E oficial: suntem sub guvern global.


In plina desfasurare a alegerilor pentru Presedentia Romaniei, putini dau atentie celor ce se intampla la nivelul Uniunii Europene: Consiliul UE tocmai si-a tras un presedinte nou-nout, in persoana lui Herman Van Rompuy, care printre altele, a declarat si asta(al 5-lea paragraf):

„Traim in vremuri extraordinar de dificile; criza financiara si impactul ei dramatic asupra serviciilor si a bugetelor, criza climaterica care ameninta insasi supravietuirea noastra. O perioada de anxietate, incertitudine si de lipsa de incredere. Totusi, aceste probleme pot fi invinse prin eforturi comune in si intre, tarile noastre. 2009 e deasemenea intaiul an de guvernare globala, cu stabilirea G20 in mijlocul crizei financiare. Conferinta asupra climatului de la Copanhaga este un alt pas catre managementul global al planetei noastre. Misiunea noastra este una a sperantei, sprijinita de fapte si de actiune.”

Nici macar nu se mai ascund. Ceea ce ar fi fost imposibil de declarat in ani in urma, cand globalistii erau ocupati rujând porcul pentru a-l face mai prezentabil, astazi e aruncat cu tupeu, drept in feţele noastre. Traim deja sub un guvern global si trebuie sa ne luam adio de la orice pretenite la auto-guvernare, suveranitate si independenta. Se stie ca Herman Van Rompuy este reprezentatul grupului Bilderberg.

Acum ne dam seama in ce am fost momiti ? Practic, ne-au legat de maini si de picioare, prin imprumuturi externe, tratate si conventii. Se trage tare si pe asa-zisa „incalzire globala”, de parca automobilul meu ar fi responsabil pentru ea. Suntem fortati sa platim mii de euro in taxe „de poluare”, taxe al caror rol este strict unul de control al nostru, de catre scarbele elitiste care se cred deasupra tuturora. Nimeni din media nu are curajul sa spuna ca pamantul este supus unor cicluri naturale de racire si incalzire, ca nu degeaba Groenlanda rece si arida astazi, inseamna „pamantul verde”, precum era demult. Acum suntem la inceputul unui alt ciclu natural de incalzire si da, ghetarii se mai topesc, dar nu e din cauza noastra! Intregul fenomen al globalizartii este unul bazat pe frauda, dezinformare si manipulari colective, care incep inca din scoala.

Cand otrepele astea vor termina cu noi, vom fi atat de imputinati, bolnavi si de indobitociti (credeati ca isteria vaccinarii cu orice pret e pentru binele Dvs.?), incat le va fi usor sa-si instaleze omul, adica antihristul de origine semita, pe cel de-al 666 lea loc din PE astazi aflat inca liber. Acela va fi si marele prigonitor al crestinilor, carora mai intai le va surade, cu falsa sa umilinta si modestie.

Lucrurile se desfasoara cu o rapiditate alarmanta de acum. Sa fim vigilenti, sa ne folosim discernamantul (cati dintre noi isi mai practica si cultiva credinta, cea datatoare de viata si de discernamant?) si sa nu ne incredem in nimic din ce vine din partea celor sus-pusi, caci ei de fapt ne vand. Sa ne luam un petec de pamant la tara, caci vin vremuri grele. Sa nu ne incredem in banii de hartie, in depozite bancare si in planuri de pensii, caci vom fi lasati in fundul gol. Sa ne re-invatam sa tinem sapa, iapa, grebla si lopata in maini si sa ne trezim dis-de dimineata, pentru a hrani animalele. Sa ne dezvatam de televizor si in curand si de calculator.

Vom avea mult mai putine jucarii hi-tech, dar mult mai mult timp pentru cele ce conteaza cu adevarat. Vom fi mai simplu imbracati, dar mai sanatosi. Nu vom mai avea acces la icre si sampanie, dar vom avea afumatoarea plina, iar teascul de struguri si cazanul de tuica vor fi folosite din plin.

