N-am să mai comnentez nimic căci cele întâmplate, spun totul – un motiv în plus pentru reforma României!:
“Un copil de sase ani din localitatea timiseana Checea a ajuns, vineri, la Spitalul de Copii din Timisoara in stare grava dupa ce a fost muscat de o haita de caini, transmite Mediafax. Potrivit reprezentantilor institutiei medicale, starea micutului este grava si el va fi supus unei interventii chirurgicale. Baietelul are muscaturi pe tot corpul.”
Copilul e de vină pentru că este neconstituţional. Cum şi-a permis să se nască fără acordul Curţii Constituţionale?
De asemenea, copilul este de vină că şi-a permis să ocupe un loc în public fără acordul haitei de câini.
Propun să intre într-o şcoală de reeducare, să înveţe că haita de căţei are prioritate constituţională şi când o creşte mare să se supună votului dat de haita căţelandră şi la alegerile locale, şi la cele parlamentare şi la cele prezidenţiale.
Şi dacă nu-i convine în ţara asta condusă de lătrători, să plece naibii odată şi să ne lase în pace.
Ham! Ham!
sursa articol si comentariu: Hotnews
Filed under: Corektul-politik, Coruptii, democratie, diverse, protest2012, Romania, Siguranta, Societate Tagged: | Corektul-politik, Coruptii, democratie, Diverse, protest2012, Romania, Siguranta, Societate
Sa fim oameni
Anti Media
Crunt!!
Mama lor de banditi – sa vina peste copiii lor!
Crunt, într-adevăr…. însă nu mă dumiresc de ce oamenii simpli nu se organizează ca să stârpească haitele de câini. La noi în regiune s-a adoptat o metodă eficientă. În nopțile pustii se împart “merinde” la câinii vagabonzi…
Ai dreptate, ce nu fac cacatii astia, trebuie sa facem chiar noi.
In țările civilizate un câine care a atacat un om este eutanasiat!
Dacă se autanasiaza doar câinii agresivi cred ca toată lumea accepta asta!
Sau nu?
Si cum afli ca e agrsiv? Il intrebi?
te apropii de el si afli
În ţările civilizate mai repede se eutanasiază un om care a lovit un câine dacât să eutanasieze un câine care a muşcat un om.
se aplica, dar se pare ca nu peste tot!
eu cand cobor dimineata cu copiii la 7.30, sa-i urc in masina sa-i duc la scoala si gradi, numar pana la 11 caini, in aia 20-30 m pana la masina!
O fi posibil ca stirea asta sa fie lansata de media ticalosilor ca o masura disperata de a restaura ceva in popularitate a PDL care a facut o propunere de lege de eutanasiere a maidanezilor, sau o diversiune de la subiectele esentiale care ne preocupa in prezent, sau ambele?
O fi chiar o stire adevarata? Poate cineva credibil sa o confirme? La ce spital este internat, nume, telefon la parinti, sa putem si noi trimite niste cuniscuti de incredere sa verifice?
Pentru ca oficinele Mediafax si Hotnews, sucursale MOSSAD, pentru unii, eu inclusiv, nu sunt credibile.
Bine gandit, dar e cu totul plauzibil. Simpatia romanilor catre PDL nu poate intrece ura lor fata de intregul sistem ticalosit.
O naţie de retardaţi sensibili şi de profitori cu orice preţ! Românii,în majoritatea lor, cf rezultatelor electorale, se orientează exclusiv către cantitatea de viaţă pe care o pot trăi şi nu pe calitatea ei şi aplică acest algoritm al spiritelor inferioare tuturor fiinţelor de care dispun, inclusiv copiilor, câinilor şi minorităţilor
Matale faci parte din natia asta? sau obisnuiesti sa cetesti carti sfinte care te invata cine este goymii?
Dragul meu, pune si tu intrebari la care nu sti raspunsul!
Te-ai “prins” ca e un compliment, asa-i?
Da, fac parte din minoritatea de care dispune majoritatea care i-a ales pe retardaţii sensibili ce au declarat legea neconstituţională. Mi s-a rupt inima când am auzit motivaţia curţii! Doar câinii au dreptul să rănească sau să omoare oameni!
@ivanovele
Sa intelegem ca domnia voastra face parte din elita spiritelor superioare?
Omul prin definitie ar trebui sa fie un spirit superior, creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Superior nu este egal cu asupritor.
Ups, a grait Ivanova cea graoznica!
La ce ai scris, am o singura intrebare: UNDE STAI?
precizez
@ ivanovele: La ce ai scris, am o singura intrebare: UNDE STAI?
Tu să vorbeşti în numele tău sau al familiei tale. Retardat poate fi doar cineva care vorbeşte ca şi tine.
http://www.ziaristionline.ro/2012/01/17/prima-analiza-profesionista-asupra-revoltei-anti-basescu-occupy-romania-revolutia-lichelelor/
Cine e autorul ca nu ma dumiresc?
@adrian romanu contra-revolutionarul
Iti raspund eu. Autorul e V.Roncea.
cum ai aflat?
Al sau e site-ul cu pricina. Din moment ce articolul nu-i semnat, nu e corect sa fie trecut in contul lui?
corect; oricum, nesemnarea este asumare
Extrem de plauzibil. Sa ne mire afirmatiile Par. Iustin Parvu ?
Sper sa tina cont de acest comunicat:
http://atitudini.com/parintele-justin-ne-vorbeste-despre-protestele-din-tara/
Am citit-o mai dinainte si nu am semnalat-o, pentru ca prea exista multe nepotriviri intre ce sustine autorul si ceea ce s-a intamplat cu adevarat. Chiar siafirmatiile sale se bat cap in cap.
Asta-i adevarata dezinformare, cand demascatorii de profesie, manipuleaza!
Tu zici de analiza aparuta la “ziaristionline”?
@Gabryel
Acestia sunt fratii tai:
Spune sincer, te rogi cu inflacarare pentru patriarhul penticostalilor Pavel Rivis Tipei, senator PD-L? Dar pentru Lazar Gog, Radu Tarle si alte lifte?
Cam tuciurii…
Ce se da la ei oare? Conserve, ulei, vize SUA?
Oricum, sunt mai buni ca tine, si mai inteligenti, domnisoara!
Iara esti offtopic, ce sa-i faci, asa sunt obsedatii, gasesc un motiv de harta din orice.
Mai bine asa decat:
Io’s curios ce folosesc pentru spalaturile la creier – Axion, Bona cu miros de levantica, Ariel?…
Ariel ca are staua lui David in sigla pe pahet fauta din elipse verzi. Zic si eu sa ma amuz.
Iata ce ne invata actuala clasa politica:
http://www.gandul.info/news/arbeit-macht-frei-mesajul-directorului-de-cabinet-al-prefectului-de-mures-catre-protestatari-9161682…
Chiar asa, de ce sa infiintezi lagare daca ai la dispozitie o tara intreaga?
E batjocura pe fata.
A disparut pagina. Ai descarcat-o separat cumva?
Nu. incearca cu linkul de pe blogul saccsiv.
As face o observatie: nu ne invata ci ne ameninta cu exterminarea daca ne opunem planului lor de genocid!
Adica ce sa intelegem? Ne omoara daca ne opunem sa fim omorati sau ne omoara daca nu ne opunem. Diferenta pare a fi o misiune mai usoara pentru ei.
Consecinta logica: neavand deci nimic de pierdut, sa ne opunem,
Locuiesc in centrul Capitalei, foarte aproape de locul manifestarilor de zi cu zi, si de 2 zile am niste stari psihice groaznice!
O agitatie si o frica imensa, nejustificate. Parca am senzatia infricosatoare ca se va intimpla ceva nefast, imi vine sa intru in pamant, sa fug din Bucuresti, nu ma pot calma, orice-as face.
Nu am probleme in familie, cu cunoscutii, sunt sanatos tun, nu am luat medicamente niciodata, nu beau, nu fumez, nu ma droghez.
Poate cinvea sa investigheze daca in Piata Constitutiei sau la Universitate se folosesc armele psihotronice impotriva manifestantilor?
Rares
Daca as fi acolo, v-as putea spune. Pana atunci insa, aprindeti candela la icoane, stropiti prin casa cu aghiazma, chemati preotul sa faca o sfestanie, faceti-va rugaciunile cu totii. Toate acestea indeparteaza atat atacurile demonice, cat si efectele eforturilor nule ale unor onanisti care se cred mari agenti “psy-ops”, in realitate o adunatura de “3 la Leu”.
http://eufrosin.wordpress.com/2010/06/17/un-rau-imens-este-perpetuat-in-romania-chiar-sub-nasul-nostru-veti-deveni-dvs-urmatoarea-lui-victima/
Acum ca v-am oferit remediul, folositi-l.
Doamne ajuta!
Ascultă ce zice preotul aici şi mai ales fă ce zice preotul dacă vrei să nu mai ai probleme.
Doamne ajută.
Scuze, aici e pagina:
Dupa cum zice vorba populara:
“Fa ce zice popa, nu ce face popa.”
Multumesc, o sa citesc cu atentie articolul. In defintiv, stiind de unde ar putea veni starea aceasta psihica, o poti si alunga.
Avand informatia necesara, dintr-o data dispare frica de a nu sti ce imi creeaza frica si tensiune in interior!
Numai sa nu lasi frica sa te cuprinda dupa ce vei afla acolo – precum ai spus, cine cunoaste cauza si metodele, are si antidotul!