Ce trebuie să cunoaştem despre democraţie

Aţi avut vre-odată senzaţia că lucrurile nu sunt ceea ce ni se spune că ar fi şi că în spatele aparenţelor de libertate pe care îi place să le proiecteze, democraţia aşa cum este astăzi,  nu e decât o fraudă?   Fireşte – nu degeaba s-au blazat românii în aşa hal încât să stea acasă în ziua votului; Nu e inconştientă, ci o reacţie de bun simţ, în faţa  minciunilor şi-a trădării cu care s-au obişnuit din partea guvernanţilor, oricare-ar fi fost ei.

Eseul pe care îl ofer mai jos, constituie lectură esenţială pentru cei care înţeleg că ceva e greşit, dar vor să afle ce si cum. Felul în care autorul a pus problema e atât de simplu de înţeles şi plin de bun simţ, încât veţi simţi probabil nevoia de a-i lămuri şi pe alţii cum stau lucrurile.

E adevărat ce spune Dl. De Oliveira în privinţa influenţei limitate a indivizilor suverani – dar e la fel de adevărat că schimbările cu adevărat importante din istoria lumii, au survenit de la firul ierbii, atunci când s-a atins masa critică, făcându-le inevitabile.
„Revolutia” la care face referire, e una promovata de elitele financiare, care vor sa distruga asezarea fireasca a lumii. Indivizii sau oamenii suverani, suntem noi, cetatenii obisnuiti.

Cred că România se află dacă nu încă la, cel puţin foarte aproape de masa critică. Acum depinde de noi să-i facem pe cât mai mulţi să înţeleagă ce-i greşit cu sistemul. Când suficienţi vor fi conştientizat asta, schimbarea va avea loc, iar copiii noştri ne vor mulţumi.

Oligarhiile in societatea moderna

Plinio Corrêa de Oliveira

Din 1789, anul care a marcat Revolutia Franceza, influenta statului in guvernele revolutionare a crescut, cauzand aducerea a tot mai multor oameni, sub tutela statului care se ocupa de toate.
A inceput sa controleze pana si activitatile culturale, ca si muzica, arta, teatru si prepararea mancarii, sub pretextul sprijinirii proiectelor meritorii. Cum statul poseda aparent resurse financiare fara sfarsit, el poate oferi asistenta financiara mai usor decat oricine altcineva. De exemplu, el poate promova un anumit curent de pictura intr-un fel care ii lasa pe alti artisti similari, muritori de foame. Acelasi lucru are loc in multe campuri de activitate.

In acest fel, statul si-a asumat rolul tot mai puternic al unui dirijor de orchestra, in care fiecare persoana nu e mai mult decat un simplu muzician care isi executa partitura comandata. Sa spunem asa, este o dictatura voalata a statului, sub aparenta democratiei. Capii statelor sunt alesi in alegeri presupuse a fi libere si secrete. Bazat pe aceste supozitii, se afirma ca cei alesi sunt adevaratii reprezentanti ai poporului si ca alegatorii sunt astfel responsabili de destinele tarii.
Aceasta reprezinta fundatia democratiei: suveranitatea oamenilor.

Cred ca aceasta teza nu reprezinta adevarul.

Cine ii influenteaza pe cetatenii suverani?

Sa presupunem ca alegerile chiar reprezinta vointa poporului – o teza deschisa discutiei. In acest caz, oficialii alesi i-ar reprezenta cu adevarat pe alegatorii lor, iar poporul ar fi regele, suveranul.

Regele Filip al II-lea, sfatuit de arhitectii regali

Intr-o monarhie, puterea era exercitata nu numai de catre rege, cat si de catre cei care aveau acces la el. Acestia erau cei consultati de catre rege, inainte de luarea unei decizii. Ei ii ofereau rapoarte, informatii noi, sfaturi etc. Deci regele vedea, auzea si vorbea prin ei. Asadar, se spunea ca ei sunt ochii, urechile si gura regelui. Cum se aplica asta cetatenilor suverani?

Cine are acces la acest rege? E mass-media. Cred ca e absolut ridicol sa pretinzi ca toti cetatenii au un vot egal, cand proprietarul unui ziar mare tipareste mai mult de un milion de copii pe zi, iar alti cetateni sunt simpli indivizi. De fapt, accesul la poporul-suveran, se afla in mainile proprietarilor presei, televiziunii si a statiilor de radio si-a altor mijloace de comunicare sociala (internet – nb). Un om care publica un articol citit de un milion de cititori, are in mod clar o influenta enorma comparat cu cea a unuia care are un cerc de zece prieteni sau membri de familie pe care ii influenteaza. A spune ca acest simplu cetatean decide in mod egal asupra viitorului tarii, precum proprietarul unui ziar mare sau a unui lant de statii de televiziune, e o gluma.

Adevaratii aristocrati, mai bine zis olgarhii, deoarece oligarhia reprezinta o caricatura corupta a aristocratiei, sunt proprietarii acestor mijloace de comunicare sociala.


Dat fiind insa ca ziarele, televiziunile si statiile radio se bazeaza in mare masura pe banci, vedem ca de fapt bancherii sunt aceia care conduc oamenii. Pana si cele mai bine organizate ziare mari, au nevoie de sprijinul unei banci pentru a opera. Altfel, o criza cauzata de mariri salariale, sau costuri ridicate si ne-asteptate ale hartiei, masinariilor, electronicelor etc., pot aduce compania pe marginea falimentului. Asadar, bancherii au de fapt ultimul cuvant cu privire la ce se va, sau nu se va spune, poporului suveran.

In acest caz, vedem ca in realitate democratia nu exista.  Traim intr-o oligarhie dominata de bani si de catre cei care comanda banii. Aceasta este realitatea.

Cei care controleaza opinia publica o pot orienta intr-un fel sau altul, dupa bunul lor plac, ca si un sofer cu automobilul sau. Soferul are nevoie sa cunoasca regulile elementare de circulatie pentru a evita accidentele, asijderea si cei care conduc opinia publica. Ei vor evita accidentele pe drumul ales de ei si asta-i tot. Da, proprietarii media controleaza oamenii dupa cum doresc, dar daca nu urmeaza linia Revolutiei, bancherii nu le vor mai imprumuta bani atunci cand au nevoie de ei. Asadar, pama la urma Revolutia este cea care controleaza opinia publica.

Ceea ce Revolutia tinteste sa obtina, este sa schimbe in mod incremental mentalitatea oamenilor, facandu-i sa treaca de la un fel de a vedea lucrurile, la unul cu totul si cu totul diferit.

Impunerea artificiala a artei moderne

Permiteti-mi sa ofer un exemplu din domeniul artei. Cum a devenit acceptata si chiar admirata arta moderna?

Sa luam doua tablouri cu acelasi nume, pictate de doi artisti Spanioli:  Las Meninas (Fetele – 1656) de Velasquez si Las Meninas de Picasso (1957).

Cand analizam munca lui Velasquez, ii admiram efortul de a portretiza realitatea precum era, intr-o lumina favorabila. Las Meninas arata o camera mare a palatulului din Madrid a Regelui Filip IV al Spaniei si o prezinta pe tanara printesa Infanta Margarita, inconjurata de domnisoarele ei de onoare, educatoare, un pazitor, doi pitici si un caine. In spatele lor, Velasquez se auto-portretizeaza purtand crucea rosie a Ordinului Santiago, pictand o panza mare.

In Las Meninas lui, Velasquez reprezinta ambianta nobila a palatului regal din Madrid

Observati ca arta lui Velasquez reflecta realitatea printr-o prisma nobila. Pictura constituie un efort la perpetuarea memoriei nobilei printese si a anturajului ei, precum si pentru a lasa posteritatii, o imagine demna a propriei persoane.

Exista o preocupare generala pentru proportii, ordine, frumusete si rafinament. Acest tablou ne atrage in mod legitim atentia, ca fiind un document agreeabil al acelei epoci si ne starneste curiozitatea de a afla cine au fost acele personaje.

Acum sa ne aruncam privirea la munca lui Picasso. El nu a avut un alt tel, inafara de a desfigura piesa lui Velasquez. A inceput cu acelasi tablou al maestrului Spaniol si l-a desfigurat cat de mult a putut. Actiunea sa a fost aceea a unui revoltat, care urand ordinea din batrana casa familiala, intra in ea si o distruge cat poate.

Picasso distorsioneaza opera lui Velasquz, pe cat poate.

Pictura lui Picasso este forma de expresie potrivita comunistului care a fost el. Ca si comunist, el vroia sa vada fiecare aspect al vechii ordini distorsionat, daca nu de-a dreptul anihilat.

Chiar daca cineva nu e constient de faptul ca o pictura este distorsiunea celeilalte, cum e posibil ca un om normal sa aiba orice admiratie fata de pictura lui Picasso?  Figurile sunt la intamplare sau rupte, aratand mai mult a monstri, decat a fiinte umane. Nu exista nici o valoare culturala in munca care poate oferi formatie mintii unui privitor ne-informat. Cel care o vede, are impresia ca a fost conceputa de o persoana bolnava mintal.  Cred ca nu exista arta in aceasta piesa.

Acum, cum s-a intamplat ca Picasso sa devina o somitate a artei moderne, unul dintre cei mai populari artisti contemporani?  Chiar nu cred ca asta s-a intamplat pentru ca arta lui e atractiva – ar fi astfel numai pentru un mic grup de comunisti revoltati, dar nu si pentru publicul larg.

Cred ca Picasso a devenit faimos pentru ca a fost promovat de Revolutie, care vrea sa-i obisnuiasca pe oameni cu oribilul. Am fost martorii propagandei media care i-a promovat picturile timp de cateva decade. Am vazut munca sa cumparata la licitatii internationale, de catre banci si muzee la preturi exorbitante. Rezultatul final este ca Las Meninas, caricatura lui Picasso, are reputatie egala sau poate chiar mai mare, decat capodopera lui Velasquez.

Cand iau in considerare aceste doua picturi, imi vine in minte ca alegerea dintre Veasquez si Picasso, repeta intr-un fel alegerea dintre Domnul nostru Iisus Hristos si Baraba. In spatele alegerii lui Picasso, sta promotia lui artificiala, de cate oligarhii timpurilor noastre, tot astfel precum si in spatele alegerii lui Baraba, erau promotorii raului din acea vreme.

Fariseii din vechime

..si cei noi, ai zilelor noastre

sursa Tradition in action

%d blogeri au apreciat: