Medicii refuză să se vaccineze: virtuţile indisciplinei


Spitalul Sfânta Maria:

Reporter- Este obligatoriu ca medicii să-şi facă vaccinul anti-gripă nouă?
Medic- Nu.
Reporter- Dumneavoastră n-aţi primit circulară?
Medic – Ba da, am primit circulară, dar nu este…

Circulara doctorului Adrian Streinu- Cercel nu a ajuns încă la maternitatea Polizu.

Medic- Nu ştiu.
Reporter- N-aţi primit o asemenea circulară?
Medic- Nu. Nu la mine.

Unii medici de la spitalul CFR 2 au auzit de ordinul Ministerului Sănătăţii. Alţii, nu.

Reporter- E adevărat că doctorii sunt obligaţi să-şi facă vaccinul…?
Medic- Nu. Nimeni nu te poate obliga.

Cea mai completă părere despre vaccin am aflat-o, însă, de la o doctoriţă care şi-a deschis sufletul. Ca-ntre colegi.

Medic- Pe noi ne-a pus să facem o listă prin care am semnat dacă ne dăm sau nu acceptul (…) Totul este un haos general (…) Nu se ştie ce se-ntâmplă în dreapta sau în stânga şi fiecare face cum îl taie capul.
Reporter- Dumneavoastră îl faceţi?
Medic – Dacă mă-ntrebaţi pe mine, personal, nu. (…) Prefer să mănânc un usturoi şi să nu mă pup cu oricine. (…) Mie mi s-a părut foarte curios că au apărut dintr-o dată foarte multe doze. La început spuneau că sunt puţine şi sunt păzite cu pază militară.

Circulara emisă de secretarul de stat Adrian Streinu- Cercel prevede că medicilor care refuză vaccinul anti-gripal li se va interzice lucrul cu pacienţii.

sursa Realitatea

Acesta este beneficiul Nr. 1 al lipsei disciplinei de inregimentare la romani: un ordin criminal, sau unul idiot nu va fi ascultat, ci ignorat in mod ingenios si luat in bascalie. Nu poti controla ceva ce nu poti organiza. Decat o societate perfect organizata dupa reguli imbecile, mai bine sa te poti strecura pe sub radar, chiar cu pretul pe care il platim pentru asta – de fapt daca am fi cat de cat educati, nici n-am avea nevoie intr-asemenea masura de sistemul medical.

Am trait prea mult intr-o tara in care daca-ti crestea iarba mai mult decat permiteau regulile primariei, erai raportat de catre vecini, dupa care te trezeai cu o echipa de ciraci care-ti tundea gazonul, vrei-nu-vrei. Apoi iti trimiteau factura acasa, iar daca o ignorai, iti punea orasul sechestru pe casa.  Ori unui barbat care munceste pentru a pune paine pe masa, ii vine greu sa se afle in competitie cu toti pensionarii care isi tundeau iarba de doua ori pe saptamana si-o pieptanau cu pieptenul din buzunar…

Idem in sistemul medical: erai programat imediat si primit rapid intr-un cabinet curat, totul perfect organizat, surorile profesioniste cu halatul perfect scrobit te tineau de vorba inainte de sosirea medicului, cantarindu-te pentru a 10-a oara desi puteai sa le spui pe de rost greutatea, apoi examinat, probat cu aparate ultra-sofisticate si trimis acasa cu o prescriptie care-ti facea mai mult rau decat bine.  Daca pazeasca Domnul aveai o urgenta cu copilul, iti era frica sa le raspunzi la intrebarea „este vaccinat?”, cand al tau nu era.

Daca minteai, era riscul ca ei sa acceseze fisa medicala computerizata a copilului, dupa care sa ti-l umfle serviciile sociale pentru a-l aduce la zi cu cele 24 sau 26 de vaccinuri cerute de stat, iar daca le spuneai adevarul, se holbau imediat la tine  suspicios, cautand un motiv pentru a-i chema pe aceiasi neispraviti care n-au salvat niciodata un copil cu adevarat chinuit, ci cautau numai sa-si sporeasca bonificarile salariale primite per copil rapit de la parintii lui dealtfel atat de grijulii, incat se informasera despre pericolele vaccinarii si actionasera in consecinta…

Degeaba dadeai copiilor numai mancare buna, organica, lapte, carne si oua ne-hormonizate, cumparate ilegal de la fermierul amish care risca puscaria pentru asta, degeaba cheltuiai mii de dolari pe an pentru a nu-ti inrola copiii cu turma spalatilor la creier din scolile publice unde se invata totul despre incalzirea globala si sexul cu cei de acelasi gen, degeaba te asigurai de mici ca ei vor creste in oameni drepti, intregi spiritual si mintal, prin inculcarea moralei crestine, degeaba le cumparai cele mai bune haine, si le ofereai cele mai minunate vacante, daca agentul statului hotara ca i-ai abuzat ne-vaccinandu-i.

Intr-un asemenea sistem, disciplina si organizarea perfecta sunt anatema. Oricum, pe dedesubt aveau loc cele mai ingrozitoare abuzuri, majoritatea „familiilor adoptive” inregistrate cu statul constand din pederasti sau alti oameni de cea mai joasa speta. Copilul odata rapit, sarcina de a-si dovedi nevinovatia, apartine parintilor si nu statului – doar o minune putea re-aduce micutul ne-molestat inapoi, acasa. Multi au sfarsit-o morti, din cauza abuzurilor… Si pentru siguranta fratilor si a surorilor, sunt si ei luati de-acasa.

Am divagat destul, dar mi-au venit in minte toate acestea, in timp ce scriam. Va las cu o poveste adevarata:

Pe cand mai locuiam inca in SUA, un cunoscut din comunitate si-a prins fiica de 14 ani luand droguri, acasa.

I-a tras o palma evident, iar fata bine spalata la creier in scolile guvernului de-acolo, a anuntat a doua zi la scoala lucratorul social ca tatal ei o abuzeaza.
S-a aratat acasa un agent al serviciilor sociale, cerand sa vada copilul intre patru ochi, caci asa se procedeaza , dau copilului un hamburgher la McDonalds, in care timp il antreneaza sa spuna povesti false, care vor fi capete de acuzare impotriva parintilor lui.

Amicul, stiind bine in ce fel de sistem traieste, a luat un pistol aflat la indemana si-a infipt teava in gura agentului, in timp ce il proptea cu cealalta mana de perete.
I-a dat de inteles ca daca dosarul nu este inchis, va fi rau.

Nu a mai auzit niciodata nimic de la serviciile sociale.  Mai nou, vin numai cu politia acasa.  Dai copiii, ori te omoram.

Suntem de la guvern, am venit sa va ajutam

Pai sa nu-I multumesti Lui Dumnezeu ca traiesti in Romania ?

Anunțuri

8 răspunsuri

  1. Eufrosin, daca vrei sa arunci o privire aici, cred ca o sa-ti placa:

    Cum Se Spala Creierul Unei NATIUNI – Interviu luat de Edward Griffin lui Yuri Bezmenov

  2. Frate Eufrosin, nu numai ca multumesc lui Dumnezeu ca traiesc in Romania, dar daca as avea de ales intre SUA si Congo, cred ca as opta pentru Congo. Doamne ajuta!

  3. Acum ca stim – conform EPA din SUA, concentratia de mercur din apa trebuie sa fie sub 2 ppb, si din peste sub 1000 ppb, care este concentratia de mercur din vaccin in ppb?

    Pentru un vaccin tipic AH1N1 cum sint toate 4 aprobate de FDA, vezi prospectele pe http://salvarearomaniei.blogspot.com, cantitatea de mercur este 25mcg la 0.5mL. Deoarece Cantgrip nu precizeaza cit mercur contine, vom face calculul pentru vaccinele aprobate de FDA. Nota – tiomersalul / thimerosalul contine mercur, dar este mai toxic decit mercurul elemental pur.
    Deoarece 1 L apa = 1 kg, cit este concentratia de mercur in ppb (parti per miliard) daca avem 25mcg mercur in 0.5mL?
    0.5mL = 0.5g. (vaccin)
    25mcg = 0.025mg = 0.000025g. (mercur)
    Deci, 0.000025g mercur / 0.5g vaccin = 0.00005, adica, o concentratie de 5 parti din 100000,
    sau 50 000 din 1 000 000 000. ADICA 50000 PPB!!!
    Ati inteles?
    Cinci zeci de mii de parti per miliard mercur in vaccinurile AH1N1 aprobate de FDA in SUA.
    EPA zice ca nu e voie ca mercurul sa treaca de 2 ppb (parti per miliard) concentratie, dar vaccinul contine 50000 ppb MERCUR!
    Mai mult, MERCURUL SE ACUMULEAZA IN TRUPUL UMAN ASA CUM SE ACUMULEAZA SI IN PESTI!
    Acu intelegeti de unde vin socurile anafilactice si demielinarea celulelor nervoase, autismul, handicapurile si copii defecti la nastere?

    Detalii si referinte la
    http://salvarearomaniei.blogspot.com
    http://salvarearomaniei.wordpress.com

  4. […] Medicii refuză să se vaccineze: virtuţile indisciplinei […]

  5. […] şi moartea-n noi ? Atât de importantă a ajuns supunerea faţă de politicul-corect-criminal impus de către Ue şi americani, încât suntem sacrificaţi ca vitele? De ce în loc să ne apere de false […]

  6. Bai, nu stiu in ce zona ai trait in State, dar in America nu te poate obliga nimeni sa iti vaccinezi copilul. Am doua exemple: doua amice de ale nevestei mele, care nu se cunosc nu si-au vaccinat copii. Amica D. are un baiat de 12 ani care merge la scoala publica si nu are vaccinuri. Amica V. are o fata de 2 ani jumate si alta fata de 2 luni. Nici una din fete nu este vaccinata. Pina acuma nici D. nici V. nu au fost acuzate ca isi abuzeaza copiii. Daca ai taria sa zici „NU!” de 10 mii de ori, copilul tau nu va fi vaccinat.

    • Daca ai nevoie de tarie pentru a spune „NU” de 10,000 de ori, inseamna ca sistemul e impotriva ta.
      Pariez ca faci parte din tagma „fericitilor castigatori” ai loteriei vizelor.

Răspunde!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: