Cum sa prezinti un caz mai bine in ziua de azi, decat prin imagini, oricat de dure ar fi ele ? „A picture is worth 1,000 words”, e vorba americana… De cand suntem asaltati cu falsitati despre lucrurile care conteaza cu adevarat, unii dintre noi si-au cam pierdut discernamantul.
Exemplul cel mai pregnant este: „conduceti o masina mica, pentru economia de benzina, salvarea planetei”, sau mai stiu eu ce minciuni ordinare scot unii ca pe banda rulanta… Dupa cum nu dam copiilor mancare chimizata, alterata, ne-naturala, tot astfel nu ii supunem riscurilor vaccinarii, educatiei-la-intamplare si bandelor de tigani si interlopi care bantuie libere mai toate orasele tarii..
Ii protejam cum putem noi mai bine.
Atunci de ce am asculta de sfaturile „expertilor” care ne indeamna pe orisice cai, sa ne restrangem, sa economisim, pentru a salva o planeta care e doar supusa unor cicluri naturale: nu din cauza noastra are loc „incalzirea globala”. Cand vulcanul Mt. Pinatubo din Filipine a erupt nu demult, gaura din patura de ozon a persistat pentru cateva luni – apoi s-a vindecat singura..
Astazi ni se spune ca automobilele genereaza „efectul de sera”, caruia ii datoram incalzirea globala. Daca era asa, Groenlanda de azi, s-ar fi numit oricum altcumva decat „Pamantul verde” (green land), dupa cum au botezat-o cei care au trait in ea acum peste 1,000 de ani, caci era verde, calda si fertila. Este pe cale sa re-devina astfel. Sunt cicluri naturale ale pamantului.
Suntem indemnati sa ne inghesuim in adevarate sicrie pe patru roti, pentru a salva balenele de sonarele US Navy (de ce credeati ca esueaza ele?) si patura de ozon de o amenintare ipotetica si absolut falsa. Pretul nu intarzie sa fie platit de catre cei creduli.
Conform agentiei pentru siguranta transporturilor Americana (NTSB), cele mai mari vehicule, reprezinta cel mai sigur mod de transport rutier. De fapt, ele asigura o siguranta de patru ori mai mare decat automobilele inghesuite si economicoase, promovate de catre corifeii inchinarii la „zeita natura”.
Bastarzii care ne indeamna pe noi la sinucidere, zboara la conferinte dedicate mediului in jeturi care consuma intr-un singur zbor, mai mult decat o parcare plina cu masini, intr-un an. Nu vreau nici pe departe sa imi bat joc de pamantul pe care ni l-a lasat Dumenzeu, dar de aici, pana la a ma inchina lui in numele zeului incalzirii globale, e cale lunga…
Pe scurt, iata ce se intampla daca puneti economia de benzina, inaintea sigurantei familiei Dumneavoastra. Stiu, Romania e saraca si aflata din nefericire intr-o Ue-ropa mai bine inregimentata in socialism decat chiar fosta RSR. Cu toate astea, decat sa va inchipuiti „destepti” intr-un asa-zis Smart car, mai bine vii si teferi in cea mai mare si solida masina uzata pe care v-o permiteti. Cea mai buna polita de asigurare, este un automobil zdravan.
Economia adevarata nu se face la prima de asigurare, nici la combustibil, ci la vietile salvate si banii ne-cheltuiti pe ne-numarate tratamanete medicale, daca nu inmormantari, scapand cu bine dintr-un accident ne-prevazut. Cu legile fizicii nu te pui: mai bine platesc dublu RCA-ul pe o masina mare, decat sa-mi nenorocesc familia. Nu exista substitut pentru masa obiectelor care se ciocnesc. Cel mai mare, invinge. Iar ocupantii celui mai apropiat de cel mai mare, supravietuiesc Unde mai pui ca RCA-ul nici macar nu e obligatoriu…
Sunt pe deplin constient de constrangerile impuse de un guvern inchinat urmasilor celor care ne-au adus comunismul: si totusi decat un Ford Ka, o Kia sau un Peugot 106 noi, mai bine un Logan MCV, sau un WV Sharan putin rulate.
Filed under: Sanatate, Siguranta, Societate | Tagged: Sanatate, Siguranta, Societate |
„Unde mai pui ca RCA-ul nici macar nu e obligatoriu…”
Cum vine asta?
Aproape jumatate din romani, nu cumpara asigurare pe masina. E o lege pe undeva n-am numarul ei, dar mai nou, politia nu mai cere dovada de asigurare cand te opreste, RCA-ul nemaifiind obligatoriu. Fireste daca-l palesti pe altul din vina ta, suporti costurile din buzunarul propriu.
Cu tot respectu’ pentru spiritu’ postarilor anterioare, da’ asta’i elogiu’ mitocaniei si egoismului ca mod de viata. Si nu-i crestinesc. Toate bune si frumoase cu incalzirea globala, ecologia und so weiter, da’ daca aplicam cu totii algoritmu’ masinii mai mari punem de o noua cursa a inarmarii auto. O sa-mi cumpar un autobuz Kamaz personal, matale ce-o sa-ti cumperi, un TAB? E valabil si la resedinte, pachete salariale, muschi, vieti si destine, silicoane, etc. Rezultatu’ concurentei acerbe parca era sotzietatea de tip american… Cu toata stima, da’ un pic de rigoare nu strica…
Mai priviti odata atent fotografia nr. 2 si spuneti-mi sincer daca ati vrea sa riscati viata familiei Dvs. in felul asta?
Nu ma refer la case, toale si bijuterii, ci strict la modul de transport si la felul in care legile fizicii se aplica in cazul lor. Iar pentru cine alege, autobuzul public este intr-adevar cel mai sigur mod de transport.
Nu prea stiu daca sa cred a doua poza. Nu de alta, dar am vazut Smart-uri cu frontal-crash si sunt construite in jurul unei structure destul de rezistente. Daca a ajuns intr-adevar in starea aia, nu cred ca ai fi avut sanse semnificativ mai mari intr-o masina dintr-o clasa medie.
Apoi pe strazile europene, pentru care a fost facuta masina aia, camioanele alea de tonaj f mare nu au ce cauta. Deci probabilitatea ca asa ceva sa se intample mi se pare cam mica.
Avantajul unei masini mai mari si moderne este ca iti ofera mai o mai mare capacitate de absorbie a energiei impactului, inainte sa fie afectat compartimentul pasagerilor. Dar cu inertia nu te pui. Testele NCAP ar fi total diferite daca s-ar face pe la 80-90kmh sa zicem. Tot la fel, chiar daca viteza camionului rosu nu ar fi fost foarte mare, masa compenseaza. Deci nu compara o poza cu niste masini accidentate intr-un test controlat.
Si vorbind statistic la rece, in accidentul ala ar fi putut fi maxim 2 victime. Daca compari cu o masina unde chiar ai putea duce o familie – sa zicem 2 adulti si 2 copii, esti sigur ca cel putin 2 ar supravietui?
Eu sincer nu m-as simti semnificativ mai sigur decat daca as fi in camionul rosu. Acuma sa ne luam toti camioane?
Nu camioane, ci doar masini care sa ne protejeze cat de cat la un impact cu unul. Asa zisul Smart, nu e masina ci un sicriu ambulant.
Sub nici o forma nu este SMART. Daca te-ai fi obosit sa dai niste gugaluri cu crash testuri de smart ai fi aflat ca are o colivie care nu se deformeaza . Vei vedea cum se izbeste de un zid de beton la 130 la ora si portiera se deschide normal.
Ce „goagaluri” trebuiesc mai frate? Doar uita-te la ea – ii dai un flit si se rastoarna!
PRIETENE, am vazut testul…..
Nu are nici o relevanta….
Oare ai idee cum vor arata organele tale interne la o stopare brusca de la 130km/h la 0km/h, din cauza compresiei formate in interiorul corpului???
Iti spun eu: nu mai au nici un aspect, esti dead meat demult….
Nici macar n-ai nevoie de viteze de 130km/h pentru un cacat de test….Asa ca ia-ti masina mare pt fericirea ta si a copiilor tai…
Si a nevestei, ca uitai de ea, dragutza…
MITICU ARE DREPTATE . NU VAD CE TE DERANJEAZA MASINILE MICI .NU CONTEAZA CA ESTI IN CAR MARE S-AU MIC DACA TIE SOARTA SA MORI MORI SI DINTR-UN CAR MARE .PROBLEMA ESTE CINE CONDUCE CARUL NU CARUL EU PERSONAL I-MI PLACE ACEL CAR ,I WISH IF I HAD IT.LOVE IT. TOT CE INVENTA AMERICA NU E BUN PENTRU EUFROSIN.
Smart-ul nu e o masina americana, ci una europeana. Daca da un Chevy Tahoe peste tine cand te afli intr-una, nu mai faci comentarii pe aici, garantat. Eu prefer o masina enorma americana, la orice ora – Eufrosin
Masinile mici nu prea au cautare la romani. Se pot vedea insa matizuri si sparkuri folosite mai ales ca masini de servici… Loganul pare bun insa la pretul lui de nou se poate achizitiona un SH mai competitiv.
@miticu
Eufrosin a dat ex. de mașină mare…logan și vw touran SH. Motivația e siguranța pasagerilor(familiei) nu vanitatea.
Deci, cu tot respectu’, Eufrosin a expus un punct de vedere clar, concis, iar d’ta încurci borcanele.
(PS. Încearcă să citești ceva mai mult decât titlul… 🙂
pai Eufrosin a dat un exemplu foarte improbabil care chiar nu motiveaza absolut deloc reactia – hai sa ne luam toti masini mai mari? Pai si daca toate sunt mai mari, alea medii sunt noile masini mici, si iar apare unu’ cu o poza deasta… ce facem atunci? le facem mai mari?
Mai acum cativa ani am fost in Hamburg si ce-am vazut ? La un oras cumva mai mare ca Bucurestiul , deci si cu o populatie mai mare, am remarcat un numar semnificativ mai redus de masini personale..Nemtii preferau mijloacele de transport in comun, chiar daca aveau masini. Consecinte? Un aer mai curat.
Ca bucurestean sunt agresat de smog,,. iar acest oras este number one in domeniu…
Ca inginer observ cum o tehnologie veche de 300 de ani – cea auto – nu se doreste schimbata..Personal cred in necesitatea schimbarii acestei tehnologi intr-una mai economica si mai putin poluatoare…Sunt de parere ca acest tip de tehnologie a fost premeditat conservata ca principii de functionare de marile trusturi specializate pe extragerea si prelucrarea petrolului…
„Sunt de parere ca acest tip de tehnologie a fost premeditat conservata ca principii de functionare de marile trusturi specializate pe extragerea si prelucrarea petrolului”
Absolut corect. Sa nu uitam nici industriile care depind direct de produsele petroliere si de derivatele lor. Cum sa vrei sa schimbi o tehnologie bazata pe extragerea unei resurse care umple de bani corporatii si guverne?
Parțial adevărat. Un ochi atent trebuie să vadă că acolo unde este petrol, sunt și americani care vor să controleze tot…Banul e un mijloc de manipulare….sunt interese ca energia să depindă în mare parte de petrol pt. că petrolul e vizat unui control absolut de către”marea finanță”. Cine controlează energia controlează tot ce depinde de ea.
Dacă tot ce înseamnă combustie, ar funcționa pe bază de apă(pila electrolitică care transformă apa în hidrogen și oxigen) nu s-ar mai putea manipula populația cu sperietoarea încălzirii globale, nu s-ar mai impune taxe eco gen euro 1,2,3,4,5……șamd., nu ar mai fi șantaj energetic, nu ar mai exista rețele naționale de transport de electricitate, gaz, n-ar mai exista facturi de niciun fel pentru că oricine își va permite un generator care ar merge cu combustibil gratuit și nepoluant, adică gradul de dependență a omului față de statul-corporație sau corporația-stat, va scădea dramatic iar controlul de orice fel asupra lui va fi insignifiant.
Ca tot am adus in discutie schimbarea tehnologiei:
„Incă un perpetuum mobile rusesc
• inventatorul aşteaptă de cinci ani recunoaşterea oficială a realizării sale
Viaceslav Struşcenko s‑a decis, încă din 1975, să construiască un motor magnetic. După ce, vreme de 25 ani, a citit sute de cărţi – spre a acumula cunoştinţele necesare – a proiectat dispozitivul, a cărui construcţie a durat doar o săptămînă. Viaceslav s‑a adresat Agenţiei de Brevete din Moscova pentru brevetarea invenţiei sale, dar nu a primit încă un răspuns. „Aş fi putut să‑mi vînd motorul unui cumpărător străin, dar nu vreau să fac asta”, a spus Struşcenko. El crede că invenţia trebuie să aparţină ţării sale – deşi autorităţilor pare să le pese prea puţin. El susţine că în ultimii cinci ani a încercat să doneze invenţia statului rus. Totuşi, încă nu a reuşit să o breveteze. Struşcenko este convins că simplitatea este cuvîntul cheie pentru orice mare descoperire. Motorul său minune este alcătuit din cîţiva magneţi şi piese metalice. Vecinii săi îl vizitează destul de des, dorind să vadă motorul în timpul funcţionării. În timp ce aşteaptă încă recunoaşterea oficială, inventatorul îşi petrece vremea ascuţind… cuţite. „Motorul meu poate funcţiona chiar şi în spaţiul cosmic”, a afirmat Struşcenko. Chiar şi militarii l‑ar putea folosi, susţine el: cîteva motoare folosind magneţi cu diametrul de 3‑4 metri ar putea face un submarin să funcţioneze cîteva decenii fără nici un fel de combustibil. Motorul poate fi pornit prin rotirea unui mîner, după care acesta va produce o cantitate de energie de o sută de ori mai mare decît cea folosită pentru rotirea mînerului. Cei doi magneţi aşezaţi paralel constituie marele secret! Mai există şi două lame care acoperă spaţiul dintre cei doi magneţi imediat ce este răsucit mînerul. Cu cît este mai mare magnetul, cu atît mai repede se va învîrti volantul, producînd energie. Energia creşte de patru ori dacă distanţa dintre magneţi se reduce de două ori. Inventatorul mai susţine că mînerul şi volantul pot fi unite. După care nu mai trebuie răsucit mînerul: motorul va porni de la sine! Între timp, inventatorul lucrează la o nouă ecuaţie, care ar putea pune bazele unui motor acţionat de o greutate suspendată”
http://www.evenimentul.ro/articol/nca-un-perpetuum-mobile.html
Sunt convins ca toate servciile secrete ale marilor puteri, in special cele militare, detin si folosesc demult surse de energie ne-conventionala. Nikola Tesla a demonstrat acum 80 de ani cum energia poate fi generata din nimic si transmisa la distanta fara sarme. Se pare ca in jurul nostru exista o forma de energie pe care nu o folosim – cel putin nu noi. Nu-i greu deloc sa iti imaginezi cum respingerea dintre polii similari a mai multor magneti poate face un dispozitiv sa se invarta perpetuu, pana cand ei sunt indepartati. Avem si noi astfel de inventatori – dealtfel se pare ca Nikola Tesla, era de fapt roman de-al nostru, din Banatul sarbesc, Nicolae Teslea, precum il prezenta pe-atunci nimeni altul decat Henri Coanda, tatal avionului cu reactie.
Suntem un neam plin de resurse, ocupat de unii care nu pot inventa nimic, dar sunt in schimb asi la viclenii.
Mare adevar graita-i.
Tesla ala cu magnetismul nu a facut energie din nimic. Cand apropii doi magneti cheltuiesti energie pe care o recuperezi doar partial cand ei se resping.
Ce zici tu o fi despre ala de era frate cu Frankenstein…
sunt curios din 1975 până azi care e factura la curent electric plătită de marele inventator!
asta vizavi de motorul minune! că dacă e adevărat factura la energie ar trebui să fie ZERO! cu un motor poți produce curent electric chiar și dacă îl alimentezi doar cu motorină sau benzină! e vorba de clasicele generatoare electrice!
nu voi crede în nici un astfel de motor minune până când inventatorul ei nu are bunul simț să probeze pe pielea lui eficiența lui! dacă a cumpăra curent electric de la enel e mai ieftin decât să îl produci în mod independent atunci e clar mai puțin eficient!
Ai mare dreptate.
In ceea ce priveste siguranta, eu as plusa cumva. Intr-adevar masinile ridicol de mici sunt prea nesigure, dar nici cele mai mari nu prea sunt cu mult mai rezistente. Ar fi ideal sa se inventeze vreun material dur si usor, in asa fel incat la o viteza de impact de 150 km/h pagubele sa nu ajunga la sofer… dar mai e mult pana atunci. Nu stiu de vreun studiu in domeniu, sau test EuroNCAP, dar presupun ca masinile blindate (Audi A8, BMW Seria 7 – versiunile blindate) sunt mult mai rezistente la impact. Ma gandesc la situatiile in care oameni nevinovati ajung in scaunul cu rotile pentru ca un dobitoc de pe contrasens nu a reusit sa reintre pe banda sa la timp, intr-o depasire. Desigur, numai accesibile la pret nu sunt masinile blindate.
Asa-zisa incalzire globala: e demonstrat fara echivoc, dar nu la nivel oficial deocamdata, ca e o tampenie inventata de Al Gore pentru a impune taxa pe carbon. Razboiul pentru impunerea de masuri aberante in SUA a fost se pare castigat la mustata. Al Gore e unul din cei mai ipocriti, jegosi oameni publici din politica americana. Dar la noi ajung mai greu informatiile astea. Noi inca mai credem tampenia cu incalzirea gloala. Cu privire la cele afirmate, am o serie de linkuri foarte bune pt a va edifica despre asta. Filmul Not Evil Just Wrong, chiar daca, dupa titlu, il scoate inconstient pe Gore, il condamna in continut. El a fost difuzat intr-o mega premiera in SUA, pe 18 octombrie 2009, in 7000 de cinema-uri. In el se arata cum punctele principale din argumentatia „man-made global warming” facuta in „An Inconvenient Truth” sunt gresite din punct de vedere stiintific ! Se arata si cu lux de amanunte implicatiile negative asupra economiei ale aberatiilor de legi pe care Gore dorea sa le treaca de Congres. Mai uitati-va de asemenea si la urmatoarele clipuri YouTube, unde se vede ca mai invinge si spiritul civic, la nivel inalt, intr-o tara ce pare sa o ia pe cai dubioase: Al Gore sued by over 30.000 Scientists for Global Warming fraud 5:20 min ; Al Gore once again exposed 2:30 min ; Al Gore’s Lies Exposed By Congress 8:30 min ; detalii despre asa-zisa incalzire globala: YouTube – The Global Warming CO2 Scam 11:00 min, esential de urmarit; Plutonic Warming , si alte planete din sistemul solar se incalzesc.
Cu privire la ideea aratata in unele comentarii, cu sursele alternative de energie: putini stiu ca au fost construite generatoare care par ca „pacalesc” legile fizicii, fiind un fel de perpetuum mobile care genereaza curent fara sa consume nimic. Unii din cei care au crezut initial au fost dezamagiti de tepe precum Magniwork , care se foloseste de niste informatii pertinente (vezi clipurile YouTube din pagina lor) pentru a vinde un gunoi nefunctional. Zic asta, deoarece am facut rost (de pe-un torent) de PDF-ul cu schema tehnica, si desi nu l-am incercat, am vazut ca e copiat din alta parte, un text discutabil, in fine, nu detaliez, dar ideea e ca nu exista nici un fel de inregistrare YouTube cu cineva care sa fi reusit sa puna in functiune motorul. Din pacate, din cauza asta a fost discreditata toata ideea, pt cei mai multi. era un exemplu pe YouTube, pacat ca nu mai e, in care se detaliaza cum niste baieti destepti continua sa ia bani fara sa fie prinsi. Site-ul Magniwork ruleaza de mai bine de un an, avand autori necunoscuti. Dar motorul exista bine mersi, in diferite arome. Unul functioneaza pe baza unui principiu pueril de simplu (odata ce-l vezi 🙂 ), in care se vede cum sunt „pacalite” legile fizicii pentru obtinerea miscarii perpetue vezi aici clip YouTube. Sunt diversi „savanti” care inca fac fizica in scoala generala, care zic ca nu merge, cu comentarii de genul „chrisofnottingham (1 month ago): Just in case anyone isn’t clear about this; It won’t work. All the shielding does is move the equilibrium point closer to the next magnet. You can’t make a roller-coaster ride that runs downhill forever!” Dar surpriza, exista si o firma din Germania care inchiriaza aparate functionale, cu o putere chiar si de 300 KW (la 220 V bineinteles), aceasta 1 2 – produse . Mai implementeaza si sisteme de propulsie pe baza de pila cu hidrogen, pt automobile (hidrogenul se produce la bordul masinii, nu cum ne aburesc BMW cu Hydrogen 7 , in care hidrogenul e incarcat de la o statie de aprovizionare, intr-un recipient, precum GPL-ul; si e si periculos). Detalii tehnice despre cum functioneaza acel motor (pe langa ideea de baza din clipul YouTube) gasiti aici. In partea de jos a acestei pagini exista un mic clip in care se vede aparatul in functiune (fara carcasa). E fascinant, ca sa-l opresti trebuie sa departezi setul exterior de magneti, si se vede ce putere are ! Si acea firma nu e singura Oricum, firma aia pare destul de lipsita de putere financiara, daca ne uitam numai la site. Oricum, mass-media are mare grija nu cumva sa scape o vorbulita despre aceste solutii. Dar batalia lor e pierduta, pentru ca de exemplu exista si firme mai mari, cu resurse, care au solutii chiar mai sofisticate de creare a energiei, parca in ciuda legilor fizice cunoscute pana acum. Acest din urma proiect are nevoie de un oarecare input energetic, dar scoate mai mult decat consuma. Pe langa ele, tehnologia cu generatorul de mai sus pare deja primitiva, chiar daca nu a ajuns inca la noi, si am vrea-o asa primitiva. Steorn a captat atentia unei mari audiente cu proiectul tehnologic ORBO , despre care spune ca poate fi folosit la furnizarea energiei electrice catre orice fel de aparat (telefoane mobile, frigidere, masini) . E vorba de o platforma tehnologica complexa, la care oricine e interesat poate sa participe (chiar si cei fara cunostinte tehnologice in domeniu, din curiozitate si pt simpla promovare a ideii), prin intermediul unui sistem de inregistrare, contra unor taxe mai mici sau mai mari (nu au tarife deocamdata), cu licenta comerciala pt cine vrea sa-si faca firma ca sa produca si distribuie dispozitivele. Pt informatiile de baza inregistrarea e gratuita. Acest videoclip arata generatorul lor in functiune. Partea intai contine informatii suplimentare, detaliate. Dar spre deosebire de solutia de mai sus, cu generatoarele de 300 KW (la 220 V), aceasta, desi e mai complicata ( principiul de functionare nu e mecanic, ci suna asa in engleza, e de-abia la inceput, in dezvoltare, si nu s-a facut inca un generator pt acasa. Motiv de indoiala pt sceptici ignoranti care se cred destepti, ca asta (clip YT) . Oricum, eu prefer prima metoda, care deja produce energie in cantitate substantiala, fara sa consume nimic (generaorul are nevoie doar sa fie pornit manual la inceput, apoi merge fara intrerupere). Daca cineva din Romania are cunostintele si resursele (poate sa coste de la 900 la probabil 2000 de RON dezvoltarea unui generator functional) de a construi asa ceva, va recomand sa aveti grija de unde cautati planuri. Sunt multe site-uri care trag tepe, in frunte cu Magniwork. Mai exact, chiar daca eu am cautat mult un site cu planuri cu care sa se poata face un sistem perfect, adica ca primul pe care l-am aratat (un singur generator), nu am gasit decat țepe, si doar unul care cred ca e de incredere, dar solutia este mai greoaie. Se foloseste si de o baterie de masina modificata, care in acelasi timp inmagazineaza energia pentru un motor normal, care pune in functiune generatorul propriu-zis, si din pacate da doar 11 V si aprox. 100 W. Adica doua aparate in loc de unul, si putere mai mica. E bun insa ca demonstratie tehnologica. Aici e clipul video facut de un englez/american care i-a cumparat metoda. Site-ul apartine unui francez oarecare, pasionat de idee, care a tradus cu ceva greseli pagina in limba engleza. Pe un newsletter gratuit el trimite planuri mai rudimentare, pe langa varianta „premium” de 28 $, care se vede in clip. Era ideal sa gasesc planurile pe care le foloseste firma din Germania…nu sunt disponibile din pacate. Numai pe YouTube daca incercati sa cautati clipuri ca ultimul pe care l-am pus mai sus (adica sa arate un model functional, facut in casa unui om obisnuit), gasiti mii de rezultate cu incercari esuate…. nu va bateti capu’ mai bine, ceea ce am gasit eu e suficient sa va arate ca se poate. Sa speram ca si cineva din Romania va face un generator dupa schema francezului, pt a arata mai clar ca se poate. Un site de incredere care vinde magnetii necesari pt acest tip de proiecte este e-Magnets UK , ii trimite prin curierat in toata Europa. Apoi, acel sistem poate fi imbunatatit, sa se ajunga la un generator care sa mearga fara motorul de langa el. Cum ar fi, noi romanii avem oameni inteligenti si inventivi, de ce n-ar putea sa ajunga asa la schema pe care o foloseste firma din Germania ? Repet linkurile, schemele de baza, sunt acestea, un video in care se vede aparatul functionand gasiti in josul acestei pagini (o versiune mai veche). Sau sa speram ca vor accepta ei sa vanda licente. Pana una alta, ei pregatesc generatoare de „apartament” pe care le vor vinde, si nu inchiria. E bine sa informati cat mai multa lume despre aceste informatii (despre generator) pe care eu le-am impartasit aici. Vizitati din cand in cand pagina firmei Perendev Motors din Germania, pt. noutati, si cine doreste, poate sa le scrie un scurt e-mail in care sa le arate aprecierea si suportul pt ceea ce fac, pentru ca nu e usor sa stai impotriva tuturor firmelor energetice (ca Enel) si a magnatilor petrolului, care nu vor ca acesta tehnologie sa fie cunoscuta de public. In final, o remarca a unuia care nu gandeste prea departe: „daca asa ceva ar merge, s-ar gasi intr-o secunda 100 de fabrici in lumea intreaga sa-l produca in serie”. Fabricile alea sunt detinute de aceeiasi oameni care detin sau sunt actionari la firme ca Enel, sau firme care extrag petrol. Ori, din aceste aparate, al caror cost de productie e foarte mic, iese un profit de mii de ori mai mic decat din vanzarea petrolului si a energiei electrice. Sunt atat de idioti incat sa-si taie venituri de miliarde de dolari pe an ? Ba din contra, incearca din rasputeri sa musamalizeze astfel de inventii, sau sa promoveze prostii precum masinile hibride, sau energia obtinuta din centrale eoliene sau cu panouri solare. Mai ales partea cu promovarea energiei alternative (eoliene, solare) prinde de minune. Oamenii sunt extrem de multumiti cu ideea panourilor solare. Si ei castiga, pentru ca panourile solare nu pot alimenta integral un automobil, iar cei de la bloc (si e o felie mare din piata energetica) nu pot apela la panouri. Deci tot petrolul lor si curentul de la Enel il cumparam.
problema nu este viteza, ci decelerarea brusca. Daca ai avea un accident intr-o masina de diamanta, care teoretic nu s-ar deforma deloc, ai muri sigur strivit de compartiment. Masinile blindate rezista mai bine doar la gloante, dar la impact cu o bariera nedeformabila te omoara mai repede din acelasi motiv.
Steorn si tot restul sunt niste sarlatani. Tu chiar crezi tot ce vezi la televizor? Sau pe youtube? Pune mana pe o carte de fizica…
Ah uitasem… toti astia care tot ziceti ca incalzirea globala nu ar fi, v-as intreba si daca nu ar fi, ce ati pierdut??? Adica va suparati ca facem aerul mai respirabil degeaba??
Eu zic ca in orase e mai bine sa circuli pe jos sau cu mijloacele de transport in comun. Mi se pare de prost gust sa iei masina personala ca sa mergi pana la coltul strazii. O retea de microbuze cu care sa te misti rapid si ieftin ar fi ideala. Pentru masina personala as opta pentru o marime medie, nu sunt adeptul masinilor mari tip american, dar nici a celor mici ca cea din fotografie.
Asa e.
Asa-zisa incalzire globala: e demonstrat fara echivoc, dar nu la nivel oficial deocamdata, ca e o tampenie inventata de Al Gore pentru a impune taxa pe carbon. Razboiul pentru impunerea de masuri aberante in SUA a fost se pare castigat la mustata. Al Gore e unul din cei mai ipocriti, jegosi oameni publici din politica americana. Dar la noi ajung mai greu informatiile astea. Noi inca mai credem tampenia cu incalzirea gloala. Cu privire la cele afirmate, am o serie de linkuri foarte bune pt a va edifica despre asta. Filmul Not Evil Just Wrong, chiar daca, dupa titlu, il scoate inconstient pe Gore, il condamna in continut. El a fost difuzat intr-o mega premiera in SUA, pe 18 octombrie 2009, in 7000 de cinema-uri. In el se arata cum punctele principale din argumentatia „man-made global warming” facuta in „An Inconvenient Truth” sunt gresite din punct de vedere stiintific ! Se arata si cu lux de amanunte implicatiile negative asupra economiei ale aberatiilor de legi pe care Gore dorea sa le treaca de Congres. Mai uitati-va de asemenea si la urmatoarele clipuri YouTube, unde se vede ca mai invinge si spiritul civic, la nivel inalt, intr-o tara ce pare sa o ia pe cai dubioase: Al Gore sued by over 30.000 Scientists for Global Warming fraud 5:20 min ; Al Gore once again exposed 2:30 min ; Al Gore’s Lies Exposed By Congress 8:30 min ; detalii despre asa-zisa incalzire globala: YouTube – The Global Warming CO2 Scam 11:00 min, esential de urmarit; Plutonic Warming , si alte planete din sistemul solar se incalzesc.
Cu privire la ideea aratata in unele comentarii, cu sursele alternative de energie: putini stiu ca au fost construite generatoare care par ca „pacalesc” legile fizicii, fiind un fel de perpetuum mobile care genereaza curent fara sa consume nimic. Unii din cei care au crezut initial au fost dezamagiti de tepe precum Magniwork , care se foloseste de niste informatii pertinente (vezi clipurile YouTube din pagina lor) pentru a vinde un gunoi nefunctional. Zic asta, deoarece am facut rost (de pe-un torent) de PDF-ul cu schema tehnica, si desi nu l-am incercat, am vazut ca e copiat din alta parte, un text discutabil, in fine, nu detaliez, dar ideea e ca nu exista nici un fel de inregistrare YouTube cu cineva care sa fi reusit sa puna in functiune motorul. Din pacate, din cauza asta a fost discreditata toata ideea, pt cei mai multi. era un exemplu pe YouTube, pacat ca nu mai e, in care se detaliaza cum niste baieti destepti continua sa ia bani fara sa fie prinsi. Site-ul Magniwork ruleaza de mai bine de un an, avand autori necunoscuti. Dar motorul exista bine mersi, in diferite arome. Unul functioneaza pe baza unui principiu pueril de simplu (odata ce-l vezi 🙂 ), in care se vede cum sunt „pacalite” legile fizicii pentru obtinerea miscarii perpetue vezi aici clip YouTube. Sunt diversi „savanti” care inca fac fizica in scoala generala, care zic ca nu merge, cu comentarii de genul „chrisofnottingham (1 month ago): Just in case anyone isn’t clear about this; It won’t work. All the shielding does is move the equilibrium point closer to the next magnet. You can’t make a roller-coaster ride that runs downhill forever!” Dar surpriza, exista si o firma din Germania care inchiriaza aparate functionale, cu o putere chiar si de 300 KW (la 220 V bineinteles), aceasta 1 2 – produse . Mai implementeaza si sisteme de propulsie pe baza de pila cu hidrogen, pt automobile (hidrogenul se produce la bordul masinii, nu cum ne aburesc BMW cu Hydrogen 7 , in care hidrogenul e incarcat de la o statie de aprovizionare, intr-un recipient, precum GPL-ul; si e si periculos). Detalii tehnice despre cum functioneaza acel motor (pe langa ideea de baza din clipul YouTube) gasiti aici. In partea de jos a acestei pagini exista un mic clip in care se vede aparatul in functiune (fara carcasa). E fascinant, ca sa-l opresti trebuie sa departezi setul exterior de magneti, si se vede ce putere are ! Si acea firma nu e singura
Oricum, firma aia pare destul de lipsita de putere financiara, daca ne uitam numai la site. Oricum, mass-media are mare grija nu cumva sa scape o vorbulita despre aceste solutii. Dar batalia lor e pierduta, pentru ca de exemplu exista si firme mai mari, cu resurse, care au solutii chiar mai sofisticate de creare a energiei, parca in ciuda legilor fizice cunoscute pana acum. Acest din urma proiect are nevoie de un oarecare input energetic, dar scoate mai mult decat consuma. Pe langa ele, tehnologia cu generatorul de mai sus pare deja primitiva, chiar daca nu a ajuns inca la noi, si am vrea-o asa primitiva. Steorn a captat atentia unei mari audiente cu proiectul tehnologic ORBO , despre care spune ca poate fi folosit la furnizarea energiei electrice catre orice fel de aparat (telefoane mobile, frigidere, masini) . E vorba de o platforma tehnologica complexa, la care oricine e interesat poate sa participe (chiar si cei fara cunostinte tehnologice in domeniu, din curiozitate si pt simpla promovare a ideii), prin intermediul unui sistem de inregistrare, contra unor taxe mai mici sau mai mari (nu au tarife deocamdata), cu licenta comerciala pt cine vrea sa-si faca firma ca sa produca si distribuie dispozitivele. Pt informatiile de baza inregistrarea e gratuita. Acest videoclip arata generatorul lor in functiune. Partea intai contine informatii suplimentare, detaliate. Dar spre deosebire de solutia de mai sus, cu generatoarele de 300 KW (la 220 V), aceasta, desi e mai complicata ( principiul de functionare nu e mecanic, ci suna asa in engleza, e de-abia la inceput, in dezvoltare, si nu s-a facut inca un generator pt acasa. Motiv de indoiala pt sceptici ignoranti care se cred destepti, ca asta (clip YT) . Oricum, eu prefer prima metoda, care deja produce energie in cantitate substantiala, fara sa consume nimic (generaorul are nevoie doar sa fie pornit manual la inceput, apoi merge fara intrerupere). Daca cineva din Romania are cunostintele si resursele (poate sa coste de la 900 la probabil 2000 de RON dezvoltarea unui generator functional) de a construi asa ceva, va recomand sa aveti grija de unde cautati planuri. Sunt multe site-uri care trag tepe, in frunte cu Magniwork. Mai exact, chiar daca eu am cautat mult un site cu planuri cu care sa se poata face un sistem perfect, adica ca primul pe care l-am aratat (un singur generator), nu am gasit decat țepe, si doar unul care cred ca e de incredere, dar solutia este mai greoaie. Se foloseste si de o baterie de masina modificata, care in acelasi timp inmagazineaza energia pentru un motor normal, care pune in functiune generatorul propriu-zis, si din pacate da doar 11 V si aprox. 100 W. Adica doua aparate in loc de unul, si putere mai mica. E bun insa ca demonstratie tehnologica. Aici e clipul video facut de un englez/american care i-a cumparat metoda.
Site-ul apartine unui francez oarecare, pasionat de idee, care a tradus cu ceva greseli pagina in limba engleza. Pe un newsletter gratuit el trimite planuri mai rudimentare, pe langa varianta „premium” de 28 $, care se vede in clip. Era ideal sa gasesc planurile pe care le foloseste firma din Germania…nu sunt disponibile din pacate. Numai pe YouTube daca incercati sa cautati clipuri ca ultimul pe care l-am pus mai sus (adica sa arate un model functional, facut in casa unui om obisnuit), gasiti mii de rezultate cu incercari esuate…. nu va bateti capu’ mai bine, ceea ce am gasit eu e suficient sa va arate ca se poate. Sa speram ca si cineva din Romania va face un generator dupa schema francezului, pt a arata mai clar ca se poate. Un site de incredere care vinde magnetii necesari pt acest tip de proiecte este e-Magnets UK , ii trimite prin curierat in toata Europa. Apoi, acel sistem poate fi imbunatatit, sa se ajunga la un generator care sa mearga fara motorul de langa el. Cum ar fi, noi romanii avem oameni inteligenti si inventivi, de ce n-ar putea sa ajunga asa la schema pe care o foloseste firma din Germania ? Repet linkurile, schemele de baza, sunt acestea, un video in care se vede aparatul functionand gasiti in josul acestei pagini (o versiune mai veche). Sau sa speram ca vor accepta ei sa vanda licente. Pana una alta, ei pregatesc generatoare de „apartament” pe care le vor vinde, si nu inchiria. E bine sa informati cat mai multa lume despre aceste informatii (despre generator) pe care eu le-am impartasit aici. Vizitati din cand in cand pagina firmei Perendev Motors din Germania, pt. noutati, si cine doreste, poate sa le scrie un scurt e-mail in care sa le arate aprecierea si suportul pt ceea ce fac, pentru ca nu e usor sa stai impotriva tuturor firmelor energetice (ca Enel) si a magnatilor petrolului, care nu vor ca acesta tehnologie sa fie cunoscuta de public. In final, o remarca a unuia care nu gandeste prea departe: „daca asa ceva ar merge, s-ar gasi intr-o secunda 100 de fabrici in lumea intreaga sa-l produca in serie”. Fabricile alea sunt detinute de aceeiasi oameni care detin sau sunt actionari la firme ca Enel, sau firme care extrag petrol. Ori, din aceste aparate, al caror cost de productie e foarte mic, iese un profit de mii de ori mai mic decat din vanzarea petrolului si a energiei electrice. Sunt atat de idioti incat sa-si taie venituri de miliarde de dolari pe an ? Ba din contra, incearca din rasputeri sa musamalizeze astfel de inventii, sau sa promoveze prostii precum masinile hibride, sau energia obtinuta din centrale eoliene sau cu panouri solare. Mai ales partea cu promovarea energiei alternative (eoliene, solare) prinde de minune. Oamenii sunt extrem de multumiti cu ideea panourilor solare. Si ei castiga, pentru ca panourile solare nu pot alimenta integral un automobil, iar cei de la bloc (si e o felie mare din piata energetica) nu pot apela la panouri. Deci tot petrolul lor si curentul de la Enel il cumparam.
Clipul ala cu francezul e clar teapa. Poti renunta la toate brizbrizurile si sa lasi doar condensatorul in circuit si ai sa vezi ca atunci cand il descarci da multa energie. Montajul e usor de facut si chiar educativ iar cu putin mai multe resurse iti poti face un „beanbot” http://www.youtube.com/watch?v=YzFCA-xUc8w&feature=related
NOU PE http://tusitenisul.wordpress.com : VEZI CE A MAI FACUT BORIS BECKER , ULTIMILE REZULTATE
DE LA TURNEUL DIN PATTAYA SI PE CINE A DEPASIT FEDERER !!!!
http://tusitenisul.wordpress.com
Eufrosin, punctul tau de vedere il vad drept total gresit. In loc sa incurajezi ca toata lumea sa migreze catre masini mai mici, cu consumuri de carburant mai mici si energii cinetice potentiale mai mici in caz de accident, tu faci exact invers. Prin extrapolare, asta ar insemna sa nu mai mearga nimeni pe biciclete sau motociclete si sa treaca toti pe trailere Iveco/Scania. Sansa ca tu intr-un Smart sa fii prins intre 2 camioane si facut armonica este 0,0000000001%. Nu-ti fie frica, oricum nu vei trai pentru totdeauna, toti ne ducem intr-n fel sau altul, ideea este ca pana te duci pe lumea cealalta sa ai o viata frumoasa si sa nu fii mitocan.
100% de acord cu ce a zis miticu, pe 11 februarie, 2010 la 04:24
Ar insemna sa dau sfaturi criminale. Aici nu suntem politik-corekt, adevarului i se spune pe nume. Realitatea este ca masinile mari salveaza vieti si nu imi e rusine deloc sa conduc si eu una. Familia mea e mai importanta decat obsesiile celor care tin mortis sa salveze „environmentul”.
Doar intr-un impact dintre o masina mica si una mare, urmarile sunt mai putin grave pt cea mare. Dar daca toti vom avea masini mari cum ne recomanzi tu, asa zisa siguranta despre care tot vorbesti nu va mai exista.
Nu asta e solutia sa-ti iei masina mare, ci sa circuli cu masina doar daca ai strict nevoie si sa nu se aseze la volan orice idiot.
Iar cei care striga in gura mare ca nu exista incalzire globala sunt niste ignoranti si niste indivizi incapabili sa lupte pt progres, care vor sa se complaca intr-un mod de viata vicios, care li se pare comod.
Rapoartele Insurance Institute of Highway Safety, arata ca exista 15 vehicule cu o rata a fatalitatii mult mai scazuta decat media nationala de 25 %. Nici unul dintre acestea nu sunt masini mici – din contra, sunt masini „full size”, intre care vanuri si mult uratele 4X4.
Lista completa a acestor autovehicule se gaseste aici: http://www.aaat.com/Auto-Transport-Industry/car-accidents-reasons-measures.cfm
Incalzirea globala exista, dar este un fenomen natural, care nu are nimic de-a face cu masinile noastre- cineva te-a mintit.
Bai copii marimea conteaza.
mai bine masina de 2 tone decat aia de 800 de kile
E-atat de evident, mersi – Eufrosin
Ce ziceti de masini mari si sigure si care sa consume si putin? De motoare hibride ati auzit?
Ar fi splendid si este chiar posibil! Din pacate, hibridele sunt o pista falsa, oferita de catre cei care controleaza industria si finantele. In realitate s-ar putea alimenta cu apa masinile pentru a genera hidrogen, ca de motoare scalare (energie gratis), nu mai zic.. Din pacate, chestiile astea le au numai serviciile secrete si unitati secrete ale armatelor multor state. Pana mai sunt bani de facut din petrol, nu vom vedea ce-ar fi cu adevarat util si ieftin. Mai este si aspectul controlului social. Ce s-ar face globalistii daca noi nu am depinde de nimeni dpv energetic ? Eufrosin
Dar ce-ar fi sa ne recomanzi la toti niste masinute minuscule, de 100kg cu 1-2-3 locuri, care sa prinda maxim 50km/h? Sa vezi atunci ce siguranta va fi pe sosele. Accidentele vor fi atunci doar niste mici neplaceri, fara pierderi de vieti sau raniri grave.
Cine vrea sa ajunga mai departe in timp mai scurt sa ia trenul, care-l duce cu 250km/h in conditii de siguranta.
Si de ce ne recomanzi sa nu facem economie?
Pai tu stii cata materie prima si cata energie trebuie pt fabricarea unei masini mari? (Cu care multi se duc doar la servici, dupa cumparaturi sau sa-si ia tigari.)
Tu crezi ca resursele Pamantului sunt inepuizabile? Nu domnule, n-avem nici un viitor daca nu ne vom invata sa facem economie de materiale si enegie.
Lumea dupa Eufrosin nu e un loc unde sunt discutate utopiile, ci realitatea. In contextul actual, o masina mare iti va proteja familia cel mai bine. Pana la a ma ingrijora de soarta vre-unui gandac rar, sau a rezervelor de petrol, sunt preocupat de siguranta si binele alor mei. – Eufrosin
Logan??? Sa fim seriosi! Dacia nu e masina! Si nu prezinta niciun fel de siguranta! E vai mama ei! Asa ca daca tii la familia ta, cum ai spus in articol, fa abstractie de ea!
Sa inteleg ca tu esti convins ca Loganul prins intre ditamai camioanele respective sfarseste bine mersi? Eu nu. Kia Cee’d poate, daca tot dadeai Kia ca exemplu negativ. Pentru asta exista NCAP. Desigur, ar fi ideal sa avem toti Hummer, dar nu se poate. Daca tot tii asa mult la familie, pai sa mearga pe jos pe trotuar, sa ia trenul, sa ia autobuzul. Zi-mi ceva mai sigur de atat.
Treaba aia cu masina imensa imi suna a sechele de prin USA.
Nu cred asta, de aceea nu conduc unul. Recomandarea era veche si oarecum facuta tinand cont de realitatile inconjuratoare.,stiu totusi sigur ca cu cat mai mare, cu atat mai bine. Numa’ atat iti spun, a’ mica are motorul de 3 L, iar ailalta, nu vrei sa stii.
iar vizavi de cretinismul cu încălzirea globală nu știu de unde au scos savanții ideea că o climă mai caldă e mai nenaturală decât una mai rece, ca cea actuală … îmi amintește de documentarele de pe discovery sau animal planet unde de exemplu crapii chinezești nu au voie să înoate în râurile din sua pentru că strică echilibrul ecologic! dumnezeule mare! un râu plin de pești, da’ plin plin cu care poți hrăni zeci de mii de oameni flămânzi, sute de tone de calorii, carne, proteine, și 2-3 idioți pe post de pescari care nici nu mai apelează la plase, prind peștele cu mâna așa mult este și după ce curăță mediul, că e nenorocire nu, ce fac cu peștii!? ÎI ARUNCĂ LA GUNOI! ÎI ÎNCINEREAZĂ! am rămas pur și simplu interzis! cică curăță mediul, fac ecologie, păstrează echilibrul natural! în timp ce alte milioane de homleși fac foamea tot în minunata americă! păi îi scoteai din mizerie și îi hrăneai pe toți GRATIS cu peștele ăla! dar nu, mai importantă e protecția mediului! decât să strici piața mai bine lași oamenii să moară de foame! aceeași soluție ca în timpul crizei din 1929 când pentru a menține prețurile mai bine distrugi excesul de producție decât să îl folosești ca să ajuți oamenii să scape de sărăcie și înfometare!
logică beton!
cât despre certificatele de carbon eu mă chinui de mult și nu pricep neam cum vor reduce ele poluarea industrială și cum vor crește calitatea vieții! nu pricep și nu pricep! ce legătură e între amprenta de carbon și poluarea de la copșa mică!? sau baia mare!? sau tăierile ilegale de păduri!? sau smogul din orașe CARE NU E DATORAT DIOXIDULUI DE CARBON!!!! CĂ NU DIOXIDUL DE CARBON FACE AERUL INRESPIRABIL CI CENUȘA CANCERIGENĂ DIN FUMUL ȚEVII DE EȘAPAMENT!!!! aia e nenaturală! aia te îneacă! la fel ca fumul din tigară pe care îl tragi în piept! dacă în fumul de tigară ar fi numai dioxid de carbon nu ai avea nici pe dracu’ problema e doar la monoxidul de carbon ăla distruge celulele de sânge … care nu provine din ardere naturală și completă ci din ardere incompletă!
Pai sa-si cultive tarile care fac foamete bazine intregi si rauri cu crapi chinezesti! In State faceau prapad: unde apareau, ucideau speciile de pesti autohtoni, mult mai frumosi si mai gustosi, motiv pentru care s-au luat masuri. SUA nu are obligatia sa creasca crapi chinezesti pentru restul lumii, ci numai sa isi vada de treaba ei.
Faceti economie sa platiti mai mult pentru mai putin. Nu aveti nici o grija, ce consumati voi mai putin vor scumpi ei mai mult ca nevoile lor de profit raman constante si nici nu se discuta ajustarea lor.
Nu ma credeti? Deja se confirma cu energia electrica si cu gazele.
RAaspunsul este: soba pe lemne.
Io mai am un raspuns de inspiratie vestica: taxa Robin Hood. Si controale de la Consiliul Concurentei pana la comanda „hopa!”.
Ar fi frumos, dar ca orice lucru bun, nu se va face. Mai astazi Base’ ii lauda pe notari la inaugurarea centrului lor de conferinte unde astia vor conferi despre cum sa mai smulga bani din buzunarele romanilor.
Nimic bun nu iasa pana nu se face curatenie generala.
Zic si io: Centrul asta de conferinte o fi facut tot din vanzari anterioare? Ca breasla e recunoscuta ca lipsita de bani…