Sclavi în aşteptarea stăpânului

E imposibil să nu recunoaşteţi personajele încă din timp ce citiţi. Aceştia sunt vinovaţii pentru starea actuală a României, mai mult decât duşmanii străini de care nu ducem lipsă. Iar mai mult chiar decât ei, suntem noi vinovaţi, pentru că le permitem să se perpetueze – noi suntem grădinarul ne-atent la lichenii, fungii şi gândacii care ne-au invadat şi distrus grădina.

Am oferit câteva soluţii bune pentru început aici. Să începem să dăm atenţie în jurul nostru şi să nu mai tolerăm răul, nesimţirea, lichelismul.. De la cocălarul din trafic, la copilul care aruncă pe jos, la colegul de serviciu care bârfeşte şi unelteşte… Dacă putem să-i ruşinăm prin exemplu personal e bine, dacă nu, există şi alte mijloace. Răul are loc atunci când oamenii buni nu iau atitudine. Să luam deci atitudine!
Si articolul:

Există dincolo de determinarea sociopolitică a omului paradigma mentalităţii servile, un tipar născocit de un creator demonico-ironic. Nici educaţia, nici titlurile obţinute nu pot schimba comportamentul acestor roboţi agitându-se veşnic în căutarea stăpânului.

Cum bine observa Petre Pandrea, adaptarea “guzganilor” este perfectă: scăpaţi de înec, ei dau fuga direct la hambar. Limba română a născocit şi o expresie ce caracterizează această adaptabilitate jegoasă a sclavului: “Să ne fie nouă bine”. În situaţie de criză istorică, sclavul tânjeşte după apariţia Stăpânului, îl caută asiduu, văzând în el un pretext al abuzurilor şi al delaţiunii. Bolnav de inferioritate, urând tot ce trece drept excepţional sau peste media înţelegerii sale, sclavul se incarnează în turnătorul ideal, veşnicul duplicitar ce spală urechea Stăpânului, dispus la vânzarea (ieftină) a Aproapelui.

Îl întâlnim pe diferite trepte sociale, în diferite epoci, târându-se umil în faţa celui tare, de o meschină aroganţă cu cei sensibili şi cu bun-simţ, supus până la desfigurare în faţa Stăpânului, incarnare a Mârlăniei atotdistrugătoare.

Iată ce bine îi caracterizează un străin, Friedrich Wilhlem von Bauer, pe marii dregători ai Ţării Româneşti: “…sunt mişei şi târâtori faţă de mai-marii lor, de o mândrie de nesuferit faţă de inferiorii lor, pentru bani fac orice, puşi pe uneltiri, lipitori nemiloase ale poporului, asupritori ai celor slabi, aspri faţă de supuşii lor şi tirani în casele lor. Într-un cuvânt au toate trăsăturile despotismului sub care stau şi ei încovoiaţi. Sclavul nu ştie să se poarte decât ca un tiran faţă de aceia pe care soarta i-a adus sub puterea lui”.

Şi în acest joc crud şi grotesc în care sclavul devine uneori şi stăpân, ce face de obicei Poporul? Încearcă să se adapteze simţind afinităţi “sangvine” cu cel de aceeaşi extracţie socială sau morală. Deoarece scara valorilor fiind inversată, îi oferă plebeului posibilităţi multiple de adaptare, fie prin coruperea Puterii, fie prin obedienţă. Sistemele totalitare sau dictatoriale au în “sclavi” nu numai o masă de manevră ideală, dar mai ales zeloşi executanţi.

Proletariatul a văzut în Comunism un Stăpân Ideal chiar dacă excesele lui muşcau adânc şi din “carnea Poporului”. Sclavul simte în permanenţă legătura fetală cu Stăpânul său, Tătucul sau Liderul Suprem. Acceptând absurdul social ca normă, sclavul urăşte instinctiv schimbarea sau pe eroii eliberatori.

Tot ce pune în pericol acest mecanism de reproducere “ad infinitum” al mediocrităţii şi al laşităţii e rejectat! Campion absolut al obedienţei devine funcţionarul obtuz sau muncitorul analfabet, gata oricând să se solidarizeze cu noul Stăpân, dacă vede în el un conservator al vechilor şabloane. Aici se află şi ratarea oricărei mişcări revoluţionare de profunzime, aici se află şi băltirea din ultimii 20 de ani ai României.

Ezitarea unei reforme morale şi bagatelizarea procesului Comunismului nu sunt decât un elogiu indirect al Sclavului către Stăpânul său dorit. Tot ce poate împiedica “limpezirea apelor” este salutar, iar marii duşmani ai ieşirii din blocaj sunt, în general, intelectualii, care analizează nuanţat această prelungită letargie a poporului român.

Plebea îi înfierează gemând satisfăcută şi se reîntoarce sforăind în neantul din care a apărut. Fiindcă “ plebea, de orice categorie socială ar fi, de orice orientare ideologică, fie de dreapta, fie de stânga, este mereu sanguinară şi netoată, canalie de uliţă sau de asfalt al metropolei. Există o plebe cu titluri:aşa-zişii inculţi cu diplomă. Există o plebe conformistă: eterna plebe guvernamentală. Există fiara dezlănţuită şi bestială, cu instincte nezăgăzuite, plebea jefuitoare, măgarii care dau cu copitele în leii răniţi” (Petre Pandrea).

sursa Cotidianul

Cum suntem spălaţi la creier: demonstraţie practică

Nu e nevoie de prea multe explicaţii pentru omul inteligent care va viziona acest scurt montaj. Când arâtam în Avatar: ce ne mai omoară copiii, cum stau lucrurile, nu puţini au sărit în apărarea celor care fac tot ce pot pentru a ne distruge minţile si sufletele, ne-iertând nici trupurile noastre.

În fine, vorba americanilor „A picture is worth 1.000 words”. Dacă pană la min. 6 mesajele erau adresate adulţilor, de-acolo inainte, ele sunt aţintite direct in inimile copiilor nostri – să înţelegem:

%d blogeri au apreciat: