Auto-declaratul „candidat anti-sistem”, cine altul decât Sorin Oprescu, o face pe independentul, spunând cu ocazia lansării sale în cursa electorală: „Sunt doctor, iar lumea aşteaptă de la un doctor diagnostic şi apoi tratament.”
Pentru a ne vindeca de relele care sunt pe capul nostru, Dl. Oprescu îl va avea ca maestru de ceremonii, pe nimeni altul decât Ron Werber, fostul strateg israelian al lui Mircea Geoană din 2005. Acesta îi propusese prostănacului să schimbe imaginea partidului cu cea a unui stol de cocori !?!
Ron Werber are deja de primit 70.000 de euro, prin societatea sa Werber Public Affairs. Firma israeliană se află în litigiu cu PSD din septembrie 2007, pentru o datorie restantă de 40.000 de euro. Nu-i nimeni mai priceput la tertipuri decât unul de România, faţă de unul de-aiurea..

Cei trei trepadusi
Indiferent ca e vorba de PSD, PDL, PNL sau PRM, aceiaşi „consultanţi”de origine israeliană par să regizeze „show-ul”. Un om niţel curios trebuie neapărat să se întrebe: hei, de când a ajuns alegerea Preşedintelui ţării mele, o afacere evreiască?
Doctore, să ne păzească Dumnezeu de „remediile” dumitale! Dacă până acum ne-a fost greu, ce e mai rău de-abia acum ar începe!
Intrebare: de ce Oprescu are figura de evreu si Antonescu de rus? Li se cunosc originile?
Sorin Oprescu chiar este evreu. Despre Crin Antonescu nu stiu mare lucru, decat ca e mason si ca s-a casatorit recent tocmai la Bruxelles, ca-n Romania nu i-a priit. Ai dreptate, are mutra de rus, sau de polonez – fata slavica, in orice caz.
Pe bune?? Chiar NU se mai gaseste un etnic roman cinstit si demn de a ocupa aceasta functie? Chiar trebuie sa fim condusi mereu fie de venetici minati de interese obscure fie de romani invertebrati? Eu zic sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne arate pe acel Roman… Nu pot sa cred ca nu mai exista nici macar unul. Insa cred ca nu trebuie cautat in mediul politic ci in mediul spiritual.
Ce zici de Marian Bataiosu? (vezi in partea stanga a paginii sus).
se preconizèaza o dictatura sub BASESCU ! O sa vdti k tot el iesa.
Nu iese Basescu. Sint gata sa pun pariu cu oricine. Pariu virtual, of course
[…] cum nu se poate mai clar că cei pe care îi alegem, îi reprezintă de fapt pe alţii. Am acoperit subiectul in trecut, dar sumele vânturate atunci, erau mărunţiş fată de cele de-acum. Astea sunt numai cele […]
Oau, ce de lucruri inteligente!
Pai chiar sunt, pentru cine are minte sa priceapa.
De unde si pana unde este Sorin Oprescu evreu. Care este sursa de informare
Fara a-i fi vazut certificatul de nastere, a iesit totusi la iveala. Multe adevaruri sunt imposibil de dovedit cu acte, dar asta nu previne totusi aflarea lor.
Stii cum e, tot Bucurestiul stie, numai noi ne intrebam.
Nu noi, ci eu. Ma intreb cum ies la iveala. Nu cred ca apar in ziare astfel de informatii.