Anatomia unei provocări

La închiderea conferinţei mondiale a ţărilor membre ale organizaţiei G20, care a avut loc în Pittsburgh, PA, demonstraţiile nu se opriseră, precum nici camerele de luat vederi.. Ce veţi vedea mai jos, merită fiecare secundă – e vorba despre agenţi provocatori deghizaţi ca şi protestatari, asumând un comportament huliganic, pentru a justifica intervenţia în forţă a poliţiei.

Cei trei bărbaţi solizi, din fericire au jucat un teatru de proastă calitate, evident nefiind experimentaţi ca şi agenţi provocatori. Publicul i-a identificat repede ca atare, izolându-i şi ridiculizându-i. Provocaturii purtau deasemena tuburi cu gaz lacrimogen pentru dispersarea protestatarilor legitimi, lucru care i-a dat de gol şi mai mult, de parcă actul lor nefiresc, nu ar fi fost îndeajuns:

Tactică a fost identică cu cea folosită  acum doi ani, tot în America de Nord, de data asta în Canada, în timpul faimoaselor proteste SPP din provincia Quebec. Videoul îi arată pe doi dintre provocatori, cu pietre în mâini, pregătindu-se să incite la violentă. Mai târziu, autorităţile au fost nevoite să admită ca  „protestatarii” cu pietre în mâini, erau de fapt oamenii lor, puşi să compromită demonstraţia, prin acte de violenţă.

Un lider sindical care îşi merită pâinea, i-a demascat şi neutralizat (bărbatul în costum). La sfârşit veţi vedea şi arestarea lor de formă din partea colegilor lor echipaţi ca pentru  răscoală:

Din toate astea ar trebui să ne alegem şi noi cu niscai învăţăminte.  Data viitoare când va avea loc un protest legitim, să dăm atenţie la cei care sunt puţin prea conştiincioşi, incitând şi vandalizând. Purecându-i şi scuturându-i niţel, n-ar fi exclus să vedem legitimatii, accesorii şi echipamente ciudate, zăngănind în cădere pe asfalt.

Cu multumiri lui skapalluda pentru atentionare si referinte.
%d blogeri au apreciat: