e-mail din America – III şi câteva gânduri.


Prietenii mei din SUA, continua sa-mi descrie viata lor intr-o tara in care ei ca ingineri, oameni de stiinta etc., adevarati profesionisti care pana nu demult castigau intre $80,000 – 100,000/an (inainte de impozite, distictie f. importanta), deci totusi un salariu mare, acum se zbat nesiguri daca isi vor putea pastra casele in care au trait zeci de ani si care chiar achitate fiind catre banci, pot fi pierdute: daca nu poti plati impozitele anuale care variaza intre 4,000-10,000, in functie de marimea casei, caci vine guvernul cu politia si te expropriaza.
Practic esti chirias la stat toata viata ta.

In e-mail din America – II, descriam aventurile unui prieten cand a vizitat agentia pentru plasarea fortei de munca. E bine sa-l vedeti, precum si I-ul lui mesaj, in care descrie cum si-a pierdut serviciul in care lucrase aproape 15 ani.

„Am fost la un curs pt. someri la Altair, cei cu Hypermesh.
Am intalnit fosti colegi, bastinasi, oameni seriosi, experienta solida, muritori de foame!
Smiling!”

Pe sleau, America e un dezastru: ca inginer esti terminat indiferent de experienta, caci nu mai angajeaza nimeni, ca si constructor idem, caci cine isi mai modernizeaza casa cand acoperisul vechi de peste 30 de ani poate fi petecit cu carton smolit pentru a opri ploaia, iar aerul conditionat, inlocuit cu un ventilator ieftin, pe cand iarna se poate purta o haina groasa, exact ca-n vremurile noaste „bune”, cu termostatul setat la fix 17 grade.
Mai raman doctorii si groparii deocamdata care au clienti, dar cum Obama este obsedat cu socializarea medicinei, in curand vom asista la scaderea drastica a veniturilor lor.

Mallurile sunt mai toate adevarate orase-fantoma, cu placi mari de lemn acoperind vitrinele fostelor magazine. Cui ii mai arde de haine la moda, sau de ceasuri noi si scumpe, cand banii de benzina si mancare sunt numarati? Pana si munca la negru nu mai e ce-a fost, cand restaurantele dau faliment unul dupa altul..

Faceti un mare bine celor care inca mai au gargauni in cap si vor sa puna de-o viza „norocoasa” si spuneti-le sa nici nu se gandeasca! Chiar si atunci cand vremurile erau bune dpv economic, sacrificarea copiilor intr-o cultura imbecilizanta si-a ta personala, prin munca pe branci doar pentru a cadea la sfarsitul zilei in fata televizorului cat geamul, prea epuizat pentru a mai putea gandi tu insuti, la sfarsitul unei saptamani de 60-70 ore de munca, nu merita facut – cu atat mai putin acum. Prin frigiderul pe vremuri doldora de chimicale, acum bate vantul..

Daca e sa ne fie greu, ne poate fi si la noi acasa, unde avem totusi familia extinsa, prietenii si cunostintele cu care ne intelegem din priviri. Nu e nevoie sa afectam zambete false ca si dincolo, caci aici stim bine ca tuturor ni-i greu. Parerea mitocanului pui de securist doldora de bani nici nu conteaza – oricum vine si timpul lui.

Sa ne vedem deci de viata in tara noastra cautand sa ne implicam atunci cand vedem rau in jur si nu numai atunci Doar asa putem spera la o viata mai buna pentru copiii nostri si pentru urmasii lor. Noi suntem o generatie de sacrificiu. Sa nu fie degeaba.

Anunțuri

17 răspunsuri

  1. O replica la mesajul lui Gabi, de la episodul II: frumos, zilnic in competitie; miza: existenta! Ce lupta cu stress-ul, beneficiul companiei sa traiasca! Moarte paduchilor doctori & scientists! Traiasca Darwin, traiasca Malthus! Traiasca NWO! Draga Gabi, m-ai bine dispus grozav, tu chiar traiesti in USA? Nu-i asa ca te-am prins? Pt. ca la logica ta, de mult erai…paduche…

  2. „Fiica mea e disperata si singura in America”

    Intr-o toamna tarzie, fiica mea, Aria, a pornit spre America (in Dallas, statul Texas), fiind una din castigatoarele concursului „Loteria vizelor”. Avea speranta ca isi va face un viitor decent, intr-o tara civilizata. Terminase o facultate de stat cu note mari, dar nu-si gasise un serviciu din care sa se intretina. Nu o aveam decat pe ea, sotul meu fiind decedat. Dupa terminarea facultatii, s-a tot specializat din banii ei, muncind pe rupte pe unde a gasit, facand pe contabila, vanzand carti pe strazile Bucurestiului, muncind la firme falimentare, pe bani foarte putini. Intr-o seara de vara din anul 2003, a iesit in parcul Cismigiu, cu pisicuta ei, Mitusca. In dreptul ei s-au oprit doi straini, un domn si o doamna, care vorbeau limba engleza. Erau entuziasmati de ce vedeau. „Cismigiul este plin de oameni cu caini, iubitori de animale, si uite acum si o pisica foarte frumoasa” au spus. Vazand ca fiica mea vorbeste limba engleza, dupa o conversatie animata, s-a inchegat intre ei o veritabila prietenie. Le-a placut Aria, firea ei deschisa, cu foarte mult bun simt. Se intalnea cu ei numai duminica. Imi spunea ca vrea sa-si perfectioneze limba engleza, conversand cu ei. Atat! Bineinteles, si-a deschis sufletul pana la capat, spunandu-le si de nereusitele ei de a gasi un post mai bine platit. Atunci cei doi americani au indrumat-o sa joace la Loteria vizelor, ca ei sunt oameni de afaceri, avand mai multe firme prospere, si daca ajunge acolo, o vor ajuta sa aiba o viata decenta. Ei bine, soarta a facut ca in 2004 fata mea sa castige viza. Ce fericita era! Imi spunea ca ma va ajuta si pe mine, stiindu-ma cu sanatatea subrezita. I-am spus deschis ca hotararea ei mi se pare riscanta, plecand in locuri necunoscute, avand incredere in oameni necunoscuti. Dar a ramas ferma in decizia ei. N-am avut putere s-o duc pana la aeroport. Ne-am despartit cu ochii in lacrimi, nu inainte ca ea sa-mi spuna „Saracia ne-a despartit!”. Am primit un telefon scurt, cand a ajuns, apoi foarte rar, scrisori. Ce-a patimit in casa „prietenilor” din Cismigiu e greu de crezut. Trebuia sa aiba grija de doi copii, unul de 3 ani si altul de 5, sa faca curatenie la opt camere si doua bai, sa curete sambata piscina si sa se mute cu curatenia si la parintii lor, la un apartament. A incadrat-o la una din firmele lui, pe 400 dolari. Dimineata ducea copiii la gradinita, apoi la pranz ii lua si ramaneau in grija ei. Nu avea libertatea de a iesi singura. Din cei 400 dolari, imi trimitea si mie sa platesc imprumutul la banca, pe care il facusem la plecarea ei. Cel mai mult a prabusit-o lipsa de libertate, izolarea de lume. Nu mai spun de umilintele indurate. Se gandea sa plece din casa lor, dar avea prea putini bani. Avea nevoie de un serviciu mai bine platit, din care sa se intretina, sa poata plati taxele la stat, apoi o camera unde sa locuiasca. Cand n-a mai putut suporta, le-a spus ca pleaca. Nu s-au speriat, stiind ca nu are unde sa mearga, dar totusi a reusit. Si-a cumparat o masina ieftina, dupa ce si-a gasit pe internet o slujba, a inchiriat o camera, si-a gasit un serviciu la o firma, unde a fost apreciata la justa ei valoare si platita corespunzator. S-a inscris la cursurile de masterat, facultatea facuta in tara nefiindu-i recunoscuta, un master in finante, pe care si-l platea singura. Mereu m-a incurajat cand imi exprimam ingrijorarea ca munceste prea mult. „Dumnezeu nu m-a ales din cei 7 milioane de participanti la concursul Loteriei vizelor, ca sa ma aduca aici, unde sa cunosc numai suferinte”, scria. Aceasta credinta in Dumnezeu i-a intarit speranta intr-o schimbare in bine, in toti anii petrecuti acolo, pana acum. Nu si-a facut nici un prieten, e total singura. Dar acum, Aria e intr-o situatie care pare fara iesire. Datorita crizei, firma unde lucra s-a inchis. Nu-si gaseste serviciu. Nu mai are nici somaj. A parcurs 10 cursuri, luate in majoritate cu calificativul A. Mai are doar patru si visul ei ar fi implinit. Apelez la cititorii revistei care s-au stabilit in SUA, in special in Dallas, cu rugamintea s-o contacteze si s-o sprijine macar moral, in cautarea unui serviciu, fiindca n-are din ce sa-si plateasca chiria, sa supravietuiasca si sa-si plateasca cursurile care i-au mai ramas. Apelez la sufletul romanului saritor, cald, cu credinta in Dumnezeu, s-o ajute si pe fiica mea. E disperata si singura! „Roaga-te pentru mine cu candela aprinsa”, imi scrie. Va dati seama ce disperare e in sufletul ei?
    Va rog frumos, publicati si aceasta scrisoare, poate Dumnezeu o va ajuta si pe ea, prin cititorii din SUA ai revistei „Formula AS”. Dumnezeu sa va dea tuturor sanatate, sa puteti schimba mai departe destinul unor oameni prabusiti in necazuri, asa cum suntem si noi.
    Adresa de e-mail a fiicei mele este aria_dal@yahoo.com.
    CONSTANTINESCU ANA – Alexandria, jud. Teleorman

    • Nu are decat sa revina in tara. Daca si in situatia asta ea ea tot de America visurilor ei ramane lipita, atunci nu-i vina altora. Bani de drum tot va avea, orice biserica ortodoxa de-acolo va face o cheta pentru ea in scopul bun al re-intoarcerii.

      • Am postat acest mesaj, mai mult pentru cei care vor sa plece din tara, care mai cred inca in propaganda facuta capitalismului prin filmele americane. Sa stie la ce sa se astepte, am intalnit si oameni plecati de 30 ani din Romania care nu s-au intors niciodata, majoritatea din lipsa banilor.

  3. ..fie painea cit de rea….

  4. felicitari pt informatii!
    interesante…

  5. Domnu’ Eufrosin. Statele Unite ale Americii sunt… mari… si multe! Din cate inteleg, locuiti in tara noastra muma. Ar trebui sa stiti ca aici totul este foarte competitiv, iar cu joburi de genul „taximetrist” sau „punator de parchet”, fara acte, nu prea stiu cum se poate supravietui prin criza asta. Mai trebuie sa stiti si faptul ca situatia nu este la fel peste tot. Intotdeauna mi s-au parut interesanti cei care stau acasa si comenteaza. Vreti sa iau acum si eu de pe internet poze frumoase cu America si sa vi le trimit? Sa stiti ca in zona mea (Connecticut) mallurile sunt pline, in unele zile nu prea ai unde parca masina.

    Ca o incheiere, v-as ruga sa nu generalizati situatia prietenilor dumneavoastra asupra intregii „Americi”.

    Numai bine si caldut acolo in tara atat timp cat veti mai suporta sa umblati prin gropi pline de praf si cat timp va veti mai putea plati gazul si chiria de 300 de euro dintr-un salariu de 1500 ron.

    Hai bafta!

    • Va doresc mult succes in slujba dvs. ca si spalator de vase, sper sa fiti promovat ca si debarasator de mese in curand!
      Aa.. si godspeed in otinerea greencardului – o sa va forteze sa va suflecati manecile cu totii pentru a va injecta niscai bunaciuni in corp, dar nu va faceti probleme: la cat de chimizata este mancarea in America, un pic de mercur in plus, nu are ce sa va mai faca – de-abia nu veti putrezi, dvs. si sfintii!

      Macar eu pot spune cu nu mi-a fost rusine sa-mi dau votul Dumineca asta – dincolo mi-ar fi crapat obrazul de rusine avand sa aleg intre un McCain si un O’bama.

      Se pare ca dvs. sunteti mandru in ciuda evidentei de America, conditie absolut necesara unui aspirant la rezidenta si/sau cetatenie.

      • Sa stiti ca eu nu v-am jignit in modul in care o faceti dumneavoastra. V-as ruga frumos sa o lasati mai moale, ca va vad cititorii. Si, daca tot veni vorba, inca odata nu aveti dreptate… cu mai multe chestii.

        Nu am spus ca sunt mandru de America, dar nici cu patria noastra nu mi-e rusine, avand in vedere existenta unor personaje ca dumneavoastra, care nu pot purta o discutie normala si nu accepta alte idei decat cele pe care si le-au format in necunostinta de cauza.

        Chiar credeam ca discut cu un om cult, in stare sa sustina o idee, dar dupa limbajul de mai sus, se pare ca nu.

        Va urez succes! Si aveti grija: cand va spune Basescu sa votati „da” pentru dictatura, asa sa faceti :).

        Hai bafta! Ne vedem pe Luna. 🙂

        • Care jigniri amice? Cred ca ti-am spus adevarul si trebuie ca doare! Despre „necunostinta mea de cauza”, destul.. Am trait acolo aproape cat in tara mea, de la nastere. Am ajuns la concluzia ca America e un dezastru, mai cu seama pentru copii si am revenit in tara. Nu pot sa-ti spun cat de bine imi pare de decizia asta. Am plecat pe cand era inca bine dpv economic, reusind sa vindem casa chiar cu un profit bunicel, ceea ce altii nu vor putea din pacate sa faca azi.

          Tot ce sustin se bazeaza deci nu numai pe idei, ci mai ales pe realitatea americana. Daca mai astepti vre-o 3-4 ani, s-ar putea sa-ti para mult mai rau, decat ti-ar parea aici pentru o groapa nenorocita din drum. Nici n-ai idee ce vi se pregateste..

          Pe luna, poate dumneata. Noi ne simtim numai bine aici, pe pamant, mai cu seama in Romania!

          Doamne ajuta!

      • Eufrosin, aici ai dat cu batul in balta rau de tot si ti-ai pierdut si ultima urma de credibilitate pe care o mai aveai. Sergiu ti-a dat un raspuns pertinent, de bun simt, iar tu l-ai si catalogat ca spalator de vase. Fa-ma sa cred ca nu esti doar un frustrat care nu a primit viza de America, drept pentru care ii repugna tot ceea ce este legat de tara aceasta.

        • Nu am a-ti dovedi nimic matale, crezi ce vrei. Eu doar am raportat situatia de la fata locului. Hei, crezi ca ti-ai putea vinde casa din Clinton Twp. in conditiile astea minunate – sau locuiesti doar la apartament ? Te reprezinta Obama, sau inca nu l-ai putut vota? V-au intepat baietii de la INS cu vaccinurile alea minunate, conditie obligatorie pentru a primi „greencardu’ „? Ti-ai tras o plasma de la „Sam’s club” cu ajutorul careia te „informezi” si „distrezi” ? Dar copiii, ah ce subiect tare.. Iti raspund numai in engleza, refuzand sa mai vorbeasca romaneste cu parintii lor, au „straight A’s” la educatie sexuala in scoala publica in care i-ai inrolat? Educatie gratis, ma rog, aproape gratis, considerand unde se duc miile de $$ platite ca impozit rezidential/an.
          Pesemne esti la inceput si inca faci ochii mari cand treci pe langa un „shopping mall”, chit ca parcarea lui e tot mai goala..

  6. Bravo,Eufrosin,i-ai zis-o „americanului”! Imi pare tare,tare bine ca se mai afla inca multi ROMANI pe lume! Si multumesc lui Dumnezeu pentru asta,persoane ca dumneata dau curaj si speranta! Dumnezeu sa aiba in paza Sa Romania si pe adevaratii romani! Doamne ajuta!

  7. […] dorinta de a o duce mai bine dpv material si unii inca o mai duc pentru moment, dar cu ce pret..  Incet, incet, binele material incepe sa alunece, fiind imposibil de obtinut intr-o tara in care toate serviciile bune au fost trimise inafara, […]

  8. ARIA: „Terminase o facultate de stat cu note mari, dar nu-si gasise un serviciu din care sa se intretina. Nu o aveam decat pe ea, sotul meu fiind decedat. Dupa terminarea facultatii, s-a tot specializat din banii ei, muncind pe rupte pe unde a gasit, facand pe contabila, vanzand carti pe strazile Bucurestiului, muncind la firme falimentare, pe bani foarte putini.”

    Scuze, dar daca nu s-a putut intretine singura in Romania, cu atat mai mult nu se va putea intretine singura in America. Ii recomand sa se casatoreasca, pentru ca in doi e mult mai usor sa te intretii.

  9. felicitari pentru blog Eufrosin si MAI ALES pentru ca te-ai intors. Ai luat o decizie inteleapta cred si sper eu. Sa te ajute bunul Dumnezeu in tot ce iti propui sa faci, impreuna cu familia ta, bineinteles. Doamne ajuta!

Răspunde!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: