Sarea cea de toate zilele

Merită să citiţi atent până la sfârşit, unde voi oferi soluţii practice şi ieftine la această adevărată problemă de sănătate; Nu e nevoie să cheltuiţi bani grei pe ceva ce se găseşte în abundenţă la noi.

„Aveţi sare întru voi şi trăiţi în pace unii cu alţii.“Sfânta Evanghelie după Marcu, 10, 50
În vechime, sarea era extrem de preţuită. Nu degeaba se spune, în popor, despre un om deosebit, că este precum „sarea pământului“. În imperiul roman, ostaşii erau adesea plătiţi în sare (în latină, sal, salis), de unde a rămas şi cuvântul care exprimă remuneraţia pentru muncă, salariu (salarium).

Pe vremuri, sarea era atât de greu de procurat şi valoarea ei era atât de mare, încât nimeni nu-şi îngăduia să o risipească. De aici şi vorba populară „dacă se varsă sare, iese ceartă.“

La modul propriu, „un grăunte de sare“ făcea (şi va face mereu) diferenţa dintre o mâncare bună şi una fără gust, iar la modul figurat, vorba „nesărată“ este vorba nelalocul ei, lipsită de „bun gust“ şi de bun simţ.

Citește în continuare

Vaccinarea forţată, un experiment pentru viitor.

Au încercat spurcaţii, dar nu le-a mers – Noua ordine mondilala mai are încă mult de lucru cu noi. Prea suntem informaţi, prea suntem îndărătnici, prea ne-am blazat la vrăjile lor, prea mergem la biserică… Prea ne băgam piciorul în tot ce-au ei mai drag, adică în necuratu’, cu toată ideologia lui globalisto-masonico-ecumenistă… Fie ca data viitoare când mai încearcă ceva de genul asta, să-şi rupă gâtul de tot!

Uraciunea pustiiiri

GRIPĂ-VACCINURI
Londra a cheltuit peste 200 de milioane de euro pe vaccinuri împotriva A/H1N1 care nu sunt folosite
DATE:Wed, 24 Feb 2010 16:59:24 GMT
LONDRA (MEDIAFAX) – Autorităţile din M. Britanie au cheltuit 200 de milioane de lire sterline (circa 230 de milioane de euro) destinate consolidării spitalelor pe vaccinuri împotriva gripei cu virus A/H1N1 care nu vor fi folosite niciodată, relatează Daily Express în ediţia online.
Circa 132 de milioane de vaccinuri au fost comandate în 2009 în momentul panicii generate de răspândirea virusului A/H1N1. Însă numai 13 milioane de doze au fost livrate şi numai patru milioane au fost folosite în campania de vaccinare a pacienţilor, adică numai 3 la sută din totalul acestora. În prezent, există temeri potrivit cărora nu poate fi sistată livrarea de milioane de doze deoarece oficialii au omis să includă o clauză de anulare a contactului.
Oficialii din cadrul Ministerului britanic al Sănătăţii au recunoscut marţi că a apelat la bugetul destinat spitalelor şi achiziţionării de echipamente, „pentru a-şi îndeplini angajamentele odată cu izbucnirea pandemiei de gripă”. Ei au reiterat că nu a fost întreruptă finanţarea vreunui proiect din cauza direcţionării fondurilor în alte scopuri.
Membrii Guvernului au refuzat să dea detalii privind fondurile cheltuite odată cu încheierea unor contracte cu companiile farmaceutice GlaxoSmithKline şi Baxter. Alte ţări au cheltuit până la nouă lire sterline (circa 10 euro) pentru fiecare doză de vaccin. După câteva luni de la semnarea contractului de 132 de milioane de doze, fiind alocate două vaccinuri pentru fiecare persoană, s-a dovedit că o singură doză este suficientă.
Pandemia de gripă s-a diminuat în toamna anului trecut, deşi Guvernul britanic avertizase cu câteva luni înainte că 65.000 de persoane ar putea muri „în cel mai rău caz”. În realitate, numai 309 persoane au murit din cauza gripei cu virus A/H1N1 şi multe dintre acestea aveau o stare de sănătate precară. Numai 53 de decese au fost provocate doar de virusul A/H1N1.
Razvan Mihalascu, razvan.mihalascu@mediafax.ro

Nu-i ca şi cum nu am expus cine se află în spatele campaniilor de vaccinareăştia sunt numai cei văzuţi însă. Cei care le trag iţele, sunt alţii…

Atacuri informatice, sau pretexte pentru cenzura Internetului?

Cand cetateanul israelian Amit Yoran era investit de catre George W. Bush ca si „Tar cibernetic” al Statelor Unite, el avea doar 32 de ani si era deja multi-milionar. Numirea sa in 2003, ca sef al Directiei Nationale de Securitate Cibernetica din cadrul Departamentului pentru Siguranta Interna, nu a surprins decat pe cei care inca aveau dificultati imbratisand conceptul ca adevarata capitala a tarii lor, este de fapt Tel Aviv.

Inainte de aceasta numire extraordinara, Yoran fusese Vice-presedinte al cunoscutei firme de software Symantec si fondator, presedinte si director executiv al companiei Riptech, Inc. , care se ocupa cu securitatea si monitorizarea informatiilor.  Compania fondata de el impreuna cu fratele sau mai mare, Naftali Elad Yoran, a fost cumparata de catre Symantec pentru suma de 145 milioane USD, la nici 5 ani de la infiintarea ei.

Dealtfel acesta este mersul normal al lucrurilor in sectorul de „Security software development”, in SUA:  doi baieti cu o idee infiinteaza o companie care mentine doar biroul principal in Statele Unite, pe cand cercetarea si dezvoltarea produsului (algoritmi avansati pentru criptare), are loc in Israel. Pentru sufletele de buna credinta care cred ca Mossadul nu are nimic de-a face cu asta, am un pod peste Dunare de vanzare, tocmai in inima Maramuresului.

Produsele acestor companii cu viata mai scurta decat cea a larvei de musca, sunt degraba integrate in pachetele de produse oferite de mari companii bazate atat in SUA, cat si in Israel: Unisys, Check Point Software Technologies, Eurekify, RSA etc., ele „securizand” informatiile cele mai sensibile de pe servere atat guvernamentale, cat si din sectorul privat.

Astfel toata lumea e multumita:  guvernul si industria americana sunt „protejate”,  politicienii care permit asta recompensati cu re-alegerea, iar baietii destepti sfarsesc intotdeauna mai bogati cu cateva sute de milioane de dolari. Publicul? Dar pe el cine sa-l intrebe?!

Saptamana trecuta nea’ Yoran, trecut din nou in sectorul privat la carma unui „outfit” de securitatea informatiilor fireste, numit Net Witness, anunta ca  un atac informatic de proporţii a permis controlarea a 74.000 de calculatoare în 196 de ţări, în special în SUA, Mexic, Arabia Saudită, Egipt şi Turcia, la originea atacului putând fi un grup cu sediul în Europa de Est.” Te pomenesti ca vinovati putem fi scosi chiar noi! Alte despagubiri?

„Net Witness a identificat 2.411 organizaţii vizate timp de un an de aceste atacuri, dintre care 374 în Statele Unite, inclusiv administraţii federale şi locale, mari întreprinderi din sectoarele bancare, tehnologice sau energetice, sau chiar instituţii de învăţământ.”

Uh-oh, ce treaba de milioane, aa…sute de milioane, face Amit Yoran aparand tara in care sustine ca a crescut!  Nici unul dintre capii comunitatii evreiesti din afluentul Pound Ridge, New York unde cei doi frati spun ca au crescut in anii 70,, nu auzise de instarita familie Yoran, cand au fost intervievati de un ziarist american.  Cred si eu:  baietii crescusera in Israel, emigrand mai tarziu in SUA, gata pregatiti pentru a-si asuma indatoririle patriotice fata de noua lor tara!

Si mai interesant e faptul ca de-abia cu o zi inainte de anuntarea acestui atac informatic, personalitati de la cele mai inalte nivele ale guvernului SUA, participau la o …tineti-va bine: simulare a unui atac informatic asupra Statelor Unite
, numita operatiunea „Cyber ShockWave”! La aceasta simulare au participat fostul Director al CIA Michael Hayden, precum si fostul secretar pentru securitate interna din timpul administratiei Bush, Michael Chertoff si fostul director al comunitatii de informatii John Negroponte. Nume grele, nu gluma!

Ce ma face sa tresar este ca si la 11 Sept. 2001 tocmai avea loc un astfel de exercitiu de simulare a unui atac aerian complet cu turnurile gemene cu tot :  Operatiunea Vigilant Guardian, in spatele careia au fost disimulate adevaratele atacuri (s-a vazut doar cat de vigilenti au fost complotistii in actiunea lor de prevenire a unui raspuns semnificativ, care le-ar fi putut strica planurile).

De data asta consecintele nu sunt atat de grave ca si atunci, dar simularea urmata de atacul in sine, imi spune ca totul a fost regizat. Scopul cel mai probabil? Atacurile constituie pretextul perfect pentru a cere implementarea unor legi neindoielnic deja elaborate, prin care sa fie identificati toti cei care au acces la internet, printr-un proces de autentificare, cu fiecare sesiune on-line. Evident, nu de atacuri informatice le este lor frica, ci de faptul ca lumea foloseste internetul pentru informare din ce in ce mai mult.

Pa cand mass-media nu permite exprimarea vocilor independente sau de ce nu pe cele ale dizidentilor, pe internet, 60% din continut este creat de oameni ne-afiliati cu marile corporatii media. In acest procentaj, sigur se afla si adevarul:
toate marsaviile si samavolniciile care se vroiau ingropate pentru totdeauna, toate planurile secrete, toate crimele comise de conducatorii aflati in slujba marii finante, pana si programe si arme militare secrete, explodeaza ca niste baloane la o petrecere pentru copii. Nu e nevoie sa aflam tocmai datele tehnice, ci doar sa avem o idee de ansamblu asupra capabilitatilor…
Anonimitatea, asa relativa cu e ea, permite ca lucrurilor sa li se spuna pe nume. Ori adevarul este anatema pentru tovarasii globalisti care ne duc la pierzanie. Pumnul trebuie varat in gura colectiva a bloggerilor independenti, cu orice pret.

Am remarcat deja cateva bloguri romanesti exceptionale dealtfel, care zac inactive din vara anului trecut. Am primit si confirmarea faptului ca unul dintre acesti bloggeri, a fost lucrat de „baieti” cu tehnica operativa specifica: atat de amara i-au facut viata bietului om, incat nu a lipsit mult ca sa isi piarda mintile. Acum e mai bine, dar nu mai scrie. Suprimarea unui om implica logistica, antrenament, resurse – e dificil si sunt prea multi cei care le spun pe sleau. N-ar fi mai practic sa le inchizi gura dintr-un sut, obligandu-i sa se identifice inainte de a intra pe net ? Ganditi-va putin…nu-i asa ca oamenii s-ar teme sa se exprime liber, daca s-ar sti identitatea lor ?

cu multumiri lui manolescubd pentru treaba excelenta facuta traducand acest film – sper ca e doar un nume ales din palarie ; ))

Masoneria pe faţă: vrem homosexualitate, dizolvarea ţărilor Europene.

Masonii Lojii Marelui Orient din Franta, s-au adresat Parlamentului European, cerand pe fata interzicerea religiei crestine, promovarea homosexualitatii si drepturi speciale pentru emigrantii ne-europeni. Poliloghia a fost fireste deghizata in cuvinte frumoase, dar asta e esenta ei.

„Sfera religioasa asfixiaza lucrarile Parlamentului European, considera aparatorii unei Europe laice, decisi sa blocheze actiunile celor ce doresc pastrarea convingerilor religioase in societatea de maine. si unii francmasoni sustin sa este vremea recastigarii „terenului pierdut”.

Potrivit Eu Observer si publicatiei belgiene Le Soir, masoneria franceza estimeaza posibila deschiderea unui birou in Bruxelles ca lobby impotriva cresterii influentei organizatiilor religioase in institutiile europene. Prima sarcina a  acestuia va fi „promovarea ideii de cetatean in Europa”, raporteaza Romania Libera.

Masonii cer practic descreştinarea totală a Europei, deplângând faptul că în unele ţări Sfânta Scriptură este mai cunoscută decât scrierile iluministului Voltaire.  Ne dăm seama că cei vizaţi suntem mai ales noi ortodocşii, căci în România tineretul umple bisericile, religia se predă in şcoli si încă se spune Tatăl Nostru în Parlamentul ţării, chiar dacă numai de formă.  Vestul Europei este în mare măsură terminat deja, deci nu de acesta le pasă lor.

La gatul Europei crestine

Ca argument sprijinitor, ei declară că politica preşedintelui CE, Herman Van Rompuy, este dictată de „puternice convingeri religioase”.  Acesta este personajul care se vorbeşte că ar fi făcut o adevărată criză, complet cu spume la gură, atunci când a pus pentru I-a oară piciorul pe pământul României, spunând:

Citește în continuare

Only in America: molestezi copii, devii milionar!

Fernando Ramirez, 24 de ani si emigrant ilegal in SUA, a infundat puscaria pentru molestarea unei fetite de 6 ani, intr-un parc. Oricat de ticalosi pot fi puscariasii si nu duc inchisorile americane lipsa de caractere inspaimantatoare, unuia care a molestat copii, nu-i va fi moale deloc acolo.

Conform traditiei, odata ce colegii sai din Orange County Central Jail, au aflat pentru ce a fost inchis, Ramirez a primit o bataie sora cu moartea. Vedeti, pana si pe ucigasi ii inmoaie cand aud de copii abuzati. Multi dintre ei sunt tati la randul lor.

Deindata s-a gasit un vierme care urmareste ambulante, adica un avocat, pe numele sau Mark Eisenberg, care l-a indemnat pe Ramirez sa dea in judecata judetul Orange (e in California si chiar asa se numeste, jud. „portocala”). Acesta sustine ca violatorul a ramas cu sechele, intre care si intelectul redus la nivelul unui copil (ce ironie splendida!).

Ramirez si cu vierme..aa, avocatul, au primit 3.75 milioane USD, plus alti 900.000, pentru tratamente medicale.

Un caz la fel de revoltator a avut loc in 2005, atunci cand Osvalda Aldrete-Davila, traficant de droguri mexican, a fost impuscat de catre agentul de frontiera US Jose Compean. Dupa ce a primit ingrijiri medicale in valoare de 30.000 USD la o baza militara pentru rana de glont din dos (fugea de manca pamantul, he, he…), a dat in judecata Patrula de Frontiera americana, cerand 5 milioane USD, pentru „violarea drepturilor lui civile”.

Guvernul SUA a refuzat sa dea detalii, dar se pare ca procesul a fost adjudecat pentru o suma de bani ne-cunoscuta, iar datele cazului au fost secretizate.
Cazuri de felul acesta exista cu duiumul in America. Cum a devenit irationalul noua stare de normalitate?

Simplu: viermii care au pus mana pe tagma legislativa gaurind-o ca pe-un mar, au nascocit legi speciale ale „drepturilor civile”, prin care s-a inventat o noua categorie de ofense in prealabil inexistente.

Practic, esti vinovat de incalcarea drepturilor civile ale unui emigrant ilegal, daca te uiti urat la el, sau il numesti „wetback” (spate transpirat). In mod similar, un minoritar prins la furat, poate deveni milionar lasand proprietarul pe drumuri, daca in loc de a-l impusca mortal, acesta doar l-a ranit pentru ca hotul sa sustina mai apoi ca a fost numit „nigger”  – l-a impuscat din ura rasiala, vedeti, nu pentru ca se afla in casa omului cu un cutit in mana!

Confratii lor din tagma judiciara, se asigura de aplicarea acestor legi in cel mai malitios mod cu putinta, intotdeauna in detrimentul majoritatii fara antecedente penale care le plateste salariile si pe care ar trebui sa o slujeasca. Marii castigatori al acestui loz-in-plic garantat sunt avocatii, care-si impart mai apoi castigurile cu fostii lor colegi de facultate si actuali frati de loja. Practic, cu totii sunt multi-milionari.

Astfel americanilor obisnuiti care s-au saturat de hoardele criminale si ne-spalate care distrug coeziunea natiunii si ii secatuiesc resursele, li se vara pumnul in gura. Firescul este descurajat, iar anormalul, promovat.



Privind la societatea romaneasca, nu e deloc greu de observat ca aceleasi trucuri sunt practicate si la noi: acordarea de privilegii si drepturi speciale minoritarilor, ca arme folosite impotriva romanilor inca majoritari. Speranta papusarilor este ca ne vom supune, facandu-le jocurile. Ce-ar fi sa le-o spulberam incepand de pe-acum?

Statisticile oficiale ale guvernului SUA indica fara echivoc ca pana in 2042, albii vor fi in minoritate, asta intr-o tara fondata de ei, pentru ei. Noua cine ne-a lasat tara si cui vrem noi sa o lasam pe mai departe ?

Ne facem rugăciunea înainte de masă? De ce ar trebui:

Ştim de mici copii, că e bine să ne rugăm înainte de masă, habar nu avem însă care sunt beneficiile practice ale acestui act. Chiar dacă n-am mai făcut-o ca adulţi, i-am văzut măcar pe alţii stând în jurul mesei şi spunând un Tatăl nostru.  Poate ne ruşinăm în public deşi nu văd de ce, dar când nu o facem nici acasă, cum să inceapă să ne folosească?

Pana si animalul simte instinctiv...

Dar dacă rezultatele concrete ale rugăciunii spuse înaintea bucatelor sunt sănătate, dezinfectarea mâncării şi a băuturii de eventualii agenţi patogeni prezenţi şi chiar scăderea drastică a nivelului radiaţiilor ionizante, ce mai spunem – mai zâmbim ironic când vedem un om înţelept făcând cruce peste pahar inainte de a bea? Dacă da, e numai în paguba noastră:

„O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Sankt Petersburg . „Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele  din organismul uman, Dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.”[2]

Oamenii pot să se  vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sfintele icoane. Oamenii de ştiinţă din Sankt Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul „material” al acestui fenomen divin.[1]

Profesorul Slezin a  făcut ceva de necrezut – a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – „stingerea” completă a cortexului cerebral.
Această stare poate if observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se  află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al  rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.

Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi  afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală, cât şi cea fizică.

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi  electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii  unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.

Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.
Oamenii de ştiinţă din Sankt Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor au deasemenea, proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.

Mai supără pe cineva clopotele bisericii din cartier?  Păcat, ele sunt o binecuvântare!

Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii  patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.

Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.
A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.

Apa sfinţită sau aghiazma, nu este  numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine  inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. Iata ce a descoperit cercetatorul japonez Masaru Emoto despre apă – el a analizat puterea cuvintelor spuse peste un pahar cu apă, inghetată rapid pentru ca apoi cristalele ei să fie analizate la miocroscop:

Apa expusa la heavy metal

Aceeasi apa poluata, dupa rugaciune

Apa poluata, inainte de rugaciune

Apa - dragoste

Apa - multumesc

Apa - multumesc

Apa - ma dezgusti

Cu cat mai frumoasă, bună si vindecătoare trebuie sa fie molecula de aghiazmă ortodoxă, care stă in sticlă cu anii, fără a se strica? Iată de ce e atat de bine sa dati copiilor un paharel de aghiazma dimineata pe stomacul gol, inainte de a pleca la scoală!

Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar if înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar if păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca.

Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.

„Apa „distinge” nivelul de credinţă al oamenilor.”, spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, Dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât,  schimbările au fost nesemnificative.

Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina
Trad. Din engleză în română Cristina M.
©1999-2009
„Pravda Ru”

[1]  De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, Dar „mecanismul”, fiind divin, nu poate if explicat în termeni omeneşti.  (N.T.)
[2]  Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru  şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism). Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că Le-a dispărut obsesia alcoolului, Dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu proprietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea as „Doisprezece Paşi de Transformare” (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în  Dumnezeu.(N. T.)

Liber la imbolnavire si debilitate prin infrumusetare

Cel mai mare lant de magazine din SUA Wal-Mart, precum si producatorul de cosmetice Johnson&Johnson, sunt actionati in judecata de catre mii de cetateni americani, pentru producerea si comercializarea unui sampon, respectiv sapun lichid pentru bebelusi, care contine o toxina ce cauzeaza cancerul hepatic. Aceasta se numeste clorura de metilen si este interzisa de catre agentia responsabila cu siguranta mancarii si a medicamentelor din SUA (FDA).

Macar acolo au inceput sa se miste lucrurile, chiar daca foarte incet. Dupa atatia ani de folosinta a produselor cosmetice, femeile au absorbit literalmente tone dintr-o alta familie de substante, numite parabeni. Voi lasa loc unei descrieri apte a parabenilor, dupa ce mai intai am sa atrag atentia asupra efectelor lor:

Deoarece compozitia lor chimica e asemanatoare cu cea a hormonului feminin estrogen, parabenii au efecte dezastruoase asupra copilasilor de sex masculin, atat asupra celor aflati in burta mamei, cat si a sugarilor, daca mamele folosesc cremele, ojele si samponurile cu parabeni. Cum astfel?

Efectul cel mai clar, este subdezvoltarea organelor sexuale si afectarea ulterioara a functiei reproductive. E ca si cum ai injecta estrogen intr-un baiat – se face praf. Suspectez ca imbalanta hormonala rezultata, produce barbati mai efeminati, cu potential crescut de a deveni homosexuali.

Nu sustin Doamne fereste ca aceasta se va intampla neaparat, dar e bine ca femeile sa inceapa a da atentie la ce folosesc pentru infrumusetare: unghiile acelea frumos ojate in rosu, ar putea costa scump barbatia viitoare a baietelului Dvs. Merita riscul ? E evident de ce aceste produse trebuiesc evitate si-n timpul alaptarii.

Catherine Zeta Jones care isi permite orice cosmetice din lume foloseste numai oua crude si bere pentru parul ei minunat. Noua celor care ne numaram banii, ni se promoveaza boala in ambalaje stralucitoare, contra unui cost care adunat peste timp e semnificativ. Stie femeia ce stie, e si ea mama de copii:

In loc de a-i admira pe actori pentru toate lucrurile gresite pe care le fac, sa luam mai bine un exemplu bun, in cazul atat de rar in care ni-l ofera.

Citește în continuare

România, comoara regăsită

Cu toate vicisitudinile vietii din Romania (si nu-s putine), ma bucur in fiecare dimineata ca ne-am reintors in tara dupa o prea lunga sedere in SUA.

Copiii s-au integrat perfect, caci am insistat pe limba Romana dincolo si sunt inca relativ mici. Noi inca avem de-a face cu o birocratie uriasa, ineficienta si surprinsa ca ne-am intors, cu mesteri care trebuiesc supravegheati pentru ca treaba sa iasa cum vrei tu si cu legi absurde pe care le ignori din reflex. Cei mai multi ne intreaba de ce ne-am intors.

Dar o iesire cu copiii pe strazile urbei in care am crescut, sau mersul cu masina prin tara, bat toate astea:

„Uite, aici am fost cand eram noi mici si am vazut ursul, sau din ciresul asta furam noi cirese sau vezi tufa aia de liliac inflorita splendid in luna Mai, care este inca acolo ?” Multi dintre vecini sunt inca aceiasi si s-au bucurat de revedere.

Si aerul miroase altfel.

Faptul ca nu-mi pot tine pantofii sau masina perfect curate ma bucura enorm: e praful meu, in care am crescut – nici ca-mi pasa de zgarieturile pe tabla noua, pe care dincolo le-asi fi facut disparute urgent, sau de gropile din drum pe care toti le injura! Razbunarea e simpla: nu le plati taxa de drum !

Gustul mancarii este altceva care ne reaminteste zilnic cat de bine-am facut ca ne-am intors: casul de oaie de la piata pe care-l cumparam cu jumatea’ de roata, rosiile crapate dulci din Oltenia, piersicile de Oradea cu o aroma rar intalnita, tuica de Zalau si cate si mai cate…
Iar painea e atat de buna incat am renuntat sa o mai facem acasa in masinaria electrica.

Daca la toate astea adaugi faptul ca intre oamenii pe care-i stii, nu iti e frica sa-ti lasi copiii sa vina singuri de la scoala acasa, ai castigat meciul deja.
E-atat de diferit fata de tara unde innebuneam de spaima daca in mall disparea copilul pentru 1 minut, ascuns printre ne-numaratele cuiere rotative cu haine.. Nu degeaba primeam in posta chipul unui alt copil disparut si pe veci de ne-gasit, zilnic.

Inca-i mai bine in Romania, cate vreme ne stim pastra specificul national in loc de-a alerga dupa un model de viata artificial, impus dinafara, complet cu rate pentru niste harburi, televizor mare, fast food, shopping… O himera, o prostie, o minciuna.

Precum am mai spus, avantajul imens este sinceritatea:
aici nu trebuie sa ne prefacem, afisand un zambet fals si un raspuns si mai fals, la intrebarea la fel de falsa „How are you?”

Ne intelegem din priviri, iar atunci cand reciprocitatea asta naturala exista, tot restul decurge in mod firesc: „Ai auzit de vaccinul ala cu care vor sa ne intepe? Ce spui de leacul acela pentru febra ? Cum faceti fata cu temele copiilor ? Spune-mi si mie, de unde se procura xyz – merge cum trebuie ? Ce-ti face familia vecine, toate bune ?”

Si ca regula, ne avem pe unii in casele altora, iar copiii nostri sunt prieteni stabili, speram pentru totdeauna, in locul celor 30 de minute de amicitie cu copii pe care nu-i mai revedeai, in vre-un parc splendid amenajat american. Pe cat de bune erau amenajarile, pe-atat de groaznice si amenintarile, plasate invariabil in imediata apropiere a parcurilor si a scolilor:

E minunata naturaletea asta imposibil de trait, doar simulata intr-o societate cu o cultura formata la televizor, de catre dusmanii ei. Aici suntem cei ce suntem si nu e absolut nici o nevoie sa pretindem altceva. E bine-asa.

Trebuie sa stii ce-ai pierdut, pentru a-l putea savura deplin atunci cand il regasesti.

Un eveniment deosebit

Atazi s-a desfasurat la Chisinau, Conferinţa Teologică Internaţională: „Mărturisirea Credinţei: între Dragoste şi toleranţă.”

E minunat sa vezi sala ticsita cu militari, pe langa ceilalti mireni. Asta e frumusetea vietii intr-o tara crestina: nu trebuie sa te feresti de a te arata la fata atunci cand esti tu insuti!

In America, orasul Birmingham, Michigan a fost amenintat cu judecata de catre evrei, pentru indrazneala de a pune colinde de Craciun prin difuzoarele orasului amplasate pe stalpii stradali, inaintea …Craciunului! Au fost nevoiti sa le reduca la tacere, in ciuda faptului ca majoritari erau de departe crestinii. De-ar fi singurul… In timpul asta, cantecelele de Hanukah, erau OK!

Dar de Catedrala Ortodoxa Romana care nu a avut voie sa-si instaleze clopot pentru a nu-i ofensa pe cei care se adunau in sinagoga de pe aceeasi strada in sambete, ati auzit ? Si-au instalat bietii oameni un circuit electronic care imita dangatul clopotelor, in interiorul bisericii, prin difuzoare. Aia da tara, ala da climat de toleranta…

Toleranta precum promovata in ziua de azi, e un ciocan folosit impotriva majoritatii si e evident una falsa, din moment ce minoritarii nu au nici un fel de toleranta pentru credinta, cultura si traditiile majoritarilor.

Daca acolo militari in uniforma s-ar arata intr-o mega-„biserica” protestanta, ar curge urgent procesele pe rol impotriva guvernului, pentru sprijinul oficial acordat religiei.
Masonii care ocupa Curtea Suprema au inventat doctrina separarii dintre biserica si stat, ca si pretext pentru a interzice practicarea religiei crestine in public.
Un Tatal nostru spus traditional inaintea meciurilor de fotbal american, a atras sanctiuni, obligand spectatorii sa petreaca doar un „moment de reculegere”, inaintea meciului. Eu unul as fi strigat rugaciunea in gura mare in locul lor.

Periodic, gretosii trepadusi ai politikului corekt sponsorizati de Soros, se agita si la noi, incercand aceleasi tactici cu care omologii lor din vest, au izbutit – la noi mai greu, e Duhul Sfant „de vina”! .

In fine, las loc descrierii evenimentului de la Chisinau, precum si fotografiilor incurajatoare. Dupa cum le spun si copiilor, aici in Romania nu trebuie sa va simtiti timorati cand treceti prin fata unei biserici: faceti-va cruce! Nu se va uita nimeni urat la voi, decat poate vre-unul cu probleme grave..
Ce bine e atunci cand firescul nu trebuie ascuns in spatele mastii de om „tolerant-multi-cultural-sensibil” fata de pretentiile celor care-ti urasc Mantuitorul!

Vreţi siguranţă? Nu faceţi economie!

Cum sa prezinti un caz mai bine in ziua de azi, decat prin imagini, oricat de dure ar fi ele ? „A picture is worth 1,000 words”, e vorba americana… De cand suntem asaltati cu falsitati despre lucrurile care conteaza cu adevarat, unii dintre noi si-au cam pierdut discernamantul.

Exemplul cel mai pregnant este: „conduceti o masina mica, pentru economia de benzina, salvarea planetei”, sau mai stiu eu ce minciuni ordinare scot unii ca pe banda rulanta… Dupa cum nu dam copiilor mancare chimizata, alterata, ne-naturala, tot astfel nu ii supunem riscurilor vaccinarii, educatiei-la-intamplare si bandelor de tigani si interlopi care bantuie libere mai toate orasele tarii..

Ii protejam cum putem noi mai bine.

Atunci de ce am asculta de sfaturile „expertilor” care ne indeamna pe orisice cai, sa ne restrangem, sa economisim, pentru a salva o planeta care e doar supusa unor cicluri naturale: nu din cauza noastra are loc „incalzirea globala”. Cand vulcanul Mt. Pinatubo din Filipine a erupt nu demult, gaura din patura de ozon a persistat pentru cateva luni – apoi s-a vindecat singura..

Astazi ni se spune ca automobilele genereaza „efectul de sera”, caruia ii datoram incalzirea globala. Daca era asa, Groenlanda de azi, s-ar fi numit oricum altcumva decat „Pamantul verde” (green land), dupa cum au botezat-o cei care au trait in ea acum peste 1,000 de ani, caci era verde, calda si fertila. Este pe cale sa re-devina astfel. Sunt cicluri naturale ale pamantului.

Suntem indemnati sa ne inghesuim in adevarate sicrie pe patru roti, pentru a salva balenele de sonarele US Navy (de ce credeati ca esueaza ele?) si patura de ozon de o amenintare ipotetica si absolut falsa. Pretul nu intarzie sa fie platit de catre cei creduli.

Conform agentiei pentru siguranta transporturilor Americana (NTSB), cele mai mari vehicule, reprezinta cel mai sigur mod de transport rutier. De fapt, ele asigura o siguranta de patru ori mai mare decat automobilele inghesuite si economicoase, promovate de catre corifeii inchinarii la „zeita natura”.
Bastarzii care ne indeamna pe noi la sinucidere, zboara la conferinte dedicate mediului in jeturi care consuma intr-un singur zbor, mai mult decat o parcare plina cu masini, intr-un an. Nu vreau nici pe departe sa imi bat joc de pamantul pe care ni l-a lasat Dumenzeu, dar de aici, pana la a ma inchina lui in numele zeului incalzirii globale, e cale lunga…

Pe scurt, iata ce se intampla daca puneti economia de benzina, inaintea sigurantei familiei Dumneavoastra. Stiu, Romania e saraca si aflata din nefericire intr-o Ue-ropa mai bine inregimentata in socialism decat chiar fosta RSR. Cu toate astea, decat sa va inchipuiti „destepti” intr-un asa-zis Smart car, mai bine vii si teferi in cea mai mare si solida masina uzata pe care v-o permiteti. Cea mai buna polita de asigurare, este un automobil zdravan.

Economia adevarata nu se face la prima de asigurare, nici la combustibil, ci la vietile salvate si banii ne-cheltuiti pe ne-numarate tratamanete medicale, daca nu inmormantari, scapand cu bine dintr-un accident ne-prevazut. Cu legile fizicii nu te pui: mai bine platesc dublu RCA-ul pe o masina mare, decat sa-mi nenorocesc familia. Nu exista substitut pentru masa obiectelor care se ciocnesc. Cel mai mare, invinge. Iar ocupantii celui mai apropiat de cel mai mare, supravietuiesc Unde mai pui ca RCA-ul nici macar nu e obligatoriu…

Sunt pe deplin constient de constrangerile impuse de un guvern inchinat urmasilor celor care ne-au adus comunismul: si totusi decat un Ford Ka, o Kia sau un Peugot 106 noi, mai bine un Logan MCV, sau un WV Sharan putin rulate.

Varza murată, leacul trupului.

Incep cu precizarea ca acesta nu e doar un alt e-mail trimis in lant, ci adevarul curat. Pe cand traiam inca-n America, mi-a cazut in mana un studiu medical care avertiza ca femeile poloneze care traiesc in SUA, au rata cancerului la san cam de 4 ori mai mare decat surorile lor din Polonia. Mi-a parut imediat rau de femeile acelea frumoase carora noua tara nu le pria deloc si-am citit pana la sfarsit. Aceeasi limba dulce, ochi frumosi si piele ca laptele, doar ca mult mai bolnave, traind pe pamantul bunastarii.

Pe cat de simpla, pe-atat de adevarata este explicatia:

Polonezele din SUA (oare numai ele?), fiind fortate sa lucreze pentru a face fata constrangerilor capitalismului de finanta, opusul capitalismului micului intreprinzator si mai nociv chiar decat comunismul, in loc de-asi pune muraturile de peste iarna, le cumparau din magazine. Acolo-i suficient de ieftin, incat sa te descurajeze de la a mai depune efortul, dealtfel atat de benefic intregii familii.

Astfel, locul butoiului cu varza murata din pivnita, a fost luat de franjurii de varza din pungile sterile, pasteurizati si chimizati pana cand tot ce era bun, disparuse.. Idem cu borcanele cu gogosari si castraveti, aliniate frumos pe rafturile camarii.

De ce sa-ti mai sufleci manecile, cand copilasii si barbatul pot foarte bine sa se bucure de un borcan urias cu gogosari murati sau castraveti, cumparat de la mega-magazinul en-gros, cu doar cativa dolari, chit ca erau mai pline de coloranti sintetici decat Michelinurile masinii mele, de aer.. Castraveti cu verde nr. 40, adaugat pentru a-i face mai atragatori, va vine sa credeti? Dar erau cusher!

Astazi, oprindu-ma la Auchan pentru un „hit and run”, am observat aparitia unui intreg culoar nou, cu mancare en-gros, intre care si sus-numitele bunatati murate la borcan, care chit ca soseau din aceleasi tari si purtau aceleasi etichete, erau mai scumpe decat in America. Transportul transatlantic cu vaporul e totusi mai ieftin decat imputitul si sufocantul socialism Ue-ropean, care ne face sa platim de doua-trei ori pretul normal al unui produs.

Pentru a scurta povestea, ce cumparati din magazin nu se compara cu ce puneti in casa. Din varza dispar minunatii compusi ai sulfului numiti sulforafani, cei care au un rol protector impotriva cancerului. La fel se intampla cu vitaminele, enzimele si alti compusi biologici naturali: distrusi toti prin pasteurizare.

Pana cititi restul datelor, fug pana la butoiul din garaj, pentru o sticla cu moare si o capatana de varza absolut delicioasa. Ori suntem noi insine in toate cele, ori vom plati pretul pentru abandonarea traditiilor. La multa sanatate!

Citește în continuare

Ce inseamna scutul american pentru noi – se clarifica apele

Incep sa se decanteze apele in privinta consecintelor amplasarii scutului american la noi. Pentru a ne simti mai bine, suntem informati ca va fi gratis. Multumim mult tovarasi, vom deveni tinte pe gratis… Pentru a clarifica si mai adanc chestiunea, va invit sa cititi un comentariu excelent facut de cititorul blogului Voxpublica Nabuco. Omul pare bine documentat si merita auzit – datele nu fac decat sa confirme instinctul:

„Scutul antiracheta pe care vor sa-l instaleze americanii in Romania, nu are nimic comun cu amenitarea rachetelor Shahab 3 de care dispune Iranul la ora actuala. Aceste rachete pot ameninta cel mult Israelul, deoarece au raza de actiune de 2000km. Scutul care se va instala in Romania are ca scop interceptarea rachetelor pe traiectoria balistica inalta, deci a rachetelor cu raza de actiune de peste 10.000km. La o analiza atenta, singurele rachete vizate, sunt cele rusesti ampalsate in doua baze principale la Teikovo si Tatiscevo, de tipul Topol M care pot transpota la tinta 6 ogive de lupta de 550kt fiecare, la o viteza de 7320m/s pentru a evita interceptia, ogivele pot efectua manevre evazive. Un lucru e clar europeni care depind de resursele din Rusia, nu vor fi incantati de decizia luata la Bucuresti in special, Germania si Austria. Pe plan militar Rusia va lua contramasuri, sevicile de informatii ale Rusiei FSB si GRU ne vor monitoriza cu atentie si va creste activitatea informativa in Romania. In plan militar rachetele tactice de tipul Iskander vor fi atintite asupra bazelor de rachete de interceptie americane din Romania, din doua locatii posibile: Transnistria si nave purtatoate de rachete apartinand flotei rusesti din Marea Neagra. Racheta Iskander are o traiectoeie maxima de 450km, cu o precizie de lovire a tintei de 5-7m la viteza de 2100m/s este un sistem mobil, echipat cu doua rachete. Decizia Bucurestiului de a acepta sistemul antiracheta american, va avea consecinte pe termen lung in relatile cu Rusia si mai ales ca suntem dependenti de gazul rusesc. Politicienii romani inca odata, dau dovada de iresponsabilitate si pun interesul personal mai presus de cel al natiunii.”

Vedeti deasemenea si Filmul unei crime sau ne trebuie scutul ?

Vizita virtuală a Primului Ministru şi să ne mai lăudăm puţin:

Obisnuit fiind de-acum cu vizitele regulate ale Serviciului de Telecomunicatii Speciale si ale altor servicii secrete deghizate in spatele unor servere anonime, e nevoie de ceva intr-adevar notabil pentru a ma surprinde.

Astfel sunt vizitele zilnice ale angajatilor unor institutii de stat romanesti si straine, la companii private respectabile macar prin marimea si influenta lor,  la reputate universitati Romanesti si de peste hotare, la think-tanks si organizatii straine de anvergura, la asociatii sportive de renume si chiar la unicul meu cititor fidel din Reykjavk Islanda, toate ma bucura mult de tot.

Astazi, Cancelaria Primului Ministru al Romaniei, m-a vizitat de doua ori, ultima oara chiar in timp ce incepeam sa scriu… E incurajator sa aflu ca munca mea starneste curiozitatea celor mai inalte nivele ale puterii. Cu toate ca acolo accesul la rapoartele clasificate ale serviciilor secrete este ceva obisnuit, se pare totusi ca informatiile primite din partea lor, nu acopera nici pe departe ceea ce tot guvernantul patriot si cu constiinta, ar trebui sa cunoasca.

Domain Name gov.ro (Romania)
IP Address ##### (Cancelaria Primului Ministru)
ISP RNC
Location
Continent : Europe
Country : Romania (Facts)

Nu poti lua deciziile potrivite fara a avea o viziune de fond asupra lumii in care traim. De ce serviciile secrete tac malc in privinta amenintarilor ne-conventionale ca si vaccinurile neuro-toxice, chimicalele cu efecte dezastruoase adaugate in mancarea noastra de pe campie si pana-n farfurie, la trenele toxice deversate din avioanele NATO, la microundele cu care suntem bombardati in toate orasele Romaniei, nu stiu.  Toate astea ii afecteaza si pe copiii lor!

Pesemne, nu e politik-corekt si deci nu intra in atributii.. Astazi se poarta supunerea fata de Uniunea Sovietica Ailalta, si fata de  organisme supra-statale politico-militare care o fac pe sefii cu noi, stim, stim. Si totusi…

Poate acum cei care sunt beneficiarii informatiilor clasificate, vor incepe sa puna intrebari taioase si sa ceara raspunsuri clare, fara echivoc. Sunt constient de mentalitatea existenta in interiorul serviciilor secrete: „ei pleaca peste 4 ani, noi vom ramane”, ceea ce poate fi foarte pagubos pentru tara daca politicienii nu le pretind maxima responsabilitate. In fond  alesii nostri trebuie sa ne conduca, iar nu agentiile. Si chiar si in scarbosul context  geo-politic actual, guvernarea tarii se poate face cu demnitate..

Domnilor din servicii, sa nu luati asta ca si un atac personal. Sunt deplin constient de necesitatea si importanta muncii voastre in lumea in care traim, dar numai cat timp foloasele ei nu sunt deturnate in scopuri ne-avenite. Nu-i sarcina mai sfanta decat apararea tarii si cata vreme eforturile voastre sunt indreptate in aceasta directie, aveti toata stima si consideratia mea.

Bazat pe realitatile romanesti insa, e clar ca lumina zilei ca la nivelele inalte, unii se folosesc de voi fie pentru a castiga favoruri din partea mai marilor organizatii omoloage de peste ocean si aiurea, fie pentru imbogatirea lor personala, sau mai stiu eu in ce scopuri ne-onorabile.  Sa nu mai spun de cetatenii care se plang in mod credibil ca sunt persecutati si prigoniti ingrozitor cu tehnica operativa specifica, in relativa libertate…

Faceti domnilor putina curatenie in casa!

Ce-ar fi mai satisfacator decat a neutraliza retelele straine care-si fac veacul si treburile murdare pe la noi, sau de a demasca coruptii care-si au locul dupa gratii si nu in Parlament sau invartind miliarde de euro ca „oameni de afaceri”, sau de a de-parazita propriile institutii de cartitele si de elementele josnice a caror treaba este sa va picteze pe voi toti in aceeasi culoare gri-sobolan?

Sa nadajduim dar si la vremuri mai bune, propice si romanului de rand, ne-conectat in vre-o retea, sau alta..

Nu in ultimul rand le mutumesc cititorilor mei fideli si ocazionali. Va asigur ca acesta e locul unde adevarului i se spune pe nume, fara considerente de ordin politic, ordine superioare si afiliatii nocive. Este posibil sa mai si gresesc, caci a gresi e omeneste. Efortul este insa unul de buna credinta, iar lumea pare sa fie de acord:

Mai nou se moare pentru a fugi DIN America…

Corpul congelat al unui bărbat a fost găsit în trenul de aterizare al unui avion al companiei americane Delta Airlines, care a aterizat, duminică seara, la Tokyo de la New York, a anunţat, luni, Poliţia.

Corpul a fost descoperit de un mecanic de la Aeroportul Internaţional Narita (la Est de Tokyo), la scurt timp după aterizarea aeronavei Boeing 777.

„Omul era mort şi medicii cred că, probabil, a murit din cauza hipotermiei şi a lipsei de oxigen determinate de faptul că aeronava a atins altitudinea de 10.000 de metri”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei Narita, Yoshimi Ichihara.

Bărbatul purta o cămaşă cu mâneci lungi şi blugi.

„Nu am gasit niciun paşaport, nicio geantă, niciun obiect personal”, a spus Ichihara, care a adăugat că, dacă a avut vreun bagaj, atunci a căzut când s-a deschis trenul de aterizare deasupra mării, înainte de a ateriza.

Poliţia încearcă să identifice bărbatul, împreună cu poliţia din SUA, a spus el.

sursa Mediafax

Trăim cu toţii în Amerika

Ca unul care mi-am impuscat literalmente colectia de CD-uri rock cumparate pe mii de dolari in poligonul de tragere, veti spune ca nu am dreptul sa recomand asa ceva. Si totusi…

Ceva aici, merita vazut. Nu am cazut cu totii victime propagandei deversate in lumea intreaga de catre corifeii unui imperiu bazat pe barbarism deghizat in spatele tehnologiei, unul condus de proprii sai dusmani care-l distrug din interior, unul  prin muschii militari ai caruia aceia supun aproape intreaga lume…

Urmariti cu un pic de atentie, caci nemtii nu sunt un neam de oameni prosti – pana si intr-un gen muzical care nu apartine lumii civilizate, au reusit sa introduca un element de adevar. De la aselenizarea filmata intr-un studio din Londra de catre regizorul Stanley Kubrick, la cultura Coca-Cola / fast food / tv shows cu care au fermecat o lume intreaga,  la iubirea fortata pe care o practica magnatii Americii, toate sunt cuprinse in abia 4 minute de parodie muzicala:

„We’re all living in Amerika, Amerika, ist wunderbar (e minunata)

Do you want me? No I don’t!

Do you need me? No I don’t

Will you love me? No I won’t

This is not a love song! No it’s not!

I don’t sing my mother’s tongue, no I don’t!

Africa for Santa Claus

And Operation Mickey Mouse!

(referindu-se la faimoasa aselenizare – nu comiteti greseala de a ignora linkul acesta. Va va deschide ochii, celor care ati crezut in spectacolul regizat in 1968. Macar salvati-l pentru vizionare ulterioara).

Din Europa, in orientul indepartat, pana in Africa, o lume intreaga adopta cultura proletara, gunoiul ca mancare si bautura, kitsch-ul blue jeans ca si imbracaminte, gratificarea imediata ca si fel de viata…

„If you don’t want me, you get hurt,

If you don’t need me, you get hurt,

If you don’t love me, you get hurt,

„fuck you” is the magic word.

Nu avem nimic de invatat de la o trupa heavy metal, e drept. Ei numai ne confirma ceea ce tot omul cat de cat desteptat, ar trebui sa fi inteles de acum:

Să rămânem cine suntem.

Filmul unei crime sau ne trebuie scutul ?

Ce vă ofer aici, este o crimă comisă cu sânge rece împotriva unora care nici nu ştiau ce i-a lovit, pe când armata americană democratiza de zor Irakul. De ce mi-a venit in minte chestia asta tocmai acum?  Întâia oară am vizionat-o ca şi „fresh war porn”, pe când circula numai în cercuri relativ restrânse pe acolo.  Simplu: strigă mass-mediaSUA ne-a selectat pentru amplasarea scutului anti-rachetă, care ne va proteja de amenintarea iraniană!

Ah, ce mândru sunt de asta! Ne-au selectat, în fine… Nici nu contează că Iranul nu constituie o ameninţare decât în minţile sioniştilor turbaţi care au deturnat guvernul SUA, sau că „scutul” lor nu e menit să protejeze teritoriul României, ci strict numai bazele americane amplasate la noi împotriva armelor scalare şi a rachetelor ruseşti.  Restul ţării va fi numai bun de distrus de către ruşii antagonizati în extrem de acţiunile provocatoare ale nebunilor care îşi inventează duşmanii dacă nu îi au.. Apoi isi gasesc fraierii in tarile  estului si ale centrului Europei, in care sa isi poarte razboaiele prin proxy.

Nu mă leg atât de faptul că nici unul dintre soldaţi nu trebuiau neapărat ucişi, căci nu trăgeau înapoi şi nu părea să aibă nici capacitatea să o facă. In fond era război, chiar dacă ne-declarat în mod oficial…  Revoltător e felul în care l-au asasinat pe soldatul ascuns sub camionul din partea dreaptă, cel care a făcut greşeala să scoată capul suficient cât să fie văzut.

După ce-au incendiat camionul trimiţând soldatul rănit înafară, departe de flăcările care cuprinseseră şasiul, trăgătorul a remarcat: „he’s wounded” (e rănit). La asta, comandantul îi răspunde „hit him” (loveşte-l). Mitraliorul protestează slab, încercând să-i cumpere timp rănitului distrăgând atenţia superiorului sau cu remarci despre camion, dar tonul metalic, necruţător al comandantului nu întârzie  să latre ordinul criminal „go forward of it, hit him”.

Nu mai contează că acel bărbat  nu putea să lupte chiar dacă ar fi avut cu ce, nici că era aşteptat acasă de o familie întreagă, dacă unui puţoi cu trese de sergent care nici nu auzise de Irak înainte de-a fi trimis acolo de către adevăraţii duşmani ai ţării sale sub false motive, i s-a pus pata că toţi trebuie să moară.  La ce discernământ şi milă creştinească te poţi aştepta din partea unora care au ca regulă expresia „kill’em all and let God sort’em out” (ucide-i pe toţi şi lasă pe Dumnezeu să-i aleagă) ?  Aşa i-au învăţat stăpânii lor!

Acum cei care-i distrug pe ei, ne-au selectat ca fiind numai buni de ţinte vii, pe noi românii.  Să ne mândrim cu asta, sau să ne arătăm conştiinţa şi hotărârea spunând răspicat guvernului: LA NOI NU!

PS: colonelul Igor Korotcenia, redactorul sef al revistei ‘Aparare nationala’, a declarat urmatoarele, in privinta instalarii anumitor elemente ale scutului in Romania: „aceste noi puncte vor fi privite drept tinte principale de atac pentru sistemele de rachete rusesti„.

Vedeti deasemenea si „Ce inseamna scutul pentru noi – se clarifica apele

Iadul pe pământ: ce ne oferă alimentaţia vestică

Promisesem nu demult că voi expune efectele dezastruoase ale îndulcitorilor artificiali asupra sănătăţii. Coca-Cola, Pepsi, Fanta, sosurile, muştarul, chiar şi pastele de dinţi, au versiuni care conţin aspartam sau alţi echivalenţi. Pretextul este că absenţa zahărului, scade numărul caloriilor, oferind celor ce caută să-şi controleze greutatea, o opţiune mai sănătoasă: nimic mai ne-adevărat.

De fapt dezastrul produs în organism, întrece cu mult pagubele făcute de zahărul conţinut în versiunea obişnuită a produselor. Ni se oferă alegerea între a deveni diabetici în timp, din cauza consumului excesiv de zahăr rafinat, sau de a ne distruge sănătatea mai repede şi mai temeinic, crezând că ne facem un bine. Noi ca şi noi, dar copiii… Când începi cu aşa ceva de mic, îţi compromiţi întreaga viaţă.

Soluţia fireşte este să nu mai cumpărăm gunoiul la pungă strălucitoare şi PETuri de 2 litri ci să revenim in schimb la fructe, lapte bătut, nuci şi brânzeturi pe post de gustări şi la apa de izvor ca băutură. Nu-i greu deloc în ţara în care avem atâtea surse de apă curată şi bună. Incă…

Pe când eram copil, după şcoală opream cu toţii la Mioriţa pentru un chefir şi-un corn – ce bune erau!

Astăzi, după 20 de ani de capitalism de pradă, toate bistrourile cu profil lactate din Cluj au dispărut, fiind înlocuite de „fast foods” care-ţi dau şansa să te auto-distrugi simţindu-te bine. La fel şi-n restul ţării… Asta nu ne împiedică ca şi părinţi, să le oferim copiilor noştri numai lucruri bune, sănătoase, conducând prin exemplu personal. Alternativa, o cunoaştem:

Iaă si informaţia promisă, cu multumiri autorului blogului (Adevaruri din culise), care m-a scutit de duplicarea efortului:

Citește în continuare

Vaccinul care nici de testat nu-i bun

Testele vaccinului H1N1 Cantgrip, efectuate pe copii cu varsta intre 10-16 ani, au fost blocate datorita controverselor, spune directorul Institutului Cantacuzino, Radu Iordăchel.

Părinţii celor 36 de copii-cobai incluşi în studiu, primeau 150 euro pentru I-ul vaccin după care erau monitorizaţi timp de 21 de zile. A II-a şi a III-a doză de vaccin se plăteau cu 200 de euro total, după care copiii erau urmăriţi timp de şase luni pentru efecte adverse. De ce să-i injecteze atât si să aştepte şase luni, când oamenii pică morti a doua zi după vaccin?

Controversele nu sunt decât faptul că vaccinul este încărcat cu mercur, formaldehidă şi alte „bunătăţi” şi că a omorât şi paralizat oameni în scurtul interval de când este promovat intens de către guvern şi media. Iar faptul că firma care conduce testarea, IFE Human Pharmacology, devenită între timp Pierrel Research HP-RO, oferea părinţilor sumele de bani în mod ne-oficial, în timp ce pretindea că bieţii copii sunt „voluntari”, vădeşte felul josnic în care se fac afaceri cu sănătatea oamenilor de către statul aservit industriei farmaceutice. Doar niste copii români, nu-i aşa ?

Vă daţi seama la ce hal de ticăloşie se pretează guvernanţii noştri dacă au oferit atât copiii cât şi întreaga populaţie a ţării pe tavă să fie injectată cu ceva care nici bun de testat nu e fără subterfugii, înşelătorie şi manipulare, urmate de scandal ? Practic, orice copil primeşte vaccinul de când Streinu-Cercel ne alarmează cu prognoze sumbre şi tiranizează cu ordine despotice, dacă părinţii încrezători îl ofereă la vaccinat. Acum se vădeşte că nici măcar testele nu sunt în stare să le facă în mod ştiinţific, corect. Întâi vaccinăm, apoi dregem hârţogăria ca să arate bine…
În schimb, încă se plănuieşte începerea vaccinării copiilor cu vârsta între 6-16 ani, din luna Februarie.

Ce-o fi în apa de băut a ăstora – a înnebunit guvernul de ţine morţiş să inoculeze boala şi moartea-n noi ? Atât de importantă a ajuns supunerea faţă de politicul-corect-criminal impus de către Ue şi americani, încât suntem sacrificaţi ca vitele? De ce în loc să ne apere de false pandemii-făcute-la-ordin pentru de-populare şi profit, ei ne vând – ne reprezintă ăştia ?

Tâmpenia explică situaţia numai până la un punct: ştim că există oameni avizaţi în sistem şi că şi-au exprimat poziţia. De ce sunt ignoraţi şi marginalizaţi aceştia, pe când spusele şi dorinţele vaccinatorilor devin politică de stat ? Nu vi se pare că o forţă ascunsă şi atot-cuprinzătoare ne doreşte vaccinaţi? Fireşte că aşa e, doar i-am expus deja

Apoi, să nu le stricăm noi planurile banditeşti strigând la ei să-şi bage vaccinul acolo unde nu străluceşte soarele?
Ar fi frumos, dar din păcate, ca un „gest frăţesc”, guvernul României donează 500,000 doze fraţilor de peste Prut, care încă nu s-au dumirit cu ce-au de-a face…

Am o propunere şi mai bună: profitând de climatul general şi de faptul că şi guvernele altor ţări acceptă fără crâcnire ordinele primite de la lojă, ce-ar fi să donăm toate cele 5 milioane de doze de vaccin Cantgrip, guvernelor statelor care duc o politică anti-românească? După ce le vor fi injectat în cetăţenii lor, atât de grave for fi consecinţele, încât nu vor mai avea puterea să ne facă rău. Glumesc, fireste: nu pot dori asta unor alţi oameni şi ei la rându-le victime ale guvernanţilor lor.

Mizeriile nu trebuiau produse de la bun început. Acum că tot le-avem, ar trebui vărsate toate într-un container de oţel cu pereţi dubli şi cineva plătit bine pentru a ne debarasa de el undeva, cât mai departe de România.

%d blogeri au apreciat: