De ce a fost omorât Eminescu ?


Cum astăzi se împlinesc 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, e bine să citim câteva dintre rândurile sale, referitoare la starea societăţii de atunci. Vom înţelege imediat de ce s-a ordonat uciderea lui atunci si compromiterea lui acum (cu mulţumiri lui Gabi M.):

De ce se doreste murdarirea POETULUI? Chiar vreti sa stiti? Acesta e doar o parte din ceea ce are a ne spune:

“…Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.
Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor”…

„Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta,pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii”…

„Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie”…

„Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic”…

„Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii – administratori ai statului român”.(Eminescu interzis.Gandirea politica-Dr.Radu Mihai Crisan)

Recunoasteti ceva?!?

Anunțuri

9 răspunsuri

  1. EMINESCU- jurnalist politic – omorât la comandă

    • Mai lipsesc doua versuri:
      Neputand sa te ajunga/
      Crezi c-or vrea sa te admire?
      S-a spus ca (virgula) Caragiale a fost genial si fiindca a prevazut niste tipuri umane, existente si azi. Din nefericire, din materialul de mai sus se vede ca si Eminescu a anticipat niste tipuri umane si, din pacate, din cele mai rele. Oare daca le-am rupe pozele, ar disparea respectivii? Sau daca am rupe foile cu versurile lui Eminescu?

  2. salut,
    Cu multi ani am gasit o carte la o biblioteca romaneasca („verde”) din exil si am citit-o cu „uimire”.Era la inceputul anilor ’90 si inca nu stiam multe despre ADEVARATUL EMINESCU si despre CE SE IMTIMPLA IN „SPATELE CORTINEI”. Petre tutea a spus ca ,cu drepatate, ca Eminescu a fost „romanul absolut”..etc
    ps: cartea se numeste „Nationalismul lui Eminescu” si a fost scrisa de Tudor Marasu si a fost interzisa i tara inainte de „coup d’etat-ul” din ’89.

  3. crima organizata legala din Ro asta este ……

  4. eminescu e încă o mare necunoscută … mai ales activitatea lui politică, de jurnalist …

    în perioada aia, 1870-1900, sau întâmplat multe lucruri care mai târziu au fost prezentate deformat de istorici … și cei de dinainte de a veni comuniștii și cei din perioada comunistă …

    eu nu fac decât să mă mir, de exemplu, de ce tratăm izolat ceea ce i sa întâmplat lui eminescu și nu legăm nenorocirile care i-au căzut în cap cu fapul că un domnitor, ales democratic și iubit de popor cuza vodă a fost zburat de la conducerea statului cam la fel cum a pățit-o și marele cârmaci, exploatându-se dificultățile economice, mica și vesela revoluție de la ploiești ….

    în plus, tot în perioada aia un alt mare om de cultură, caragiale, nu mai avea loc în mica românie și a trebuit să plece din țară:

    citez:
    „Exilul voluntar la Berlin

    Caragiale a fost acuzat că ar fi plagiat Năpasta după o piesă a scriitorului maghiar Kemény István, intitulată „Nenorocul”. Acuzaţia a apărut în 1901 în două articole din Revista literară, semnate cu pseudonimul Caion. Furios, Caragiale s-a adresat presei din Bucureşti, a aflat numele real al autorului (C. Al. Ionescu), l-a acţionat in justiţie şi a câştigat fără probleme, graţie pledoariei avocatului său, Barbu Ştefănescu Delavrancea. Acest fapt a condus la decizia dramaturgului de a se muta împreună cu familia sa la Berlin, în 1904 când a primit o mult aşteptată şi disputată moştenire de la mătuşa sa Ecaterina Cardini din Şcheii Braşovului (cunoscută ca Mumuloaia, după porecla Momolo a soţului ei), căreia afacerile imobiliare îi aduseseră mari averi.[5][6]

    Renunţând la tăcerea ce şi-o impusese în exilul său voluntar de la Berlin, evenimentele din primăvara anului 1907, l-au determinat pe Caragiale să publice în noiembrie 1907, la Bucureşti, broşura: 1907 din primăvară până’n toamnă, un celebru eseu referitor la cauzele şi desfăşurarea marii mişcări ţărăneşti din primavara lui 1907. Înainte de a-şi publica acest pamflet în broşură, Caragiale a trimis primul capitol ziarului vienez, Die Zeit, întâia şi cea mai însemnată parte a viitoarei broşuri, care l-a publicat la 3 aprilie 1907, cu semnătura: Un patriot român, arătând tot ce s-a petrecut înainte şi după izbucnirea revoltei ţărăneşti din primăvara anului 1907: „Cauza dezastrului în care a căzut ţara este numai – da, numai, nenorocita politică ce o fac partidele şi bărbaţii noştri de Stat, de patruzeci de ani încoace.””

    tot de pe wikipedia pe care văd că unii strâmbă din nas când o văd adusă ca argumentație …

    noi vedem numai ce i sa întâmplat lui eminescu … nasul meu miroase un rahat un pic mai mare, cu mult mai multe victime în acea perioadă … dar cine să adune probe si să sape arhive dacă bravii noștri istorici bagă capul în nisip la cea mai mică adiere de pericol …

    ar trebui o analiză mult mai atentă … de exemplu tot în perioada aia sa mai întâmplat o catastrofă de dimensiuni incomensurabile … dacă e adevărat:

    „Aurora Petan despre tãblitele de plumb de la Sinaia, o misterioasã arhivã regalã dacicã”

    dacă e adevărat ce se spune despre tăblițele alea, că au fost topite de minusculul nostru rege uzurpator de țară, restul se explică aproape mecanic-determinist …

    eminescu
    Alexandru Ioan Cuza
    micul rege carol I
    Ion Luca Caragiale

    cred că mai sunt!

  5. Eminescu a fost omorat pentru ca era roman, nationalist, genial, cu un nivel si o dinamica intelectuala de neegalat – un profil uman fatal in lumea celor care vaneaza „fruntea” unui neam.

  6. Felicitari pentru articol si pentru blog!

    EMINESCU INTERZIS. GANDIREA POLITICA

    SPRE EMINESCU RASPUNS ROMANESC LA AMENINTARILE PREZENTULUI SI LA PROVOCARILE VIITORULUI

    Aceste carti sint publicate cu CopyLIBER (au copierea, traducerea, difuzarea neingradite si gratuite pe intreg mapamondul).

    Daca aveti html-ul dezactivat: cu COPY+PASTE duceti link-ul in browser si, apoi, apasati ENTER.

    Scuze pentru intarziere – wordpress a pus comentariul tau in „spam”, iar acolo nu ma prea uit. Multumesc – Eufrosin

Răspunde!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: