Steagul României profanat – ce spuneţi de asta?


Ce-am spune, dar mai ales ce-am face dacă steagul nostru ar fi desecrat în felul acesta? Ar fi atinsă vâna noastră naţională, am avea o urmă de revoltă în noi, suficientă pentru a lua atitudine? Sper că da. Vedeţi, steagul unei ţări nu e ceva afişat de guvern din complezenţă, ci insuşi simbolul neamului care trăieşte în ţara respectivă.

Astfel, steagul e important pentru acel neam pentru că-l reprezintă, e flamura instantaneu recunoscută, o concentrare a întregii ţări cu tot ce are ea mai sfânt şi bun, în pânza frumos colorată şi dragă tuturor. El este chintesenţa poporului şi deci trebuie respectat ca atare – orice lezare adusă steagului, devenind automat una adusă neamului şi de regulă legea prevede pe bună dreptate sancţiuni împotriva desecratorilor săi.

Vă aduc vestea tristă că ticălosul gest deja a fost fâcut deja, în România de peste Prut. Spre cinstea lor, fraţii moldoveni au luat atitudine imediată, dar au nevoie de ajutor, căci nici guvernanţii lor nu sunt mai breji decât ai noştri. Măcar să daţi de ştire mai departe, pentru ca tot românul să afle până unde-a ajuns neobrăzarea unora care născuţi fiind în România, o lovesc şi dispreţuiesc – de ce?

Iată despre ce este vorba – vedeţi şi fotografiile de la sfârşit.

2 răspunsuri

  1. Articolul acesta are o mare doza de nationalism, un popor in fata lui Dumnezeu este reprezentat de credinta sa, deci pentru mine nu are nici o importanta steagul, trebuie sa ne uitam la lucruri launtrice.
    Nationalismul a aparut in urma reformelor masonilor, nationalismul este opera lor, cei mai mari nationalisti din istorie au fost masoni Cuza, Kogalniceanul, Balcescu, Bratianul etc toti masoni, arhitecti Romaniei moderne, chiar fanatici ai nationalismului care duce la ura intre popoare si la razboi.
    Si astazi se promoveaza nationalismul pentru declansarea un nou razboi mai ales in statul Iran si Israel, iar in lumea occidentala se promoveaza un soi de multi nationalism(s-ai facem praf pe arabi sa le luam petrolul …).
    Repet important nu e statul, politica … ci credinta.

    Sa nu facem confuzie intre nationalism (un lucru firesc) si sovinism, sau iredentism. Ia’ sa-i fi explicat lui Decebal ca altii au dreptul sa „decoreze” lupul dacic cu ce le vine lor chef – intelegi, nu ? Eufrosin

  2. incepand cu 01.12.2009 nici steagul nostru nu mai e ce-a fost. din pacate. tot o profanare dar mult mai subtila

Răspunde!