Poate nici nu vom mai conduce masini, ci doar tractoare, dar vom fi rosii in obraji si vigurosi, la sfarsitul zilei.
Ce e mai important, copiii nostri, nu-si vor mai pierde mintile si vointa privind cu orele la un ecran colorat, ci isi vor intari plamanii cu aerul curat de la tara, intreaga lor fiinta devenind fericita prin contacul cu natura facuta de Dumnezeu. Vor deveni pescari si vanatori pentru a pune mancare pe masa. Vor creste sa fie oameni impliniti.

Steve Hanks - A World for Our Children

Nu-s toate acestea pentru toti, caci multi nu vor intelege ce-a venit peste ei. Noi ceilalti care stim insa, avem datoria sa actionam in baza cunostintelor noastre. Tara se va re-popula treptat cu familii tinere compuse din fosti oraseni. Vor avea interese comune si se vor ajuta intre ei, precum obisnuia sa fie odata. Comunitatile vor exista mai ales in preajma manastirilor, pentru ca hrana trupeasca singura, ne lasa infometati.. Pentru acestia, facaturile antihristilor la nivel global nu vor mai conta, caci ei vor fi independenti, pe cand ceilalti vor muri de boli si de foame. Selectia se face chiar acum. Cei care accepta sa se vaccineze, vor accepta orice altceva li se va propune.
Ceilalti, sunt supravietuitorii.

Anunțuri

16 răspunsuri

  1. Oricum urma sa se intample. Dar sa nu uitam: nici un neam nu ramane fara soarta pe care o merita, fara a primi ce merita de la Dumnezeu. Deci sa ne facem soarta, dincolo de guvernul mondial, de cel local, etc. si aceasta nu se poate face decat la biserica, cu mic, cu mare.. Cel mai tragic destin este cel de neam prosper si fara de Dumnezeu.

  2. Filozofie de 2 bani, ca orice filozofie ieftina plina de „EXPLICATII” si „RETETE” – sa ne luam un petec de pamint la tara (ma face sa cred ca luam inseamna „bani”), calculatorul va dispare (dar eu Eufrosin prorocul am un blog la WordPres), vom fi rosii in obraji si vigurosi ca nu vom conduce masini dar vom conduce tractoare (masini care nu alt scop decit marirea productiei), vom fi mai simplu imbracati dar sanatosi ( in chiloti,maieu si desculti dar mai bine) si sa nu uitam ca toate astea ne vor aduce fericirea suprema daca „petecul” de pamint al nostru va fi in preajma manastirilor unde „hrana suflteasca” se pastreaza cu „dari” de la cei „vigurosi si sanantosi” destul pentru productie. I-mi inchipui ca si calculatorul cu acces la internet va if inchis in manistire iar toti preacuviosii vor avea bloguri personale.

    • Scuze, dar suni ca un „metrosexual” tipic. Gresesc cumva ? Asa-i ca esti mai familiar cu calculatorul si cu gelul de par decat cu o arma, sau cu o lopata ?

  3. Am citit acest articol, chiar nu am stiut ca s-a ales un nou presedinte UE… dar tot nu inteleg de ce ai dat astfel titlul „suntem sub guvern global”. Daca ai putea explica un pic titlul… Mie mi se pare ca suntem la un pas de guvern mondial, unul foarte mic, dar nu chiar sub. Toate cele bune!

    • Am pus acest titlu pentru ca insusi Van Rompuy, a declarat ca 2009 a fost I-ul an de guvernare globala. Asta e omul care se spune ca a facut o criza, complet cu zvarcoliri si bale, deindata ce-a coborat din avion, pasind pe pamantul Romaniei si strigand: „ciorile astea din Carpati trebuiesc distruse”. Se referea la preotii si calugarii nostri ortodocsi. Un mic posedat..

  4. Presupun ca tu crezi ca zeitgeist e pe bune.

    • Nu, nu e pe bune, decat in partea in care iti explica cate ceva despre functionarea sistemului bancar, precum si in cea despre noua ordine mondiala. In rest, au impachetat o mare minciuna, anume caracterizarea religiei crestine, ca fiind „manipulare”. Mai erau unii care sustinea asta, se numeau Marx, Engels, Lenin..

  5. Desigur, e pe bune totul in afara de ce se leaga de biserica, oricine se leaga de biserica e diavolul.

    Nu inteleg cum un om poate crede in toate porcariile de cospiratii si nu poate vedea ceva real.

    • Poate ne explici si noua de ce parintii, bunicii, nasii, preotii, rudele si prietenii, au conspirat cu totii ca sa te „manipuleze” imediat dupa nastere, prin baia Sfantului Botez ?

      Ne-am trezit noi mai destepti decat toti cei care-au trait inaintea noastra…

  6. auzisem si eu ca ar fi zis cineva (in urma cu mai multi ani) treaba asta cu „exterminarea” „ciorilor din Carpati”, dar nu stiam ca e respectivul Van Rompuy, (iata, primul presedinte UE). Aveti ceva link-uri „lamuritoare” (mai vechi, mai noi) despre personaj ( afirmatia sa, adevaratele sale intentii)?

    • Din pacate nu am, se stie prin „word of mouth” dus mai departe de la cei care-au fost martorii fazei. Asta e cel care-a facut criza. Intentiile unuia care a facut asa ceva, sunt cat se poate de clare.

      Doamne ajuta!

  7. […] Preoţia, Căsătoria şi Sf. Maslu, singura taină de care putem beneficia săptămânal). Am atins aici catre sfarsit ce trebuie să facem din punct de vedere practic, pentru a supravieţui cu bine acestei […]

  8. Cunosc si cred cele ce scrii pe blog.Cu ce bani luam un petic de pamant? Ne-ar trebui cel putin 7000 euro pentru 500 mp. Iar mai putin nu-ti vinde nimeni.

    • Poate mostenesti o casa la tara, cine stie.. Altfel, e foarte mult pamant care zace nefolosit – s-ar putea lua in arenda, dand proprietarului o cota parte din produse.

  9. Solutii ne lumineaza Dumnezeu sa gasim la orice problema. Iti vinzi apartamentul din oras si stai cu chirie un an-doi, timp in care-ti construiesti o casa la munte cu ceva teren, o vaca, capre, oi, gaini, plus ce-ti mai trebuie. E absolut necesar sa ai apa si chiar un bazin ca rezerva de apa pentru vremea de seceta care va veni plus un filtru bun.
    Te-as ruga ,Eufrosin sa initiezi un forum sau blog cu sfaturi pentru supravietuirea in conditii extreme caci vom avea nevoie. Caci iata ce spune Sfantul Efrem Sirul:
    Deci, multi din Sfinti, cati se vor afla atunci, la venirea spurcatului Antihrist, vor varsa rauri de lacrimi, cu suspine, catre Dumnezeu Cel Sfant, ca sa se mantuiasca de balaur si, cu mare sarguinta, vor fugi în pustietati, in munti si in pesteri, cu frica se vor ascunde. Si isi vor presara pamant si tarana pe capetele lor, rugandu-se noaptea si ziua, cu multa smerenie. Si li se va darui lor aceasta, de la Dumnezeul Cel Sfant, si-i va povatui pe dansii Darul Duhului Sfant in locuri hotarate, si se vor mantui, fiind ascunsi in gauri si in pesteri, nevazand semnele si infricosarile lui antihrist. Caci celor ce au cunostinta, cu usurinta le va fi cunoscuta venirea lui. Iar celor ce isi au mintea de-a pururea la lucruri lumesti şi iubesc cele pământesti, nu le va fi cunoscută venirea acestuia. Caci, cel ce de-a pururea este legat cu lucruri lumesti, macar daca ar si auzi, tot nu crede, ba il si uraste pe cel ce i-ar spune despre venirea lui Antihrist. Pentru aceasta Sfintii se intaresc in credinta spre a scapa, ca toata invaluirea si grijile vietii acesteia le-au lepadat.

Răspunde!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: