Epidemie de accidente feroviare – o coincidenţă?

21 Septembrie, 2009: „Aproape 3.000 de tone de produse petroliere erau transportate cu trenul deraiat la Cluj, sase vagoane rasturnandu-se, oficialii Politiei Transporturi declarand ca exista scurgeri de combustibil si ca traficul feroviar este blocat in zona, potrivit NewsIn.”

Tren_deraiat_Boju

21 Septembrie, 2009: „Opt vagoane ale unui tren accelerat au deraiat, in Dolj, 15 persoane au ajuns la spital”

trenderaiat32_b

25 Februarie, 2009: „Tren deraiat la Slobozia Nouă. Potrivit primelor informatii un tren aparţinând CFR Marfă de a intra în depozitul Petrom, 2 vagoane cisternă a câte 55 t, încărcate cu benzină şi motorină au ieşit de pe şine.”

Tren_deraiat_Slobozia

10 Mai, 2008: „Acceleratul 1661 Bucuresti – Iasi a deraiat langa Valea Calugareasca – un pasager a murit si patru au fost raniti ”

DERAIERE - TREN

23 Mai, 2008: „Un tren de persoane care circula pe ruta Bucureşti – Sighetu Marmaţiei a deraiat, vineri dimineaţă, în dreptul localităţii bistriţene Salva, fără a fi înregistrate victime. ”

Acceleratul 1661

Marfarul plin cu produse petrolifere care a deraiat astăzi la Boju, jud. Cluj, este al doilea tren deraiat într-o singură zi şi cel puţin al 5-lea, într-un an. Coincidenţe există desigur, dar la frecventa şi magnitudinea asta, orice om cu cap începe să-şi pună întrebări. Nu sunt prea dese – nu aduce a sabotaj deliberat – ce facem pentru a le pune capăt ?

Băieţilor din SRI, o sugestie: în loc de-a ne servi basme despre furturi de buloane, şine şi foşti angajaţi nemulţumiţi, de ce nu scormoniţi ceva mai adânc, căci prea miroase rău şirul ăsta de ghinioane.
Cine ştie care putere străină, sperăm ca nu cea care ţine morţiş să ne vândă nişte avioane de luptă care de-abia zboară, se află la originea acestor sabotaje. Nu de alta, dar dacă sunt într-adevăr ei, nu vom auzi niciodată adevărul în presă.

Deşi acestea sunt metodele lor „soft” favorite, poate că ei n-au nici în clin, nici în mâneca cu asta.. Ce se întâmplă totuşi cu ţara în care trenul obişnuia să fie cel mai sigur mijloc de transport, încă de pe vremea regimului comunist? Se duce chiar totul de râpă iar voi nimic, nimic? Aveti la dispoziţie tehnologie capabilă de a vedea şi degetul mic al omului din satelit, iar liniile ferate rămân la liber pentru sabotaj?

Se va termina acum cu deraiajele trenurilor, sau veţi face frumos, până când vor muri incă alţi oameni şi mai ales după ?

„Flash mobbing” – distracţie idioată, sau ..

Cotidianul de azi, a publicat sub titlul „Bătaie cu papuci în Piaţa Universităţii„, un articol care descrie un fenomen american, importat de ceva vreme si la noi:

„Celebrele flash-mob-uri americane (acele acţiuni prin care grupuri de oameni se ivesc brusc într-un loc şi realizează împreună o farsă, apoi se fac rapid nevăzuţi) prind viaţă şi la noi.

Ieri, după prânz, la fântânile-harpă ale lui Negoiţă, o tânără în verde împarte sarcinile de joc. Altul arată pe şest trompeta. La sunetul acesteia, toţi trebuie să se adune pe gazonul din faţa Teatrului Naţional. Urmează momente de linişte. Tinerii şed pe esplanade. Dintr-odată poc şi toţi încep bătălia. Fiecare are câte un papuc. Din toate părţie apar luptători. Regula e că cine este lovit să cadă la pământ. La un moment indefinit, toţi zac pe gazon. Nea Tudorică, paznicul, strigă şi ameninţă cu bastonul. Nimeni nu-l bagă în seamă. Într-o clipă, toţi se făcură nevăzuţi. Au rămas doar spectatorii ad-hoc.

Păreau şocaţi. Unul zice că s-a turnat o secvenţă dintr-un film, altul că au ieşit actorii la o tăvăleală, nimeni nu a înţeles acţiunea. ..În marea anonimă, orice e posibil.

Flash-mob-urile au reguli stricte. Participanţii nu se adună niciodată în locul acţiunii. Grupurile trebuie să fie cât mai răzleţe. Nu se discută unul cu celălalt. Dacă cineva e întrebat ce face, răspunde sec: “Caut o umbrelă”, “Mă duc să-mi iau fetiţa de la grădiniţă”. Niciodată nu se deconspiră planul. Nici numele celui care a organizat acţiunea. Totul se petrece în câteva clipe.”

Group mobbing

Group mobbing

Dacă unii găsesc aşa ceva distractiv, înseamnă că ceva e greşit cu ei. Oamenii împliniţi au familie şi prieteni cu care să-şi petreacă timpul în mod placut, în loc de a se aduna cu străini pentru un minut, pentru asemenea năzbâtii demne de nivelul grupei mici.

Din nefericire, „flash-mobbing” nu e numai o distracţie idioată, ci mai ales o tehnică folosită de serviciile secrete pentru a intimida persoane desemnate pentru victimizare.

Cine să-i creadă pe aceştia atunci când se plâng că aproape zilnic, când se află în public, ei sunt urmăriţi în bandă şi înconjuraţi de zeci de figuranţi angajaţi în exact aceeaşi activitate, ca de ex. simularea unei convorbiri la telefonul mobil, clic cu pixul în mod obsesiv, sau repetarea unui lucru care ar trebui să fie cunoscut numai victimei?

Pare trivial, dar imaginaţi-vă că vi se întâmplă asta zi după zi, oriunde aţi merge, în combinaţie cu hărţuirea constantă la serviciu şi acasă, de către unii vecini şi colegi.
Nu-i aşa că ar fi cel puţin neplăcut?  Nu-i aşa că în vreme şi cel mai echilibrat om ar fi afectat psihologic de asemenea hârţuire care are loc zilnic, în mod aparent inexplicabil sub nasul tuturora, fără ca nimeni să banuiasaca că o crimă are de fapt loc?

Exact asta urmăresc şi elementele corupte din SRI, care organizează aşa ceva (nu degeaba e dat consemnul de a nu divulga niciodată numele organizatorului, gândiţi-vă!).
Scopul este înnebunirea victimei, sau cel puţin crearea unei reputaţii de nebun în jurul ei.
E greu ca să te plângi despre aşa ceva, nu?

Din nefericire, figuranţii participă în aceste activităţi, fără a-şi pune cea mai mică întrebare în ce priveşte distrugerea vieţii şi reputaţiei unui semen de-al lor, chiar şi când sunt conştienţi că fac asta deliberat unei persoane şi nu ca „simplă distracţie”.

În fond, dacă serviciile se ocupă de el sau ea, sigur şi-o merită, nu-i aşa?

Dacă cei care se angajează în aşa ceva s-ar gândi:: „Oare cum mi-ar place mie să fiu ţinta a zeci de oameni pe stradă şi în magazine, în fiecare zi?”, ar fi nevoiţi atunci să îşi aducă aminte de dreptatea zicalei învăţată în copilărie:  Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face.

%d blogeri au apreciat: