soluţii bune pentru început aici. Să începem să dăm atenţie în jurul nostru şi să nu mai tolerăm răul, nesimţirea, lichelismul.. De la cocălarul din trafic, la copilul care aruncă pe jos, la colegul de serviciu care bârfeşte şi unelteşte… Dacă putem să-i ruşinăm prin exemplu personal e bine, dacă nu, există şi alte mijloace. Răul are loc atunci când oamenii buni nu iau atitudine. Să luam deci atitudine!
Si articolul:

Există dincolo de determinarea sociopolitică a omului paradigma mentalităţii servile, un tipar născocit de un creator demonico-ironic. Nici educaţia, nici titlurile obţinute nu pot schimba comportamentul acestor roboţi agitându-se veşnic în căutarea stăpânului.

Cum bine observa Petre Pandrea, adaptarea “guzganilor” este perfectă: scăpaţi de înec, ei dau fuga direct la hambar. Limba română a născocit şi o expresie ce caracterizează această adaptabilitate jegoasă a sclavului: “Să ne fie nouă bine”. În situaţie de criză istorică, sclavul tânjeşte după apariţia Stăpânului, îl caută asiduu, văzând în el un pretext al abuzurilor şi al delaţiunii. Bolnav de inferioritate, urând tot ce trece drept excepţional sau peste media înţelegerii sale, sclavul se incarnează în turnătorul ideal, veşnicul duplicitar ce spală urechea Stăpânului, dispus la vânzarea (ieftină) a Aproapelui.

Îl întâlnim pe diferite trepte sociale, în diferite epoci, târându-se umil în faţa celui tare, de o meschină aroganţă cu cei sensibili şi cu bun-simţ, supus până la desfigurare în faţa Stăpânului, incarnare a Mârlăniei atotdistrugătoare.

Iată ce bine îi caracterizează un străin, Friedrich Wilhlem von Bauer, pe marii dregători ai Ţării Româneşti: “…sunt mişei şi târâtori faţă de mai-marii lor, de o mândrie de nesuferit faţă de inferiorii lor, pentru bani fac orice, puşi pe uneltiri, lipitori nemiloase ale poporului, asupritori ai celor slabi, aspri faţă de supuşii lor şi tirani în casele lor. Într-un cuvânt au toate trăsăturile despotismului sub care stau şi ei încovoiaţi. Sclavul nu ştie să se poarte decât ca un tiran faţă de aceia pe care soarta i-a adus sub puterea lui”.

Şi în acest joc crud şi grotesc în care sclavul devine uneori şi stăpân, ce face de obicei Poporul? Încearcă să se adapteze simţind afinităţi “sangvine” cu cel de aceeaşi extracţie socială sau morală. Deoarece scara valorilor fiind inversată, îi oferă plebeului posibilităţi multiple de adaptare, fie prin coruperea Puterii, fie prin obedienţă. Sistemele totalitare sau dictatoriale au în “sclavi” nu numai o masă de manevră ideală, dar mai ales zeloşi executanţi.

Proletariatul a văzut în Comunism un Stăpân Ideal chiar dacă excesele lui muşcau adânc şi din “carnea Poporului”. Sclavul simte în permanenţă legătura fetală cu Stăpânul său, Tătucul sau Liderul Suprem. Acceptând absurdul social ca normă, sclavul urăşte instinctiv schimbarea sau pe eroii eliberatori.

Tot ce pune în pericol acest mecanism de reproducere “ad infinitum” al mediocrităţii şi al laşităţii e rejectat! Campion absolut al obedienţei devine funcţionarul obtuz sau muncitorul analfabet, gata oricând să se solidarizeze cu noul Stăpân, dacă vede în el un conservator al vechilor şabloane. Aici se află şi ratarea oricărei mişcări revoluţionare de profunzime, aici se află şi băltirea din ultimii 20 de ani ai României.

Ezitarea unei reforme morale şi bagatelizarea procesului Comunismului nu sunt decât un elogiu indirect al Sclavului către Stăpânul său dorit. Tot ce poate împiedica “limpezirea apelor” este salutar, iar marii duşmani ai ieşirii din blocaj sunt, în general, intelectualii, care analizează nuanţat această prelungită letargie a poporului român.

Plebea îi înfierează gemând satisfăcută şi se reîntoarce sforăind în neantul din care a apărut. Fiindcă “ plebea, de orice categorie socială ar fi, de orice orientare ideologică, fie de dreapta, fie de stânga, este mereu sanguinară şi netoată, canalie de uliţă sau de asfalt al metropolei. Există o plebe cu titluri:aşa-zişii inculţi cu diplomă. Există o plebe conformistă: eterna plebe guvernamentală. Există fiara dezlănţuită şi bestială, cu instincte nezăgăzuite, plebea jefuitoare, măgarii care dau cu copitele în leii răniţi” (Petre Pandrea).

sursa Cotidianul

Anunțuri

20 răspunsuri

  1. Interesant situl nene Eufrosin.
    Am doar o nelamurire.
    Cum se face ca situl e hostat pe un server american (asa imi arata mie FlagFoxul) si nu undeva prin netul liber gen: Ukraina, Rusia, Suedia etc sau de ce nu chiar Romania?!! 😀
    Eu nu stiu situri underground sau care deranjeaza cu adevarat pe ce-i pe care-i „demasti” care sa fie hostate pe acolo! Le pun baietii „down” urgent!
    Americanii au inventat de ceva timp o chestie interesanta: „concurenta tot a mea”.
    Ca sa ma explic am sa va dau doar un exemplu cu „2” mari retaileri de electronice nord americani: Future Shop si Best Buy (gasiti siturile usor cu Google)
    Cele 2 firme cred adunate ca au min80% din retailul cu electronice. Se dau „concurenti” si ce-i drept au filozofii diferite de abordare a clientului ba chiar si exclusivitate pe cate o marca.
    Ideea lor e ca daca te supara unul fugi la „concurenta” care surpriza, daca le verifici actionariatul E ACELASI! :))
    Sa fie acelasi model de „busines”?

    p.s.
    daca comentariul nu trece te urmaresc oricum pe forumurile libere gen Gangul 😀
    daca trece: chepeau!

    Trece comentariul frate, ca e civilizat in adresare, chiar daca ne-lamurit in conceptie. Raspunsul il afli in faptul ca sunt si cetatean american caruia nu-i pute tot ceea ce-i american. Sunt si chestii bune acolo, intre care a doua este dreptul la exprimare libera, chiar si numai dpv teoretic. Practica e alta…
    Oricum, adevar ca si aici nu va fi niciodata gazduit pe-un sait Ueropean, caci cine vrea sa-si puna singur capul in lat ? Daca vrei saituri adevarate gazduite in SUA, doar spune-mi, pot indica o lista intreaga. Fireste, nu inseamna ca autorii lor nu sufera repercursiuni, asa cum se lucreaza astazi in democratiile vestice, fara prizonieri politici aflati idupa gratii.

    Mai citeste Lumea dupa Eufrosin, mai cugeta si e imposibil sa nu-ti dai seama ca aici primesti “the real deal”,adica carnea rosie si osul de sub ea, in locul zemei chioare servita de cate falsii luptatori pentru libertate , gen Alex Jones &Co. – Eufrosin

    Hai noroc!

  2. despre atitudine am mai spus:) …. foarte bun articol … si acum dau si un avertisment ptr cine va pricepe … Romanii care pe timp de CRIZA se vor deplasa ptr. distractii concedii cu Masina personala sau Avionul , vor avea mari probleme in VIITOR deci mai bine alegeti TRENUL pe caile ferate foarte Sigure si Verificate SAU va plimbati prin JURUL CASEI ! NOTA – fiecare cu STIINTA lui –

    • Ma intereseaza sugestia ta. Judecand dupa stirile din ultimii ani, s-ar spune ca exista o oarecare problema cu infrastructura CFR. In masina, de bine de rau, am control asupra ei, iar deasupra noastra, Domnul. De ce crezi ca ar fi mai bine sa mergem cu trenul decat cu masina ?

      • am precizat …. pe caile ferate foarte Sigure si Verificate … detalii de ce cu trenul nu dau aici pe blog ptr ca imediat vor fi mai multe interpretari si urmari…. deocamdata ajunge ce spun aici….

        Ar fi frumos sa prezinti si un argument-doua in sprijinul recomandarii tale. Eu nu zic ca nu e valabila, dar vreau sa stiu si de ce spui asta – Eufrosin

        • este vorba de ceva mai parapsihologic si de alta natura …. sa te uiti la comentarii la mine pe blog la – dansul demonilor – cine are chef de ras sa rada dar eu stiu ce stiu … si mai sunt si alte aspecte … o sa vedeti in timp ce va fi …. urmareste ultimele accidente de avion si masini din RO in special … repet sunt mai multe ASPECTE … ajunge cat am spus…

        • pe caile ferate foarte Sigure si Verificate – ai vazut ce a fost azi in Moscova? la metrou ? cu bombe ? deci eu am punctat … sigure si verificate … o zi buna ! si incercati sa intelegeti ca unii oameni mai simt cate ceva …

          Regret, insa nu pricep. Tocmai ca nu sunt sigure, chiar si asa, verificate – Eufrosin

          • antiignorantu,
            Atentate se pot intampla oriunde nu numai in gari, statii de metrou sau aeroporturi. Poate fi un mall, o piata plina, etc. Adevarul ca cei care planifica aceste atentate aleg trenurile sau garile pentru ca sunt mai pline. Acum depinde si cine face atentatul, atentat se numeste si vaccinarea fortata, iodul si acidul folic aflate in ecces in alimente, fluoridul din pasta de dinti, oalele din aluminiu, parabenii si aluminiul din deodorante si multe altele.

          • Prudenta MARE cand si unde va PLIMBATI – DRESAJUL incepe sa – si arate ADEVARATA FATA ! – PSD a acumulat în visterie, anul trecut, venituri din cotizaţii şi donaţii în valoare de 21.186.322 lei

          • Sper ca va puteti da seama cine sunt VAMPIRII SUFLETELOR COPIILOR care stau mult in fata Televizoarelor si Computerelor – Prudenta este mama INTELEPCIUNII SUFLETELOR inundate de PACE INTELEGERE RABDARE si ALTRUISM !

    • ne explici ceva mai mult?

  3. Ce tare! acest articol mi-a raspuns la niste intrebari legate de comportamentul servil al uni cunoscut! Multam eufrosin!

    Cu toata placerea, Doamne ajuta! Eufrosin

  4. man, ce-mi place mania romanului de a „demasca”…

  5. Prietene Nelamurit, ma lamuresti si pe mine te rog in privinta forumului liber de care vorbesti mai sus: „Gangul’?, caci am dat un gugle si nu am gasit nimic.

    • cu placere.
      ma refeream la comentariile articolelor din ziarul Gandul
      e liver liber in sensul ca nu este moderat deloc si nici macar temporizat (mai sunt unele, EZ de ex, care pentru a da impresia ca le modereaza totusi cineva baga o temporizare cam de 10-15 min), fiecare posteaza ce-i tuna de cate ori vrea si apare imediat.
      eu personal a ajuns pe situl asta urmand un link de acolo.
      ce multe ori la articole pe un subiect nenea Eufrosin mai posteaza si el la comentarii linkuri spre situl asta
      lamurit? 🙂

  6. foarte bun articol.

  7. foarte bun articolul. Felicitari

  8. Avem mari carente, deci implicit stapanii pe care-i meritam. Necazul este ca electoral nu avem de ales: suntem fortati sa-i votam doar pe ai lor. Altfel, soarta noastra pe termen lung va fi mai buna numa daca apuca tot neamul pe calea bisericii….., altfel numa’ neputinte si suferinte

  9. Minunat acest Friedrich Wilhlem von Bauer! Cata exactitate.

Răspunde!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: